Tenis: Victorie fără emoții pentru Alcaraz în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, nevoit să declare forfait din cauza unei accidentări la Madrid, și-a liniștit suporterii vineri, eliminându-l ușor pe sârbul Dusan Lajovic (locul 131 ATP) cu 6-3, 6-3 în turul doi al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, informează AFP.
Spaniolul, în vârstă de 22 de ani, n-a avut nevoie decât de o oră și 23 de minute de joc pentru a trece de adversarul său, venit din calificări. În runda următoare, Alcaraz îl va întâlni pe câștigătorul meciului dintre un alt sârb, Laslo Djere (64 ATP), și americanul Alex Michelsen (32 ATP).
De la începutul sezonului pe zgură, Alcaraz a câștigat nouă meciuri consecutive pentru a cuceri titlul la Monte Carlo și a ajunge în finala de la Barcelona, unde fost învins de danezul Holger Rune cu 7-6 (8/6), 6-2.
În schimb, bulgarul Grigor Dimitrov (15 ATP) are un adevărat complex pe zgura de la Roma, vineri fiind învins la debutul său la actuala ediție, cu 7-5, 6-3, de italianul Francesco Passaro, locul 101 mondial și beneficiar al unui wild card.
În afară de o semifinală în 2014 și un sfert de finală în 2020, Dimitrov, în vârstă de 33 de ani, a avut parte numai de decepții la Foro Italico.
El venea după rezultate destul de încurajatoare pe zgură, care nu este suprafața sa preferată, cu un sfert de finală la Monte Carlo și optimi de finală la Madrid.
Rezultate consemnate vineri până la această oră în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma:
Francesco Passaro (Italia) - Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.14) 7-5, 6-3
Karen Hacianov (Rusia/N.23) - Roman Burruchaga (Argentina) 6-4, 5-7, 6-1
Carlos Alcaraz (Spania/N.3) - Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 6-3
Brandon Nakashima (SUA/N.28) - Jordan Thompson (Australia) (forfait)
Alexei Popyrin (Australia/N.24) - Carlos Taberner (Spania) 6-1, 7-6 (7/4)
Arthur Fils (Franța/N.13) - Tallon Griekspoor (Olanda) 6-2, 6-2
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Bosniei-Herțegovina - Avem un al treilea meci și nimic nu este pierdut
Antrenorul Bosniei-Herțegovina, Sergej Barbarez, rămâne optimist după eșecul cu Elveția (1-4), din Grupa B a Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada, pentru că o victorie cu Qatarul va oferi calificarea în faza eliminatorie, scrie Reuters. Bosnia a rezistat până în minutul 74, când elvețianul Johan Manzambi a marc
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Elveției consideră că schimbările s-au dovedit decisive în victoria cu Bosnia
Selecționerul Elveției, Murat Yakin, a precizat că o dublă schimbare atent planificată după a doua pauză de hidratare s-a dovedit decisivă în victoria obținută de echipa sa, cu scorul de 4-1, împotriva Bosniei și Herțegovinei, joi la Los Angeles, scrie Reuters. Johan Manzambi și Ruben Vargas au intrat pe teren în minutul 72,
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Lopetegui cere Qatarului să trateze jocul cu Bosnia 'ca pe o finală'
Selecționerul echipei Qatarului, spaniolul Julen Lopetegui, și-a îndemnat, joi, jucătorii să se redreseze după înfrângerea grea cu 6-0 în fața Canadei și să se concentreze pe ultimul meci din Grupa B împotriva Bosniei și Herțegovina, pe care l-a descris ca fiind 'o finală' pentru o echipă care, le-a reamintit tuturor, joacă la pr
Fotbal - CM 2026: 'Niciun canadian nu va uita această zi', a spus selecționerul după 6-0 cu Qatar
Selecționerul echipei Canadei, Jesse Marsch, a declarat, joi, că victoria zdrobitoare cu 6-0 împotriva Qatarului a fost un moment pe care 'niciun canadian nu-l va uita', deși prima victorie istorică a echipei naționale masculine la Cupa Mondială a fost umbrită de accidentarea gravă a lui Ismael Kone care, potrivit antrenorului, va fi supus unei interven
Fotbal - CM 2026: Am învățat din greșelile noastre, a afirmat selecționerul Mexicului după calificarea în 16-imile de finală
Selecționerul Mexicului, Javier Aguirre, a minimalizat performanța echipei sale de a se clasa pe primul loc într-o grupă de la Cupa Mondială de fotbal, pentru prima dată din 2002, după victoria obținută joi împotriva Coreei de Sud (scor 1-0), spunând că adevărata măsură a succesului se va vedea mai târziu în turneu, scrie Reuters.
