Legenda tenisului mondial Billie Jean King a absolvit un colegiu la vârsta de 82 de ani
Legenda tenisului mondial Billie Jean King a absolvit un colegiu american la vârsta de 82 de ani, la peste șase decenii după ce și-a întrerupt studiile pentru a-și continua cariera profesionistă în sportul alb, relatează DPA.
Anul trecut, King și-a reluat studiile pentru a obține diploma de absolvire în istorie, iar luni a absolvit Universitatea de Stat din California, cu sediul în Los Angeles.
''Este un privilegiu pentru mine să fiu aici ca absolventă al acestei clase'', a spus King la ceremonia de absolvire.
''Da, doar 61 de ani'', a mai adăugat aceasta.
''Ca mulți alții dintre colegii absolvenți, sunt prima din cercul imediat al familiei mele care a absolvit un colegiu, ca mulți dintre voi'', a mai spus aceasta.
În cariera sa activă, King a câștigat 39 de titluri de Mare Șlem: 12 la simplu, 16 la dublu feminin și 11 la mixt dublu.
Până recent, ea milita pentru egalitatea de gen și a fost mult timp o promotoare pentru egalitatea și justiție socială.
Ea este fondatoare Asociației Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) și a Fundației Sporturilor Feminine (WSF). AGERPRES/(AS - redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: wtatennis.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Simone Inzaghi va pleca de la Al-Hilal după doar un sezon în Arabia Saudită (media)
Riad, 19 mai /Agerpres/ - Antrenorul italian Simone Inzaghi va pleca de la Al-Hilal după doar un sezon petrecut în Arabia Saudită, chiar dacă a semnat vara trecută un contract valabil pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 26 de milioane de euro pe sezon, relatează Football Italia. Surse media din Arabia Sadutiă, citate de TuttoMercatoWeb, vor
UPDATE Tenis: Carlos Alcaraz a declarat forfait și pentru Wimbledon
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a anunțat marți pe rețelele de socializare că va rata turneele de la Queen's și Wimbledon din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, de care suferă de la turneul ATP de la Barcelona, informează AFP și EFE. Campion anul trecut la Queen's și finalist la Wimbledon, Carlos Alcaraz a ratat
Tenis: Arina Sabalenka a venit cu dezvăluiri sfâșietoare despre moartea fostului său prieten
'Nu am putut accepta', 'o tragedie de neconceput': numărul 1 mondial al tenisului feminin, Arina Sabalenka, a venit cu dezvăluiri sfâșietoare despre moartea fostului său prieten, Konstantin Kolțov, într-un interviu acordat revistei Vogue, scrie ziarul belgian Le Soir. Konstantin Kolțov a murit în martie 2024 după ce a căzut de
Fotbal: Freiburg și Aston Villa joacă miercuri la Istanbul prima lor finală de Europa League
Freiburg și Aston Villa se întâlnesc miercuri pe arena Beșiktaș Park din Istanbul în cea de-a 17-a finală a competiției de fotbal Europa League în actualul format și cea de-a 55-a în istoria sa, care a început cu Cupa UEFA, arată UEFA.com. Este pentru prima dată când cele două echipe se întâlnesc în f
Fotbal: Cristiano Ronaldo, în lotul Portugaliei pentru Cupa Mondială 2026
Deloc surprinzător, fotbalistul Cristiano Ronaldo a fost convocat la naționala Portugaliei pentru a juca la a șasea lui Cupă Mondială în această vară, în America de Nord, la vârsta de 41 de ani, conform listei de 27 de jucători dezvăluită marți de selecționerul Roberto Martinez, scrie AFP. Accidentat la clubul saudit Al-Nassr la sfârșit
Fotbal: Chivu s-a întâlnit cu șefii lui Inter și a discutat planurile de viitor și prelungirea contractului său
Antrenorul lui Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit marți dimineață cu conducerea clubului nerazzurro pentru a discuta planurile de viitor și prelungirea contractului său până în 2029, informează Sky Sport Italia, potrivit site-ului Football Italia. Președintele lui Inter, Beppe Marotta, și directorii Piero Ausilio și Dario Baccin
Fotbal: Un meșteșugar brazilian realizează replici ale trofeului Cupei Mondiale spre deliciul localnicilor
Suporter și fost metalurgist Jarbas Meneghini Carlini a îmbinat pasiunea sa pentru sport cu afacerea și a realizat o replică a trofeului Cupei Mondiale în atelierul său din Rio de Janeiro, aducând bucurie fanilor dar și unor vedete mondiale ale fenomenului fotbalistic, relatează Associated Press. După ce l-a văzut pe căpitanul Braziliei, Dung
Hochei: Campioana olimpică SUA, la a doua înfrângere la Campionatul Mondial
Echipa Statelor Unite, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice desfășurate în februarie, a suferit a doua înfrângere în trei meciuri, 2-6 cu Finlanda, luni, la Campionatul Mondial de hochei pe gheață din Elveția. Americanii, care sunt și campionii mondiali en titre, au fost învinși și de gazde, cu 3-1.
