Fotbal: Președintele clubului Fenerbahce, eliberat sub control judiciar
Președintele clubului Fenerbahce Istanbul, Sadettin Saran, a fost eliberat sub control judiciar, joi, după ce fusese reținut în seara precedentă, în cadrul unei anchete privind consumul de stupefiante, informează mass-media turcă, citată de DPA.
Saran a fost arestat la Istanbul, după ce procurorii l-au acuzat de 'procurare de droguri', 'facilitarea consumului de droguri' și 'consum de droguri', potrivi agenției Anadolu.
În urma mărturiei sale de joi, un tribunal din Istanbul i-a ordonat lui Saran să se prezinte la o secție de poliției de două ori pe săptămână pentru a semna.
Anadolu precizează că Saran rămâne supus unei interdicții de călătorie în străinătate, care i-a fost impusă anterior în cadrul anchetei.
Autoritățile turce au început să-l ancheteze pe Saran săptămâna trecută, ca parte a unei operațiuni mai ample privind presupusul consum de droguri, care a dus la arestarea sau citarea a zeci de artiști, personalități ale rețelelor de socializare, jurnaliști și oameni de afaceri.
Au fost prelevate probe de păr de la numeroase persoane investigate pentru testare antidrog, iar proba lui Saran a ieșit pozitivă, a relatat miercuri agenția turcă de presă Anadolu.
Mass-media oficială din Turcia nu a specificat tipul de drog, dar ziarul de opoziție Sozcu susține că testul a fost pozitiv la cocaină.
Saran a negat vehement că ar fi consumat cocaină și a anunțat că va repeta testele la un laborator privat.
'Nu am folosit niciodată în viața mea substanța despre care se spune că a ieșit pozitiv la laboratorul criminalistic', a declarat el. 'Nu numai că nu am folosit-o, dar nici măcar nu am văzut-o de aproape', a scris Saran într-un comunicat pe rețelele de socializare.
'Aceste afirmații reprezintă o campanie de denigrare împotriva mea, menită să distrugă instituțiile pe care le reprezint', a afirmat omul de afaceri.
Sadettin Saran, un om de afaceri de succes în vârstă de 61 de ani, cu cetățenie turcă și americană, deține Saran Holding, un conglomerat activ în domenii ca mass-media sportivă, industria cinematografică și turismul.
El a devenit președinte la Fenerbahce, al doilea cel mai de succes club de fotbal din Turcia, în luna septembrie a acestui an, printr-un vot strâns împotriva predecesorului său, omul de afaceri Ali Kog.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Sadettin SaranFacebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Selecționerul Costa Ricăi, încă încrezător după eșecul cu Haiti și șase meciuri fără victorie
Selecționerul naționalei de fotbal a Costa Ricăi, Fernando Batista, a declarat că nu va demisiona în urma seriei de rezultate slabe, după înfrângerea cu 0-2 în fața naționalei Haiti, în Liga Națiunilor din zona CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe), transmite Xinhua. Carlos Mora, jucătorul Universității
Tenis: Novak Djokovic revine la Beijing (ATP) după 11 ani, cu ambiția de a câștiga
Campionul sârb Novak Djokovic (nr. 11 mondial), care revine la Openul de tenis al Chinei de la Beijing, la 11 ani după ultima sa apariție, a afirmat luni că nu a venit doar pentru a se bucura de public și că motivația care l-a condus de-a lungul carierei sale rămâne neschimbată: să câștige orice turneu pe care îl joacă, scrie EFE.
Tenis: Clasamentul ATP - Francezul Arthur Fils, intrat în premieră în top 10
Tenismanul francez Arthur Fils a intrat în premieră în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, transmite AFP. Fils (22 ani) a urcat două locuri față de săptămâna trecută și se află pe poziția a noua. Fils este primul francez care se află în top 10 mon
Tenis: Clasamentul WTA - Nicio schimbare în top 20
Nicio schimbare nu s-a produs, față de săptămâna trecută, în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, Kazaha Elena Rîbakina este lider, cu mai bine de o mie de puncte avans față de belarusa Arina Sabalenka, iar aceasta are cu 545 puncte în plus față de americanca
Ciclism: Americanul Brandon McNulty a cucerit titlul mondial în proba de fond la Montreal
Americanul Brandon McNulty a devenit duminică noul campion mondial în cursa de fond, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe șosea de la Montreal, după ce a dus la bun sfârșit o evadare solitară în ultimii 32 de km, scriu agențiile internaționale de presă. După o cursă epuizantă, de 273,4 km, McNulty, coechipieru
Tenis: Alexander Zverev a adus victoria Europei în Cupa Laver
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul doi mondial, a adus punctele victoriei echipei Europei în fața selecționatei mondiale în Cupa Laver, duminică, la Londra, după ce l-a învins pe americanul Learner Tien cu 7-6 (7/3), 6-3, transmite AFP.
