Fotbal: FC Barcelona a sărbătorit succesele din acest sezon, pe străzile capitalei catalane
Străzile din capitala Cataloniei au fost invadate vineri seara de suporterii echipei de fotbal FC Barcelona, care au sărbătorit câștigarea celui de-al 28-lea titlu în La Liga, precum și succesele din Supercupa Spaniei și Copa del Rey, informează EFE.
Jucătorii campioanei Spaniei au plecat de la stadionul Camp Nou, aflat încă în reconstrucție, puțin după ora locală 18:00, îndreptându-se spre Arcul de Triumf. Într-un autobuz decapotabil vopsit în albastru și roșu, cu fețele tuturor fotbaliștilor Barcei imprimate pe laterale, alături de cuvintele: 'Campeones: nostro estilo, nostro legado' ('Campioni: stilul nostru, moștenirea noastră'), echipa și staff-ul tehnic și-au început călători alături de cele trei trofee cucerite în acest sezon.
Fundașul Pau Cubarsí a acționat ca primul maestru de ceremonii, apucând microfonul pentru a lansa primele scandări, pe care fanii 'culers' le-au urmat întocmai, crescând la număr cu miile - majoritatea copii și adolescenți - pe măsură ce autocarul se apropia de centrul capitalei catalane.
Lângă el, portarul Wojciech Szczesny fuma un trabuc, purtând emblematica sa pălărie cu inscripția 'Fumător' și ochelari de soare, în timp ce antrenorul Hansi Flick a surprins atmosfera euforică de pe străzi în direct pe telefonul său mobil, în timp ce vorbea prin videoconferință.
Dar Szczesny nu a fost singurul care și-a protejat ochii, majoritatea însoțitorilor săi au purtat la rândul lor ochelari de soare în multe momente ale călătoriei, în timp ce sărbătorirea titlului a continuat până târziu în noapte.
Lamine Yamal, vedeta în ascensiune a echipei FC Barcelona, și Marc Casado, care au mers joi la Fuente de Canaletas, unul dintre locurile emblematice din capitala catalană, pentru a sărbători alături de fani, i-au preluat locul lui Cubarsí la microfon.
Între timp, suporterii au continuat să arunce cu eșarfe și tricouri ale Barcelonei în direcția jucătorilor, sperând să aibă norocul să-i vadă pe unii dintre ei aruncându-le înapoi semnate.
Valul de fani a continuat să crească și a atins apogeul când a autobuzul a ajuns în zona Paseo de Gracia, Plaza Catalunya și Via Laietana. Fanii au vrut să-i vadă pe idolii lor de aproape și, pentru a reuși acest lucru, nu au avut nicio problemă se urce într-un copac sau să caute un alt loc privilegiat, cățărându-se pe containere.
Unul dintre cei mai aclamați la sărbătoarea Barcelonei a fost Hansi Flick, antrenorul german care a realizat miracolul de a transforma un grup de tineri fotbaliști într-una dintre cele mai bune echipe de pe continent în mai puțin de un an.
De la eveniment a lipsit atacantul Ferran Torres, operat de urgență de apendicită, în cursul zilei de miercuri, care a fost vizitat joi seara la spital de unii dintre colegii săi.
Punctul culminant a fost atins în momentul sosirii autocarului la Arcul de Triumf, unde echipa a fost întâmpinată zeci de mii de fani, cu focuri de artificii. Astfel s-a încheiat o sărbătoare care a urmat celei de joi, când Barca a intrat oficial în posesia titlului de campioană a Spaniei, după victoria obținută pe terenul rivalei locale Espanyol (2-0), și care va continua duminică, pe Stadionul Olimpic Lluís Companys, după penultimul meci din La Liga, împotriva formației Villarreal.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: F1 - Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istorie; Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP. Antonelli, care mai avea nevoie de două puncte pentru a obține titlul, s-a î
Hochei: Corona Brașov, singura echipă românească victorioasă în Erste Liga
Corona Brașov a învins-o pe DVTK Jegesmedvek cu scorul de 4-3 (3-0, 0-0, 0-3, 1-0), după prelungiri, duminică, în deplasare, într-un meci din Erste Liga la hochei pe gheață. Jared Michael Van Wormer, Balazs Gajdo (2) și Colby William McAuley au marcat pentru brașoveni. Celelalte trei echipe românești au p
Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat titlul la Viena (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câștigat turneul ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro, duminică, după ce l-a învins în finală pe australianul Alex de Minaur (10 ATP), cu 6-1, 6-4, transmite AFP. Alcaraz (23 ani) a obținut victoria după o oră și jumătate de joc (1 h 27 min).
