Fotbal: Funkel ar dori să continue la FC Koln după promovarea în Bundesliga
Antrenorul Friedhelm Funkel, care a reușit ca interimar promovarea în Bundesliga cu echipa germană de fotbal FC Koln, este deschis continuării colaborării și în sezonul viitor, scrie DPA.
Funkel, 71 ani, a bifat a șaptea sa promovare în Bundesliga, duminică, după ce FC Koln a învins-o pe FC Kaiserslauten (4-0), în ultime etapă a ligii secunde germane. El a preluat echipa cu două etape înainte de finalul campionatului, când l-a înlocuit pe Gerhard Struber.
''Sunt deschis la orice, inclusiv la posibilitatea de a continua'', a declarat Funkel după meci. ''Toată lumea știe cât de mult îmi pasă de acest club. M-am distrat incredibil. Am convenit să ne așezăm și să vorbim. Se vedea că eram dispus'', a mai spus Funkel.
Retrogradată din Bundesliga în urmă cu un an, pentru a șaptea oară în istoria sa, FC Koln a petrecut un singur an în liga secundă, pe care a câștigat-o cu un avans de două puncte față de Hamburger SV, de asemenea promovată direct încă de săptămâna trecută.
După ce a fost demis de Fortuna Dusseldorf în urmă cu cinci ani, Funkel a anunțat că nu va mai antrena. Dar de atunci el a condus-o pe FC Koln în 2021, pe FC Kaiserslautern în sezonul trecut, și din nou pe FC Koln în ultimele două etape.
FC Koln este triplă campioană a Germaniei, în 1962, 1964 și 1978. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Ousmane Dembele a asigurat joi că nu există 'nicio problemă' cu Kylian Mbappe
Atacantul francez Ousmane Dembele a asigurat joi că nu există 'nicio problemă' cu Kylian Mbappe, după ce cei doi fotbaliști au avut un mic schimb de replici prin intermediul presei cu privire la Balonul de Aur, informează AFP. 'Am discutat. Stăm unul lângă celălalt la masă. Nu există nicio problemă', a declarat câșt
Tenis: Alexander Zverev a acces în turul al doilea al turneului de la Beijing (ATP)
Alexander Zverev, numărul 2 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins joi pe britanicul Cameron Norrie, locul 40 ATP, cu 7-6 (7/1), 6-4 în primul tur al turneului ATP 500 de la Beijing, unde germanul are ocazia să se apropie și mai mult de ocuparea primei poziții în clasamentul mondial, informează AFP. Campionul de la
Fotbal: Raphinha, accidentat, a revenit la clubul său, FC Barcelona
Atacantul brazilian Raphinha a sosit joi la Barcelona, unde urmează să efectueze vineri noi teste medicale pentru a evalua situația unui edem muscular în partea posterioară a coapsei drepte, o accidentare suferită în timpul unui meci pentru echipa națională, scrie EFE. Raphinha, cel mai bun marcator al Barcelonei în acest sez
Fotbal: Supercupa Italiei 2026 se va juca pe San Siro între Inter și Lazio (oficial)
După patru ediții desfășurate în Arabia Saudită, Supercupa Italiei va avea loc anul acesta la Milano, pe 22 decembrie, în formatul tradițional al unui duel între Inter Milano și Lazio Roma, a anunțat joi Liga italiană de fotbal, informează AFP. Începând cu anul 2023, Supercupa Italiei reunea patru echipe: campioan
Fotbal: Jurgen Klopp, indignat de afirmațiile potrivit cărora naționala Germaniei 'nu este suficient de albă'
Jurgen Klopp a reacționat cu dezgust la o dezbatere de pe rețelele de socializare, în cadrul căreia a fost formulată întrebarea dacă naționala de fotbal a Germaniei, pe care el o construiește, este 'suficient de albă', scrie cotidianul britanic The Guardian. Klopp a declarat că, în opinia sa, nu are niciun rost să li
Tenis: Spaniola Paula Badosa, în turul 2 la Beijing (WTA) după un meci-maraton
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, numărul 59 mondial, s-a calificat joi în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut de australianca de origine rusă Daria Kasatkina (87 WTA) la capătul unui meci-maraton, 4-6, 7-6 (9/7), 6-4, informează EFE. Badosa s-
