Sărituri cu schiurile: Fostul campion mondial Stephan Leyhe a anunțat că își încheie cariera în weekend

Fostul campion mondial la sărituri cu schiurile Stephan Leyhe va pune capăt carierei sale la etapa de Cupă Mondială din weekend, organizată în Finlanda, conform DPA.
Clubul său natal Willingen a transmis într-o declarație, joi, că etapa de Cupă Mondială de sâmbătă va reprezenta cel de-al 240-lea start al său într-o probă de profil și va fi deopotrivă ultimul din cariera sa.
Leyhe, 33 de ani, a câștigat aurul pe echipe la Campionatele Mondiale din 2019 și are de asemenea câte două medalii de argint și bronz de la evenimente pe echipe la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale de zbor cu schiurile. El are o singură victorie de Cupă Mondială, la o etapă desfășurată în Willingen în 2020 și a fost al treilea la Turneul celor Patru Trambuline din 2019.
''Au fost multe momente frumoase în cariera mea pe care mereu mi le voi aminti mereu cu drag'', a spus Leyhe.
Leyhe este cel de-al doilea săritor cu schiurile german care își încheie cariera, după ce Markus Eisenbicher, șase ori campion mondial, a declarat, recent, că finalele Cupei Mondiale, din 28-30 martie, de la Planica, vor fi ultimul său concurs din carieră. AGERPRES/(AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Liga Națiunilor - Atacantul austriac Marko Arnautovic a avut un atac de panică în cursul meciului cu Serbia
Marko Arnautovic, atacantul selecționatei Austriei, s-a confruntat cu un atac de panică în timpul meciului cu echipa Serbiei (scor 1-1), disputat joi seară în play-off-ul Ligii Națiunilor la fotbal, informează DPA. La scurt timp după începerea meciului, atacantul a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut &icir
Arte marțiale mixte: Conor McGregor și-a anunțat candidatura la președinția Republicii Irlanda
Legenda artelor marțiale mixte Conor McGregor a anunțat joi pe rețelele de socializare că va candida pentru funcția de președinte al Republicii Irlanda, cu ocazia alegerilor care vor avea loc pe 11 noiembrie, informează L'Equipe. 'Viitorul Irlandei cu mine ca președinte', cu aceste cuvinte, McGregor, campion UFC la categoriile pană
Atletism: Andy Diaz, campion mondial în sală la triplusalt
Italianul de origine cubaneză Andy Diaz a cucerit vineri medalia de aur în concursul masculin de triplusalt din cadrul Campionatelor Mondiale de atletism în sală de la Nanjing (China), cu o săritură de 17,80 m, informează EFE. Diaz a reușit săritura care l-a propulsat pe primul loc al podiumului la prima sa încercare și, după
Olimpice: Thomas Bach și Kirsty Coventry au convenit să ia decizii consensuale până la transferul puterii
Președintele german al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, și succesoarea sa în această funcție, Kirsty Coventry din Zimbabwe, au convenit, vineri, într-o primă întâlnire comună, să ia decizii prin consens până la transferul puterii, pe 23 iunie, însă opinia fostei înotătoare va prevala în cazul unui d
Fotbal: Camera lui Maradona, 'foarte murdară', 'în dezordine' și sub-echipată, conform martorilor de la proces
Camera unde a murit Diego Maradona, în 2020, 'era foarte murdară', 'foarte în dezordine' și nu era adaptată la o convalescență post-operatorie, au declarat joi, în cadrul procesului pentru determinarea responsabilității din partea echipei medicale care l-a îngrijit pe starul argentinian în ultimele sale zile de viață, pri
Olimpice: 'Comunicarea va fi cheia' relației cu Trump, consideră noul președinte al CIO
Zimbabwiana Kirsty Coventry, aleasă joi în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a afirmat că cheia relației cu președintele american Donald Trump va fi 'comunicarea', în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028 de la Los Angeles, informează AFP. 'De la vârsta de 20 de ani, m-am confrunt
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în turul al doilea la Miami Open (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Danielle Collins cu 6-4, 7-6 (7/3), joi, în runda a doua a turneului Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari. Cîrstea (34 ani, 101 WTA) s-a înclinat după o oră și 40 de minute în fața campioanei en titr
Fotbal: Brazilia a învins în extremis Columbia (2-1), printr-un gol marcat de Vinicius, în preliminariile CM 2026
Selecționata Braziliei, cvintuplă campioană a lumii, a învins în extremis, cu scorul de 2-1, naționala Columbiei, printr-un gol marcat de atacantul Vinicius Junior în timpul regulamentar, într-un meci din preliminariile Cupei Mondial de fotbal, ediția 2026, zona America de Sud, disputat joi seara pe Stadionul Național Mane Garrincha din capita
Fotbal: Croația a învins Franța cu 2-0, în sferturile Ligii Națiunilor; succese la limită pentru Danemarca și Germania
Echipa Croației a învins Franța, vicecampioana mondială, cu scorul de 2-0, joi seara, pe teren propriu, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Națiunilor la fotbal. Ante Budimir (26) și Ivan Perisic (45+1) au marcat golurile, croații ratând și un penalty, prin Kramaric (9).
VIDEO Fotbal: Thomas Tuchel cere echipei Angliei să aibă foame de performanță și să nu se teamă de eșec
Selecționerul echipei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, vrea să aducă foamea de performanță și entuziasmul înapoi pentru naționala Albionului, înțelegând că echipa condusă de predecesorul său, Sir Gareth Southgate, a fost inhibată de frica de eșec la Campionatul European din Germania de vara trecută, conform DPA. A
Olimpice: Alegerea unei femei în fruntea CIO nu este o 'victorie contra bărbaților', consideră Bach
Președintele în exercițiu al Comitetului Internațional Olimpic, germanul Thomas Bach, a apreciat, joi, că alegerea fostei înotătoare zimbabwiene Kirsty Coventry în fruntea CIO nu trebuie considerată o victorie a femeilor contra bărbaților, transmite AFP. ''Cred că nu trebuie să reducem această alegere la faptul că era
Kirsty Coventry: Să fiu prima femeie și primul african care conduce CIO este un semnal puternic
Să fiu prima femeie și primul cetățean african care devine prin vot președintele Comitetului Internațional Olimpic transmite un mesaj pozitiv, a declarat, joi, zimbabwiana Kirsty Coventry, conform Reuters. Legenda înotului, 41 de ani, a obținut victoria în competiția pentru înlocuirea președintelui Thomas Bach, asigurân
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în turul al treilea la Miami Open (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în runda a treia a turneului Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari, după ce a învins-o pe poloneza Magdalena Frech cu 6-4, 6-4. Ruse (27 ani, 102 WTA), venită din calificări, a obținut victoria după o oră și 47 de minute. Rom
Este un moment extraordinar, a declarat Kirsty Coventry după alegerea sa ca președinte al CIO
Fosta înotătoare zimbabwiană Kirsty Coventry, aleasă joi în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic, a declarat că ''acesta este un moment extraordinar'', transmite DPA. Coventry, care va fi ale zecelea președinte al CIO, a afirmat că este ''o mare onoare'' pentru ea să ocupe aceas