Ciclism: Tadej Pogacar vizează a cincea victorie din cariera sa în Turul Lombardiei
Ciclistul sloven Tadej Pogacar este marele favorit al celei de-a 119-a ediții a Turului Lombardiei, care va avea loc sâmbătă în Italia, una dintre cursele 'Monument' ale sportului cu pedale, în care vizează mai multe recorduri.
'La classica delle foglie morte' (Clasica frunzelor moarte), cum este supranumită cursa din Lombardia, va avea un traseu lung de 241 km, cu startul la Como și sosirea la Bergamo.
Pogacar (27 ani), component al echipei UAE Emirates, va lupta pentru a cincea sa victorie în această cursă, pentru a-l egala astfel pe legendarul ciclist italian Fausto Coppi, singurul care a reușit anterior această performanță.
Slovenul poate deveni însă primul care se impună cinci ani la rând în Turul Lombardiei, după succesele din 2021, 2022, 2023 și 2024.
Tadej Pogcar speră, totodată, să imite campania extraordinară din 1971 a unui alt rutier de legendă, belgianul Eddy Meckx, care a câștigat trei 'Monumente', titlul de campion mondial și Turul Franței pe parcursul aceluiași an.
În acest sezon, Pogacar a câștigat deja două curse 'Monument' - Turul Flandrei și Liege-Bastogne-Liege -, pe lângă faptul că s-a impus pentru a patra oară în Turul Franței, iar apoi și-a apărat cu succes tricoul curcubeu la Campionatele Mondiale de la Kigali (Rwanda).
Campionul sloven a triumfat și la Campionatele Europene, o cursă introdusă în 1995, după 'era Merckx', așa că are șansa să realizeze o performanță unică, dacă se va impune din nou în Lombardia.
Și, pe deasupra, un nou succes l-ar face pe Tadej Pogacar primul ciclist de la Eddy Merckx încoace care câștigă trei ''Monumente'' într-un singur sezon - lucru pe care belgianul l-a realizat de patru ori în carieră, între 1969 și 1975.
Iar campionul sloven nu este singurul care luptă pentru această performanță: Mathieu van der Poel a câștigat și el două Monumente în acest an - Milano-Sanremo și Paris-Roubaix -, ceea ce înseamnă că și ciclistul olandez vrea să scrie istorie sâmbătă.
Printre principalii rivali ai lui Pogacar se numără și belgianul Remco Evenepoel, dublu campion olimpic la Paris-2024, clasat pe locul secund la ediția de anul trecut a Turului Lombardiei, la peste trei minute în spatele slovenului.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Kane, Yamal și Mbappe, prezentați drept câștigători ai Balonului de Aur pe site-ul trofeului
Ceremonia de acordare a trofeului ''Balonul de Aur'' celui mai bun fotbalist al sezonului de către revista France Football, luni seara, la Londra, a luat o turnură bizară după ce site-ul oficial al distincției a publicat articole separate în care erau prezentați drept câștigători principalii favoriți, Harry Kane (Bayern Munchen), Lamine Ya
Fotbal: FC Copenhaga a remizat cu Odense, în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a terminat la egalitate cu OB Odense, 1-1, luni seara, pe teren propriu, în etapa a 12-a a Superligii daneze de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin germanul Noah Ganaus (34), dar FC Copenhaga a egalat pe final, prin norvegianul Birger Meling (77).
Baschet - NBA: 'Nu am venit la Philadelphia 76ers ca să joc permanent ca pivot', spune LeBron James
LeBron James joacă pe postul de pivot pentru prima dată după mult timp și se descurcă onorabil în acest rol neobișnuit pentru Philadelphia 76ers, însă spune că acest post nu îl va păstra pentru mult timp, scrie Reuters. 'Ei bine, la naiba, avem un MVP acolo, pe acest post', a declarat James, potrivit ESPN. 'Nu sun
Tenis: Elvețianca Belinda Bencic nu va mai juca în acest sezon
Jucătoarea elvețiană de tenis Belinda Bencic a indicat, pe rețelele de socializare, că nu va mai juca în acest sezon, ea neputând participa la turneele de la Tokyo și Hong Kong, din cauza unei accidentări la piciorul drept, informează site-ul radioteleviziunii RTS. 'Este un final de sezon foarte frustrant pentru mine. Sunt at&a
Tenis: Alexander Zverev, inclus în echipa Germaniei pentru turneul Final 8 al Cupei Davis
Antrenorul Michael Kohlmann l-a inclus pe Alexander Zverev în echipa Germaniei pentru turneul Final 8 Cupei Davis de la Bologna, a anunțat luni Federația germană de tenis (DTB) pe Instagram, informează DPA. Jan-Lennard Struff, precum și perechea de dublu formată din Kevin Krawietz și Tim Puetz, au fost, de asemenea, nominalizați în
Tenis: Maja Chwalinska a declarat forfait pentru turneul de la Tokyo (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska, locul 11 mondial, finalistă în acest an la Roland Garros, s-a retras de la turneul WTA 500 de la Tokyo din această săptămână, din cauza unei accidentări la coapsă suferite la turneul WTA 1.000 de la Wuhan, competiție unde a câștigat primul său titlu în circuitul WTA, informează Reuters.
