Fotbal: Serie A și cluburile din Serie A au felicitat-o pe Inter Milano pentru câștigarea titlului de campioană
Serie A și mai multe cluburi italiene de fotbal, inclusiv AC Milan și Napoli, au felicitat-o, duminică, pe Inter Milano pentru câștigarea celui de-al 21-lea 'Scudetto', după ce nerazzurri au învins-o pe Parma și și-au asigurat titlul de campioană cu trei etape înainte de final, informează EFE.
'Și-au schimbat forma. Împreună, au redescoperit măreția. Metamorfoză, renăscuți în glorie', a postat liga italiană pe contul său de X.
'Un simbol etern care se reînnoiește pentru a domina din nou pe cea mai prestigioasă scenă', a adăugat Serie A, postând un poster cu un șarpe negru și albastru încolăcit în jurul impunătorului Arco della Pace (Arcul Păcii) din Milano.
Mai multe cluburi s-au alăturat și ele felicitărilor, inclusiv rivala din oraș, AC Milan, care și-au exprimat aprecierea printr-un mesaj pe rețelele de socializare: 'Felicitări echipei Inter pentru câștigarea Seriei A 2025/26'.
Napoli, campioana sezonului trecut, a felicitat-o și ea pe Inter printr-un mesaj însoțit de emoticoane cu aplauze.
Alte cluburi, precum Torino, Sassuolo, Cremonese și Genoa, printre altele, s-au alăturat și ele felicitărilor publice adresate lui Inter.
Fostul internațional român Cristian Chivu a câștigat primul său titlu ca antrenor, cu Inter Milano, duminică seara, după ce echipa nerazzurra a învins-o pe Parma cu scorul de 2-0, pe San Siro, în etapa a 35-a a primei ligi italiene de fotbal.
Inter a obținut al 21-lea său titlu de campioană, la primul sezon cu Chivu pe bancă, după ce fostul fundaș avea doar 13 meciuri în Serie A ca antrenor, în sezonul trecut, cu Parma, pe care a salvat-o de la retrogradare.
Marcus Thuram (45+1) și Henrih Mhitarian (80) au marcat golurile gazdelor.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Inter are 12 puncte avans față de următoarea clasată, Napoli, care anul trecut a cucerit titlul la diferență de un punct de nerazzurri.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Danezul Christian Eriksen a leșinat pe teren în meciul amical cu Ucraina, dar este conștient
Mijlocașul danez Christian Eriksen este ''conștient și se simte bine'', după ce a leșinat în timpul meciului amical pe care naționala de fotbal a țării sale îl disputa duminică seara împotriva Ucrainei, la Odense, transmit agențiile internaționale de presă. La 34 de ani, Eriksen a căzut pe teren în min.
VIDEO Handbal feminin: Metz Handball a câștigat în premieră Liga Campionilor; CSM București, medaliată cu bronz
Metz Handball a devenit prima echipă franceză care câștigă Liga Campionilor la handbal feminin, după ce a învins-o în finală pe Gyori Audi ETO KC, deținătoarea trofeului, cu 31-29 (18-17), duminică, în MVM Dome din Budapesta, în timp ce CSM București a obținut medaliile de bronz. Trofeul obținut de Metz vine la c&
VIDEO Tenis: Alexander Zverev a câștigat primul său titlu de Mare Șlem, la Roland Garros
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul trei mondial, a reușit să câștige primul său titlu de Mare Șlem, duminică, la Paris, după ce l-a învins pe italianul Flavio Cobolli cu 6-1, 4-6, 6-4, 6-7 (5/7), 6-1, în finala turneului de la Roland Garros, transmite AFP. Zverev (28 ani) a obținut acest titlu la a patra finală de Ma
Moto - MotoGP: Spaniolul Gonzalez (Kalex), învingător la clasa Moto2 a Marelui Premiu al Ungariei
Pilotul spaniol Manuel Gonzalez (Kalex) s-a impus la clasa Moto2 din cadrul Marelui Premiu al Ungariei, a 8-a cursă a Campionatului Mondial de motociclism viteză (MotoGP), duminică, pe circuitul Balaton Park, scrie EFE. Gonzalez, la a 4-a victorie din acest sezon și la a 3-a consecutivă, a trecut primul linia de sosire după 37 min 10 sec
Ciclism feminin: Olandeza Vollering s-a impus în etapa a 8-a a Giro d'Italia
Olandeza Demi Vollering, de la echipa FDJ United - Suez, a câștigat etapa a 8-a a Turului ciclist feminin al Italiei, desfășurată sâmbătă pe un traseu de 77,4 km între Rivoli și Colle delle Finestre. Inițial, traseul era de 106 km, cu sosirea la Sestriere, dar a fost scurtat din cauza spargerii unui bloc de gheață aflat la 15