Fotbal - CM 2026: 'Coreea de Sud a plătit pentru o greșeală comisă împotriva Mexicului', a afirmat selecționerul Myung-bo
Selecționerul sud-coreean Hong Myung-bo a declarat, joi, că a plătit un preț mare pentru o greșeală făcută împotriva Mexicului în al doilea meci din Grupa A la Cupa Mondială de fotbal, informează EFE. 'În prima repriză, Mexicul ne-a presat mult, ceea ce ne-a făcut să ne pierdem jocul în faza de pregătire. Am rezista
Tenis: Alexander Zverev s-a calificat în sferturi de finală la turneul ATP de la Hallle
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.583.330 euro, după ce a trecut în două seturi, 6-3, 7-6 (7/4), de compatriotul său Yannick Hanfmann, într-un meci disputat joi. Zverev, campion luna aceasta la
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de joi: 3 goluri: Lionel Messi (Argentina), Jonathan David (Canada) 2 goluri: Folarin Balogun (SUA), Kai Havertz (Germania), Yasin Ayari (Suedia), Elijah Just (Noua Zeelandă), Kylian Mbappe (Franța), Erling Haaland
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei A
Rezultatele și clasamentul după primele două etape din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Joi 11 iunie Mexic - Africa de Sud 2-0 (1-0), la Ciudad de Mexico Au marcat: Julian Quinones (9), Raul Jimenez (67). Coreea de Sud - Cehia 2-
Fotbal - CM 2026: Mexic, prima echipă calificată în șaisprezecimi, după 1-0 cu Coreea de Sud
Selecționata Mexicului este prima echipă calificată în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Coreea de Sud cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Guadalajara Stadium, în Grupa A a turneului final din Mexic, Statele Unite și Canada. Golul lui Luis Romo (50) a asigurat echipei gazdă și c&a
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei B
Rezultatele și clasamentul după primele două etape din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie Canada - Bosnia-Herțegovina 1-1 (0-1), la Toronto Au marcat: Cyle Larin (78), respectiv Jovo Lukic (21). Sâmbătă 13 iunie
Fotbal - CM 2026: Canada, la prima sa victorie la Cupa Mondială, 6-0 cu Qatar
Selecționata Canadei a obținut prima sa victorie din istoria participărilor la Cupa Mondială de fotbal, 6-0 (3-0) cu echipa Qatarului, joi, pe stadionul BC Place Vancouver, în Grupa B a turneului final din Canada, Statele Unite și Mexic. Cu acest succes, Canada și-a asigurat, indubitabil, calificarea în șaisprezecimile de finală.
Fotbal - CM 2026: Elveția, cu un pas în șaisprezecimi, după 4-1 cu Bosnia-Herțegovina
Selecționata Elveției a făcut un pas mare spre șaisprezecimile de finală după ce a învins echipa Bosniei-Herțegovina cu scorul de 4-1 (0-0), joi, pe Los Angeles Stadium, în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. Meciul a fost salvat de finalul senzațional, în care elvețienii au marcat de
Tenis: Miriam Bulgaru, învinsă în optimi la Brescia (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de spaniola Ane Mintegi Del Olmo cu 6-4, 6-2, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Brescia (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro. Bulgaru (27 ani, 258 WTA) pusese capăt unei serii de 11 înfrângeri, în primul tur, î
Fotbal: Antrenorul Cristian Chivu și-a prelungit contractul cu Inter Milano până în 2028
Antrenorul român Cristian Chivu și-a prelungit contractul cu clubul Internazionale Milano până în 2028, a anunțat, joi seara, pe site-ul său oficial, campioana Italiei la fotbal. ''Mândrie, loialitate, pasiune pentru Inter (Interismo): cu aceste cuvinte s-a prezentat lumii Chivu la începutul celei de-a tre














