Tenis: Djokovic, la prima victorie pe zgură în acest sezon, la turneul ATP de la Geneva
Tenismanul sârb Novak Djokovic, fostul lider al clasamentului, mondial, a obținut prima sa victorie pe zgură în acest sezon, miercuri, în primul său meci din cadrul turneului ATP 250 de la Geneva (Elveția), dotat cu premii totale în valoare de 596.035 de euro, informează AFP.
Djokovic, în vârstă de 37 de ani, campionul olimpic en titre, s-a impus în două seturi, 6-2, 6-3, după o oră și 17 minute de joc, în fața ungurului Marton Fucsovics, locul 134 ATP și campion la Geneva în 2018, unde acesta a cucerit primul trofeu din cariera sa în circuitul profesionist, al doilea obținându-l anul trecut la București.
'Nole' pierduse anterior meciurile sale de debut la turneele ATP Masters 1.000 pe zgură de la Monte Carlo și Madrid, înainte de a declara forfait pentru cel de la Roma.
Fostul lider mondial, aflat în prezent pe locul 6 în clasamentul ATP, s-a putut baza pe un serviciu și un retur solide, fiind deranjat doar pentru scurt timp de o veziculă la piciorul drept, pe care a tratat-o în setul al doilea.
Venit să câștige ''cel puțin un meci' înainte de Roland Garros, sârbul îl va înfrunta în sferturile de finală pe italianul Matteo Arnaldi, locul 39 ATP, care l-a învins cu 6-3, 7-6 pe ungurul Fabian Marozsan.
Dacă va ajunge până în finala de duminică și va reuși să o câștige, Novak Djokovic își va trece în palmares al 100-lea titlu din carieră - inclusiv 24 de Mare Șlem - și se va alătura americanului Jimmy Connors (109 trofee) și elvețianului Roger Federer (103) în clubul foarte select al 'centenarilor'.
Rezultatele înregistrate miercuri în optimi la Geneva:
Taylor Fritz (SUA/N.1) - Quentin Halys (Franța) 6-4, 7-6 (7/5)
Hubert Hurkacz (Polonia/N.6) - Arthur Rinderknech (Franța) 6-4, 6-1
Karen Hacianov (Rusia/N.4) - Kei Nishikori (Japonia) 7-5, 2-5 (abandon Nishikori)
Sebastian Ofner (Austria) - Nuno Borges (Portugalia) 7-6 (7/2), 7-6 (7/4)
Alexei Popyrin (Australia/N.5) - Jacob Fearnley (Marea Britanie) 6-4, 6-3
Cameron Norrie (Marea Britanie) - Tomas Machac (Cehia/N.3) 3-6, 6-2, 4-3 (abandon Machac)
Matteo Arnaldi (Italia/N.8) - Fabian Marozsan (Ungaria) 6-3, 7-6 (7/3)
Novak Djokovic (Serbia/N.2) - Marton Fucsovics (Ungaria) 6-2, 6-3
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Carlos Alcaraz s-a calificat în turul al doilea la Tokyo (ATP)
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial al tenisului masculin, l-a învins, în ciuda unei evoluții foarte inconstante, pe americanul Alex Michelsen, locul 34 mondial, cu 7-6 (7/1), 4-6, 6-1, joi, în prima rundă a turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, transmite AFP. Condus cu 4-2 &ici
Fotbal: Rafael Leao va purta tricoul cu numărul 7 al lui Cristiano Ronaldo în meciul Portugaliei împotriva Danemarcei
Fotbalistul Rafael Leao va purta tricoul cu numărul 7 al lui Cristiano Ronaldo în meciul Portugaliei din Liga Națiunilor împotriva Danemarcei, programat joi (astăzi), în urma plecării căpitanului portughez din cantonamentul echipei naționale, survenite miercuri seară, informează EFE. Acest lucru este precizat în lista o
Fotbal - Liga Națiunilor: Selecționerul Italiei, Roberto Mancini, a renunțat la nouă jucători înaintea meciului cu Franța
Selecționerul Italiei, Roberto Mancini, a decis să renunțe la nouă jucători din lot înaintea meciului de vineri din Liga Națiunilor împotriva Franței, a anunțat joi Federația italiană de fotbal (FIGC). 'În scopul gestionării optime a pregătirilor pentru meciul împotriva Turciei, programat pentru luni, 5 octombrie, l
Fotbal: Aproximativ 450 de oficiali ai unor cluburi din Turcia, vizați de o anchetă privind pariurile ilegale
Federația turcă de fotbal (TFF) a anunțat că a sesizat comisia sa de disciplină cu privire la aproximativ 450 de oficiali ai unor cluburi, inclusiv unele dintre cele mai importante din țară, în cadrul unei anchete privind pariurile ilegale, informează AFP. Anunțul, publicat pe site-ul federației, vine la 48 de ore după arestarea șefului
Fotbal - Liga Națiunilor: Un val de îmbolnăviri a afectat lotul echipei Suediei
Selecționata de fotbal a Suediei nu va putea conta pe încă cinci jucători în meciul din deplasare cu Bosnia, programat vineri la Zenica în cadrul Ligii Națiunilor, după ce un val de îmbolnăviri a afectat lotul echipei, informează joi Reuters. Atacantul Alexander Isak a părăsit deja lotul din cauza unei accidentări ușoar
