Fotbal: Înfrângerea politică a lui Viktor Orban ar putea afecta ambițiile planurilor sportive ale Ungariei
Eșecul electoral recent al premierului Viktor Orban, mare suporter al fotbalului, face ca acesta să nu mai fie implicat în evenimentele organizate de Budapesta, precum finala Ligii Campionilor din luna mai, când în fruntea guvernului Ungariei se va afla Peter Magyar, relatează Associated Press.
Odată cu înfrângerea în alegerile legislative, ambițiile lui Viktor Orban de implicare a Ungariei în organizarea marilor evenimente sportive, precum finalele din competițiile de fotbal, campionate importante desfășurate pe pistă sau chiar un potențial dosar de candidatură pentru Jocurile Olimpice sunt acum sub semnul incertitudinii.
În perioada în care Viktor Orban, fost fotbalist și un spectator consecvent în lojele VIP de la finalele Ligii Campionilor și ale Cupei Mondiale, a fost în fruntea guvernului de la Budapesta, Ungaria s-a angajat în proiecte costisitoare de ridicare a unor noi stadioane, printre care și Puskas Arena din Budapesta, care va găzdui cel mai important meci din fotbalul european la nivel de club la 30 mai.
''Acesta trebuia să fie momentul de glorie pentru Viktor Orban și pentru regimul său. A lucrat intens să obțină organizarea acelei finale pentru Budapesta și pentru Ungaria'', a spus Gyozo Molnar, profesor de sociologie a sportului la Universitatea Worcester.
Dacă Peter Magyar va merge la finala Ligii Campionilor, acest lucru ''ar transmite o schimbare fermă de regim'', a spus Molnar.
După rezultatul alegerilor vor fi schimbări, iar organizațiile sportive vor trebui să construiască relații de cooperare cu noul guvern. Peter Magyar a negat acuzațiile oponenților politici că va tăia finanțarea pentru sport.
Totuși, programul electoral al partidului Tisza a evidențiat o schimbare în această abordare. A fost criticată folosirea banului public pentru a construi stadioane supraevaluate și pentru a derula proiecte de prestigiu în timp ce ''activitățile sportive școlare și locale s-au redus''.
Forul european al fotbalului (UEFA) nu a comentat pe această chestiune când au fost adresate interpelări privind invitarea comună a lui Viktor Orban și a lui Peter Magyar la finala Champions League. UEFA a transmis Associated Press că organizarea jocului ''continuă așa cum a fost planificat''.
Orban a jucat în trecut fotbal în ligile inferioare ale Ungariei.
Echipa din orașul său natal Felcsut (Puskas Akademia) a crescut odată cu ambițiile sale politice în deceniile recente, iar acum este o participantă obișnuită în competițiile europene, având un stadion fabulos construit.
Pe lângă fotbalul iubit, Ungaria a pregătit Campionatele Mondiale de atletism Ultimate de la Budapesta, din 11-13 septembrie 2026, cu cel mai mare premiu în bani, iar la anul va avea loc cea de-a treia ediție a Campionatelor Mondiale de natație, pentru a treia oară într-un deceniu.
Ungaria a fost deopotrivă o gazdă neutră în vremuri de tulburări politice pentru meciurile organizate pe teren propriu de echipa națională a Israelului.
Viktor Orban s-a luptat frecvent cu Uniunea Europeană după criticile aduse stilului său autoritar și opoziției sale față de sprijinirea Ucrainei de către Uniunea Europeană.
Molnar a mai spus că Orban a evidențiat dorința organismelor sportive de organizare a unor evenimente în Ungaria ca formă de susținere.
''Acestea nu sunt doar evenimente sportive pentru el. Au fost răspunsul lui Orban față de criticile Uniunii Europene și i-au permis să răspundă prin faptul că UEFA încă are încredere în regimul său prin organizarea acestui meci'', a adăugat Molnar.