Tenis: Carlos Alcaraz s-a calificat în turul al doilea la Tokyo (ATP)
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial al tenisului masculin, l-a învins, în ciuda unei evoluții foarte inconstante, pe americanul Alex Michelsen, locul 34 mondial, cu 7-6 (7/1), 4-6, 6-1, joi, în prima rundă a turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, transmite AFP. Condus cu 4-2 &ici
Fotbal: Rafael Leao va purta tricoul cu numărul 7 al lui Cristiano Ronaldo în meciul Portugaliei împotriva Danemarcei
Fotbalistul Rafael Leao va purta tricoul cu numărul 7 al lui Cristiano Ronaldo în meciul Portugaliei din Liga Națiunilor împotriva Danemarcei, programat joi (astăzi), în urma plecării căpitanului portughez din cantonamentul echipei naționale, survenite miercuri seară, informează EFE. Acest lucru este precizat în lista o
Fotbal - Liga Națiunilor: Selecționerul Italiei, Roberto Mancini, a renunțat la nouă jucători înaintea meciului cu Franța
Selecționerul Italiei, Roberto Mancini, a decis să renunțe la nouă jucători din lot înaintea meciului de vineri din Liga Națiunilor împotriva Franței, a anunțat joi Federația italiană de fotbal (FIGC). 'În scopul gestionării optime a pregătirilor pentru meciul împotriva Turciei, programat pentru luni, 5 octombrie, l
Fotbal: Aproximativ 450 de oficiali ai unor cluburi din Turcia, vizați de o anchetă privind pariurile ilegale
Federația turcă de fotbal (TFF) a anunțat că a sesizat comisia sa de disciplină cu privire la aproximativ 450 de oficiali ai unor cluburi, inclusiv unele dintre cele mai importante din țară, în cadrul unei anchete privind pariurile ilegale, informează AFP. Anunțul, publicat pe site-ul federației, vine la 48 de ore după arestarea șefului
Fotbal - Liga Națiunilor: Un val de îmbolnăviri a afectat lotul echipei Suediei
Selecționata de fotbal a Suediei nu va putea conta pe încă cinci jucători în meciul din deplasare cu Bosnia, programat vineri la Zenica în cadrul Ligii Națiunilor, după ce un val de îmbolnăviri a afectat lotul echipei, informează joi Reuters. Atacantul Alexander Isak a părăsit deja lotul din cauza unei accidentări ușoar
Fotbal: Selecționerul Portugaliei și președintele FPF au încercat, fără succes, să-l convingă pe Ronaldo să rămână la lot/(presa)
Selecționerul naționalei Portugaliei, Jorge Jesus, și președintele Federației Portugheze de Fotbal (FPF), Pedro Proenca, au făcut miercuri seara o cursă contracronometru, fără succes, către aeroportul din Copenhaga pentru a-l convinge pe căpitanul Cristiano Ronaldo să nu părăsească lotul, a relatat cotidianul spaniol Marca, scrie Reuters. Mier
Tenis: Rafael Nadal nu se vede în rolul de antrenor
Legendarul tenisman spaniol Rafael Nadal a declarat că, în prezent, nu își imaginează o revenire în circuitul ATP în calitate de antrenor, scrie DPA. ''În acest moment, cu siguranță nu am de gând să fac asta. În ultimele luni, am fost practic mereu pe drumuri. Situația ar deveni și mai dificilă
Fotbal: Carlos Queiroz a renunțat la postul de selecționer al Ghanei
Carlos Queiroz a indicat joi că renunță la postul de selecționer al naționalei de fotbal a Ghanei, la cinci luni de la preluarea funcției și în urma unor rezultate dezamăgitoare, informează AFP. 'Nu a fost o decizie ușoară, dar ambele părți au convenit că, în circumstanțele actuale, încheierea colaborării noastre profesio
Fotbal: Erling Haaland dă în judecată compania Norwegian Air Shuttle pentru utilizarea neautorizată a imaginii sale
O coadă de cal, un avion și acum o sală de judecată: fotbalistul Erling Braut Haaland dă în judecată compania Norwegian Air Shuttle pentru utilizarea neautorizată a imaginii sale, o acțiune în instanță pe care compania aeriană o consideră de neînțeles și 'regretabilă', informează AFP. 'Cazul vizează utilizarea nea














