Fotbal: Scrisoarea lui Gianni Infantino către federații este o strategie să fie reales (președintele DFB)
Scrisoarea președintelui FIFA, Gianni Infantino, adresată celor 211 de membri ai organizației în care anunță posibilitatea discutării reformelor din cadrul forului mondial al fotbalului, pe fondul scandalului generat de planul de vânzare a drepturilor comerciale ale Cupei Mondiale, reprezintă doar o simplă strategie ca acesta să fie reales, a spus marți președintele Federației Germane de Fotbal (DFB), Bernd Neuendorf, transmite Reuters.
În scrisoarea transmisă luni și consultată de Reuters, Gianni Infantino a propus o evaluare independentă a procesului decizional al FIFA, fiind o mișcare care ar putea să-i readucă sprijinul membrilor după retragerea planului său controversat de investiții private.
Adoptând un ton conciliator, el a spus de asemenea că va propune consultări cu toate confederațiile membre, federațiile membre și alți acționari despre consolidarea sistemului decizional al FIFA.
Infantino s-a confruntat cu un val amplu de critici după ce a avansat propunerea de a vinde 20% din drepturile comerciale ale FIFA, inclusiv cele legate de Cupa Mondială, către investitori privați.
Planul a fost abandonat în cele din urmă în luna iulie după o opoziție puternică și amenințări cu boicotul, iar UEFA, CONCACAF (Confederația Americii de Nord, Centrale și Caraibelor) și Confederația Asiatică de Fotbal au cerut schimbarea conducerii FIFA.
''Scrisoarea lui Infantino este o strategie transparentă pentru a-și asigura realegerea anul viitor'', a spus președintele DFB, marți.
''În mod fundamental, FIFA acum pare să recunoască faptul că schimbările sunt esențiale'', a mai spus acesta.
''Totuși, Gianni Infantino nu este persoana potrivită să conducă un proces de reformă. El și-a risipit toată credibilitatea'', a adăugat Neuendorf, care este și membru al Consiliului FIFA, principalul organism decizional al forului mondial al fotbalului.
Infantino a specificat de asemenea în scrisoare că pozițiile federațiilor privind propunerile sau chestiunile legate de conducerea forului mondial nu vor influența modul în care vor fi tratate de către FIFA, ale cărei programe de solidaritate și dezvoltare vor continua în conformitate cu regulile actuale.
Elvețianul se pregătește să fie reales în martie anul viitor, iar oponenții săi se străduie să-i găsească un adversar adecvat.
''Pentru noi, acest demers nu a restabilit încrederea'', a spus purtătorul de cuvânt al federației olandeze de fotbal (KNVB), citat de agenția ANP.
''Acțiunile propuse sunt în parte în acord cu cererea noastră pentru reforme în cadrul FIFA. Practica va arăta dacă așa o să fie'', a mai adăugat oficialul KNVB.
Federația olandeză de fotbal, membru fondator al FIFA în 1904, a precizat anul trecut că vrea să găzduiască un summit internațional la Amsterdam pentru remanierea completă a FIFA, cerând ca Infantino să fie înlocuit în 2027 ca parte a demersului de reformă din cadrul organizației.
''În același timp, propunerile nu pot fi considerate separat de presiunea publică, iar ele nu ar fi apărut fără dinamica curentă'', a mai adăugat purtătorul de cuvânt al federației olandeze de fotbal. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano, a salutat mentalitatea echipei sale
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, consideră că elevii săi au continuat să demonstreze, în acest sezon, mentalitatea necesară pentru a ''găsi acel plus'' de care este nevoie, transmite DPA, care notează că liderul din Serie A urmărește să evite o surpriză neplăcută în deplasarea pe terenul ultimei clasate, Venezia.
Tenis: Venus Williams a suferit la Guangzhou a 16-a înfrângere consecutivă la simplu
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, în vârstă de 46 de ani, a suferit a 16-a înfrângere consecutivă la simplu, pierzând marți cu 6-2, 6-2 în fața austriecei Lilli Tagger (18 ani, locul 53 în clasamentul mondial), în meciul său de debut la turneul WTA 250 din orașul chinez Guangzhou, informează AFP.