Moto - MotoGP: Spaniolul Quiles (KTM), triumfător la clasa Moto3 a Marelui Premiu al Ungariei
Pilotul spaniol Maximo Quiles (KTM) a obținut a 5-a sa victorie din acest sezon la clasa Moto3, duminică, după ce s-a impus în Marele Premiu al Ungariei, a 8-a cursă a Campionatului Mondial de motociclism viteză (MotoGP), scrie EFE. Din cauza accidentului din ultimul tur, în care au fost implicați David Munoz, Valentin Perrone și A
Fotbal - CM 2026: Argentinianul Balerdi, accidentat, va rata turneul final din America de Nord
Fundașul argentinian Leonardo Balerdi (Marseille) va absenta de la turneul final al CM 2026 din SUA, Mexic și Canada (11 iunie - 19 iulie), din cauza unei leziuni musculare la mușchiul solear de la piciorul drept, a anunțat Federația argentiniană de fotbal (AFA), conform Xinhua. Omiterea jucătorului în vârstă de 27 de ani a fost co
Gimnastică: Simone Biles (SUA) dezvăluie că a fost la un pas de moarte
Americanca Simone Biles, cea mai laureată gimnastă a lumii din toate timpurile, cu 41 de medalii la JO și CM, dintre care 30 de aur, a dezvăluit că a fost recent spitalizată, fără a specifica motivul, și a spus că a fi ''la un pas de moarte a fost o experiență terifiantă'', scrie EFE. Biles, în vârstă de 29 de ani,
Fotbal - CM 2026: Jucătorii Iranului pot intra în SUA doar în ziua meciurilor
Fotbaliștii echipei Iranului vor avea voie să intre în Statele Unite doar în ziua meciurilor lor de la Cupa Mondială, a declarat ambasadorul iranian în Mexic, Abolfazl Pasandideh, conform dpa. ''Pot intra (în SUA) dimineața și în aceeași zi trebuie să plece'', a declarat Pasandideh, citat de presa
Moto: Marc Marquez, învingător în cursa de sprint din Marele Premiu al Ungariei de MotoGP
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati), încă în recuperare după o dublă operație la umăr și picior la începutul lunii mai, și-a învins cu ușurință rivalii sâmbătă pentru a câștiga cursa sprint a Marelui Premiu MotoGP al Ungariei de pe circuitul Balaton Park (4,08 km), scrie EFE. Marquez a trecut primul linia
Fotbal - CM 2026: Argentina, Brazilia, Anglia, Germania și Portugalia, învingătoare în amicalele de sâmbătă
Selecționatele Argentinei, campioana mondială, Braziliei, Angliei, Germaniei și Portugaliei, printre favorite la CM 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), au obținut victorii în meciurile de pregătire disputate sâmbătă, scriu agențiile internaționale de presă. La College Station, în Texas, Argent
Tenis: Cehoaica Bartunkova și filipineza Eala, în finala turneului de la Birmingham (WTA)
Filipineza Alexandra Eala, favorită 1, și cehoaica Nikola Bartunkova, cap de serie 5, vor juca duminică finala turneului pe iarbă WTA 125 de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii de 225.000 dolari. Foto: (c) Claudia Greco / REUTER
Auto - F1: Antonelli a reușit al 4-lea său pole position din sezon, în Marele Premiu al Monaco
Pilotul italian Andrea Kimi Antonelli (Mercedes), cel mai tânăr lider din istoria campionatului de Formula 1, va pleca din pole position în Marele Premiu al principatului Monaco, a 6-a cursă a sezonului, după ce a dominat sesiunea decisivă de calificări desfășurată sâmbătă pe circuitul stradal din Monte Carlo, scrie EFE. Anto
Volei masculin: România a obținut prima sa victorie în Liga Europeană, 3-0 cu Kosovo
Naționala de volei masculin a României a învins Kosovo cu scorul de 3-0 (25-19, 25-18, 25-14), sâmbătă, la Riga (Letonia), în al patrulea turneul al Ligii Europene. Tricolorii, după 0-3 cu Letonia în primul meci de la Riga, au obținut o victorie facilă, într-o oră și 21 de minute. Alexandru Ra
VIDEO/ Volei feminin: România, la a doua sa victorie în Liga Europeană, 3-0 cu Israel
Naționala de volei feminin a a învins formația Israelului, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-23, 25-23), sâmbătă, la Riga (Letonia), în primul turneu al Ligii Europene. După o victorie la limită în fața Letoniei (3-2), vineri, tricolorele au câștigat mai clar în fața Israelului, după o oră și 25 de minute de joc.














