Fotbal: UEFA cere federațiilor naționale reținere în programarea meciurilor în străinătate
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) devine din ce în ce mai critică față de programarea meciurilor din campionatul intern în altă țară, transmite DPA.
Într-o scrisoare trimisă celor 55 de asociații membre ale UEFA, președintele Aleksander Ceferin le-ar fi îndemnat să se consulte cu UEFA în prealabil atunci când vine vorba de mutarea meciurilor peste hotare, scrie săptămânalul Sport Bild de miercuri.
Conform statutului federației europene, meciurile pot fi mutate în străinătate doar cu aprobarea prealabilă a UEFA.
La Liga, din Spania, dorește ca meciul din campionat dintre Villarreal și Barcelona să aibă loc la Miami pe 20 decembrie, în timp ce meciul din Serie A (Italia), dintre AC Milan și Como ar putea avea loc în Australia din cauza Jocurilor Olimpice de iarnă 2026 din februarie.
Deși relocarea meciurilor din Bundesliga nu este în prezent un subiect discutat în Germania, directorul general al lui Bayer Leverkusen, Fernando Carro, a sugerat recent ca meciul din Supercupa Germaniei ar putea avea loc în străinătate.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Australiei a mizat pe tineri pentru a învinge Turcia
Decizia lui Tony Popovic, selecționerul Australiei de a miza pe tineri a dat roade, echipa sa reușind o victorie surprinzătoare, cu scorul de 2-0, în fața Turciei, sâmbătă la Vancouver, în meciul de debut la Cupa Mondială 2026, scrie Reuters. Nestory Irankunda, extrema în vârstă de 20 de ani a echipei Watford a deschis scorul, &ic
Fotbal - CM 2026: Suntem extrem de dezamăgiți, a declarat selecționerul Turciei după eșecul în fața Australiei
Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a regretat startul cu stângul al echipei sale la Cupa Mondială de fotbal, dar a spus că încă mai au timp să revină după înfrângerea suferită în fața Australiei, scor 0-2, sâmbătă seara la Vancouver, în Grupa D a competiției. Revenind la un turneu final mondial pentru prima dată
Canotaj: România a obținut o medalie de argint la Cupa Mondială II de la Plovdiv
Lotul de tineret al României a obținut o medalie de argint, la patru rame masculin, duminică, la Cupa Mondială II de canotaj de la Plovdiv (Bulgaria), în care a avut reprezentanți în șase finale. Nicolae Răzvan Stoian, Sebastian Alexandru Tașcă, Antonel Avăcăriței și Sergiu Anfimov au fost cronometrați cu timpul de 05 min 50 sec 64/100, fiind
Tenis: Robin Montgomery a cucerit trofeul la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Robin Montgomery, numărul 484 mondial, a cucerit duminică primul său trofeu în circuitul profesionist, la turneul WTA 250 de la s'Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 246.388 de euro, în urma forfait-ului adversarei sale din finală, cehoaica Barbora Krejcikova, care a acuzat probleme medicale, informează AFP.
Auto: Președintele FIA dorește monoposturi mai ușoare și mai puțin costisitoare în Formula 1
Mohammed Ben Sulayem, președintele Federației Internaționale de Automobilism (FIA), organizația care reglementează sporturile cu motor, a anunțat că monoposturile de Formula 1 vor fi 'mai simple', mai ușoare și mai puțin costisitoare până în 2030, informează AFP. 'Scopul este să păstrăm simplitatea, la cel mai mic cost și să avem un sun
Tenis: Emma Răducanu s-a calificat în finala turneului WTA de la Queen's
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Queen's Club din Londra, dotat cu premii totale de 1.915.000 de dolari, în care o va înfrunta duminică pe croata Dona Vekic. Răducanu (23 ani locul 42 WTA), al cărei tată este român, a învins-o sâmbătă în două seturi simetri
Fotbal - CM 2026: Australia a obținut o victorie neașteptată în fața Turciei (2-0)
Selecționata Australiei a învins surprinzător echipa Turciei, cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe stadionul BC Place Vancouver, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026 din Canada, Statele Unite și Mexic. Echipa de la antipozi a făcut un joc defensiv perfect și a dat două lovituri pe contre, prin Nestory Irankunda (27) ș
Fotbal - CM 2026: Brazilia trebuie să-și îmbunătățească jocul, a declarat Ancelotti după remiza cu Maroc (1-1)
Selecționerul Braziliei, Carlo Ancelotti, consideră că echipa sa trebuie să-și îmbunătățească jocul, după ce a obținut doar un rezultat de egalitate cu naționala Marocului, scor 1-1, în meciul de debut la Cupa Mondială de fotbal, ediția 2026, disputat sâmbătă la East Rutherford (New Jersey), pe stadionul care va găzdui și finala competiției.
Baschet: New York Knicks, campioană a NBA după o așteptare de 53 de ani
Echipa New York Knicks a cucerit al treilea titlu de campioană a NBA din istoria sa, primul după o așteptare de 53 de ani, grație victoriei obținute în deplasare, cu scorul de 94-90, în fața formației San Antonio Spurs, sâmbătă seara, în cel de-al cincilea meci al finalei Ligii profesioniste nord-americane de baschet. Sub comanda antren
Fotbal - CM 2026: Scoția debutează cu o victorie, 1-0 cu Haiti
Selecționata Scoției a învins Haiti cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe Boston Stadium, în primul său meci din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Scoțienii s-au impus prin golul lui John McGinn (28) și conduc în grupă după meciurile din prima etapă. Scoția a jucat bine &ic
Handbal masculin: Barca și Fuchse Berlin vor juca finala Ligii Campionilor
Barca și Fuchse Berlin vor juca finala Ligii Campionilor la handbal masculin, duminică, în Lanxess Arena din Koln, după ce s-au impus în semifinalele desfășurate sâmbătă. Fuchse a învins-o pe SC Magdeburg cu scorul de 40-35 (19-17), într-o semifinală germană, luându-și astfel revanșa după finala pierdută anul trecut (26-32).
Fotbal - CM 2026: Brazilia, ținută în șah de Maroc (1-1)
Selecționatele Braziliei și Marocului au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă, pe New York/New Jersey Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din SUA, Mexic și Canada. Africanii au marcat primii, prin Ismael Saibari (21), dar Selecao a egalat relativ repede prin Vinicius Jr (32). ''Leii din Atlas'' au &ici
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei B
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie Canada - Bosnia-Herțegovina 1-1 (0-1), la Toronto Au marcat: Cyle Larin (78), respectiv Jovo Lukic (21). Sâmbătă
Fotbal - CM 2026: Egal istoric pentru Qatar, 1-1 cu Elveția
Selecționata Qatarului a obținut un egal istoric cu Elveția, 1-1 (0-1), sâmbătă, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada. Acest rezultat reprezintă primul punct câștigat de Qatar la Cupa Mondială, după ce a pierdut toate cele trei meciuri a ediț
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel au câștigat titlul în proba de dublu la Cattolica (challenger)
Jucătorii români de tenis Alexandru Jecan și Bogdan Pavel au câștigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului challenger de la Cattolica (Italia), dotat cu premii totale de 97.640 de euro, sâmbătă, după ce au învins în finală cuplul suedez Erik Grevelius/Adam Heinonen cu 7-6 (12/10), 6-4. Jecan și Pave






