Fotbal: Proiectul FIFA a creat o 'situație foarte serioasă', a declarat președinta Federației norvegiene
Propunerea FIFA de a vinde o participație la Cupa Mondială a creat o 'situație foarte serioasă' pentru acest sport, a declarat vineri președinta Federației norvegiene de fotbal, Lise Klaveness, citată de Reuters.
'Este o situație foarte serioasă pentru fotbalul norvegian și cel internațional. Este o situație foarte dramatică', le-a spus Klaveness reporterilor, după ce asociațiile membre UEFA au ridicat obiecții în cadrul unei reuniuni.
UEFA și cele 55 de federații membre au votat joi boicotarea tuturor turneelor FIFA, în semn de protest față de planul forului mondial de a înființa o filială în valoare de 20 de miliarde de dolari, FIFA Forward Enterprise, care să gestioneze Cupa Mondială și celelalte competiții ale sale, urmând ca o participație de până la 20% să fie oferită unor investitori externi.
Klaveness a salutat opoziția fermă față de propuneri, pe care criticii le-au calificat drept antidemocratice și motivate de interese financiare externe.
'Toți cei care au luat cuvântul au spus că este inacceptabil. S-a folosit cuvântul 'șantaj'. Nu de către noi, ci de către alții. Introducerea unor proprietari externi în activitatea de bază a fotbalului reprezintă un element străin și ar trebui să rămână un element străin', a afirmat Klaveness.
Ea a spus că vestea a venit ca o surpriză totală pentru aproape toți cei implicați.
'Nu auzisem nimic despre asta; s-a dovedit că foarte puțini știau. Acest lucru a generat tensiuni majore, însoțite de un volum uriaș de apeluri și de o agitație intensă în întreaga lume a fotbalului', a spus ea, lăudând modul în care președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a gestionat situația.
'A dat dovadă de o capacitate de lider remarcabil de clară și a susținut cu fermitate că s-a ajuns prea departe, că acesta nu este un proces democratic, că nu este un proiect pe care ni-l dorim și că fotbalul ar trebui să aparțină membrilor săi și să fie condus în mod democratic', a spus ea despre Ceferin.
Klaveness a declarat despre președintele FIFA, Gianni Infantino: 'Impresia mea clară, în acest moment, este că a pierdut o mare parte din încredere. Noi nu am votat pentru el data trecută și am fost sceptici în această privință. FIFA are multe aspecte pozitive, dar, dacă tratezi cu superficialitate principiile și regulile de guvernanță, îți pierzi rapid credibilitatea.'
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Scor record pentru Como în Liga Campionilor, 9-1 cu Lens, în deplasare
Debutanta Como a surclasat-o pe RC Lens cu scorul de 9-1, miercuri seara, în deplasare, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Como este prima echipă care reușește să înscrie opt goluri în deplasare în Champions League. Grecul Anastasios Douvikas a reușit un hat-trick (7, 32, 57), celelalte goluri ale oas
Fotbal: Farul Constanța, eliminată la loviturile de departajare din Youth League
Farul Constanța a fost eliminată din competiția juvenilă de fotbal UEFA Youth League, de către Sheriff Tiraspol, care s-a impus cu 7-6 la loviturile de departajare, miercuri, pe stadionul Sheriff, în manșa secundă din turul al doilea, după o victorie cu 3-1 la finalul timpului regulamentar. Farul, câștigătoarea Ligii de Tineret &ic
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut in extremis în Polonia, în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă in extremis de formația poloneză Zastal Zielona Gora, cu scorul de 95-93 (15-30, 28-16, 24-25, 28-22), miercuri seara, la Zielona Gora, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a pierdut un meci în care a fost în avantaj cea mai mare parte a ti
Fotbal: Real Madrid a câștigat dramatic la Atena, 3-2 cu AEK, în Liga Campionilor; Liverpool, învinsă de Fenerbahce
Real Madrid a învins-o dramatic pe AEK Atena, cu scorul de 3-2, miercuri seara, în capitala Greciei, într-un meci din etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Gazdele au deschis scorul prin mauritanul Aboubakary Koita (12), dar vicecampioana Spaniei a egalat prin Jude Bellingham (32).
