Fotbal: Tottenham a învins-o pe Everton (1-0) și și-a asigurat menținerea în Premier League
Tottenham Hotspur, echipa internaționalului român Radu Drăgușin, și-a asigurat menținerea în prima ligă engleză de fotbal, după ce a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Everton, duminică, în cea de-a 38-a (ultima) etapă a sezonului.
Londonezii au marcat unicul gol al întâlnirii prin mijlocașul portughez Joao Palhinha, în minutul 43.
Radu Drăgușin a fost rezervă la acest meci și a fost introdus în joc de antrenorul Roberto De Zerbi în minutul 90.
În urma acestui succes, Tottenham a încheiat sezonul pe locul 17 în Premier League, cu 41 de puncte, la două lungimi în fața formației West Ham United (locul 18), care a retrogradat, în ciuda victoriei categorice obținute în partida cu Leeds Unied (scor 3-0).
Alături de West Ham United au mai retrogradat în liga secundă formațiile Burnley și Wolverhampton, aflate pe ultimele două locuri ale clasamentului.
Titlul în actuala ediție din Premier League a revenit formației Arsenal Londra, care s-a impus duminică, cu scorul de 2-1, pe terenul concitadinei Crystal Palace.
'Tunarii' au încheiat sezonul cu un avans de șapte puncte față de Manchester City, ocupanta locului secund, care s-a înclinat pe teren propriu în fața formației Aston Villa (1-2), la ultimul său meci cu antrenorul Pep Guardiola la timonă.
Pe poziția a treia, cu 71 de puncte, s-a clasat Manchester United, echipă al cărei căpitan, portughezul Bruno Fernandes, a stabilit un nou record de pase decisive pe parcursul unui sezon (21).
FC Liverpool, câștigătoarea titlului în sezonul trecut, a remizat pe teren propriu cu Brenford (1-1) și a încheiat sezonul pe locul al cincilea, care îi asigură însă participarea la viitoarea ediție a Ligii Campionilor.
Rezultate înregistrate în ultima etapă din Premier League:
Duminică
Tottenham Hotspur - Everton 1-0
A marcat: Palhinha (43).
Burnley - Wolverhampton 1-1
Au marcat: Flemming (47), respectiv Armstrong (5 - penalty).
Crystal Palace - Arsenal Londra 1-2
Au marcat: Mateta (88), respectiv Gabriel Jesus (42), Madueke (48).
Fulham - Newcastle 2-0
Au marcat: Diop (20), Cairney (80).
FC Liverpool - Brentford 1-1
Au marcat: Jones (58), respectiv Schade (64).
Manchester City - Aston Villa 1-2
Au marcat: Semenyo (23), respectiv Watkins (47, 61).
West Ham United - Leeds United 3-0
Au marcat: Castellano (67), Bowen (79), Wilson (90+4).
Nottingham Forest - Bournemouth 1-1
Au marcat: Gibbs-White (34), respectiv Tavernier (54).
Brighton - Manchester United 0-3
Au marcat: Dorgu (33), Mbeumo (44), B. Fernandes (48).
Sunderland - Chelsea Londra 2-1
Au marcat: Hume (25), Gusto (50 - autogol), respectiv Palmer (56).
Clasament:
1. Arsenal Londra 85 puncte (campioană)
2. Manchester City 78
3. Manchester United 71
4. Aston Villa 65
5. FC Liverpool 60
6. Bournemouth 57
7. Sunderland 54
8. Brighton 53
...
