Fotbal: Orașele gazdă ale Cupei Mondiale a Cluburilor vor primi câte un milion de dolari de la FIFA

Federația internațională de fotbal (FIFA) a anunțat joi că fiecare dintre cele unsprezece orașe gazdă ale Cupei Mondiale a Cluburilor din această vară vor primi câte un milion de dolari pentru proiecte sociale, informează EFE.
'Luăm foarte în serios munca noastră socială, motiv pentru care suntem în proces de înființare a Fundației FIFA Statele Unite. În plus, ca parte a moștenirii Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA din Statele Unite, vom contribui cu un milion de dolari la fiecare dintre cele unsprezece orașe gazdă pentru a sprijini proiecte sociale', a declarat președintele FIFA, Gianni Infantino.
'Obiectivul este de a instala mini-terenuri și de a organiza activități legate de fotbal pentru copii în zonele fiecărui oraș unde este cel mai potrivit. În acest fel, ne vom asigura că impactul acestei competiții internaționale inovatoare va continua mulți ani de acum înainte', a adăugat el.
Cupa Mondială a Cluburilor FIFA va avea loc în perioada 14 iunie-13 iulie 2025, cu meciuri la Atlanta, Charlotte, Cincinnati, Philadelphia, Los Angeles, Miami, Nashville, New York-New Jersey, Orlando, Seattle și Washington DC.
FIFA a raportat că o analiză socio-economică a viitoarei Cupe Mondiale a Cluburilor, realizată de OpenEconomics, a arătat că turneul cu 32 de echipe ar putea contribui la generarea de până la 21,1 miliarde de dolari în PIB-ul mondial, dintre care 9,6 miliarde de dolari vor fi generați în Statele Unite.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Baschet feminin: Franțuzoaica Valerie Garnier, demisă de pe banca tehnică a echipei Fenerbahce
Franțuzoaica Valerie Garnier a fost demisă marți de pe banca tehnică a echipei feminine de baschet Fenerbahce Istanbul, după ce formația a ratat cucerirea Euroligii în acest sezon, a anunțat marți gruparea de pe Bosfor, scrie AFP. Trofeul Euroligii feminine de baschet a revenit celor de la USK Praga, echipă care în finală s-au impu
Fotbal: ''Un sezon foarte, foarte obositor'', spune antrenorul Simone Inzaghi (Inter Milano)
Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, a recunoscut marți, înaintea confruntării din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal cu Bayern Munchen, că formația sa, aflată încă în cursă pentru trei trofee, a avut un ''sezon foarte, foarte obositor'', scrie AFP. ''A fost un sezon foart
VIDEO Fotbal american: A încetat din viață Don Hasselbeck, fostă glorie a NFL
Don Hasselbeck, fostă glorie a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), a încetat din viață luni, la vârsta de 70 de ani, după un stop cardiac, scrie Reuters.
Fotbal: UEFA a început vânzarea biletelor la turneul final al Ligii Națiunilor
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a început marți vânzarea biletelor pentru turneul Final Four al Ligii Națiunilor, scrie EFE. La semifinala Spania - Franța de la Stuttgart, din 5 iunie, biletele pentru publicul general costă 30, 60 și 100 de euro, în timp ce la semifinala de la Munchen (4 iunie), dintre Germania și Portugal
Rugby: Mark Tele'a (All Blacks) a ales să joace la un club japonez din 2026
Aripa neozeelandeză Mark Tele'a a anunțat marți că va juca în Japonia din 2026, privându-i pe All Blacks de un jucător cheie înaintea Cupei Mondiale din 2027, scrie AFP. Tele'a, 28 ani, care a marcat 13 încercări în 19 meciuri test, și-a confirmat plecarea pe rețelele de socializare, fără a preciza clubul
Atletism: Cel mai rapid sprinter asiatic se gândește la retragere
Chinezul Su Bingtian, 35 ani, primul sprinter asiatic care a coborât sub bariera celor 10 secunde la 100 m, a declarat că se gândește la retragere, după o performanță modestă la un concurs din țara sa, scrie Reuters. Fiul unor fermieri din Guangdong, Su a stabilit un nou record al Asiei (9 sec 83/100) la Jocurile Olimpice de la Tokyo, devenind doar
