INTERVIU/Răzvan Burleanu: Regretul ratării calificării naţionalei e foarte mare, ar fi fost extraordinar să evoluăm acasă la EURO-2020

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că regretul calificării echipei naţionale a României la EURO 2020 este foarte mare, el precizând că ar fi fost extraordinar ca prima reprezentativă să evolueze pe teren propriu la turneul final.
Oficialul FRF a afirmat însă că speră ca naţionala să progreseze în viitor şi să devină mai puternică, un atu fiind valoarea jucătorilor de la tineret care au reuşit două calificări succesive la Campionatul European Under-21, ediţiile 2019 şi 2021, precum şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Organizarea la Bucureşti a celor patru partide din cadrul EURO 2020 reprezintă o şansă unică pentru România de a demonstra că poate oferi condiţii la nivel înalt pentru găzduirea unor asemenea competiţii, susţine Burleanu. Acesta a adăugat că evenimentul de la Bucureşti reprezintă un punct de plecare pentru viitoare candidaturi ale României şi este convins că acesta va inspira o nouă generaţie de copii să se apuce de fotbal.
Chiar dacă naţionala nu este prezentă, preşedintele FRF este convins că partidele găzduite de Arena Naţională din Capitală suscită un interes foarte mare în rândul suporterilor români care vor fi atraşi de fotbalul spectacol oferit de o competiţie de asemenea anvergură. Prezenţa publicului pe Arena Naţională la meciurile de la EURO 2020 contribuie la revenirea la o stare de normalitate după pandemia de coronavirus. Burleanu a explicat că autorităţile au acceptat suplimentarea accesului publicului de la 25% la 50% la ultima partidă de la Bucureşti, programată în optimile de finală la 28 iunie.
Oficialul FRF speră ca trofeul EURO 2020 să revină unei selecţionate care practică "fotbalul spectacol" precum Franţa, Anglia, Olanda, Germania sau Portugalia. În opinia sa, reprezentativa Italiei ar putea realiza surpriza la această ediţie a Campionatului European.
Răzvan Burleanu a precizat că proiectul candidaturii comune a României cu Grecia, Serbia şi Bulgaria pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030 este încă deschis. Pentru creşterea şanselor acestei candidaturi, preşedintele FRF a subliniat că şi-ar dori ca România să concureze la nivel de infrastructură cu Polonia, Turcia şi Ungaria.
AGERPRES: Ce înseamnă pentru România organizarea în premieră a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal?
Răzvan Burleanu: EURO 2020 este o şansă unică pentru România, iar pentru FRF, o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiţii sportive. E foarte greu să pătrunzi acolo, să demonstrezi că poţi asigura standarde foarte înalte de calitate în organizare. Şi e foarte uşor să fii exclus din cercul 'celor mari'. De aceea, privim cu maximă responsabilitate cum se vor derula meciurile de la Bucureşti. Trebuie să remarc aici şi efortul statului român care a modernizat spectaculos infrastructura fotbalistică din Bucureşti, prin reconstruirea celor trei stadioane. Acestea nu sunt doar un atu pentru viitoare candidaturi ale României de a găzdui mari competiţii, sunt şi deschideri evidente pentru fotbalul intern, facilităţi care ne lipseau pentru a ridica nivelul competiţiilor naţionale. EURO la Bucureşti va inspira cu siguranţă şi o nouă generaţie de copii să se apuce de fotbal, în aceeaşi măsură în care EURO ne-a adus la un loc cel mai mare număr de voluntari angrenaţi vreodată în ultimii 30 de ani.
AGERPRES: Naţionala a ratat calificarea la EURO, este regretul cu atât mai mare cu cât suntem gazde?
Răzvan Burleanu: Bineînţeles că regretul este foarte mare, ar fi fost ceva extraordinar să putem evolua la EURO pe teren propriu. Sunt trist, ar fi fost o senzaţie unică.
AGERPRES: Ţinând cont că avem patru meciuri la Bucureşti, este ratarea calificării la acest turneu final cea mai mare dezamăgire a dumneavoastră ca preşedinte al FRF?
