Fotbal: Victorie dramatică în deplasare pentru Real Sociedad în meciul cu Elche (3-2), în campionatul Spaniei
Echipa Real Sociedad a rezistat în inferioritate numerică și a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Elche, luni seara, într-un meci dramatic din etapa a patra a campionatului de fotbal al Spaniei.
Bascii au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile lui Job Ochieng (11) și Yangel Herrera (31), iar apoi au marcat pentru a treia oară în repriza secundă, când Luka Sucic a finalizat calm un contraatac, dar o verificare VAR a dus la anularea golului și eliminarea fundașului lui Real Sociedad, Jon Martin, pentru un henț în faza premergătoare.
Elche a profitat de omul în plus și a reușit să egaleze, prin golurile marcate de Thomas Lemar (67) și Fer Nino (74), înainte ca Sucic să marcheze golul victoriei oaspeților în finalul jocului (90).
Într-un alt meci disputat luni, Celta Vigo, cu portarul român Ionuț Radu între buturi, a remizat în deplasare, scor 1-1, cu formația Getafe. Madrilenii au deschis scorul prin Martin Satriano, la jumătatea primei reprize, însă Celta a reușit să egaleze după pauză, prin Carl Starfelt (57).
Getafe, adversara Universității Craiova în prima etapă a Conference League (15 octombrie, la Craiova), a evoluat în inferioritate numerică din minutul 67, când Zaid Romero a primit al doilea cartonaș galben, dar a reușit să apere rezultatul de egalitate până la final, în ciuda presiunii oaspeților.
Rezultate:
Vineri
Betis Sevilla - Real Madrid 0-1
A marcat: Parrott (81).
Sâmbătă
Athletic Bilbao - Atletico Madrid 3-0
Au marcat: Nico Williams (46), Robert Navarro Munoz (48), Sancet (90).
Rayo Vallecano - Racing Santander 3-2
Au marcat: Andrei Rațiu (17), Camello (43, 47), respectiv Sergio Canales (4), Pablo Garcia (28).
Villarreal - Deportivo A Coruna 2-3
Au marcat: Nicolas Pepe (19), Adama Traore (76 - autogol), respectiv Cruz Luismi (43), Eddahchouri (79), Aubameyang (88).
Duminică
Valencia CF - FC Barcelona 0-5
Au marcat: Yamal (6, 84), Fermin Lopez (22), Raphinha (50), Pedri (79).
Deportivo Alaves - Osasuna Pamplona 5-2
Au marcat: Boye (27, 51, 68), Mariano Diaz (36), Pablo Ibanez (90), respectiv Budimir (46, 64 - penalty).
Malaga - Levante 0-0
Espanyol Barcelona - Sevilla FC 1-1
Au marcat: Marcos Fernandez (90+8), respectiv Stassin (85).
Luni
Getafe - Celta Vigo 1-1
Au marcat: Satriano (21), respectiv Starfelt (57).
Elche - Real Sociedad 2-3
Au marcat: Lemar (67), Nino (74), respectiv Ochieng (11), Yangel Herrera (31), Luka Sucic (90).
Clasament:
1. FC Barcelona 12 puncte
2. Deportivo Alaves 10
3. Real Madrid 9
4. Betis Sevilla 9
5. Deportivo A Coruna 8
6. Atletico Madrid 7
7. Sevilla FC 7
8. Osasuna Pamplona 7
...
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Echipa României s-a calificat în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, după ce a învins Slovacia cu scorul de 2-1, în Grupa a 4-a, marți, la Cairo. Sara Nicole Sitar a învins-o pe Lilien Kubalova cu 6-3, 6-4, iar Maria Valentina Pop a trecut de Viktoria Novakova cu 6-1, 5-7, 7-6 (7/5), iar per
Fotbal: Messi, din nou pe primul loc în topul celor mai populare tricouri din MLS
Argentinianul Lionel Messi, atacantul echipei de fotbal Inter Miami, ocupă primul loc în topul celor mai populare tricouri din MLS pentru al patrulea sezon consecutiv, a anunțat marți liga nord-americană, informează EFE. Sud-coreeanul Son Heung-Min, de la Los Angeles FC, și germanul Thomas Muller, de la Vancouver Whitecaps, completează podiumul pe o list
Tenis: Djokovic, în runda a doua a turneului ATP Masters 1000 de la Paris
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, fost lider mondial, în prezent locul 12 ATP, s-a calificat marți în runda a doua a turneului ATP Masters 1000 de la Paris, după ce a trecut în primul tur în trei seturi, 6-7 (5/7), 7-5, 6-1, de monegascul Valentin Vacherot (27 ATP). Sârbul, cap de serie nr. 10, s-a impus după o partidă
Tenis: Spaniola Paula Badosa a abandonat în runda inaugurală a turneului de la Hong Kong (WTA)
Paula Badosa a abandonat marți, din cauza unor probleme fizice, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, jucătoarea spaniolă având nevoie de îngrijiri medicale în timpul meciului împotriva rusoaicei Elena Pridankina, relatează EFE. Paula Badosa, aflată pe locul 56 î
Fotbal: 'Nu am cuvinte. Condoleanțe și multă putere familiei lui Jesus de Miguel', transmite Messi