Fotbal: Antrenorul Carrick a condus pregătirile de marți ale lui Manchester United în ciuda zvonurilor că va fi înlocuit
Michael Carrick a rămas la conducerea echipei Manchester United și marți, el coordonând antrenamentul de la Carrington; acest lucru îi oferă antrenorului - aflat sub o presiune uriașă - și jucătorilor săi o nouă șansă de a redresa un sezon care a deviat într-un mod alarmant de la cursul dorit, scrie Reuters. Viitorul lui Carr
Tenis: Naomi Osaka a învins-o pe Jasmine Paolini în prima rundă a turneului de la Tokyo (WTA)
Japoneza Naomi Osaka a învins-o pe italianca Jasmine Paolini în două seturi, 6-3, 7-6 (7/4), marți, în prima rundă a turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Naomi Osaka, fost lider mondial, acum locul 18 WTA, este cap de serie numărul 7 la turneul din capitala Japoniei. Jasmine P
Tenis: Jannik Sinner îl înlocuiește în stafful său pe Darren Cahill cu Magnus Norman din 2027
Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul ATP, va fi antrenat începând cu 2027 de suedezul Magnus Norman, actualul antrenor al lui Stan Wawrinka urmând să ia locul australianului Darren Cahill, scrie L'Equipe, care citează The Times. Suedezul, 50 de ani, fost nr. 2 mondial, va face echipă cu italianul Simone Vagnozzi &ici
Hochei: NHL - A patra victorie consecutivă pentru Calgary Flames
Echipa Calgary Flames a învins pe propriul patinoar, cu scorul de 5-2, formația Toronto Maple Leafs, luni seara, într-un meci din sezonul regulat al Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL). Rusul Matvei Gridin a reușit o dublă și un asist pentru Flames, care a obținut cu această ocazie a patra sa victorie conse
Fotbal: Mbappe ''regretă'' declarațiile la adresa unui fost lider chinez și își prezintă ''scuzele''
Fotbalistul francez Kylian Mbappe a declarat, marți, că îi pare ''sincer rău'' și și-a cerut ''scuze'', recunoscând că ''afirmațiile sale nefericite'' despre fostul lider Mao Zedong au stârnit un val de indignare în China și au dus la rezilierea unor contracte publicitare, relatează AFP.
Tenis: Elena Rîbakina, la o singură victorie de primul loc în clasamentul mondial la finalul lui 2026
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina mai are nevoie de o singură victorie pentru a-și asigura primul loc în clasamentul mondial la finalul anului 2026, precizează WTA Tour. Săptămâna trecută, Rîbakina a dominat turneul de la Ningbo, cedând un singur set pe parcursul competiției din China, unde a obținut primu
Handbal masculin: Poli Timișoara și Potaissa Turda și-au aflat adversarele din turul 3 al EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara și AHC Potaissa Turda și-au aflat, marți, adversarele din turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, potrivit tragerii la sorți efectuate la Viena. Poli va înfrunta echipa muntenegreană RK Lovcen Cetinje, primul meci fiind programat în deplasare, pe 21 sau 22 noiembrie, iar manșa
Fotbal: Kane l-a devansat pe Mbappe cu cea mai mică diferență din istoria 'Balonului de Aur'
Englezul Harry Kane este câștigătorul ''Balonului de Aur'' 2026, după ce l-a devansat pe rivalul său francez Kylian Mbappe cu cea mai mică diferență din istoria trofeului, conform lui Vincent Garcia, redactorul șef al France Football, citat de ziarul AS. Ediția din acest an, în care Kane, Mbappe și spaniolul Lamine
Baschet feminin: Golden State Valkyries, la o victorie de titlul de campioană a WNBA
Echipa Golden State Valkyries a învins pe teren propriu, cu scorul de 65-55, formația Atlanta Dream, în cel de-al cincilea meci al finalei Ligii profesioniste nord-americane de baschet feminin (WNBA), informează EFE. Kiah Stoke și Veronica Burton au fost cele mai bune marcatoare ale gazdelor în partida de la San Francisco, am
Fotbal: Cristiano Ronaldo, inclus în lotul preliminar al Portugaliei pentru meciurile din noiembrie
Starul Cristiano Ronaldo este pe cale să revină la echipa națională de fotbal a Portugaliei, după ce atacantul lui Al Nassr a fost inclus în lotul preliminar al selecționerului Jorge Jesus pentru meciurile din Liga Națiunilor prevăzute în luna noiembrie, scrie ziarul AS. După ce starul lusitan a părăsit cantonamentul naționalei portugheze în
Fotbal: Mbappe, acuzat că a lezat sentimentul național, se confruntă cu un val de indignare în China
Atacantul francez Kylian Mbappe se confruntă cu un val de reacții negative și cu rezilierea unor contracte publicitare în China, după ce în mediul online a circulat o înregistrare video în care starul fotbalului francez pare să glumească pe seama fostului lider Mao Zedong, relatează AFP. Trei companii care îi foloseau numele și im
Fotbal: La Liga a sesizat agresiunea asupra lui Camavinga pe Camp Nou
La Liga a anunțat luni că va depune o plângere la Comisia de disciplină a Federației Regale Spaniole de Fotbal (RFEF) cu privire la atacul suferit de jucătorul francez Eduardo Camavinga (Real Madrid), pe Camp Nou, în timpul sărbătoririi celui de-al doilea gol al echipei sale împotriva Barcelonei (2-1), scrie EFE. În min
Fotbal feminin: Romeu, cel mai bun antrenor; Cata Coll, cel mai bun portar
Pere Romeu, tehnicianul formației FC Barcelona, a fost desemnat cel mai bun antrenor al unei echipe feminine de fotbal și câștigător al Trofeului Johan Cruyff, luni seara, la gala ''Balonului de Aur'', organizată de France Football la Londra, transmite EFE. Romeu a câștigat cu echipa catalană o triplă internă, liga spaniolă, Cupa Re