Răzvan Burleanu: Având în vedere că ne-am dorit enorm să fim prezenţi, dezamăgirea a fost şi mai mare. Nu avem decât să sperăm că vom avea cât mai curând o echipă naţională puternică. Cele două calificări consecutive la U21, în 2019 şi 2021, precum şi prezenţa la Jocurile Olimpice, după 57 de ani, cu generaţia de U23, ne dau speranţe că aceşti jucători vor creşte şi ne vor face bucuroşi.
AGERPRES: Fără România, va mai exista interes din partea suporterilor români faţă de această competiţie?
Răzvan Burleanu: Există interes, fără îndoială. Este o dorinţă mare pentru a asista la fotbalul spectacol, şi EURO garantează calitatea spectacolului. Biletele erau vândute încă din 2019, dar după pandemie s-au redus la 25% din capacitatea Arenei Naţionale, aşa că pot să spun că am resimţit o cerere foarte mare pe participarea la meciurile EURO. Jumătate dintre solicitanţi sunt români. Dar, ticketingul este gestionat de UEFA, noi doar înregistrăm presiunile.
AGERPRES: Meciurile de la Bucureşti se vor disputa cu spectatori pe 25% din capacitatea Arenei Naţionale, nu este puţin ţinând cont că sunt şi ţări care permit 50% şi chiar 100%?
Răzvan Burleanu: Prezenţa spectatorilor la EURO va contribui la redeschiderea tuturor stadioanelor din România şi implicit revenirea la o stare cât mai aproape de normalitate. 50% şi 100% sunt excepţii în peisajul EURO 2020. Regula este de 25% capacitate ocupată a stadioanelor. Şi cred că este un nivel rezonabil, având în vedere necesitatea asigurării unui risc foarte scăzut de îmbolnăvire la stadion. Sunt multe măsuri de implementat, multe persoane de verificat om cu om. Chiar şi aşa, am făcut o cerere de ridicare a capacităţii din optimile de finală la 50% care ni s-a şi aprobat. Suntem în discuţii cu autorităţile cum să asigurăm această suplimentare, de la 25% la 50%, doar cu persoane vaccinate.
AGERPRES: Sunteţi implicat în organizarea EURO 2020 şi cu siguranţă aveţi o privire de ansamblu, se justifică eforturile financiare în găzduirea unui turneu final de fotbal? Ce îi transmiteţi unui contribuabil care nu e pasionat de fotbal?
Răzvan Burleanu: Este vorba de infrastructură sportivă pentru copiii noştri, despre ce va rămâne după EURO 2020. Există promisiunea Guvernului României de la momentul candidaturii pentru EURO 2020, de a construi în toată ţara şi 400 de terenuri de sport, în baze sportive pentru mici comunităţi. Şi, sunt fericit să spun că acest lucru a început deja. Potenţialul de dezvoltare a fotbalului a fost unul dintre principiile după care UEFA s-a ghidat când a acordat onoarea organizării EURO, şi România a convins că are un potenţial crescând. Fotbalul are un impact major din punct de vedere economic, social şi al sănătăţii, prin urmare producem o valoare adăugată extrem de importantă pentru societatea noastră.
AGERPRES: Aţi fost ales în Consiliul FIFA, faceţi parte şi din Comitetul Executiv al UEFA, veţi încerca în viitor să promovaţi interesele României în organizarea unui alt turneu final la seniori?
Răzvan Burleanu: EURO 2020 este doar începutul pentru găzduirea altor evenimente. Avem o recunoaştere a FRF că a gestionat conform cerinţelor un alt moment al EURO 2020, Bucureştiul a câştigat în faţa Munchenului găzduirea tragerii la sorţi a turneului final, cel mai mare eveniment non-sportiv din cadrul EURO 2020. Tragerea la sorţi s-a desfăşurat la ROMEXPO, în 30 noiembrie 2019 şi pot spune că am avut ecouri că totul a fost, de fapt, peste aşteptări. Avem recunoaşterea comunităţii fotbalistice europene că deţinem şi infrastructura şi know-how-ul organizării de mari evenimente. Tot în această vară trebuia să găzduim EURO pentru U19, dar s-a anulat din cauza pandemiei, în 2025 avem confirmarea deja a găzduirii acestui campionat. Iar peste doi ani vom găzdui o mare competiţie, EURO pentru U21, ceea ce ne confirmă că suntem bine poziţionaţi şi apreciaţi în familia fotbalului european, plasându-ne deja ca prima ţară din Europa care reuşeşte să găzduiască pentru a doua oară în istorie acest eveniment.
