Fotbal: Inter Milano are certitudini, a spus Cristian Chivu
Inter Milano are certitudini, a declarat vineri noul antrenor al echipei italiene de fotbal, românul Cristian Chivu, într-o conferință de presă, cu o zi înaintea derby-ului de pe terenul lui Juventus Torino, din etapa a 3-a din Serie A, scrie TuttoMercatoWeb.
'Eu am vorbit despre certitudini, iar această echipă le are. Sunt unele lucruri care nu mi-au plăcut și care trebuie îndreptate, dar trebuie să fiu coerent și să am inteligența de a înțelege ce poate face și ce poate realiza această echipă, fără a pierde certitudinile. Nu sunt aici ca să bulversez totul, și pentru că asta este imposibil, iar aceasta este o echipă care a fost mereu în vârful fotbalului italian și european în ultimii ani. Trebuie să adăugăm ceva pentru a face această echipă să performeze, pentru a ne asigura că își redescoperă pasiunea și încrederea în abilitățile sale. Trebuie să găsim motivația potrivită pentru a urmări obiectivele acestei echipe', a afirmat Cristian Chivu.
Tehnicianul român s-a referit la fundașul elvețian Manuel Akanji, una din achizițiile lui Inter în mercato de vară: 'Este un jucător important, a dovedit asta de-a lungul anilor: acum câțiva ani ar fi trebuit să vină aici înainte să ajungă la Manchester City. Are experiență și calitate, este o valoare adăugată pentru echipă, chiar dacă nu are sens să ne concentrăm pe un singur jucător: toată lumea este importantă într-o echipă. Sunt foarte mulțumit de jucătorii mei, pentru mine sunt cei mai buni și sunt mulțumit de ei.'
Chivu a indicat că Akanji va fi folosit în locul lui Yann Bisseck în partida cu Juventus.
Inter are 3 punte după primele două meciuri, ambele disputate acasă (5-0 cu Torino FC și 1-2 cu Udinese).
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Fotbalul nu are nevoie de împărați', spune Ceferin cu referire la inițiativele lui Infantino
'Fotbalul nu are nevoie de împărați', i-a spus marți președintele UEFA, Aleksander Ceferin, președintelui FIFA, Gianni Infantino, în urma eșecului planului său, abandonat în cele din urmă, de a deschide forul conducător către investitori privați, scrie AFP. 'Da, să ne dezvoltăm, să inovăm, să facem cluburile și co
Tenis: Carla Suarez, la cârma echipei feminine a Spaniei până în 2029
Fosta jucătoare de tenis Carla Suarez, în vârstă de 38 de ani, și-a prelungit marți contractul de antrenor al echipei feminine a Spaniei până în anul 2029, scrie EFE. După cum a anunțat Federația Regală Spaniolă de Tenis, Suarez și președintele federației, Miguel Díaz Roman, au oficializat acordul la sediul feder
Tenis: Rusul Daniil Medvedev, câștigător al turneului ATP de la Hangzhou (China)
Principalul favorit, rusul Daniil Medvedev (6 ATP), și-a adjudecat marți trofeul turneului de tenis ATP 250 de la Hangzhou (China), dotat cu premii totale de 1.039.090 de dolari, după ce s-a impus în finală, în două seturi, 7-5, 6-4, în fața compatriotului său Andrei Rublev (24 ATP), al doilea favorit. Medvedev nu a avut nevo
Tenis: Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina a câștigat turneul ATP de la Chengdu (China)
Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina a câștigat marți turneul de tenis ATP 250 de la Chengdu (China), dotat cu premii totale de 1.210.115 dolari, după ce s-a impus în finală, în două seturi, 6-4, 7-6 (9/7), în fața polonezului Hubert Hurkacz. Ibericul (28 ATP), favorit nr. 2, și-a adjudecat victoria în fața lui H
Atletism - Jocurile Asiatice: Nou record al competiției la 800 m masculin, stabilit de japonezul Ko Ochiai
Atletul japonez Ko Ochiai a câștigat marți medalia de aur în proba masculină de 800 de metri la Jocurile Asiatice de la Aichi-Nagoya, stabilind un nou record al competiției, cu timpul de 1 min 44 sec 48/100, scrie Kyodo. Ochiai a îmbunătățit cu aproape o secundă recordul anterior al Jocurilor Asiatice, de 1:45,45, stabilit de
Auto - F1: Pilotul spaniol Fernando Alonso, la Aston Martin și în sezonul viitor