Fotbal: Remiză între Rennes și Olympiakos Pireu (0-0), în Europa League
Rennes a terminat la egalitate cu Olympiakos Pireu, 0-0, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a competiției de fotbal Europa League. Olympiakos a avut o posesie mai bună (59%-41%) și 4-3 la șuturile pe poartă. Fiecare echipă a avut câte o bară, oaspeții prin columbianul Gustavo Puerta (9),
Gimnastică artistică: Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancționată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menținut parțial cererea disciplinară a Federației Internaționale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de l
Fotbal: Cariera lui Neymar la naționala Braziliei a fost una de succes, a spus Cafu
Cariera lui Neymar la echipa națională ar trebui reținută ca una de succes, a estimat Cafu, fost căpitan al Braziliei, după ce atacantul s-a retras de la prima reprezentativă în urma evoluției dezamăgitoare a Selecao la Cupa Mondială din acest an, informează Reuters. Neymar, cel mai bun marcator din istoria Braziliei, a declarat la sfârșitul lunii
Tenis: Djokovic, eliminat în turul 2 la turneul ATP Masters 1000 de la Paris, ratează Turneul Campionilor 2026
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, fost lider mondial, în prezent locul 12 ATP, a fost eliminat miercuri în runda a doua a turneului ATP Masters 1000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, după ce a cedat surprinzător în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-3, în fața australianului Rinky Hijikata (83 ATP), jucător venit din califică
Fotbal: 'Trăiesc cele mai grele momente din viața mea', spune portarul Jesus Owono
Portarul echipei FC Andorra, Jesus Owono, a rupt tăcerea miercuri, declarând că trece prin 'cele mai dificile zile' din viața sa, în urma decesului atacantului de la CD Tenerife, Jesus de Miguel, cu care s-a
Fotbalul englez se află 'în pragul unei prăpastii financiare', potrivit unui raport
Deși fotbalul englez este cel mai bogat și mai competitiv din lume, el se află, în același timp, 'în pragul unei prăpastii financiare', potrivit unui raport amplu elaborat de organismul independent de reglementare a fotbalului englez (IFR), informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Acest raport amplu, intitulat '
Tenis: Alexander Zverev, numărul 1 mondial, învins de Lorenzo Musetti în turul 2 la Paris (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 1 mondial, a fost eliminat miercuri în primul său meci de la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, fiind învins în turul al doilea de italianul Lorenzo Musetti, locul 24 mondial, în două seturi, 7-6 (7/5), 6-2, informează AFP și EFE. După ce a câștigat primele sale două titluri
Tenis: Arthur Fils, calificat la Turneul Campionilor după ce Frances Tiafoe a pierdut în turul 2 la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils s-a calificat în premieră la Turneul Campionilor, care va avea loc între 15 și 22 noiembrie, la Torino, în urma victoriei compatriotului său Quentin Halys, locul 46 mondial, în fața americanului Frances Tiafoe, locul 8 mondial, 6-3, 1-6, 7-6 (11/9), obținută miercuri în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.00
Fotbal: Real Madrid propune numirea lui Rafael Nadal în consiliul său de administrație
Clubul de fotbal Real Madrid a anunțat miercuri că va propune numirea legendei tenisului Rafael Nadal, mare suporter al grupării din capitala Spaniei, în consiliul său de administrație, informează AFP. Această decizie va fi supusă votului 'socios' - membrii clubului - în cadrul unei adunări generale extraordinare, pe 21 noiembrie, a preciza
Fotbal: Rodri, accidentat la coapsa dreaptă, va rata meciul cu Atletico Madrid, a anunțat FC Barcelona
Rodri, fotbalistul lui FC Barcelona, înlocuit la pauza meciului de marți cu Aston Villa, din Liga Campionilor, a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă și nu va putea evolua în partida de duminică împotriva lui Atletico Madrid, a anunțat miercuri clubul catalan, informează AFP. Campionul mondial spaniol, care a suferit o accidentare la
Fotbal: Scott Parker, noul antrenor al echipei West Ham United
Echipa engleză de fotbal West Ham United l-a numit în funcția de antrenor pe fostul mijlocaș Scott Parker, care a semnat un contract pe doi ani și jumătate, informează BBC. În vârstă de 46 de ani, Parker îl înlocuiește pe portughezul Nuno Espirito Santo, care a fost concediat marți, după un start dezamăgitor de sezon pentru london