AGERPRES: Putem spera la Cupa Mondială din 2030, pentru că ştiu că s-au făcut câţiva paşi în direcţia unei candidaturi comune cu Grecia, Serbia şi Bulgaria?
Răzvan Burleanu: Este un proiect încă deschis. Vom folosi fiecare oportunitate pentru a contura noi candidaturi, în funcţie de infrastructura pe care o avem la dispoziţie. O candidatură este totodată şi un exerciţiu de diplomaţie sportivă. La nivel de infrastructură ne-am dori însă să concurăm cu Polonia, Turcia sau chiar Ungaria.
AGERPRES: În absenţa României, ce selecţionată preferată aveţi şi cine vă doriţi să câştige trofeul?
Răzvan Burleanu: Voi susţine întotdeauna fotbalul spectacol, aşa că mi-aş dori să triumfe o selecţionată ofensivă, precum: Franţa, Anglia, Ţările de Jos, Germania sau Portugalia.
AGERPRES: Care echipă credeţi că va fi revelaţia/surpriza Campionatului European?
Răzvan Burleanu: Italia cred că ar putea să fie o surpriză!
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021. Cele 11 oraşe sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova) - Avem obiectiv să nu plece niciun punct de pe terenul nostru
Jucătorul Vladimir Screciu a declarat, vineri, într-o conferință de presă prilejuită de partida cu FCSB, din etapa a 4-a a play-off-lui, că echipa de fotbal Universitatea Craiova are ca obiectiv să nu piardă niciun punct în meciurile disputate pe teren propriu. 'Suntem conștienți că ne așteaptă un meci destul de greu, cum sunt
Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Pentru mine nu este o finală meciul cu FCSB
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu FCSB, din etapa a 4-a a play-off-ului Superligii de fotbal, nu este o finală în ceea ce privește lupta pentru câștigarea titlului de campioană. 'Cred că va fi un meci așteptat de ambele părți, un meci foarte
Constantina Diță, aleasă în funcția de președinte al Federației Române de Atletism
Fosta campioană olimpică la maraton Constantina Diță a fost aleasă, vineri, în funcția de președinte ale Federației Române de Atletism, cu prilejul Adunării Generale de alegeri, găzduită de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală. Diță a fost aleasă cu o majoritate de 125 de voturi, în timp ce Mădălin Badea a primit
Fotbal: Zeljko Kopic (Dinamo) - Facem tot ce putem în play-off și analizăm prestațiile fiecărui jucător
Antrenorul echipei Dinamo București, Zeljko Kopic, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, organizată cu ocazia partidei cu Universitatea Cluj, din etapa a 4-a a play-off-ului Superligii de fotbal, că formația sa va încerca să facă tot ce poate în acest final de sezon și că în paralel analizează prestația jucătorilor în perspectiva comple
Înot: David Popovici, cel mai rapid om din istorie la 50, 100 și 200 m liber
Înotătorul român David Popovici, campionul olimpic en titre la 200 m liber, a anunțat, vineri, că a devenit primul om din istorie sub 22 de secunde la proba de 50 m, sub 47 de secunde la proba de 100 m și sub 1 minut și 43 de secunde la 200 m. ''Odată cu recordul național de la 50 m liber de 21 de secunde și 83 de sutimi, am devenit primul
INTERVIU/Judo: Florin Bercean - Nu le-am promis marea cu sarea alegătorilor, ci lucruri care pot da rod rapid
Noul președinte al Federației Române de Judo, Florin Bercean, a declarat, vineri, într-un interviu pentru AGERPRES, că nu le-a promis reprezentanților cluburilor înainte de a fi ales lucruri pe care nu le poate duce la îndeplinire în acest mandat, ci doar obiective care 'pot da rod cât mai repede posibil'.