Fotbal: Impresarii au încasat 409 milioane de lire sterline într-un an de la cluburile din Premier League
Cluburile din prima ligă engleză de fotbal au cheltuit 409 milioane de lire sterline cu agenți și intermediari între februarie 2024 și februarie 2025, scrie EFE. Chelsea, cu 60 de milioane lire sterline, este în topul sumelor plătite către impresari, pentru realizarea unor transferuri precum cele ale lui Pedro Neto (50 de milioane), Joao Felix (45
Fotbal: Victorie chinuită pentru Atletico Madrid cu Valladolid (4-2)
Atletico Madrid a reușit o victorie chinuită cu ultima clasată, Real Valladolid, cu scorul de 4-2, luni seara, în ultimul meci din etapa a 31-a campionatului de fotbal al Spaniei, conturată în ultimele 20 de minute. Oaspeții au deschis scorul pe Metropolitano, prin senegalezul Mamadou Sylla (21), din penalty, dar ''Colchoneros'' au
Tenis de masă: Elziabeta Samara a debutat cu o victorie la Cupa Mondială de la Macao
Jucătoarea română Elizabeta Samara a învins-o pe americanca Amy Wang cu scorul de 4-0 (12-10, 11-9, 11-5, 11-6), luni, într-un meci din Grupa a 12-a a Cupei Mondiale de tenis de masă din Macao. Din grupă mai face parte Yubin Shin (Coreea de Sud), potrivit site-ului
Scrimă: Românca Johanna Kurtinecz, clasată pe locul 12 în proba de spadă la Mondialele de cadeți
Sportiva română Johanna Kurtinecz s-a clasat pe locul al 12-lea în proba de spadă, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți de la Wuxi (China). Kurtinecz a fost învinsă în optimile de finală, cu 14-13, de Haidi Wu (Hong Kong), ulterior medaliată cu bronz. Natalia Constantin s-a clasat pe locul 20, iar Julia
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în optimi la Rouen (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, luni, după ce a dispus de franțuzoaica Elsa Jacquemot, cu 1-6. 6-1, 6-4. Ruse (27 ani, 90 WTA) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 50 min) pentru a câștiga
Fotbal: Vrem să arătăm o altă față în returul cu FC Barcelona, spune antrenorul Borussiei Dortmund
Borussia Dortmund vrea să 'arate cu totul altă față' în meciul retur de marți seara, după ce a pierdut cu 0-4 în deplasare cu FC Barcelona, în manșa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a afirmat luni antrenorul Niko Kovac, citat de AFP. 'Știm situația, știm că nu am jucat bine în pri
Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 vor avea propriile torțe
Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 au propriile torțe: acestea au fost dezvăluite luni în timpul unei ceremonii simultane la Milano (Italia) și Osaka (Japonia), în cadrul Expo 2025, scrie AFP. Torțele pentru Jocurile Olimpice (6-22 februarie 2026) și Jocurile Paralimpice (6-15 martie 2026), care sea
Atletism: Kenyanul Kamworor s-a impus în maratonul de la Rotterdam
Atletul kenyan Geoffrey Kamworor a câștigat duminică ediția a 44-a a maratonului de la Rotterdam, după ce a parcurs distanța clasică de 42,95 km în 2 h 04 min 33 sec, scrie Xinhua. Kamworor, 32 ani, câștigător al maratonului de la New York în 2017 și 2019, i-a devansat în clasamentul final pe etiopienii Chala Rega
Fotbal: Un arbitru asistent din Serie A l-a împrumutat cu 73.000 de euro pe jucătorul Nicolo Fagioli (Fiorentina)
Francesco Luciani, arbitru asistent în Serie A și Serie B, l-a împrumutat cu 73.000 de euro pe fotbalistul Nicolo Fagioli (Fiorentina) pentru a-și achita datoriile acumulate la managerii unei rețele de pariuri ilegale la care au luat parte 12 jucători, care se află în cercetare de către Parchetul din Milano, printre care argentinienii Leandro Parede