Fotbal: 'Vom face tot posibilul să redăm bucuria suporterilor', spune căpitanul Germaniei, Joshua Kimmich
Căpitanul naționalei de fotbal a Germaniei, Joshua Kimmich, a declarat că resimte un sentiment special de responsabilitate după a treia eliminare consecutivă dezamăgitoare la Cupa Mondială, scrie DPA.
'Privind în urmă, aceste trei eliminări de la Cupa Mondială fac parte din cariera mea. Nu poți schimba trecutul. Dar te poți asigura că lucrurile vor decurge altfel pe viitor. Acolo îmi canalizez energia și atenția. Vom face tot posibilul să le redăm bucuria suporterilor', a declarat el pentru posturile RTL și Sky, într-un interviu.
Germania a fost eliminată în faza grupelor în 2018 și 2022, în timp ce la turneul din acest an a părăsit competiția după o înfrângere la loviturile de departajare în fața Paraguayului, în faza eliminatorie, o experiență extrem de dureroasă pentru Kimmich.
'Pentru mine, a fost cea mai grea eliminare. S-a întâmplat pentru a treia oară, de data aceasta dintr-o altă ipostază. De aceea m-a afectat și mai tare. Am avut nevoie de timp pentru a procesa situația și a accepta cele întâmplate', a spus el.
Germania va avea un nou început sub comanda antrenorului Jurgen Klopp, care l-a înlocuit pe Julian Nagelsmann după Cupa Mondială.
'Am certitudinea că este extrem de entuziasmat de această provocare și că înseamnă enorm pentru el să facă acest lucru pentru Germania. Aduce multă energie, entuziasm și o mare nerăbdare', a spus Kimmich despre Klopp, care va debuta joi, în meciul din Liga Națiunilor împotriva Olandei. AGERPRES/(AS- redactor: Adrian Drăguț, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Bogdan Racovițan a marcat pentru Rakow, în Ekstraklasa
Fundașul român Bogdan Racovițan a marcat un gol pentru Rakow Czestochowa, care a învins-o pe Pogon Szczecin cu scorul de 3-1, luni seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a primei ligi poloneze de fotbal (Ekstraklasa). Oaspeții au marcat primii, prin nord-macedoneanul Darko Churlinov (5), după care Rakow a ratat un penalty &ic
Fotbal: FC Copenhaga a câștigat în deplasare în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sonderjyske cu scorul de 2-0, luni seara, în deplasare, în etapa a 13-a a Superligii daneze de fotbal. Golurile au fost marcate de suedezul Felix Beijmo (20) și Andreas Cornelius (40).
Tenis: România a debutat cu o victorie la Cupa Billie Jean King pentru junioare
Echipa României a învins Canada cu scorul de 2-1, luni, în Grupa a 4-a a turneului final al Cupei Billie Jean King pentru junioare, competiție de tenis pe echipe găzduită de Cairo (Egipt). Sara Nicole Sitar a dispus de Amy Shen cu 6-0, 7-5, dar Maria Valentina Pop a fost întrecută de Isabella Ruyu Yan cu 6-4, 6-2, difer
JOT 2026: Robert Istrate s-a calificat pe tabloul principal la simplu masculin în turneul de tenis de masă
Jucătorul român de tenis de masă Robert Istrate s-a calificat pe tabloul principal al probei de simplu masculin, luni, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), după ce l-a învins în ultimul meci din grupa preliminară pe ugandezul Joseph Sebatindira cu 3-1 (9-11, 11-7, 14-12, 12-10). Istrate a câștigat după
Fotbal: 'PSG, cea mai bună echipă din Liga Campionilor', spune antrenorul lui Villarreal
Antrenorul echipei Villarreal, Inigo Perez, a declarat luni că formația sa așteaptă cu nerăbdare meciul următor împotriva celor de la Paris Saint-Germain — o echipă pe care o consideră 'cea mai bună din competiție' — și a subliniat că această partidă reprezintă o oportunitate pentru gruparea sa de a-și regăsi ritmul după cea mai recentă &ici
Tenis: Zverev, numărul 1 mondial, încearcă o emoție 'diferită' de cea de la câștigarea primului titlu de Mare Șlem
Ajuns luni, la vârsta de 29 de ani, pe locul 1 în clasamentul mondial pentru prima dată în cariera sa, tenismanul Alexander Zverev a remarcat că emoția a fost 'diferită' față de cea încercată atunci când a cucerit primul său trofeu de Mare Șlem la Roland Garros, la începutul lunii iunie, relatează AFP.
