Un fotbalist din prima ligă, printre victimele incendiului din Macedonia de Nord
Un fotbalist de primă ligă se numără printre cele 59 de persoane care au murit în incendiul produs într-un club de noapte din Macedonia de Nord, a anunțat echipa sa, citată de agenția DPA.
FK Shkupi a precizat că jucătorul său Andrej Lazarov a murit din cauza intoxicării cu fum, în timp ce încerca să ajute alte victime.
Lazarov, în vârstă de 25 de ani, avea o selecție la naționala Under-21 a țării sale. El s-a transferat la FK Shkupi în vara trecută, de la formația croată HNK Gorica.
'Fapta sa eroică va rămâne mereu în amintirile noastre - ca dovadă a caracterului său nobil și a inimii sale mari', a precizat FK Shkupi într-un comunicat postat pe Instagram, descriind moartea jucătorului drept cea mai mare tragedie din istoria clubului.
Ministrul de Interne, Pance Toskovski, a declarat că 59 de persoane au murit și 155 au fost rănite în incendiul produs la clubul de noapte din orașul Kocani.
Acesta a precizat că incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei locale 2:30, când populara trupă locală DNK concerta la clubul de noapte Puls, iar tragedia a fost declanșată de o mașină de produs scântei, folosită pentru efecte luminoase.
La momentul catastrofei, 1.500 de persoane, în special tineri, se aflau în clubul de noapte respectiv.
Patru persoane au fost arestate în legătură cu dezastrul, inclusiv organizatorii concertelor.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: 'Eram convinși că putem reuși', a transmis selecționerul Paraguayului
Selecționerul echipei de fotbal a Paraguayului, argentinianul Gustavo Alfaro, a subliniat încrederea jucătorilor săi în victoria cu 1-0 în fața Turciei în al doilea meci din Grupa D la Cupa Mondială, în ciuda faptului că au jucat în 10 oameni pe tot parcursul reprizei secunde după eliminarea lui Miguel Almiron, informează EFE.
Fotbal - CM 2026: 'Am luptat până la ultima suflare', a declarat selecționerul Turciei
Selecționerul naționalei Turciei, italianul Vincenzo Montella, și-a cerut scuze, vineri, pentru rezultatul care a eliminat-o de la Cupa Mondială de fotbal și a declarat că este dezamăgit de meciul împotriva Paraguayului, în care jucătorii turci 'au dat totul', relatează EFE. 'Echipa și-a arătat sufletul și a luptat p&ac
Fotbal - CM 2026: 'Nu este o surpriză ce au realizat SUA', a precizat selecționerul Australiei
Selecționerul echipei de fotbal a Australiei, Tony Popovic, a declarat, vineri, că prestația Statelor Unite în victoria cu 2-0 împotriva echipei sale la Seattle 'nu a fost o surpriză', relatează EFE. 'Calitatea lor este evidentă, ceea ce au făcut nu a fost o surpriză. Nu am egalat intensitatea lor în prima repriză
Fotbal - CM 2026: 'Trebuie să credem că putem câștiga', a afirmat selecționerul SUA
Mauricio Pochettino, selecționerul echipei Statelor Unite, a declarat, vineri, că echipa sa trebuie să continue să creadă în șansele sale de a ajunge în finala Cupei Mondiale și că cele două victorii obținute în faza grupelor nu îi schimbă viziunea sau visele, informează EFE. Pochettino a făcut aceste remarci la conferi
Fotbal - CM 2026: 'Din păcate, astăzi am înfruntat Brazilia', a spus selecționerul Haiti
Selecționerul echipei Haiti, francezul Sebastien Migne, a deplâns, vineri, eliminarea echipei sale de la Cupa Mondială din 2026, după înfrângerea cu 3-0 în fața Braziliei, relatează EFE. Haiti, după ce a pierdut primele două meciuri, este acum eliminată matematic din cursa pentru un loc în primele trei din grupă,
Fotbal - CM 2026: Ancelotti confirmă că Neymar va juca cu Scoția, iar Raphinha s-a accidentat cu Haiti
Selecționerul echipei Braziliei, Carlo Ancelotti, a confirmat, vineri, după victoria cu 3-0 împotriva Haiti de la Cupa Mondială de fotbal, că Neymar va fi disponibil pentru ultimul meci al 'Selecao' din faza grupelor împotriva Scoției și că Raphinha va fi evaluat sâîmbătă după o accidentare la ischio-gambieri, relatează EFE.
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de vineri: 3 goluri: Lionel Messi (Argentina), Jonathan David (Canada) 2 goluri: Folarin Balogun (SUA), Kai Havertz (Germania), Yasin Ayari (Suedia), Elijah Just (Noua Zeelandă), Kylian Mbappe (Franța), Erling Haala
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei D
Rezultatele și clasamentul după meciurile din etapa a doua în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie SUA - Paraguay 4-1 (3-0), la Los Angeles Au marcat: Damian Bobadilla (autogol, 7), Folarin Balogun (23, 45+5), Giovanni Reyna (90+8), respectiv
Fotbal - CM 2026: Victorie eroică a Paraguayului, 1-0 cu Turcia
Selecționata Paraguayului a învins eroic echipa Turciei cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Sud-americanii au câștigat prin cel mai rapid gol al turneului final, marcat de Matias Galarza,
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei C
Rezultatele și clasamentul după meciurile din etapa a doua în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Sâmbătă 13 iunie Brazilia - Maroc 1-1 (1-1), la East Rutherford Au marcat: Vinicius Jr (32), respectiv Ismael Saibari (21).
Fotbal - CM 2026: Victorie la scor de forfait pentru Brazilia cu Haiti (3-0)
Selecționata Braziliei a învins Haiti la scor de forfait, 3-0 (3-0), vineri seara, pe Philadelphia Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Selecao a obținut prima sa victorie la turneul final din America de Nord, prin golurile marcate de Matheus Cunha (23, 36) și Vinicius Jun
Tenis: Cehoaicele Karolina Pliskova și Marie Bouzkova, adversare în semifinale la Nottingham (WTA)
Jucătoarele cehe de tenis Karolina Pliskova și Marie Bouzkova vor fi adversare în semifinalele turneului WTA 250 de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Pliskova, campioana din 2016 și finalistă în 2024, a dispus în sferturi de australianca Talia Gibson, cu 7-5, 6-4. Bouz
Fotbal - CM 2026: Victorie la limită pentru Maroc în fața Scoției (1-0)
Selecționata Marocului a învins echipa Scoției cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, pe Boston Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. ''Leii din Atlas'' au făcut un pas mare spre șaisprezecimile de finală cu acest succes, adus de golul marcat de Ibrahim Saibari
Tenis: Alex De Minaur, eliminat în sferturi la Queen's (ATP)
Tenismanul australian Alex De Minaur, principalul favorit, a fost învins de americanul Brandon Nakashima, cu 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Queen's Club (Londra), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro. Numărul șase mondial este considerat unul dintre cei mai buni jucători pe iarbă, d
Tenis: Felix Auger-Aliassime și Daniil Medvedev, învinși în sferturi la Halle (ATP)
Canadianul Felix Auger-Aliassime și rusul Daniil Medvedev au fost învinși, vineri, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro. Felix Auger-Aliassime (4 ATP) a fost învins dramatic de americanul Frances Tiafoe (26 ATP), cu 3-6, 6-3, 7-6 (14/12).