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a adus României prima medalie la Dakar
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a adus delegației României prima medalie la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), argint în proba de 100 m fluture feminin, cu timpul de 1 min 00 sec 31/100, duminică. Aurul a fost obținut de rusoaica Serafima Fokina, în 59 sec 81/100, iar medalia de bronz
Baschet feminin: Golden State Valkyries a câștigat în premieră titlul în WNBA
Golden State Valkyries, condusă de franco-americanca Gabby Williams, a câștigat în premieră titlul în liga profesionistă nord-americană de baschet feminin (WNBA), după ce a învins-o pe Dream Atlanta cu 68-63, sâmbătă seara, la San Franscisco, în ultimul meci al finalei, transmite AFP. Golden State Valkyries
Moto: Marc Marquez, învingător în Marele Premiu al Malaeziei, la un pas de al 8-lea titlu mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez, la ghidonul Ducati-ului său, a făcut un pas uriaș către al optulea titlu mondial MotoGP duminică, după victoria crucială din Marele Premiu al Malaeziei, beneficiind de absența rivalului său Jorge Martin (Aprilia), care a suferit o fractură la încheietura mâinii, scrie AFP. Marc Marquez a câștigat pe circuitul de
Fotbal: Bayern Munchen - Dortmund 2-2, în Der Klassiker din Bundesliga
Der Klassiker, derby-ul Bundesligii dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund, prevăzut sâmbătă în etapa a 8-a, s-a încheiat nedecis, 2-2 pe terenul campioanei Germaniei. Bavarezii au punctat prin Laimer (38) și Upamecano (66), în timp ce Dortmund a marcat prin Guirassy (60) și Silva (89). Rezultate din etapa a 8
Fotbal: Chelsea - Manchester United 2-0, în etapa a 9-a din Premier League
Chelsea Londra a învins Manchester United cu scorul de 2-0, sâmbătă, într-un meci disputat în etapa a 9-a a Premier League, în timp ce liderul Manchester City a pierdut acasă cu Brighton (0-1). Chelsea s-a impus prin golurile lui Morgan Rogers (50) și Col Palmer (64, din penalty). La faza loviturii de la 11 m, portarul lui
Fotbal: AC Milan a câștigat cu 3-1 derby-ul cu Inter în Serie A
AC Milan s-a impus cu 3-1 în derby-ul cu Inter Milano, care a suferit prima înfrângere din acest sezon al Serie A, în meciul disputat sâmbătă în etapa a 10-a, scriu agențiile de presă. Rossoneri s-au impus prin golurile lui Christian Pulisic (min. 4), Adrien Rabiot (10) și Diego Moreira (43), în timp ce pentru echipa l
Auto-F1: Hamilton va lua startul din pole position în Marele Premiu al Mexicului
Pilotul britanic Lewis Hamilton va lua startul din pole position în Marele Premiu al Mexicului, după ce sâmbătă a fost cel mai rapid în calificările de pe circuitul Autodromo Hermanos Rodriguez, din capitala mexicană, scrie Reuters. Este primul pole position pentru Ferrari de la Marele Premiu al Ungariei de anul trecut și o premieră pentru Ha
Tenis: Alcaraz și De Minaur, în finală la Viena (ATP)
Tenismenii Carlos Alcaraz, favorit 2, și Alex De Minaur, favorit 5, vor juca duminică finala turneului ATP 500 de la Viena (Austria), dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro. În semifinalele de sâmbătă, Alcaraz (3 ATP) l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (5 ATP) cu 6-4, 7-6 (2) după o oră și 36 de minute, în timp ce australianul De
Tenis: Finală Lehecka-Vacherot la Basel (ATP)
Cehul Jiri Leheka (21 ATP) și francezul Valentin Vacherot (31 ATP) vor juca duminică finala turneului de tenis ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro. În semifinalele de sâmbătă, Lehecka l-a eliminat pe pe germanul Jan-Lennard Struff (47 ATP) cu 3-6, 7-5, 6-4, în timp ce Vacherot l-a învins pe america
Tenis: Rusoaica Shnaider a triumfat la Tokyo (WTA)
Rusoaica Diana Shnaider (13 WTA) a câștigat primul său titlu al sezonului, al șaselea din carieră, învingând-o pe canadianca Leylah Fernandez (23 mondial) cu 6-4, 5-7, 6-2 în finala turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Shnaider, 22 de ani, s-a impus fără probleme în primul set, dar
Fotbal: Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca
Atacantul român Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca, în meciul terminat la egalitate cu Krasava, 2-2, sâmbătă, în deplasare, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Ciprului. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de francezul Yacine Bahassa (ex-FCU Craiova), după ce a ra
Fotbal: Kairat a remizat în ultima etapă a sezonului în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a obținut doar un rezultat de egalitate cu Altai Oskemen, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 30-a și ultima a primei ligi de fotbal din Kazahstan. Finlandezul Jaakko Oksanen (55) a marcat pentru Kairat, iar Elisei Gorșunov a î














