Tenis: Richard Gasquet a debutat cu o victorie la Monte Carlo (ATP)

Tenismanul francez Richard Gasquet a debutat cu o victorie, 6-3, 4-6, 6-4 cu italianul Matteo Arnaldi, duminică, la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.128.940 de euro.
Gasquet (38 ani, 164 ATP), care s-a oprit în optimi la Țiriac Open, săptămâna trecută, a avut nevoie de două ore și 34 de minute pentru a obține prima sa victorie contra lui Arnaldi (24 ani, 40 ATP).
''Veteranul'' francez va juca în turul secund contra câștigătorului dintre canadianul Felix Auger-Aliassime (cap de serie numărul 16) și germanul Daniel Altmaier.
Monegascul Valentin Vacherot, care a pierdut în primul tur la București, s-a calificat în runda a doua la Monte Carlo, după ce l-a întrecut fără drept de apel pe germanul Jan-Lennard Struff, cu 6-2, 6-1. Următorul adversar al lui Vacherot va fi chilianul Nicolas Jarry sau bulgarul Grigor Dimitrov.
În alt meci, australianul Jordan Thompson s-a impus în fața francezului Giovanni Mpetshi Perricard cu 6-4, 6-3. Thompson va juca în turul al doilea cu grecul Stefanos Tsitsipas, campionul en titre.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Atletico Madrid și-a prelungit contractul cu Nike până în 2035
Clubul spaniol de fotbal Atletico Madrid a anunțat joi prelungirea până în anul 2035 a contractului său cu producătorul de echipament sportiv Nike, în calitate de sponsor tehnic, fiind a treia echipă din Europa aflată în această categorie, după Paris Saint-Germain și FC Barcelona, informează EFE. 'O relație de lungă
CIO a semnat contractul de gazdă cu Alpii francezi pentru JO din 2030
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a semnat, miercuri, contractul care oficializează găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030 de către Alpii francezi, după ce a primit garanțiile bugetare impuse din vara trecută și amânate de situația politică, informează AFP. Președintele CIO, Thomas Bach, și cel al Comisiei de finanțe, Ser Mia
Tenis: Pegula, Collins și Kessler s-au retras din echipa SUA pentru Billie Jean King Cup
Jucătoarele Jessica Pegula, Danielle Collins și McCartney Kessler s-au retras din echipa Statelor Unite pentru competiția feminină Billie Jean King Cup, a anunțat Federația americană de tenis (UTSTA), informează Reuters. În locul celor trei, au fost cooptate în selecționata americană Alycia Parks, Bernarda Pera și Hailey Baptiste,
Tenis: Rîbakina a condus echipa Kazahstanului la victorie contra Australiei, în grupele BJK Cup
Jucătoarea de tenis Elena Rîbakina, numărul 10 mondial, a condus echipa Kazahstanului la victorie în fața Australiei, cu 2-1, joi, la Brisbane, în Grupa D a calificărilor Cupei Billie Jean King, transmite Reuters. Rîbakina, campioana din 2022 de la Wimbledon, a învins-o pe Kimberly Birrell cu 6-3, 7-6 (7/4), &icir
Mai multe selecționate feminine decât masculine la turneul de fotbal al JO de la Los Angeles
Numărul selecționatelor feminine de fotbal care vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 2028, îl va depăși pentru prima dată pe cel al echipelor masculine, a anunțat Comitetul Internațional Olimpic (CIO), în urma unei propuneri a FIFA, informează AFP. 'În mod tradițional, la Jocurile Olimpice am a
Tenis: Daniil Medvedev s-a calificat în optimi la Monte Carlo (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.128.940 de euro, după ce l-a învins pe francezul Alexandre Muller în trei seturi, cu 7-6 (8/6), 5-7, 6-2. Adversarul lui Medvedev (11 ATP) în turul următor va fi au
Baschet: NBA - Luka Doncic a revenit ca un erou la Dallas, cu 45 de puncte marcate pentru LA Lakers
Starul sloven Luka Doncic a reușit, miercuri, o revenire spectaculoasă și triumfătoare pe parchetul fostei sale echipe Dallas Mavericks, înscriind 45 de puncte pentru Los Angeles Lakers, echipă la care a fost cedat surprinzător în luna februarie și care s-a impus cu 112-97 în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP.