Tenis: Anca Todoni - Înfrângerea din meciul cu Canada nu îmi scade încrederea pentru întâlnirea cu Japonia
Jucătoarea de tenis Anca Todoni a afirmat, vineri, după înfrângerea suferită în fața canadiencei Marina Stakusic cu 4-6, 3-6, în al doilea meci de simplu al întâlnirii care are loc în Ariake Colosseum din Tokyo, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King, că încrederea sa pentru partida cu Japonia nu este a
Înot: David Popovici a câștigat titlul național și la 200 m liber
Campionul olimpic David Popovici a câștigat titlul național în proba de 200 m liber, joi, la Campionatele Naționale de înot în bazin de 50 m, în Complexul Sportiv de Natație din Otopeni. După ce a câștigat titlul la 50 m liber, cu nou record național, Popovici s-a impus clar la 200 m liber, în 1 min 45
Florin Bercean a fost ales președinte al Federației Române de Judo
Tehnicianul Florin Bercean a fost ales, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Judo, în cadrul Adunării Generale de alegeri care are loc la Râmnicu Vâlcea. El a fost votat de 106 membri, în timp ce contracandidatul său, George Teșeleanu, a primit 71 de voturi. Un vot a fost anulat.
Fotbal: Dinamo vrea să transfere 10-12 jucători pentru viitorul sezon
Administratorul special al echipei de fotbal FC Dinamo București, Andrei Nicolescu, a anunțat, joi, că strategia clubului pentru perioada următoare presupune transferul a 10-12 jucători pentru a pregăti viitorul sezon al Superligii. 'Nu, strategia nu se schimbă. Dar așa cum anul trecut am încercat să devenim mai buni anul ăsta, anul viitor vom face t
Baschet masculin: Chetă pentru salvarea CSM Tg.Mureș, sancționată de FIBA din cauza datoriilor BC Mureș
Un grup de inițiativă a lansat, joi, Asociația Mureș Hoops Legacy prin care se dorește adunarea sumei de 80.000 de euro pentru plata a patru foști jucători străini, după ce Federația Internațională de Baschet (FIBA) a interzis transferurile pentru Liga Națională în cazul echipei de baschet masculin CSM Târgu Mureș, considerând-o continuatoarea BC Mureș, int
Handbal masculin: David Davis - Cupa și campionatul sunt trofee obligatorii pentru Dinamo
Antrenorul echipei de handbal masculin CS Dinamo București, David Davis, a afirmat, joi, într-o conferință de presă înaintea turneului Final Four al Cupei României, că pentru formația sa câștigarea eventului în acest sezon este un obiectiv obligatoriu, având în vedere investițiile făcute de către club. 'Prefer să n
Baschet masculin: Carmen Tocală - Prin câștigarea trofeului ENBL de către CSO Voluntari se creează modele
Președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că prin câștigarea trofeului Ligii Nord-Europene de baschet masculin (ENBL) de către echipa CSO Voluntari se reușește crearea unor modele pentru tinerii care practică această disciplină. 'Orice competiție internațională înseamnă stab
Înot: David Popovici a câștigat titlul național la 50 m liber, cu nou record
Înotătorul David Popovici (CS Dinamo) a câștigat titlul în proba de 50 de metri liber, miercuri, în prima zi a Campionatelor Naționale de înot în bazin de 50 m, la Complexul Sportiv de Natație de la Otopeni, cu un nou record național. Popovici s-a impus cu timpul de 21 sec 83/100. CSA Steaua a
Hochei: ACSH Gheorgheni a câștigat și al doilea meci al finalei Erste Liga
ACSH Gheorgheni a învins-o pe Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 2-1 (1-1, 1-0, 0-0), miercuri seara, pe teren propriu, în al doilea meci al finalei competiției regionale de hochei pe gheață Erste Liga. Ciucanii au marcat primii, prin Tamas Laday (09:31), dar gazdele au egalat repede, prin Christopher Bodo (12:38). Peter Vincze a marcat golul v