Fotbal: Statele Unite dezmint că vor să înlocuiască Iranul cu Italia la CM 2026
Statele Unite nu încearcă să excludă Iranul de la Cupa Mondială de fotbal din această vară, a declarat, joi, secretarul de stat Marco Rubio, după ce un oficial american a evocat posibilitatea înlocuirii cu Italia, care nu a reușit să se califice la turneul final, informează AFP.
'Problema cu Iranul nu ar fi sportivii săi. Ar fi unii dintre ceilalți oameni pe care vor să-i aducă cu ei', a declarat șeful diplomației americane reporterilor.
'Dacă jucătorii iranieni decid să nu vină de bunăvoie, este pentru că au decis să nu vină. Ceea ce nu pot face este să aducă o grămadă de teroriști din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (armata ideologică a Iranului) în țara noastră, pretinzând că sunt jurnaliști și preparatori fizici', a mai spus Rubio.
'Nu știu de unde vine asta, sunt speculații că Iranul ar putea decide să nu vină și că Italia i-ar lua locul', a adăugat secretarul de stat.
'Nu vrem să penalizăm jucătorii', a subliniat, de asemenea, Donald Trump. Cu toate acestea, la mijlocul lunii martie, președintele SUA declarase că echipa națională a Iranului nu ar fi 'în siguranță' dacă ar veni în Statele Unite.
Sugestia ca Iranul să fie înlocuit de Italia la Cupa Mondială de fotbal din acest an a stârnit joi un amestec de jenă și apatie din partea fanilor Squadrei Azzurra, presa italiană reamintind cititorilor că ideea le este foarte familiară.
Paulo Zampolli, trimisul special al președintelui SUA pentru parteneriate globale (SEGP), a propus înlocuirea Iranului cu Italia la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal 2026 (11 iunie - 16 iulie) din Statele Unite, Mexic și Canada, a scris ziarul Financial Times, citat de DPA.
Ziarul a publicat declarații ale lui Zampolli, un om influent din administrația americană, în care acesta vrea ca Italia, țara sa de origine, să ia locul Iranului la Mondial. ''Confirm că le-am sugerat lui Trump și Infantino ca Italia să înlocuiască Iranul la Cupa Mondială. Sunt originar din Italia și ar fi un vis să-i văd pe Azzurri la un turneu găzduit de SUA. Cu patru titluri mondiale, au pedigree-ul necesar pentru a justifica includerea'', a fost citat Zampolli.
Planul pare a fi un efort de a repara relația dintre Trump și prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, după ce cei doi s-au certat pe fondul atacurilor președintelui american la adresa Papei Leon al XIV-lea pe tema războiului din Iran.
Principalele site-uri de știri sportive din Italia s-au referit doar în treacăt la această știre.
Antrenorul italian Gianni De Biasi a declarat că este o propunere improbabilă, orice absență teoretică a Iranului fiind suplinită în mod logic de echipa clasată după această națională în grupa de calificare.
FIFA, organismul de conducere al fotbalului, a răspuns menționând comentariile anterioare ale lui Infantino privind participarea Iranului.
Infantino a reafirmat săptămâna trecută că Iranul va participa la turneu, declarând pentru CNBC: ''Echipa iraniană va veni cu siguranță''. El a subliniat importanța participării acestei țări la Cupa Mondială.