Dublul campion mondial de Formula 1 Fernando Alonso va continua alături de Aston Martin pentru cel puțin încă un sezon, după ce echipa a anunțat marți păstrarea actualei componențe a piloților pentru anul 2027, scrie Reuters. Prelungirea contractului pilotului spaniol a pus capăt speculațiilor imediate privind viitorul său și însea
Fotbal: Dacă Manchester City a încălcat regulile, Premier League a trăit o înșelătorie, consideră Pochettino
Argentinianul Mauricio Pochettino, fostul antrenor al echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, și-a exprimat supărarea că Premier League ''a trăit o înșelătorie'' dacă Manchester City a încălcat regulile financiare, relatează DPA. Clubul Manchester City a fost găsit vinovat de 114 din cele 115 acuzații formulate
Fotbal: Radu Petrescu va arbitra meciul Israel - Kosovo, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Radu Petrescu va conduce meciul dintre selecționatele Israelului și Kosovo, care va avea loc joi 1 octombrie, pe Nagyerdei Stadion din Debrecen (Ungaria), de la ora 21:45 (ora României), în Grupa B3 a Ligii Națiunilor la fotbal. Arbitri asistenți au fost delegați Radu Ghinguleac și Cosmin Bojan, iar al patrulea
Fotbal: FIFA acuză UEFA de o campanie de dezinformare
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a acuzat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) că desfășoară o ''campanie de dezinformare'' și încearcă să influențeze cursa pentru președinția sa, în timp ce forul mondial a solicitat unei instanțe din SUA să respingă o cerere de obținere a unor documente legate de o propunere de investiții controver
Fotbal: Jurgen Klopp ar putea deveni primul selecționer al Germaniei care nu câștigă în primele trei meciuri
Jurgen Klopp ar putea deveni primul antrenor principal al echipei masculine de fotbal a Germaniei care nu reușește să câștige în primele sale trei meciuri la cârma naționalei dacă nu va obține victoria, joi, în meciul de la Munchen cu Serbia, relatează DPA. Antrenorul în vârstă de 59 de ani a înregistrat p&acir
Baschet - NBA: Luka Doncic, noul lider al lui Lakers, nerăbdător să înceapă noul sezon
Slovenul Luka Doncic, vedeta echipei Los Angeles Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a declarat luni că așteaptă cu nerăbdare revenirea pe teren, mai ales că ''Regele'' LeBron James a plecat în această vară la Philadelphia 76ers, scrie AFP. ''Este o nouă provocare, evident. Dar am fost
Fotbal: Infantino promite distribuirea echitabilă a banilor FIFA către federații
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a cărui conducere se confruntă cu critici intense, s-a angajat să redistribuie resursele organizației mai echitabil către cele 211 federații membre, fără însă a specifica suma, conform unei scrisori adresate președinților celor șase confederații, văzută de AFP luni.
Tenis: România va întâlni Portugalia, în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis
Echipa masculină de tenis a României va înfrunta formația Portugaliei în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, potrivit tragerii la sorți care a avut loc luni, la sediul World Tennis de la Londra. Meciul va avea loc în Portugalia, în perioada 5-7 februarie 2027. România are 2-1 în
VIDEO Fotbal: Victorie cu emoții pentru Franța, în Liga Națiunilor; succes clar pentru Italia în Turcia
Selecționata Franței a învins cu emoții Belgia, cu scorul de 1-0, luni seara, în deplasare, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. Starul Michael Olise (88) a marcat golul prin care a adus al doilea succes pentru ''Les Bleus'' în tot atâtea meciuri cu Zinedine Zidane la cârmă. Fr
Tenis: Sabalenka și Djokovic, în noul organism de dialog cu organizatorii turneelor de Mare Șlem
Noua structură de dialog care reunește vedetele tenisului și reprezentanții turneelor de Mare Șlem prinde contur: Arina Sabalenka, Novak Djokovic și alți zece jucători vor face parte din aceasta, potrivit informațiilor furnizate de jurnalistul american Jon Wertheim, confirmate luni pentru AFP. Confruntați cu presiuni din partea celor mai buni