Tenis: Paula Badosa a acces în optimi de finală la Guangzhou (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa a acces luni în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Guangzhou (China), după ce a trecut de Carol Youngsuh Lee, din Statele Unite, în două seturi, 6-1, 6-4, relatează EFE. Badosa, în vârstă de 28 de ani, este locul 61 mondial, în timp ce Lee, care are 24 de ani,
Haltere: Kievul denunță atribuirea Mondialelor din 2030 Rusiei
Ucraina a calificat luni drept 'rușinoasă' decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Rusiei organizarea Campionatelor Mondiale din 2030 și și-a anunțat intenția de a depune o contestație la Comitetul Internațional Olimpic (CIO), scrie AFP. Niciun campionat mondial nu a mai avut loc în Rusia de la încep
Fotbal: Finlandezul Petteri Pennanen a înscris două goluri direct din corner în decurs de zece zile
Petteri Pennanen, fotbalistul finlandez al echipei KuPS Kuopio, campioana țării sale, a înscris două goluri direct din corner în decurs de zece zile, relatează L'Equipe. Să marchezi direct din corner poate fi considerat un eveniment rar în fotbal, dar nu și pentru Petteri Pennanen, care a reușit această performanță de dou
Fotbal: Antrenorul Allegri (Napoli), suspendat două etape de Comisia de disciplină din Serie A
Antrenorul echipei Napoli, Massimiliano Allegri, a primit o suspendare de două etape din cauza unor remarci jignitoare și a unei atitudini agresive față de oficialii meciului și față de un membru al staff-ului echipei AS Roma, el fiind eliminat în timpul remizei de sâmbătă, scor 3-3, de pe teren propriu, a anunțat luni Comisia de disciplină din Serie A, s
Tenis: Belgianca Elise Mertens s-a calificat în turul al doilea la Tokyo (WTA)
Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens, locul 14 mondial și favorită numărul 5, s-a calificat luni în turul al doilea al turneului WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o, 6-4, 6-2, pe japoneza Moyuka Uchijima, locul 121 mondial, beneficiară a unui wild card, transmite agenția Belga.
Tenis: Alejandro Davidovich Fokina completează echipa Spaniei pentru turneul Final 8 al Cupei Davis
Tenismanul spaniol Alejandro Davidovich, recentul câștigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), completează lista celor cinci jucători aleși de David Ferrer pentru turneul Final 8 al Cupei Davis de la Bologna (Italia), care va avea loc între 24 și 29 noiembrie, notează EFE. Numărul 13 mondial se alătură unei ech
Haltere: Rusia salută decizia de a atribui Moscovei organizarea Mondialelor din 2030
Kremlinul a sărbătorit luni decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Moscovei organizarea Campionatele Mondiale din 2030, notează EFE. ''Rusia trebuie să se alăture pe deplin familiei sportive globale, deoarece această familie nu poate prospera fără participarea Rusiei'', a afirmat purtătorul de cuvâ
Tenis: Alexander Zverev, tot mai aproape de primul loc în clasamentul ATP
Tenismanul german Alexander Zverev este la doar 700 de puncte de italianul Jannik Sinner, ocupantul primului loc al clasamentului mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, transmite AFP. În cazul în care Zverev va atinge sferturile de finală la Viena, el va fi noul lider mondial lunea viitoare, când va fi pub
Fotbal: Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, se simte mai bine după leșinul de vineri
Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, se simte treptat mai bine, după ce vineri s-a prăbușit la baza de antrenament a clubului și a fost transportat la spital, a declarat secundul său,













