Fotbal: Marius Corbu a marcat și s-a calificat cu Ferencvaros în faza principală a Europa League
Ferencvaros s-a calificat în faza principală a Europa League la fotbal, după ce a surclasat-o Trabzonspor cu scorul de 4-0, joi seara, în la Budapesta, în manșa secundă a play-off-ului, într-un meci în care mijlocașul român Marius Corbu și-a trecut numele pe lista marcatorilor.
Fradi, care câștigase și primul meci, cu 1-0, s-a impus clar în fața noii echipe a starului Mohamed Salah, care a jucat din min. 13 în zece oameni (eliminat Ruslan Malinovski) și din min. 57 în nouă (eliminar Sidny Lopes Cabral).

Ferencvárosi Torna Club /Facebook
Pentru vicecampioana Ungariei au marcat irlandezul Callum O'Dowda (19), Marius Corbu (54), nigerianul Dele (59 - penalty) și Krisztian Lisztes (86). Corbu a jucat 83 de minute.
O eliminare dramatică a suferit Steaua Roșie Belgrad în fața cehilor de la Viktoria Plzen. Campioana Serbiei, după 3-0 la Belgrad, a fost surclasată cu 5-1, după prelungiri. Gazdele au marcat primele prin Prince Adu (8), apoi Mirko Ivanic (11) a egalat. Ghanezul Adu a ratat un penalty (51), iar Crvena Zvezda a rămas în zece, după eliminarea ghanezului Osman Bukari (53). În aceste condiții, Viktoria a punctat de trei ori, prin Denis Visinsky (58), Patrik Hrosovsky (63) și Christophe Kabongo (90+5, din penalty), care a trimis meciul în prelungiri. David Krcik (96) a marcat golul calificării echipei din Plzen.
De prelungiri a avut nevoie și Lillestroem în duelul cu Egnatia (2-1), după 0-0 în Albania. Campioana Albaniei a deschis scorul prin Eljon Sota (32), dar scandinavii au egalat pe finalul timpului regulamentar prin Sander Foss (82). Thomas Olsen a semnat golul victoriei și al calificării.
ȚSKA Sofia, cu mijlocașul român Cătălin Itu timp de 56 de minute pe teren (cartonaș galben în min. 41), a fost învinsă acasă de OFI Creta cu 2-0, după ce insularii au câștigat și primul meci, cu 3-0.
Rezultatele înregistrate, joi, în manșa secundă a play-off-ului Europa League:
(+) Ferencvarosi TC (Ungaria) - Trabzonspor (Turcia) (în prima manșă 1-0) 4-0
(+) FC Ararat-Armenia (Armenia) - Universitatea Craiova (România) (1-1) 1-0
(+) Omonia Nicosia (Cipru) - K. Sint-Truidense VV (Belgia) (0-1) 4-2
(+) FC Viktoria Plzenˆ (Cehia) - FK Steaua Roșie Belgrad (Serbia) (0-3) 5-1, după prelungiri
(+) Lillestroem SK (Norvegia) - KF Egnatia (Albania) (0-0) 2-1, după prelungiri
FC Iberia 1999 Tbilisi (Georgia) - (+) Jagiellonia Bialystok (Polonia) (0-4) 1-2
(+) RB Salzburg (Austria) - Mjallby AIF (Suedia) (1-0) 3-0
(+) RSC Anderlecht (Belgia) - FC Kairat Almatî (Kazahstan) (3-0) 3-0
FC Thun (Elveția) - (+) KKS Lech Poznan (Polonia) (0-7) 2-2
FK Kauno Zalgiris (Lituania) - (+) Beșiktaș Istanbul (Turcia) (0-3) 1-0
AGF Aarhus (Danemarca) - (+) Benfica Lisabona (Portugalia) (1-3) 1-3
PFC ȚSKA Sofia (Bulgaria) - (+) OFI Creta FC (Grecia) (0-3) 0-2
Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în faza principală a Europa League. Învinsele vor evolua în faza principală a Conference League.
Tragerea la sorți a meciurilor din faza principală a Europa League va avea loc vineri, la Monte Carlo (14:00, ora României). Tragerea la sorți a partidelor din faza principală a Conference League se va desfășura vineri, la Monte Carlo (14:00).