16. Nottingham Forest 44
17. Tottenham Hotspur 41
18. West Ham United 39
19. Burnley 22
20. Wolverhamlton 20
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Horațiu Feșnic va arbitra meciul Slovenia - Scoția, din Liga Națiunilor
O brigadă de arbitri din România, cu Horațiu Feșnic la centru, va conduce meciul dintre selecționatele de fotbal ale Sloveniei și Scoției, care va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, în Grupa B1 a Ligii Națiunilor, potrivit site-ului UEFA. În meciul de pe Stadionul Stoz
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile turneului de la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după o victorie în trei seturi în fața unei adversare din Coreea de Sud, Yeonwoo Ku, cu 2-6, 7-6 (7/1), 6-1. Ruse (28 ani, 66 WTA) a obținut victoria după do
Auto - F1: Verstappen a exclus posibilitatea de a participa la Cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2027
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), cvadruplu campion mondial de Formula 1, a exclus, miercuri, posibilitatea de a participa anul viitor la Cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franța), dar ar putea lua startul la curse de anduranță în Germania și Belgia, transmite AFP. Formula 1 a publicat săptămâna trecută calendarul pe 2027,
Fotbal: Internaționalul marocan Achraf Hakimi (PSG) va fi judecat pentru viol în Franța
Curtea de Casație, cea mai înaltă jurisdicție din Franța, a confirmat, miercuri, că fotbalistul marocan Achraf Hakimi va fi judecat pentru viol, faptă pe care o neagă vehement, transmite AFP. În timpul Cupei Mondiale din America de Nord, Curtea de Apel din Versailles a confirmat trimiterea în judecată a fundașului echipei Par
Fotbal: Aubameyang va fi operat de menisc (Deportivo A Coruna)
Atacantul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang va fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, joi, din cauza durerilor de la menisc, a anunțat, miercuri, clubul spaniol de fotbal Deportivo A Coruna, transmite AFP. Fostul jucător al echipei Olympique Marseille va fi operat la Madrid după durerile resimțite la meniscul extern î
Fotbal feminin: FC Barcelona a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii Campionilor
FC Barcelona, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Paris FC cu scorul de 5-2, miercuri seara, pe Stadionul ''Johan Cruyff'', într-o partidă din prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal feminin. Fără vedetele Alexia Putellas (plecată la London City Lionesses) și Aitana Bonmati (în recuperare), catalanele s-au
Volei masculin: Finlanda și Slovenia au completat careul de ași la Campionatul European (GALERIE FOTO)
Finlanda și Slovenia s-au calificat, miercuri, în semifinalele Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, astfel că au completat careul de ași după ce Franța și Polonia au obținut anterior calificarea, transmite AFP.
VIDEO Marea Britanie : Un avion de vânătoare s-a prăbușit în timpul unui antrenament
O anchetă a fost deschisă în Regatul Unit după prăbușirea unui avion de vânătoare Hawk în timpul unui antrenament, în nordul Țării Galilor, a anunțat miercuri ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, transmite AFP. O înregistrare video difuzată pe rețelele sociale pare să arate că cei doi piloți s-au catapul
Baschet masculin: CS Dinamo București, cu un pas în grupele FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a făcut un pas mare spre grupele FIBA Europe Cup la baschet masculin, după ce a învins în deplasare formația kosovară KB Peja, cu scorul de 96-58 (27-11, 14-18, 27-12, 28-17), miercuri seara, în prima manșă a turului preliminar. Dinamo s-a impus la o diferență (38 de puncte) care face ca returul să fie o f
Box: Lăcrămioara Perijoc, învinsă în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc a fost învinsă de turcoaica Esra Yildiz Kahraman, miercuri, în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Esra Yildiz Kahraman, medaliată cu bronz la JO de la Paris din 2024 și la Mondialele de anul trecut de la Nis (Serbia), s-a impus clar la puncte, cu
Tenis: Murray și Nadal, din nou adversari, la festivitățile dedicate aniversării Rafa Nadal Academy
Andy Murray și Rafael Nadal se vor înfrunta din nou pe teren, la un deceniu de la ultimul lor meci de tenis, scrie DPA. Murray a fost anunțat drept căpitan al unei echipe care va juca împotriva unei formații conduse de Nadal, pe 3 octombrie, în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea a 10 ani de la înființarea Academiei Rafa Nad
Tenis: Spania, adversara Cehiei în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Spaniei s-a alăturat Cehiei în semifinalele Billie Jean King Cup, după ce a învins Kazahstanul cu scorul de 2-1, miercuri, la Shenzhen (China), orașul care găzduiește până duminică faza finală a competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Jessica Bouzas (locul 93 mondial) a oferit un start
Auto - F1: Circuitele istorice, distruse în era noilor monoposturi hibride, spune Fernando Alonso
Dublul campion mondial spaniol Fernando Alonso a declarat miercuri, la Baku, că unele dintre cele mai emblematice circuite din Formula 1 au fost 'distruse' în era noilor monoposturi hibride introduse în acest sezon, și a cerut schimbări, scrie AFP. Comentariile pilotului echipei Aston Martin vin în urma criticilor legate de recentul M
Fotbal: Mbappe, revenit la antrenamentele naționalei Franței după ce a acuzat simptome de gripă
Căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, care a fost indisponibil marți din cauza unor simptome de gripă, s-a antrenat 'normal' alături de restul lotului miercuri, după cum a anunțat stafful echipei, cu două zile înaintea meciului din Liga Națiunilor programat vineri în Turcia, scrie AFP. Atacantul echipei Real Madrid, care
Fotbal: Clubul Manchester United a raportat venituri record pentru sezonul 2025-2026
Clubul englez de fotbal Manchester United a raportat venituri record pentru sezonul 2025-26, în ciuda absenței din competițiile europene, dar a înregistrat o pierdere înainte de impozitare de aproape 47 de milioane de lire sterline (62,35 milioane de dolari), scrie DPA. 'Diavolii roșii' au obținut venituri de 677,6 milioane de lire st