Fotbal: Selecționerul Portugaliei și președintele FPF au încercat, fără succes, să-l convingă pe Ronaldo să rămână la lot/(presa)
Selecționerul naționalei Portugaliei, Jorge Jesus, și președintele Federației Portugheze de Fotbal (FPF), Pedro Proenca, au făcut miercuri seara o cursă contracronometru, fără succes, către aeroportul din Copenhaga pentru a-l convinge pe căpitanul Cristiano Ronaldo să nu părăsească lotul, a relatat cotidianul spaniol Marca, scrie Reuters. Mier
Tenis: Rafael Nadal nu se vede în rolul de antrenor
Legendarul tenisman spaniol Rafael Nadal a declarat că, în prezent, nu își imaginează o revenire în circuitul ATP în calitate de antrenor, scrie DPA. ''În acest moment, cu siguranță nu am de gând să fac asta. În ultimele luni, am fost practic mereu pe drumuri. Situația ar deveni și mai dificilă
Fotbal: Carlos Queiroz a renunțat la postul de selecționer al Ghanei
Carlos Queiroz a indicat joi că renunță la postul de selecționer al naționalei de fotbal a Ghanei, la cinci luni de la preluarea funcției și în urma unor rezultate dezamăgitoare, informează AFP. 'Nu a fost o decizie ușoară, dar ambele părți au convenit că, în circumstanțele actuale, încheierea colaborării noastre profesio
Fotbal: Erling Haaland dă în judecată compania Norwegian Air Shuttle pentru utilizarea neautorizată a imaginii sale
O coadă de cal, un avion și acum o sală de judecată: fotbalistul Erling Braut Haaland dă în judecată compania Norwegian Air Shuttle pentru utilizarea neautorizată a imaginii sale, o acțiune în instanță pe care compania aeriană o consideră de neînțeles și 'regretabilă', informează AFP. 'Cazul vizează utilizarea nea
Tenis: Americanca Emma Navarro pune capăt sezonului, pentru a reveni la 100% în 2027
Americana Emma Navarro (24 WTA) a scris miercuri o scrisoare emoționantă despre ultimii trei ani din viața sa, timp în care suferințele psihologice și fizice au devastat-o în circuitul feminin de tenis, determinând-o să decidă să-și încheie sezonul pentru a reveni la 100% anul viitor, scrie AFP. Pe Instagram, ea și-a po
Tenis: Final de carieră pentru japonezul Kei Nishikori, învins în primul tur la Tokyo (ATP)
Tenismanul japonez Kei Nishikori, fost număr 4 mondial și finalist la US Open în 2014, și-a încheiat cariera, miercuri, la vârsta de 36 de ani, după ce a fost învins de americanul Frances Tiafoe, cu 6-4, 6-4, în prima rundă a turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, transmite AFP. Nishi
Auto - F1: Verstappen (Red Bull) își propune să câștige cel puțin o cursă în acest an
Cvadruplu campion mondial de Formula 1, olandezul Max Verstappen a declarat joi că își dorește să câștige cel puțin un Mare Premiu în acest an, care până acum a fost fără victorie, în ciuda unei a doua jumătăți a sezonului mult îmbunătățite pentru pilotul echipei Red Bull, scrie AFP. ''Am făcut puncte, desigur, av&ac
Fotbal: Ronaldo a închis ușa selecționatei Portugaliei și a provocat o frenezie mediatică
Starul Cristiano Ronaldo a confirmat conflictul cu noul antrenor al echipei naționale de fotbal, Jorge Jesus, și a stârnit o frenezie mediatică în Portugalia, părăsind cantonamentul Selecao de la Copenhaga, miercuri, cu o zi înaintea meciului din Liga Națiunilor împotriva Danemarcei, scrie AFP. ''După conferința de presă a antre
Tenis: Holger Rune, învins în primul tur la Tokyo, la revenirea sa în circuitul ATP
Tenismanul danez Holger Rune a fost învins de francezul Kyrian Jacquet (86 ATP), cu 6-3, 6-1, joi, în prima rundă a turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, la revenirea sa în circuitul profesionist după o pauză de un an, din cauza unei accidentări, transmite AFP. Fostul număr patru mondial, ajuns în
Fotbal: Premierul Andy Burnham se declară îngrijorat dacă proprietarii lui Manchester City vor vinde clubul
Premierul Marii Britanii, Andy Burnham, a declarat că ar fi cu adevărat îngrijorat dacă proprietarii din Abu Dhabi ai clubului de fotbal Manchester City ar lua decizia să îl vândă după ce gruparea a fost găsită vinovată de încălcări serioase ale regulilor financiare, relatează Reuters. Andy Burnham a lăudat grupul de acționari condus de