Tenis: Filip Jianu, calificat în sferturile turneului challenger de la Sarasota (SUA)
Tenismanul român Filip Cristian Jianu s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Sarasota (Florida), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a câștigat în trei seturi în fața estonianului Mark Lajal, cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-3. Jianu (23 ani, 233 ATP) a avut nevoie de
Fotbal: Raphinha și Lewandowski și-au continuat duelul pentru titlul de golgheter al Ligii Campionilor
Brazilianul Raphinha și polonezul Robert Lewandowski, coechipieri în atacul echipei FC Barcelona, și-au continuat duelul pentru titlul de golgheter al Ligii Campionilor la fotbal în acest sezon, ambii reușind să marcheze miercuri seara, în victoria cu scorul de 4-0 obținută pe teren propriu în fața formației Borussia Dortmund, în prima m
Fotbal: Messi a condus-o pe Inter Miami în semifinalele Cupei Campionilor CONCACAF
Starul argentinian Lionel Messi a contribuit decisiv la calificarea echipei sale, Inter Miami, în semifinalele Cupei Campionilor CONCACAF, grație victoriei obținute pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației Los Angeles FC, miercuri seara, în manșa secundă a sferturilor de finală ale acestei competiții. Los Angeles
Fotbal: Victorie importantă pentru PSG în sferturile Ligii Campionilor, 3-1 cu Aston Villa
Paris Saint-Germain a obținut o victorie importantă, 3-1 cu Aston Villa, miercuri seara, pe Parc des Princes, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Villa a deschis scorul prin Morgan Rogers (35), dar apoi parizienii au înscris de trei ori, prin Desire Doue (39), Hvicea Kvarațhelia (49) și Nuno Mend
Fotbal: FC Barcelona, cu un pas în semifinalele Ligii Campionilor, după 4-0 cu Borussia Dortmund
FC Barcelona a făcut un pas mare spre calificarea în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a surclasat-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 4-0, miercuri seara, pe teren propriu, în prima manșă a sferturilor de finală. Catalanii s-au impus în fața finalistei ediției trecute prin golurile marcate de Raphinha (25), R
Baschet masculin: CSO Voluntari a câștigat trofeul ENBL
CSO Voluntari a câștigat trofeul Ligii Nord-Europene de baschet masculin (ENBL), după ce a învins echipa engleză Newcastle Eagles cu scorul de 95-82 (22-22, 24-24, 21-15, 28-21), miercuri seara, în Gopass Arena din Bratislava. Echipa ilfoveană a obținut astfel primul său trofeu internațional, după ce anul trecut a jucat final
VIDEO Fotbal: Oamenii cred că voi pleca oricum și dacă voi câștiga Europa League (Postecoglou)
Antrenorul echipei engleze de fotbal Tottenham, Ange Postecoglou, este determinat să continue și ultima sa luptă și să-și ducă echipa spre câștigarea Europa League, dar înțelege că sentimentul general este că nu se va mai afla pe banca tehnică în sezonul viitor, conform DPA. Speculațiile privind viitorul lui Ange Postecoglou
Lupte: Kateryna Zelenykh aduce României prima medalie la Europenele de la Bratislava
Sportiva de origine ucraineană Kateryna Zelenykh va aduce României prima medalie la Campionatele Europene de lupte de la Bratislava (Slovacia), după ce s-a calificat, miercuri, în finala cat. 68 kg. Zelenykh a intrat direct în sferturile de finală, fază în care a trecut de germanca Sophie Schaefle, în semifinale a în