Fotbal: AC Milan, învingătoare la Torino (3-2), revine în fotoliul de lider în Serie A
Echipa AC Milan a revenit pe primul loc în campionatul de fotbal al Italiei, după ce a învins la limită în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Torino FC, luni seara, în etapa a 14-a din Serie A.
După primele 20 de minute catastrofale, în care Torino a marcat de două ori, prin Nikola Vlasic (10 din penalty) și Duvan Zapata (17), Milan a redus din handicap prin Adrien Rabiot (24).
Intrarea pe teren a atacantului Christian Pulisic, menajat din cauza unei gripe, a fost de bun augur pentru 'rossoneri'. Internaționalul american a restabilit egalitatea (67), la un minut după ce l-a înlocuit pe Davide Baresaghi, iar apoi a înscris golul victoriei echipe sale, după un assist al lui Samuele Ricci (77).
'Am fost bolnav în ultimele zile, iar astăzi m-am simțit un pic mai bine. Nu golurile mele sunt importante, ci faptul că am câștigat acest meci', a declarat Pulisic la finalul partidei.
După al 13-lea său meci fără înfrângere în liga italiană, AC Milan a egalat-o la puncte (31) pe campioana en titre, SSC Napoli, însă lombarzii au urcat în fotoliul de lider grație golaverajului superior (+11 față de +10).
Cele două sunt urmate la un singur punct de Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, în timp ce AS Roma (locul 4) a pierdut contactul cu podiumul după al doilea său eșec consecutiv, duminică la Cagliari (1-0).
În subsolul clasamentului, Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, formația Udinese, la care portarul român Răzvan Sava a fost rezervă. Și mijlocașul Nicolae Stanciu a fost doar rezervă la Genoa.
Golurile au fost marcate de Ruslan Malinovski (34 din penalty) și Brooke Norton-Cuffy (83) pentru învingători, respectiv Jakub Piotrowski (65).
Acesta este al doilea succes consecutiv obținut de Genoa, care a urcat pe locul 14 în clasament, cu 14 puncte, aceasta fiind cea mai bună clasare a sa de la debutul sezonului.
Rezultate:
Sâmbătă
Sassuolo - Fiorentina 3-1
Au marcat: Volpato (13), Muharemovic (45+1), Ismael Kone (65), respectiv Mandragora (9 - penalty).
Inter Milano - Como 4-0
Au marcat: Lautaro Martinez (11), Marcus Thuram (59), Hakan Calhanoglu (81), Carlos Augusto (86).
Hellas Verona - Atalanta Bergamo 3-1
Au marcat: Belghali (28), Giovane Santana do Nascimento (36), Bernede (71), respectiv Scamacca (81 - penalty).
Duminică
Cremonese - Lecce 2-0
Au marcat: Federico Bonazzoli (53 - penalty), Sanabria (78).
Cagliari - AS Roma 1-0
A marcat: Gaetano (82).
Lazio Roma - Bologna 1-1
Au marcat: Isaksen (38), respectiv Odgaard (40).
SSC Napoli - Juventus Torino 2-1
Au marcat: Rasmus Hojlund (7, 78), respectiv Yildiz (59).
Luni
Pisa - Parma 0-1
A marcat: Benedyczak (40 - penalty).
Mijlocașul Marius Marin a fost titular la Parma, fiind înlocuit în minutul 46.
Udinese - Genoa 1-2
Au marcat: Piotrowski (65), respectiv Malinovski (34 - penalty), Norton-Cuffy (83).
Portarul Răzvan Sava a fost rezervă la Udinese, iar mijlocașul Nicolae Stanciu a fost rezervă la Genoa.
Torino FC - AC Milan 2-3
Au marcat: Vlasic (10 - penalty), Duvan Zapata (17), respectiv Rabiot (24), Pulisic (67, 77).
Portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino.
Clasament:
1. AC Milan 31 puncte
2. SSC Napoli 31
3. Inter Milano 30
4. AC Milan 27
5. Bologna 25
6. Como 24
7. Juventus Torino 23
...