Nu toate proiectele sale au reușit, totuși. În ciuda reducerilor de taxe care au permis aliaților lui Orban să reinvestească sume de bani în cluburile de fotbal ale Ungariei, acestea sunt în continuare necompetitive.
Echipa națională s-a calificat ultima dată la turneul final al Cupei Mondiale în 1986, complet opus față de echipele de succes ale naționalei Ungariei care au fost finaliste la edițiile din 1938 și din 1954.
Încă nu sunt semne că Ungaria va anula unele evenimente sportive care sunt deja planificate pentru lunile și anii următori, dar prioritățile s-ar putea schimba.
Peter Magyar a spus că Executivul său va pune capăt politizării sporturilor așa cum s-a întâmplat în timpul lui Viktor Orban. ''Politicul a devenit înrădăcinat în federațiile sportive și în cluburile de fotbal până la un nivel pe care nu l-am văzut nici în timpul socialismului'', a spus el în septembrie.
Costurile privind traiul de zi cu zi ar putea să ocupe mai mult din activitatea noului guvern.
Primarul capitalei Budapesta este un liberal care s-a opus lui Orban, dar nu este un aliat obișnuit al lui Peter Magyar, de asemenea. După ce dosarul de candidatură depus de guvernul Orban pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2024 a fost retras, primarul Budapestei, Gergely Karacsony, va lua în calcul posibilitatea unui nou dosar de candidatură anul viitor.
Comitetul Internațional Olimpic a precizat pentru Associated Press că nu va comenta recentele evoluții politice sau o candidatură pentru găzduirea Jocurilor Olimpice.
World Athletics cooperează cu municipalitatea Budapestei înainte ediției Ultimate Championships din septembrie, în acest an. ''Vom continua să colaborăm strâns cu omologii noștri maghiari pentru organizarea cu succes a evenimentului'', a comentat World Athletics pentru Associated Press.
Budapesta este o bază importantă pentru mișcarea olimpică, de asemenea. Organismele care gestionează înotul, kaiac-canoe și judo au început toate sau au definitivat mutarea în Ungaria din Elveția.
Cea mai mare federație este World Aquatics, care se va muta din 2028.
Beneficiile oferite de statul maghiar au inclus imunitate penală pentru unele fapte, anumite scutiri de taxe și folosirea gratuită a sediilor timp de 15 ani, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto.
''World Aquatics a păstrat întotdeauna o relație puternică și pozitivă cu Ungaria'', a transmis forul mondial al sporturilor acvatice pentru Associated Press.
''Nu avem niciun dubiu că această relație va continua să prospere sub noua conducere a lui Peter Magyar, pe care îl felicităm pentru recenta sa victorie politică în calitate de premier al Ungariei'', a mai comunicat World Aquatics. AGERPRES/(AS - redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică artistică: Echipa feminină a României, locul 8 la Mondiale după prima zi a calificărilor
Echipa feminină a României ocupă ultimul loc, opt, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni ale calificărilor, desfășurate duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam. În clasamentul provizoriu la individual compus, Alexia Blănaru se află pe 19, cu 50,132 puncte, după ce a primit 13,666 la să
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa sârbă Spartak Office Shoes Subotica, cu scorul de 89-75 (27-17, 24-17, 16-20, 22-21), duminică seara, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League. Campioana României a suferit al doilea său eșec în Liga Adriatică în trei meciuri jucate
Fotbal: Brighton a continuat seria victoriilor, 5-0 cu Crystal Palace
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o clar pe Crystal Palace cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a șaptea a primei ligi engleze de fotbal. Brighton a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile, în cinci dintre acestea nu a primit gol
Hochei: Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale
Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață, duminică, după ce a învins-o pe Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 4-2 (1-0, 2-2, 1-0), la Kohtla-Jarve (Estonia), și a câștigat Grupa B a competiției. Vicecampioana României s-a impus prin golurile marcate de Jeremy Welsh
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat în Belgia, în EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a învins echipa belgiană Derdaele Sporting Pelt, cu scorul de 29-27 (15-13), duminică, la Neerpelt, în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. Potaissa a început bine, a condus cu 3-1, dar apoi a încasat șase goluri consecutive (7-3), însă la pauză tu
Tenis: Radu Papoe a pierdut finala turneului challenger de la Catania
Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a fost învins de italianul Gianluca Cadenasso, cu 6-4, 3-6, 6-4, duminică, în finala turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro. Papoe (24 ani, 326 ATP), care a jucat în premieră într-o finală de turneu challenger, s-a încli
Ciclism: Olandezul Harri Lavreysen, campion mondial la sprint la Mondialele de la Shanghai
Olandezul Harrie Lavreysen a cucerit cel de-al optulea său titlu mondial în proba de sprint, consolidându-și și mai mult statutul de rege incontestabil al vitezei, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai, un titlu întărit de medaliile de aur obținute, de asemenea, în probele de viteză pe echipe și keirin.