Fotbalistul argentinian Lionel Messi și-a exprimat condoleanțele, marți, în urma decesului atacantului echipei CD Tenerife, Jesus de Miguel, transmițând totodată mesaje de susținere și putere familiei și prietenilor
Fotbal: Decesul lui Jesus de Miguel este 'o adevărată tragedie', a afirmat Gianni Infantino
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a descris decesul atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, survenit marți, drept 'o adevărată tragedie' și a transmis 'cele mai sincere
Fotbal: Clubul brazilian Corinthians contestă decizia CONMEBOL de a nu valida licența antrenorului Seedorf
Clubul Corinthians a contestat decizia CONMEBOL de a nu recunoaște licența de antrenor a lui Clarence Seedorf — din cauza lipsei a trei ani de experiență în antrenorat — și a solicitat o reanalizare a cazului prin intermediul Confederației Braziliene de Fotbal (CBF), scrie EFE. Confederația Sud-Americană de Fotbal (CONMEBOL) a respins licența
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 100 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 100 m spate, marți, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 59 sec 98/100. Medalia de argint a revenit sportivei sud-coreene Seungwon Kim (1 min 00 sec 25/100), iar bronzul a fost adjudecat de înotătoarea argentiniană Cecilia Die
Fotbal: 'Nu vreau să forțez revenirea lui Karetsas', spune antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac
Borussia Dortmund nu va forța revenirea lui Konstantinos Karetsas, iar mijlocașul va fi reintrodus treptat în joc, după minutele bifate împotriva lui Bayern Munchen în weekend, a anunțat antrenorul Niko Kovac, scrie DPA. Karetsas, care tocmai s-a recuperat după o accidentare la ligamente, nu este așteptat să fie titular în meciul din Li
Fotbal: 'Așteptam de mult timp confruntarea cu Liverpool', spune antrenorul lui Fenerbahce, Dirk Kuyt
Fostul atacant al lui Liverpool, Dirk Kuyt, acum antrenor, va lăsa deoparte sentimentele față de fosta sa echipă, având o misiune de îndeplinit pentru Fenerbahce în Liga Campionilor, scrie Reuters. Olandezul a preluat ca interimar banca tehnică a echipei turce, după demisia lui Ismail Kartal, survenită săptămâna trecută.
Hochei: Norvegia și Danemarca refuză să înfrunte Rusia la viitorul Campionat Mondial
Norvegia și Danemarca au anunțat marți că vor refuza să înfrunte Rusia la viitorul Campionat Mondial de hochei pe gheață, din cauza războiului din Ucraina, urmând astfel exemplul Finlandei, informează AFP. Vineri, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dispus reintegrarea Rusiei la Campionatele Mondiale de hochei pe gheață, începând cu
Ciclism: Turul Italiei 2027 va avea startul la Trieste și va trece și prin Slovenia
Roma, 3 nov /Agerpres/ - Cursa ciclistă Turul Italiei 2027 va începe la Trieste pe 8 mai și se va încheia la Roma pe 30 mai, au anunțat organizatorii marți, scrie ANSA. A 110-a ediție a Il Giro - care va cuprinde 21 de etape și peste 3.400 de kilometri - a fost dezvăluită la Roma, la Auditorium Parco della Musica. Cicliștii vor parcu
Auto: Kalle Rovanpera și Ott Tanak revin anul viitor în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC)
Toyota va participa la Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) din 2027 cu două echipe, două mașini diferite, Celica și Yaris, și cel puțin șase piloți, informează agenția Belga. Echipa Toyota Gazoo Racing a anunțat că estonianul Ott Tanak și finlandezul Kalle Rovanpera, doi foști campioni mondiali, vor reveni în WRC. Francezul Sebastien Ogier, de nouă ori
Hochei: NHL - Calgary Flames, învingătoare la limită în meciul cu San Jose Sharks (2-1)
Echipa Calgary Flames a învins la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, formația San Jose Sharks, luni seara, într-un meci din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL) Oaspeții au deschis scorul la SAP Center din San Jose în prima repriză, prin cehul Adam Klapka (min. 14:36), care a oferit și pasa decisivă la cea de-
Fotbal: Cluburi și instituții transmit mesaje de condoleanțe după decesul jucătorului Jesus de Miguel
Numeroase cluburi spaniole de fotbal, atât din prima, cât și din a doua divizie, precum și cluburi din alte țări și diverse instituții și-au exprimat, marți, regretul profund față de decesul atacantului Jesus de Miguel, prin mesaje de condoleanțe și de solidaritate față de clubul Tenerife și față de familia jucătorului, relatează EFE.