Cele trei meciuri din grupă ale Iranului, împotriva Belgiei, Noii Zeelande și Egiptului, sunt programate la Seattle și Los Angeles. FIFA a respins cererea Iranului de a muta jocurile sale în Mexic. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică artistică: Echipa feminină a României, locul 8 la Mondiale după prima zi a calificărilor
Echipa feminină a României ocupă ultimul loc, opt, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni ale calificărilor, desfășurate duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam. În clasamentul provizoriu la individual compus, Alexia Blănaru se află pe 19, cu 50,132 puncte, după ce a primit 13,666 la să
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa sârbă Spartak Office Shoes Subotica, cu scorul de 89-75 (27-17, 24-17, 16-20, 22-21), duminică seara, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League. Campioana României a suferit al doilea său eșec în Liga Adriatică în trei meciuri jucate
Fotbal: Brighton a continuat seria victoriilor, 5-0 cu Crystal Palace
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o clar pe Crystal Palace cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a șaptea a primei ligi engleze de fotbal. Brighton a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile, în cinci dintre acestea nu a primit gol
Hochei: Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale
Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață, duminică, după ce a învins-o pe Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 4-2 (1-0, 2-2, 1-0), la Kohtla-Jarve (Estonia), și a câștigat Grupa B a competiției. Vicecampioana României s-a impus prin golurile marcate de Jeremy Welsh
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat în Belgia, în EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a învins echipa belgiană Derdaele Sporting Pelt, cu scorul de 29-27 (15-13), duminică, la Neerpelt, în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. Potaissa a început bine, a condus cu 3-1, dar apoi a încasat șase goluri consecutive (7-3), însă la pauză tu
Tenis: Radu Papoe a pierdut finala turneului challenger de la Catania
Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a fost învins de italianul Gianluca Cadenasso, cu 6-4, 3-6, 6-4, duminică, în finala turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro. Papoe (24 ani, 326 ATP), care a jucat în premieră într-o finală de turneu challenger, s-a încli
Ciclism: Olandezul Harri Lavreysen, campion mondial la sprint la Mondialele de la Shanghai
Olandezul Harrie Lavreysen a cucerit cel de-al optulea său titlu mondial în proba de sprint, consolidându-și și mai mult statutul de rege incontestabil al vitezei, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai, un titlu întărit de medaliile de aur obținute, de asemenea, în probele de viteză pe echipe și keirin.
Tenis: Poloneza Maja Chwalinska a câștigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan, primul titlu la vârsta de 25 de ani
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP. Finalistă la ultima ediție a
Tenis: Alejandro Davidovich a câștigat la Shanghai primul său titlu Masters 1.000
Jucătorul spaniol de tenis Alejandro Davidovich (26 ATP) a câștigat o finală sută la sută spaniolă împotriva lui Rafael Jodar (13) la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, impunându-se duminică cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4 și adjudecându-și cel mai important titlu din carieră la vârsta de 27 de ani, i
Fotbal: Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în etapa a 7-a din Premier League
O dublă a lui Erling Haaland a ajutat liderul campionatului, Manchester City, să o învingă pe Ipswich cu scorul de 3-2, bifând sâmbătă a șaptea victorie în tot atâtea meciuri disputate în Premier League, informează AFP. 'Cetățenii' au lăsat în urmă înfrângerea de miercuri, 2-4, în fața lui PSG
Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni
Portarul echipei Chelsea, Emiliano Martinez, care a suferit o accidentare în urma unei coliziuni într-un meci disputat sâmbătă pe terenul lui Everton, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o fractură de maxilar, a anunțat, duminică, clubul jucătorului argentinian, care a precizat că se așteaptă să fie indisponibil timp de 'câteva săptă
Fotbal: PSG, la a patra victorie consecutivă în Ligue 1
Paris Saint-Germain, care a fost condusă în cea mai mare parte a meciului, a reușit să întoarcă soarta partidei cu Strasbourg pe final, impunându-se cu 3-1 și obținând astfel a patra victorie consecutivă în Ligue 1, sâmbătă în deplasare, într-un meci din etapa a 7-a, informează AFP. Acest rezultat o plasează prov
Lupte: Românul Gabriel Whisenhunt a pierdut meciul pentru bronz la Mondialele U23
Sportivul român Gabriel Whisenhunt a fost învins de iranianul Ebrahim Mahdi Khari, sâmbătă, într-un meci pentru medalia de bronz, la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). Whisenhunt, luptător american care reprezintă în premieră România la o competiție importantă, a trecut, vineri, în optimile
Fotbal: FC Barcelona, la a noua victorie în tot atâtea meciuri din La Liga
Cu trei zile înaintea confruntării cruciale împotriva echipei Paris Saint-Germain și cu o săptămână înainte de 'El Clasico' cu Real Madrid, FC Barcelona a avut de muncit, dar a reușit în cele din urmă o victorie categorică, cu scorul de 5-2, în fața lui Real Betis Sevilla, sâmbătă în deplasare, bifând astfel al no
Box: Daniel Dubois și-a păstrat titlul WBO la categoria grea, învingându-l pe Fabio Wardley
Pugilistul britanic Daniel Dubois și-a păstrat titlul mondial WBO la categoria grea, învingându-l sâmbătă, la Londra, pe compatriotul său Fabio Wardley, meciul încheindu-se prin aruncarea prosopului în ring, în runda a doua, informează AFP. În această revanșă mult așteptată după prima lor confruntare, un meci epuizant