Tenis: Poloneza Maja Chwalinska a câștigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan, primul titlu la vârsta de 25 de ani
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP. Finalistă la ultima ediție a
Tenis: Alejandro Davidovich a câștigat la Shanghai primul său titlu Masters 1.000
Jucătorul spaniol de tenis Alejandro Davidovich (26 ATP) a câștigat o finală sută la sută spaniolă împotriva lui Rafael Jodar (13) la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, impunându-se duminică cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4 și adjudecându-și cel mai important titlu din carieră la vârsta de 27 de ani, i
Fotbal: Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în etapa a 7-a din Premier League
O dublă a lui Erling Haaland a ajutat liderul campionatului, Manchester City, să o învingă pe Ipswich cu scorul de 3-2, bifând sâmbătă a șaptea victorie în tot atâtea meciuri disputate în Premier League, informează AFP. 'Cetățenii' au lăsat în urmă înfrângerea de miercuri, 2-4, în fața lui PSG
Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni
Portarul echipei Chelsea, Emiliano Martinez, care a suferit o accidentare în urma unei coliziuni într-un meci disputat sâmbătă pe terenul lui Everton, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o fractură de maxilar, a anunțat, duminică, clubul jucătorului argentinian, care a precizat că se așteaptă să fie indisponibil timp de 'câteva săptă
Fotbal: PSG, la a patra victorie consecutivă în Ligue 1
Paris Saint-Germain, care a fost condusă în cea mai mare parte a meciului, a reușit să întoarcă soarta partidei cu Strasbourg pe final, impunându-se cu 3-1 și obținând astfel a patra victorie consecutivă în Ligue 1, sâmbătă în deplasare, într-un meci din etapa a 7-a, informează AFP. Acest rezultat o plasează prov
Lupte: Românul Gabriel Whisenhunt a pierdut meciul pentru bronz la Mondialele U23
Sportivul român Gabriel Whisenhunt a fost învins de iranianul Ebrahim Mahdi Khari, sâmbătă, într-un meci pentru medalia de bronz, la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). Whisenhunt, luptător american care reprezintă în premieră România la o competiție importantă, a trecut, vineri, în optimile
Fotbal: FC Barcelona, la a noua victorie în tot atâtea meciuri din La Liga
Cu trei zile înaintea confruntării cruciale împotriva echipei Paris Saint-Germain și cu o săptămână înainte de 'El Clasico' cu Real Madrid, FC Barcelona a avut de muncit, dar a reușit în cele din urmă o victorie categorică, cu scorul de 5-2, în fața lui Real Betis Sevilla, sâmbătă în deplasare, bifând astfel al no
Box: Daniel Dubois și-a păstrat titlul WBO la categoria grea, învingându-l pe Fabio Wardley
Pugilistul britanic Daniel Dubois și-a păstrat titlul mondial WBO la categoria grea, învingându-l sâmbătă, la Londra, pe compatriotul său Fabio Wardley, meciul încheindu-se prin aruncarea prosopului în ring, în runda a doua, informează AFP. În această revanșă mult așteptată după prima lor confruntare, un meci epuizant