Tenis: Cehia a câștigat Cupa Billie Jean King pentru a 12-a oară
Echipa feminină de tenis a Cehiei a cucerit Cupa Billie Jean King (fostă Fed Cup) pentru a 12-a oară, duminică, la Shenzhen (China), după ce a învins Ucraina cu scorul de 2-0 în finală, transmite AFP. Linda Noskova (21 ani), campioana en titre de la Wimbledon, a adus punctul victoriei, după 6-3, 7-6 (7/5) cu Elina Svitolina.
VIDEO Fotbal: Germania, învinsă acasă de Grecia (0-1), în Liga Națiunilor
Selecționata Germaniei a fost învinsă de Grecia cu scorul de 1-0, duminică seara, la Augsburg, într-un meci din eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. A fost prima victorie pentru Grecia contra Germaniei în 11 întâlniri. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dimitris Kourbelis (74), cu u
Fotbal: Meciuri amicale inter-țări
SUA și Canada, două din cele trei gazde ale Cupei Mondiale de fotbal din această vară din America de Nord, au obținut victorii în meciuri amicale în acest weekend. Naționala SUA a învins Peru cu 4-1, iar Canada a dispus de Chile cu 1-0. Cealaltă gazdă a CM 2026, Mexicul, a remizat acasă cu Columbia, 1-1, î
Tenis: Hubert Hurkacz va juca la Chengdu prima sa semifinală ATP după mai bine de un an
Tenismanul polonez Hubert Hurkacz, al cincilea favorit, s-a calificat, duminică, în semifinalele turneului ATP 250 de la Chengdu (China), dotat cu premii totale de 1.210.115 dolari, după ce a trecut de sud-africanul Lloyd Harris cu 7-6 (12/10), 6-4. Pentru Hurkacz este prima semifinală ATP după mai bine de un an de zile, mai exact de la
Auto-F1: Norris (McLaren) reclamă suspendarea argentinianului Colapinto (Alpine) pentru o cursă
Campionul mondial en-titre de Formula 1, britanicul Lando Norris (McLaren), care a fost forțat să se retragă de la Marele Premiu al Azerbaidjanului de sâmbătă, în urma unei erori grave a lui Franco Colapinto (Alpine), a cerut Federației Internaționale de Automobilism (FIA) să îl suspende pe pilotul argentinian pentru o cursă din Formula 1, scrie AFP
Fotbal - Liga Națiunilor: Suedia, fără vedeta Isak, în meciul retur cu România
Atacantul suedez Alexander Isak va rata cele trei meciuri rămase din faza grupelor Ligii Națiunilor, inclusiv returul cu România din 5 octombrie din București, din cauza unei accidentări minore și va reveni la echipa sa Liverpool, a anunțat duminică Federația Suedeză de Fotbal, conform Reuters. Atacantul de 27 de ani a deschis scorul &ic
Germania a ales orașul Munchen pentru a organiza JO din 2036, 2040 sau 2044
Candidată pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară în 2036, 2040 sau 2044, Germania și-a exprimat sâmbătă sprijinul pentru candidatura orașului Munchen, o propunere puternică susținută de populația locală, sperând să valorifice prestigiul capitalei bavareze pentru a convinge Comitetul Internațional Olimpic (CIO), scrie AFP.
Fotbal: Spania vrea să găzduiască faza finală a Ligii Națiunilor din 2027
Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF) a solicitat să găzduiască semifinalele și finala Ligii Națiunilor, programate pentru 9-13 iunie 2027, pe stadionul Jose Zorrilla din Valladolid și pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, transmite EFE. Cele două semifinale și finala, care se va juca pe stadionul lui Real Madrid, vor avea loc după sferturi
Atletism: Etiopianul Guye Adola, învingător pentru a doua oară în maratonul de la Berlin
Atletul etiopian Guye Adola a câștigat duminică proba de maraton de la Berlin, al doilea său succes după cel din 2021, cu un nou record personal pe distanța clasică de 42,195 km - 2 h 02 min 50 sec, transmite AFP. Adola, 35 de ani, i-a devansat pe conaționalul său Gemechu Dida (2 h 03 min 19 sec), respectiv pe tanzanianul David Geay (2h












