Olimpice: Calgary, Sapporo, Sion şi Stockholm, oraşe interesate să găzduiască JO din 2026
Calgary (Canada), Sapporo (Japonia), Stockholm (Suedia) şi Sion (Elveţia) sunt cele patru oraşe cu care Comitetul Internaţional Olimpic a deschis o "fază de dialog" pentru a studia posibilitatea dacă acestea ar trebui să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, informează agenţia EFE. Spaniiolul Juan Antonio Samaranch, vicepreşe
Fotbal: Neymar, jucătorul cel mai bine plătit din Franţa, cu peste 3 milioane euro pe lună
Atacantul brazilian Neymar este cel mai bine plătit fotbalist din campionatul Franţei, cu 3,067 milioane euro brut pe lună, în timp ce clubul său, Paris Saint-Germain, domină cu autoritate topul salariilor din Ligue 1, conform estimărilor prezentate marţi de cotidianul L'Equipe. Jucătorii lui PSG ocupă primele opt locuri în această ierarhie, cu
JO 2018: Decizia TAS privindu-i pe ruşi este "şocantă", consideră Denis Oswald
Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de a ridica complet suspendarea pe viaţă pentru 28 de sportivi ruşi bănuiţi că ar fi profitat de programul de dopaj instituţionalizat, este "şocantă", a apreciat, marţi, Denis Oswald, preşedintele comisiei care a pronunţat aceste suspendări, informează AFP. Decizia TAS este "foarte surprinzătoare şi
Fotbal: Ronald Koeman va fi numit marţi în postul de selecţioner al Olandei (presă)
Ronald Koeman urmează să fie instalat în postul de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a Olandei în cursul zilei de marţi, când va avea loc şi prezentarea sa în faţa presei, anunţă mass-media din această ţară, inclusiv agenţia de presă ANP. Fost internaţional Oranje, Koeman îi succede în funcţie compatriotului său Dic
Hipism: Un jocheu brazilian a egalat recordul de 12.844 de curse câştigate
Jocheul brazilian Jorge Ricardo a câştigat cursa cu numărul 12.844 din cariera sa, luni pe hipodromul din Rio de Janeiro, egalând astfel recordul mondial deţinut până în prezent de eternul său rival canadian, informează AFP. În vârstă de 56 ani, Jorge Ricardo a trecut linia de sosire cu pumnul ridicat, lansând un strig
Handbal feminin: Liga Campionilor - Gyor a câştigat clar cu Nykobing, dar a pierdut-o pe Nora Mork
Gyori Audi ETO KC, deţinătoarea trofeului, a obţinut o victorie clară pe teren propriu, 32-23 cu echipa daneză Nykobing Falster HK, luni seara, pe teren propriu, în Grupa I principală a Ligii Campionilor la handbal feminin, dar a pierdut-o pe norvegianca Nora Mork, accidentată. Nora Mork şi Cornelia Nycke Groot au fost cele mai bune marcatoare ale echipe
JO 2018: Peste 1.200 de agenţi de securitate, retraşi din cauza unei epidemii
Peste 1.200 de agenţi de securitate au fost afectaţi de o epidemie şi constrânşi să se retragă de la Jocurile Olimpice 2018, au anunţat marţi organizatorii competiţiei de la PyeongChang, care va debuta oficial vineri, cu ceremonia de deschidere, informează AFP. Dintre cele 1.200 de persoane, 41 au acuzat brusc duminică o stare de rău, cu diaree şi vărsăt
Fotbal: Al doilea eşec consecutiv pentru Chelsea Londra în Premier League
Chelsea Londra, campioana en titre, a suferit al doilea eşec consecutiv în prima ligă engleză de fotbal, fiind învinsă cu scorul de 4-1 pe terenul formaţiei Watford, luni seara, în ultimul meci al etapei a 26-a. Golurile au fost marcate de Troy Deeney (42 din penalty), Daryl Janmaat (84), Gerard Delofeu (88) şi Robeto Pereyra (90+1) pentru &i
Gimnastică: Larry Nassar, o nouă condamnare până la 125 de ani pentru abuz sexual
Fostul medic sportiv Larry Nassar a fost condamnat la o pedeapsă între 40 şi 125 de ani închisoare pentru abuz sexual asupra unor gimnaste americane, în urma unui al treilea proces şi ultimul, luni, la Charlotte (Michigan). ''Aceasta încheie procedurile judiciare penale în ce-l priveşte pe Larry Nassar. Realizez că asta nu
Fotbal: Pique (FC Barcelona), accidentat, ar putea rata returul cu Valencia din Cupa Regelui
Fundaşul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, ar putea rata partida retur din Cupa Regelui, în deplasare, contra Valenciei, după ce a suferit o accidentare la genunchi. Pique a fost autorul golului egalizator în partida cu Espanyol (1-1), de duminică, din La Liga, dar s-a accidentat în ultimele secvenţe ale partidei. Este posibi
Auto: F1 - ''Grid Girls'', fetele de pe grila de start din Marile Premii, vor fi înlocuite de copii
Liberty Media a anunţat luni că ''Grid Girls'', fetele care însoţeau piloţii din Formula 1 pe linia de start, vor fi înlocuite anul acesta de copii. La câteva zile după anunţul dispariţiei ''Grid Girls'', Liberty Media a confirmat că grilele de start nu vor rămâne fără panouri care indică numele piloţilor
Atletism: Londra va găzdui ediţia inaugurală a Cupei Mondiale a celor 8 naţiuni
Londra va fi gazda ediţiei inaugurale a Cupei Mondiale la atletism a celor 8 naţiuni, competiţie la care se aliniază sportivi din Marea Britanie, SUA, Africa de Sud, Polonia, Franţa, China, Germania şi Jamaica. Evenimentul va avea loc în perioada 14-15 iulie şi va coincide cu finala Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. ''Este un eve
Tenis: Rafael Nadal, optimist că va putea juca la Acapulco
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 1 ATP, a declarat că recuperarea după accidentarea suferită în sferturi la Australian Open decurge bine şi este optimist că va putea juca la turneul de la Acapulco (Mexic), care începe pe 26 februarie, relatează EFE. Nadal a fost nevoit să abandoneze la Australian Open, în meciul cu croatul Maron Cilic din
Jocurile Olimpice de iarnă 2018 deschid "o nouă epocă" pentru peninsula coreeană (Bach)
Jocurile Olimpice de iarnă 2018, care încep vineri la PyeongChang în prezenţa unor sportivi nord-coreeni, "permit deschiderea unei noi epoci în peninsula coreeană", a apreciat luni preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, citat de AFP. JO (9-25 februarie) "au deschis uşa unui dialog paşnic" î
JO 2018: Drapelul României a fost arborat în Satul Olimpic din PyeongChang
Drapelul României a fost arborat, luni, în Satul Olimpic din PyeongChang în cadrul unei ceremonii la care au participat sportivii români precum şi alţi reprezentanţi ai delegaţiei care a făcut deplasarea în Coreea de Sud, informează COSR pe site-ul său oficial. "Componenţii Echipei Olimpice a României au fost prezenţi a