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Vicepreședintele Federației germane a reiterat opoziția acestui for față de Infantino
Vicepreședintele Federației germane de fotbal (DFB), Hans-Joachim Watzke, a reiterat opoziția acestui for față de președintele FIFA, Gianni Infantino, înaintea unei reuniuni a oficialilor de rang înalt din fotbalul european, programată joi la Berlin, informează DPA. 'Am spus-o de destul de des în ultimele săptămâni. S-au făcut at&ac
Auto - F1: FIA a reacționat după eroarea de soft de la Marele Premiu al Bahrainului
În urma problemei tehnice majore care a lăsat mai multe monoposturi blocate pe pistă la Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, în timpul turului de formare, Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anunțat printr-un comunicat că a finalizat o analiză detaliată a situației, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Actualizarea
Schi alpin: Lindsey Vonn, inclusă în echipa SUA pentru Cupa Mondială
Lindsey Vonn, una dintre cele mai mari figuri din istoria schiului alpin, a fost numită în mod surprinzător în echipa SUA care va concura în noul sezon al Cupei Mondiale, care începe peste două săptămâni și jumătate pe ghețarul austriac Soelden (Tirol), scrie EFE. Vonn, în vârstă de 41 de ani, campioan
Fotbal: TAS analizează de joi recursul Senegalului privind Cupa Africii pe Națiuni 2025
Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) va tranșa, începând de joi, disputa privind câștigătoarea Cupei Africii pe Națiuni 2025, după ce naționala de fotbal a Senegalului s-a impus pe terenul de joc, iar Marocul a primit ulterior victoria la ''masa verde'', scrie AFP. Începând de joi dimineață, la Lau
Hochei: NHL - Leon Draisaitl, patru assist-uri într-un meci pentru Edmonton Oilers
Starul german Leon Draisaitl a furnizat nu mai puțin de patru assist-uri pentru Edmonton Oilers în meciul câștigat în deplasare cu Anaheim Ducks, cu 5-2, miercuri, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), transmite Reuters. Condusă cu 2-0, după prima repriză, echipa canadiană a revenit și a marcat
Fotbal: Comisarul MLS ar dori ca Harry Kane să își continue cariera în America
Comisarul ligii profesioniste nord-americane de fotbal (MLS), Don Garber, ar dori ca atacantul german Harry Kane să îi urmeze lui Lionel Messi peste ocean și crede că internaționalul englez ar ajuta la îndeplinirea unui vis pe care Sir David Beckham l-a menținut viu, transmite DPA. Căpitanul naționalei Angliei, în vârst
Fotbal: Scott McTominay a revenit la antrenamentele lui Napoli, după o procedură la inimă
Mijlocașul scoțian Scott McTominay a reluat antrenamentele alături de echipa italiană de fotbal Napoli, după ce a suferit de o procedură la inimă în luna septembrie, scrie DPA. Internaționalul scoțian de 29 de ani a suferit o ablație cardiacă la o clinică din Manchester, după ce a fost diagnosticat cu o aritmie benignă, de formă ușoară,
Fotbal: Guardiola va asista la meciul lui Manchester City cu PSG din Liga Campionilor
Antrenorul Pep Guardiola, în prezent fără echipă, va asista la meciul de săptămâna viitoare dintre Manchester City și Paris Saint-Germain, din Liga Campionilor la fotbal, pentru a-și arăta sprijinul față de clubul englez, după ce vinovăția acestuia a fost confirmată în cazul neregulilor financiare, scrie EFE. Potrivit presei
Fotbal: Corinthians s-a despărțit de antrenorul Fernando Diniz
Antrenorul Fernando Diniz a fost demis de clubul brazilian de fotbal Corinthians după numai șase luni în funcție, a anunțat, miercuri, gruparea din Sao Paulo, citată de Xinhua. Anunțul a venit după un eșec cu Internacional Porto Alegre (1-2), în urma căruia Corinthians se află pe locul 16 din 20 de echipe din prima ligă braziliană
Fotbal: Cristiano Ronaldo, către Messi - 'Tot respectul meu pentru ce ai realizat cu Argentina'
Starul portughez Cristiano Ronaldo a reacționat miercuri la mesajul de adio postat de fotbalistul Lionel Messi pe rețelele de socializare și și-a exprimat ''respectul'' pentru tot ceea ce a realizat argentinianul cu echipa sa națională, de la care și-a luat rămas bun marți într-un amical împotriva Beninului (3-0), scrie EFE.
Candidatura Budapestei pentru Jocurile Olimpice din 2036, susținută de 64% dintre maghiari
Aproape două treimi dintre maghiari susțin o candidatură a capitalei Budapesta la găzduirea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară din 2036, conform unui sondaj organizat de agenția Median, transmite Xinhua. Directorul executiv al Median, Endre Hann, a declarat agenției maghiare de stat MTI că 64% dintre respondenți s-au pronunțat ''
Fotbal: Șeful CONMEBOL îl provoacă pe Messi să joace în Copa Libertadores
Președintele Confederației sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Dominguez, i-a propus miercuri lui Lionel Messi să joace în Copa Libertadores, după ce a menționat că acest trofeu este ''singurul lucru care îi lipsește'' pentru a-și completa cariera internațională de succes, scrie EFE. ''Cred că sing
Fotbal: Fostul internațional elvețian Ramon Vega vrea să candideze la președinția FIFA
Fostul internațional elvețian Ramon Vega a anunțat miercuri că dorește să candideze la președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) contra actualului conducător al organizației, Gianni Infantino, contestat tot mai mult în ultimele luni, transmite AFP. Vega, în vârstă de 55 de ani, și-a anunțat de mai multe ori inten
Box: Trei românce și-au asigurat medalii la Europenele Under-17
Trei pugiliste române și-au asigurat medalii, miercuri, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru): Daniela Ionică, Alessia Onofraș și Andreea Soare. La cat. 46 kg, Daniela Ionică a învins-o în sferturile de finală pe sportiva georgiană Barbare Ciociua, la puncte (3-2), iar în semifinale o va &ici
Judo: Adrian Șulcă, învins în primul tur la Mondialele de la Baku
Sportivul român Adrian Șulcă a pierdut, miercuri, în primul tur al cat. 81 kg, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Campion european și mondial de juniori în 2021, Șulcă a fost învins de muntenegreanul Jahja Nurkovic. Medalia de aur a revenit georgianului Tato Grigalașvili, după o fi













