Gimnastică artistică: Denisa Golgotă, calificată în finala de la bârnă, la Cupa Mondială de la Cottbus
Sportiva română Denisa Golgotă s-a calificat, vineri, în finala de la bârnă, la Cupa Mondială la gimnastică artistică de la Cottbus (Germania), ratând de puţin intrarea în finala de la sol. În calificările de la bârnă, românca s-a clasat pe locul 8, cu 12,800, cea mai mare notă aparţinând braziliencei Flavi
Fotbal: România, în grupă cu Anglia, Franţa şi Croaţia, la Campionatul European Under-21 din 2019
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa C a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri seara, la Bologna. Turneul finala se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio Emilia
Fotbal: Paul Pogba revine în lotul lui Manchester United după o accidentare la coapsă
Mijlocaşul francez Paul Pogba revine în lotul echipei sale de club, Manchester United, după ce s-a refăcut în urma unei accidentări la coapsă care l-a ţinut departe de teren mai multe meciuri, a anunţat formaţia din Premier League. Antrenorul lui United, Jose Mourinho, a precizat că francezul va figura pe lista de jucători pentru partida cu Crystal
Tenis: Croaţia conduce Franţa cu 1-0 în finala Cupei Davis
Echipa masculină de tenis a Croaţiei o conduce cu 1-0 pe cea a Franţei în finala Cupei Davis, care se joacă la Lille, după ce Borna Coric l-a învins vineri pe Jeremy Chardy în trei seturi, 6-2, 7-5, 6-4. Borna Coric este locul 12 ATP, iar Jeremy Chardy se află pe locul 40 în ierarhia mondială. Coric are 22 de ani, fiind cu nouă ani mai
Fotbal: Solari, 'recunoscător şi entuziast' după confirmarea oficială pe banca tehnică a echipei Real Madrid
Antrenorul argentinian Santiago Solari, confirmat oficial pe banca tehnică a echipei Real Madrid şi cu un contract până în 2021, s-a declarat ''recunoscător'' şi ''entuziast'', afirmând că va avea o responsabilitate ''enormă''. ''Sunt foarte recunoscător şi foarte entuziast faţă de aceas
Tenis: Veterana Patty Schnyder şi-a anunţat retragerea din activitate
Jucătoarea elveţiană Patty Schnyder, fost număr 7 mondial, care în decembrie va împlini 40 de ani, şi-a anunţat pentru a doua oară retragerea din activitate, după ce mai pusese capăt o dată carierei sale sportive, informează radioteleviziunea RTS. "Să încercăm ceva nou", se încheia mesajul dat publicităţii vineri de jucătoarea
Fotbal: Luka Modric, desemnat sportivul anului de către revista GQ
Mijlocaşul croat Luka Modric, vicecampion mondial cu echipa naţională şi câştigător al Ligii Campionilor la fotbal cu Real Madrid, a fost recompensat, joi, la Madrid, cu premiul pentru cel mai bun sportiv al anului, oferit de revista GQ şi care i-a fost înmânat de muntenegreanul Predrag Mijatovic, fost jucător la Real, relateaz
Gimnastică artistică: Cupa Mondială de la Cottbus - Denisa Golgotă a ratat calificarea în finalele de la sărituri şi paralele
Sportiva română Denisa Golgotă a ratat calificarea, joi, în finalele de la sărituri şi paralele, la Cupa Mondială la gimnastică artistică de la Cottbus (Germania). Golgotă a fost a noua în calificările de la sărituri, cu o medie de 13,866, după ce a fost notată cu 14,100 la prima încercare şi cu 13,633 la a doua. Ultima gimnastă care a
Volei feminin: CSM Bucureşti a debutat cu o victorie în grupele Ligii Campionilor
CSM Bucureşti a învins echipa poloneză Chemik Police cu scorul de 3-1 (25-19, 25-16, 16-25, 25-22), joi seara, la Koszalin, în primul său meci din Grupa E a Ligii Campionilor la volei feminin. Campioana României s-a impus într-o oră şi 43 de minute, la debutul său în competiţie. Cele mai bune jucătoare ale ''
Olimpice: Boberul rus Aleksandr Zubkov, sancţionat pentru dopaj, trebuie să returneze medaliile câştigate (CIO)
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) spune că boberul rus Aleksandr Zubkov este obligat, după ce a încălcat codul antidoping şi a fost sancţionat, să returneze cele două medalii de aur câştigate, scrie DPA. Zubkov a câştigat aurul la bob 2 persoane şi la 4 persoane în 2014, la JO de iarnă de la Soci. Un tribunal din Moscova a refuzat &
Fotbal: Fostul portar al naţionalei Germaniei, Jens Lehmann, neagă acuzaţiile de evaziune fiscală
Fostul portar al naţionalei de fotbal a Germaniei şi al echipei Arsenal Londra, Jens Lehmann, a negat acuzaţiile de evaziune fiscală care i s-au adus într-un cotidian german, şi a menţionat că va acţiona în instanţă publicaţia. ''Nu am făcut niciodată evaziune fiscală, prin urmare voi lua măsuri legale împotriva informaţiilor mincinoa
Fotbal: Nainggolan nu va reveni la naţionala Belgiei nici dacă aceasta va avea alt selecţioner
Radja Nainggolan, fotbalistul lui Inter Milano, neconvocat de Roberto Martinez pentru Cupa Mondială 2018, a declarat pentru ESPN că nu va reveni la naţionala Belgiei nici dacă aceasta va avea alt selecţioner. "Nu voi reveni la echipa naţională. Am spus că dacă nu merg la Cupa Mondială, mă voi retrage de la naţională şi sunt un om care se ţine de cuvâ
Fotbal: Standard Liege speră că Răzvan Marin va putea juca în următorul meci de campionat
Clubul belgian Standard Liege speră că fotbalistul român Răzvan Marin va putea juca în următorul meci de campionat, sâmbătă, împotriva lui Eupen, pe teren propriu, scrie joi ziarul L'Avenir. Răzvan Marin a acuzat dureri la glezna dreaptă la antrenamentul oficial al echipei României, dinaintea meciului cu Muntenegru din Liga Na
Fotbal - Fifagate: FIFA va recupera o mică parte din sumele reclamate condamnaţilor
FIFA, Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) şi Confederaţia de fotbal din America de Nord, America Centrală şi Caraibe (CONCACAF) vor recupera în jur de 2,6 milioane de dolari de la foşti responsabili ai fotbalului condamnaţi în scandalul Fifagate, ceea ce înseamnă doar o mică parte din sumele reclamate de aceste instanţe, potrivit unei decizii de
Fotbalul ar putea 'construi punţi', spune preşedintele FIFA, Gianni Infantino
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, continuă să promoveze importanţa planului de extindere a formatului Cupei Mondiale cu 48 de echipe la ediţia 2022 din Qatar, subliniind efectele pozitive pe care acest lucru le va avea în regiune. ''Poate fotbalul este o modalitate de a construi punţi'', a spus Infantino într-un interviu pentru T