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sabalenka și Djokovic, în noul organism de dialog cu organizatorii turneelor de Mare Șlem
Noua structură de dialog care reunește vedetele tenisului și reprezentanții turneelor de Mare Șlem prinde contur: Arina Sabalenka, Novak Djokovic și alți zece jucători vor face parte din aceasta, potrivit informațiilor furnizate de jurnalistul american Jon Wertheim, confirmate luni pentru AFP. Confruntați cu presiuni din partea celor mai buni
Fotbal: Portarul capverdian Vozinha și-ar dori viața fără notorietate de dinaintea Cupei Mondiale
Portarul selecționatei Capului Verde, Vozinha, a păstrat poarta intactă în meciurile cu Spania, campioana mondială, și cu Arabia Saudită, reușind prin abilitățile sale excepționale să-și aducă aportul la calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din această vară, dar fotbalistul de 40 de ani se declară lipsit de putere în
Fotbal: Câștigarea Ligii Campionilor este o chestiune de soartă, consideră Lamine Yamal (FC Barcelona)
Atacantul Lamine Yamal a declarat luni că obținerea trofeului Ligii Campionilor este o chestiune de soartă, clubul spaniol de fotbal FC Barcelona încercând în acest sezon să câștige primul titlu european din 2015, relatează Xinhua. Vorbind la ON Sport, în timp ce se află în cantonamentul echipei naționale a
Fotbal: Assad Al Hamlawi (Universitatea Craiova) a reușit o dublă pentru Palestina, în meciul amical cu Tadjikistanul
Atacantul Assad Al Hamlawi, legitimat la Universitatea Craiova, a reușit o dublă pentru reprezentativa Palestinei, victorioasă cu scorul de 4-2 în fața Tadjikistanului, într-un meci amical jucat în China. Al Hamlawi a marcat ambele goluri în prima repriză (21, 45), celelalte reușite ale învingătorilor fiind semnat
Tenis: Spaniolul Davidovich Fokina și polonezul Hurkacz vor disputa finala la Chengdu (ATP)
Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina și polonezul Hubert Hurkacz vor disputa finala turneului de tenis ATP 250 de la Chengdu (China), dotat cu premii totale de 1.210.115 dolari, după ce au câștigat partidele de luni, din semifinale. Ibericul (28 ATP), favorit nr. 2, s-a impus, în penultimul act, în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3
Fotbal: Cody Gakpo, accidentat, a părăsit lotul naționalei Olandei și revine la Liverpool
Atacantul Cody Gakpo a părăsit lotul naționalei de fotbal a Olandei după ce a suferit o accidentare la gleznă și va reveni la Liverpool pentru investigații medicale suplimentare, scrie DPA. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost nevoit să părăsească terenul în prima repriză a meciului câștigat cu 2-1 în fața Serb
Tenis: Elena Rîbakina, decorată de președintele Kazahstanului pentru performanțele sale
Președintele Kazahstanului, Kasim-Jomart Tokaev, a felicitat-o personal luni pe jucătoarea de tenis Elena Rîbakina pentru victoria sa de la US Open, care a propulsat-o pe primul loc în clasamentul mondial, și i-a conferit Ordinul 'Baris' (clasa a III-a), una dintre cele mai înalte distincții ale republicii din Asia Centrală, scrie EFE.
Auto - F1: Lando Norris consideră că a fost greșită cererea sa de suspendare a lui Franco Colapinto
Pilotul britanic de Formula 1 Lando Norris și-a cerut scuze lui Franco Colapinto, recunoscând că a fost greșită cererea sa de suspendare a argentinianului după cele petrecute în cursa de la Baku, relatează DPA. Campionul mondial a cerut o acțiune serioasă la adresa lui Colapinto, după ce pilotul argentinian a produs ciocnirea a tre
Atletism: Tigst Assefa, câștigătoarea Maratonului de la Berlin, indisponibilă cel puțin șase luni
Etiopiana Tigst Assefa va fi nevoită să ia o pauză de la competiții timp de aproximativ șase luni în urma unei intervenții chirurgicale la tendonul lui Ahile, după victoria sa spectaculoasă de duminică, în proba feminină a Maratonului de la Berlin, scrie DPA. Un purtător de cuvânt al cursei a confirmat luni că Assefa a trebui
Fotbal - Liga Națiunilor: Selecționerul Irlandei face apel la fani să susțină echipa în meciul cu Austria
Selecționerul Irlandei, islandezul Heimir Hallgrimsson, i-a implorat pe fanii naționalei să-și arate susținerea în meciul cu Austria, prevăzut joi pe stadionul Aviva Dublin, în Liga Națiunilor la fotbal, scrie DPA. Irlanda a învins Israelul cu 3-0 la Debrecen (Ungaria), duminică, într-un controversat meci din Liga Națiu
Fotbal: Selecționerul Costa Ricăi, încă încrezător după eșecul cu Haiti și șase meciuri fără victorie
Selecționerul naționalei de fotbal a Costa Ricăi, Fernando Batista, a declarat că nu va demisiona în urma seriei de rezultate slabe, după înfrângerea cu 0-2 în fața naționalei Haiti, în Liga Națiunilor din zona CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe), transmite Xinhua. Carlos Mora, jucătorul Universității
Tenis: Novak Djokovic revine la Beijing (ATP) după 11 ani, cu ambiția de a câștiga
Campionul sârb Novak Djokovic (nr. 11 mondial), care revine la Openul de tenis al Chinei de la Beijing, la 11 ani după ultima sa apariție, a afirmat luni că nu a venit doar pentru a se bucura de public și că motivația care l-a condus de-a lungul carierei sale rămâne neschimbată: să câștige orice turneu pe care îl joacă, scrie EFE.
Tenis: Clasamentul ATP - Francezul Arthur Fils, intrat în premieră în top 10
Tenismanul francez Arthur Fils a intrat în premieră în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, transmite AFP. Fils (22 ani) a urcat două locuri față de săptămâna trecută și se află pe poziția a noua. Fils este primul francez care se află în top 10 mon
Tenis: Clasamentul WTA - Nicio schimbare în top 20
Nicio schimbare nu s-a produs, față de săptămâna trecută, în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, Kazaha Elena Rîbakina este lider, cu mai bine de o mie de puncte avans față de belarusa Arina Sabalenka, iar aceasta are cu 545 puncte în plus față de americanca
Ciclism: Americanul Brandon McNulty a cucerit titlul mondial în proba de fond la Montreal
Americanul Brandon McNulty a devenit duminică noul campion mondial în cursa de fond, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe șosea de la Montreal, după ce a dus la bun sfârșit o evadare solitară în ultimii 32 de km, scriu agențiile internaționale de presă. După o cursă epuizantă, de 273,4 km, McNulty, coechipieru












