Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Respect pentru contribuabili. Autoritățile vor notifica titularii înainte de expirarea actelor. Senatul a adoptat inițiativa USR
Senatul a adoptat inițiativa senatoarei USR Violeta Alexandru care introduce în Codul administrativ obligația de notificare electronică a titularilor actelor administrative individuale - permise, certificate, autorizații etc. - cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora.
Sunt prevenite, astfel, situațiile în care cetățenii ajung să folosească documente expirate sau să fie sancționați din cauza lipsei unei simple informări prealabile prin SMS, e-mail etc. Autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să transmită cu minimum 30 de zile înainte de expirarea actului, printr-un sistem digitalizat, un mesaj de avertizare. În urma dezbaterilor din comisiile parlamentare, sistemul va fi funcțional începând cu 1 iulie 2028 (timp în care se va construi mecanismul de transmitere și se vor elabora procedurile aferente).
Proiectul a fost inițiat după aproape 3 ani de insistențe și luări de cuvânt în plenul Parlamentului realizate de doamna senator Alexandru prin care cerea Guvernului să-și asume decizii în acest sens, astfel că proiectul a fost depus pentru a da un impuls instituțiilor și autorităților publice să se organizeze în a simplifica viața cotidiană a contribuabililor.
'Nu cred că statul are vreo bucurie să alerge după cei ale căror acte au expirat și să cheltuie aiurea bani și resurse ce puteau fi economisite printr-un simplu SMS. Vrem să facem administrația mai atentă la nevoile cetățenilor și să prevenim situațiile în care oamenii descoperă prea târziu că un document important a expirat. O notificare transmisă la timp poate însemna mai puține drumuri inutile, mai puțină birocrație și mai mult timp pentru rezolvarea formalităților necesare. În același timp, responsabilitatea titularului de a-și menține actele în termen rămâne esențială', spune Violeta Alexandru.
Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.