Fotbal: Messi, Ronaldo, Yamal, Cucurella, Raya, Pedri și Rodri, printre nominalizații la 'echipa ideală mondială'
Șase jucători spanioli — Lamine Yamal, Marc Cucurella, Pau Cubarsi, David Raya, Pedri și Rodri — se numără printre candidații pentru 'FIFPRO World 11' (echipa ideală mondială) a sezonului 2025-2026, o inițiativă a sindicatului internațional al fotbaliștilor profesioniști, care va anunța câștigătorii pe 9 noiembrie, scrie EFE.
Fotbal: Flick (FC Barcelona) nu se va putea baza pe revenirea niciunui jucător pentru meciul cu Aston Villa
Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a declarat luni, înaintea meciului din etapa a 4-a a Ligii Campionilor împotriva celor de la Aston Villa, că gestionarea celor patru absențe din defensivă - șase în total - 'nu este ușoară', subliniind totodată că jucătorii săi rămân 'pe deplin angajați', scrie EFE.
Fotbal: România a obținut o nouă victorie în preliminariile Campionatului European U17, 2-0 cu Cipru
Selecționata României a învins echipa Ciprului, cu scorul de 2-0 (0-0), luni, pe Stadionul Ethnikos Achnas, în Grupa a 13-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-17 din 2027. Tricolorii, care erau siguri de accederea în faza următoare, s-au impus prin două reușite în minutele adiționale ale meci
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă fără drept de apel de Partizan Mozzart Bet Belgrad, cu scorul de 97-77 (34-18, 23-31, 19-17, 21-11), luni, în Sala ''Ranko Zeravica'' din capitala Serbiei, în competiția de baschet masculin ABA League. Campioana României a fost dominată în primul, sfert, pierdut la o
Fotbal: Impozitele datorate de Infantino Statelor Unite au fost achitate de FIFA (presă)
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) este suspectată că a plătit milioane de euro reprezentând taxe datorate de președintele său, Gianni Infantino, Statelor Unite, scrie ziarul belgian Le Soir. Gianni Infantino se află în centrul unei noi controverse care implică milioane de euro. Potrivit unor dezvăluiri făcute de The New Yor
Fotbal: PSG sau Real Madrid nu sunt superioare lui FC Barcelona, spune extrema Anthony Gordon
Extrema echipei FC Barcelona, Anthony Gordon, a declarat luni că formația sa nu este inferioară celor de la Paris Saint-Germain sau Real Madrid, în ciuda înfrângerilor recente suferite în fața ambelor cluburi, scrie AFP. Echipa antrenată de Hansi Flick câștigase toate meciurile disputate înainte de a pierde
Fotbal - Liga Campionilor: Benjamin Pavard, apt de joc pentru Inter Milano împotriva lui Feyenoord
Fundașul central Benjamin Pavard a revenit la antrenamentele lui Inter Milano și va fi disponibil pentru meciul de marți cu Feyenoord din Liga Campionilor, însă este de așteptat ca 'nerazzurri', pregătiți de Cristian Chivu, să nu se poată baza, în continuare, pe căpitanul și cel mai bun marcator al echipei, Lautaro Martinez, scrie site-ul Football
Tenis - WTA: Venus Williams, învinsă în primul tur la Hong Kong de o jucătoare de origine română
Americanca Venus Williams, fost lider mondial al tenisului feminin, a fost învinsă luni în două seturi, 6-2, 6-3, de compatrioata sa Mary Stoiana, al cărei tată este român, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong. Mary Stoiana, în vârstă de 23 de ani, locul 114 mondial, s-a impus după o oră ș
Auto - F1: Hamilton cere discuții serioase cu Leclerc după ratarea victoriei în Mexic
Multiplul campion mondial Lewis Hamilton a cerut discuții serioase cu cei de la Ferrari pentru că pilotul britanic a pus în discuție mentalitatea colegului său de echipă Charles Leclerc în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Mexicului, transmite DPA. Primul pole position al lui Hamilton în 1.197 de zile a fost anulat î






