Tenis: Finala de la Roland Garros, dintre Alcaraz și Sinner, o partidă ''istorică'', spune Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (6 ATP), fost lider mondial, a declarat joi că finala dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, de la Roland Garros, din acest an, câștigată de spaniol, a fost una dintre ''partidele istorice'' pe care le-a văzut vreodată, scrie EFE.
Sârbul a discutat cu presa înainte de antrenamentul cu Alcaraz pe terenul central de la Wimbledon.
''Ceea ce au făcut cei doi în finală a fost incredibil', a spus Djokovic. 'Eram acasă; soția mea a vrut să vadă meciul, dar eu nu. Am ieșit să mâncăm, în prima parte a meciului, dar apoi ne-am întors și am rămas să-l urmărim. A fost un meci incredibil. Le dau amândurora mare credit. Este unul dintre meciurile istorice pe care le-am văzut eu vreodată'', a subliniat Djokovic, care deține recordul de titluri de Mare Șlem (24).
Referindu-se la vacanța lui Alcaraz în Ibiza după victoria de la Paris, Djokovic a declarat că 'orice ar face acolo, funcționează'.
''Întotdeauna el câștigă înainte și după Ibiza'', a spus zâmbind sârbul.
Novak Djokovic are șapte titluri cucerite la Wimbledon, ultimul în 2022.
Wimbledon 2025, al treilea turneu de Mare Șlem al anului, va avea loc în perioada 30 iunie-13 iulie. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguț, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Taylor Fritz (SUA), calificat în semifinale la Basel (ATP)
Tenismanul Taylor Fritz (SUA), cap de serie 6, a acces în semifinalele turneului ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro, în urma abandonului francezului Arthur Fils, favorit 2, la scorul de 6-2, 2-0 în favoarea americanului. Fritz va juca în semifinale contra francezului Valentin Vacherot, car
Hochei: SC Miercurea Ciuc, victorioasă în deplasare în Erste Liga
Sport Club Miercurea Ciuc este singura din cele patru echipe românești care au jucat în deplasare, vineri, în competiția de hochei pe gheață Erste Liga, care a obținut victoria. Sport Club Miercurea Ciuc a trecut de Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 5-3 (0-0, 2-2, 3-1), prin golurile marcate de Tamas Laday, Arnold S
Judo: Laura Bogdan, medaliată cu aur la Europenele Under-23 de la Napoli
Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli (Italia). Laura Bogdan a intrat direct în optimile de finală, fază în care a trecut de olandeza Vera Wandel, în sferturi a învins-o pe spaniola Claudia Pla Belmonte, în semifina
Tenis: Carlos Alcaraz va fi adversarul lui Daniil Medvedev în semifinale la Viena (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, l-a învins vineri pe americanul Tommy Paul, numărul 14 mondial, la turneul ATP 500 de la Viena, cu 6-4, 7-6 (7/2), într-o oră și 52 de minute, și și-a asigurat astfel locul în semifinale, unde îl va înfrunta pe rusul Daniil Medvedev, transmite EFE. La o zi d
Fotbal: Atacantul Christian Pulisic și-a prelungit contractul cu AC Milan (oficial)
Atacantul american Christian Pulisic și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal AC Milan până în 2031, a anunțat vineri clubul din Serie A, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a evoluat pentru Borussia Dortmund și Chelsea înainte de a veni la AC Milan în 2023. Americanul a înscris 4
Fotbal: Fundașul internațional francez Maxence Lacroix, accidentat, ratează meciurile naționalei din noiembrie
Fundașul echipei Chelsea și al naționalei Franței, Maxence Lacroix, care a părăsit terenul miercuri din cauza unei accidentări la coapsă, va lipsi de pe gazon ''câteva săptămâni'', a confirmat vineri antrenorul Xabi Alonso - ceea ce înseamnă că el va rata meciurile Franței din luna noiembrie, scrie AFP. '&
Fotbal: ''Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării'', a spus Cristian Chivu
''Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării'', a declarat tehnicianul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, înaintea derby-ului contra marii rivale AC Milan, care va avea loc sâmbătă în Serie A, informează site-ul calciomercato.com. ''Am avut antrenori
Fotbal - Inter Milano: ''În derby-uri nu există favorite'', a declarat Cristian Chivu înaintea meciului cu AC Milan
"În derby-uri nu există favorite", a declarat Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, înaintea meciului cu marea rivală AC Milan, care va avea loc sâmbătă în Serie A, informează site-ul calciomercato.com. Şapte puncte despart cele două echipe în clasament, însă Cristian Chivu a subliniat, &icir
Tenis: Rusul Daniil Medvedev, în semifinale la Viena (ATP) și calificat la Turneul Campionilor
Jucătorul rus Daniil Medvedev, clasat pe locul 5 mondial, favorit nr. 3, s-a calificat în semifinalele turneului de tenis ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro, după ce l-a învins în sferturi de finală, pe francezul Adrian Mannarino (73 ATP), în două seturi, 6-2, 6-3, cu această victorie el asigurându-și un loc
Lupte: Krisztian Biro și Omar Sarem, eliminați prematur la Mondialele de la Astana
Sportivii români Krisztian Biro și Omar Sarem au pierdut meciurile lor de debut, vineri, la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana (Kazahstan). La cat. 86 kg, lupte libere, Krisztian Biro a fost învins în șaisprezecimile de finală de georgianul Vladimeri Gamkrelidze. Omar Sarem a pierdut, la rândul s
Fotbal: Pedeapsă de doi ani de închisoare, solicitată pentru fostul internațional belgian Radja Nainggolan
O pedeapsă de doi ani de închisoare a fost solicitată pentru fostul component al naționalei de fotbal a Belgiei, Radja Nainggolan, într-un dosar care vizează o presupusă importare de cocaină din America de Sud în Europa prin portul Anvers, potrivit parchetului belgian, scrie Le Soir. Vineri, parchetul din Bruxelles a solicita
Tenis: ''Să ajungi nr. 1 mondial este ceva incredibil'', spune Alexander Zverev
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev spune că este ''ceva incredibil'' să poți ajunge numărul 1 în ierarhia ATP, obiectiv care necesită foarte multă muncă, scrie Reuters. Deși a câștigat două titluri la Turneul Campionilor (ATP Finals) și o medalie de aur olimpică în 2021, Zverev a întâmpinat
Hochei: TAS a dispus reprimirea Rusiei la Campionatele Mondiale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dispus vineri reprimirea Rusiei la Campionatele Mondiale de hochei pe gheață din acest sezon, o decizie regretată de Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF), care interzisese participarea sportivilor ruși la competițiile sale de la invadarea Ucrainei, în 2022, informează AFP. În lu
Hochei: NHL - A patra victorie consecutivă în deplasare pentru Montreal Canadiens
Echipa Montreal Canadiens a învins cu scorul de 5-2 formația Dallas Stars, joi seara, obținând a patra victorie consecutivă în deplasare în actuala ediție a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL). Alex Newhook și Cole Caufield au marcat câte două goluri pentru învingători, care ocupă lo
Fotbal: Dejan Kulusevski (Tottenham) explică momentele grele prin care a trecut cât a fost accidentat
Fotbalistul suedez Dejan Kulusevski, atacantul echipei Tottenham Hotspur, a dezvăluit factorul principal care l-a ajutat să revină după cele 526 de zile de absență din cauza accidentării la genunchi, transmite DPA. Kulusevski a pus capăt celor 17 luni de absență cu o scurtă apariție, intrând de pe bancă în victoria obținută de Tott