Fotbal: Brazilianul Joao Pedro, cel mai bun jucător al echipei Chelsea în sezonul 2025/2026
Atacantul brazilian Joao Pedro a fost votat cel mai bun jucător al sezonului la clubul englez de fotbal Chelsea, la doar câteva ore după ce a fost lăsat înafara lotului anunțat de Carlo Ancelotti pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada, scrie EFE. Joao Pedro, care a sosit de la Brighton & Hove Albion, vara trecu
Fotbal: Contract 'record' pentru difuzarea Cupei Mondiale 2026 în China (FIFA)
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a anunțat, marți, că valoarea contractată pentru difuzarea Cupelor Mondiale din 2026 și 2030 în China a reprezentat o sumă record pentru această țară și a contestat cifrele vehiculate pe rețelele de socializare, informează AFP. Acest contract include și Cupele Mondiale de fotbal feminin din 2027
Fotbal: Selecționerul Ronald Koeman crede că Olanda poate învinge orice adversar la CM 2026
Ronald Koeman, selecționerul naționalei de fotbal a Olandei, a declarat că echipa sa are suficientă calitate de a învinge orice echipă la CM 2026, chiar dacă nu este considerată una dintre pretendentele la titlul mondial din SUA, Mexic și Canada, scrie Reuters. Olanda, triplă vicecampioană mondială, joacă în Grupa F, alături de Jap
Tenis: Ben Shelton și Alex De Minaur s-au calificat în optimi la Hamburg (ATP)
Tenismanul american Ben Shelton, al doilea favorit, și australianul Alex De Minaur (3) s-au calificat, luni, în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Hamburg (Germania), dotat cu premii totale de 2.219.670 de euro. Ben Shelton a avut de luptă în primul tur cu compatriotul Marcos Giron, pe care l-a învins în cel
Fotbal: Manuel Neuer va fi titularul în poarta Germaniei la CM 2026 (presă)
Portarul lui Bayern Munchen, Manuel Neuer, va fi va fi titularul postului la naționala de fotbal a Germaniei în timpul Cupei Mondiale din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie - 19 iulie), a anunțat ziarul Bild luni, conform DPA. Potrivit sursei, selecționerul Julian Nagelsmann l-a informat deja pe portarul lui Hoffenheim, Oliver Baum
Tenis: Stan Wawrinka și Stefanos Tsitsipas au debutat cu dreptul la Geneva (ATP)
''Veteranul'' Stan Wawrinka (41 ani) și capriciosul Stefanos Tsitsipas au debutat cu victorii, luni, în prima rundă a turneului de tenis ATP 250 de la Geneva (Elveția), dotat cu premii totale de 612.620 de euro. Elvețianul Wawrinka, dublu campion la Geneva (2016, 2017), a trecut de italianul Raul Brancaccio, cu 6-2, 4-6,













