Tenis: Jack Draper, campion la Indian Wells, a urcat pe locul 7 în clasamentul ATP
Tenismanul britanic Jack Draper a reușit un salt de șapte locuri în clasamentul mondiale al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni și în care ocupă poziți a șaptea, după cel mai important titlu al carierei, câștigat duminică la Indian Wells, notează AFP.
Pentru Draper (23 ani) aceasta este cea mai bună clasare din carieră.
Lider incontestabil este în continuare italianul Jannik Sinner, cu un avans de 3.385 de puncte față de următorul clasat, germanul Alexander Zverev, în ciuda faptului că este suspendat. Podiumul este completat de spaniolul Carlos Alcaraz, aflat la circa o mie de puncte în spatele lui Zverev.
Sârbul Novak Djokovic a urcat două poziții și este al cincilea în ierarhia mondială, în timp cer norvegianul (6) și rusul Daniil Medvedev (8) au regresat.
Danezul Holger Rune, învins în finala de la Indian Wells de Draper, a urcat o treaptă și se află pe locul 12.
Filip Cristian Jianu rămâne el mai bine clasat român la simplu, pe 241, dar a coborât 19 locuri față de clasamentul precedent (acum două săptămâni).
Și cel mai bine poziționat român la dublu a regresat, Victor Cornea fiind acum pe locul 94 (-4).
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 11.330 puncte
2 (2). Alexander Zverev (Germania) 7.945
3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 6.910
4 (4). Taylor Fritz (SUA) 4.900
5 (7). Novak Djokovic (Serbia) 3.860
6 (5). Casper Ruud (Norvegia) 3.855
7 (14). Jack Draper (Marea Britanie) 3.800
8 (6). Daniil Medvedev (Rusia) 3.680
9 (8). Andrei Rublev (Rusia) 3.440
10 (9). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3.405
................................................................
241 (222). Filip Cristian Jianu 227
356 (335). Cezar Crețu 143
364 (383). Nicholas David Ionel 139
379 (379). Gabi Adrian Boitan 131
477 (459). Dan Alexandru Tomescu 86
527 (513). Ștefan Paloși 72
621 (619). Radu Mihai Papoe 51
633 (629). Sebastian Gima 50
...
Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Marcelo Arevalo (El Salvador) 8.530 puncte
1 (1). Mate Pavic (Croația) 8.530
3 (3). Henry Patten (Marea Britanie) 7.295
4 (4). Harri Heliovaara (Finlanda) 7.120
5 (11). Jordan Thompson (Australia) 6.575
6 (5). Kevin Krawietz (Germania) 5.970
7 (6). Tim Puetz (Germania) 5.880
8 (7). Simone Bolelli (Italia) 5.790
9 (8). Andrea Vavassori (Italia) 5.790
10 (9). Marcel Granollers (Spania) 5.595
.................................................................
94 (90). Victor Cornea 963
148 (147). Alexandru Jecan 548
301 (290). Bogdan Pavel 223
371 (338). Cezar Crețu 167
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: 'Eram convinși că putem reuși', a transmis selecționerul Paraguayului
Selecționerul echipei de fotbal a Paraguayului, argentinianul Gustavo Alfaro, a subliniat încrederea jucătorilor săi în victoria cu 1-0 în fața Turciei în al doilea meci din Grupa D la Cupa Mondială, în ciuda faptului că au jucat în 10 oameni pe tot parcursul reprizei secunde după eliminarea lui Miguel Almiron, informează EFE.
Fotbal - CM 2026: 'Am luptat până la ultima suflare', a declarat selecționerul Turciei
Selecționerul naționalei Turciei, italianul Vincenzo Montella, și-a cerut scuze, vineri, pentru rezultatul care a eliminat-o de la Cupa Mondială de fotbal și a declarat că este dezamăgit de meciul împotriva Paraguayului, în care jucătorii turci 'au dat totul', relatează EFE. 'Echipa și-a arătat sufletul și a luptat p&ac
Fotbal - CM 2026: 'Nu este o surpriză ce au realizat SUA', a precizat selecționerul Australiei
Selecționerul echipei de fotbal a Australiei, Tony Popovic, a declarat, vineri, că prestația Statelor Unite în victoria cu 2-0 împotriva echipei sale la Seattle 'nu a fost o surpriză', relatează EFE. 'Calitatea lor este evidentă, ceea ce au făcut nu a fost o surpriză. Nu am egalat intensitatea lor în prima repriză
Fotbal - CM 2026: 'Trebuie să credem că putem câștiga', a afirmat selecționerul SUA
Mauricio Pochettino, selecționerul echipei Statelor Unite, a declarat, vineri, că echipa sa trebuie să continue să creadă în șansele sale de a ajunge în finala Cupei Mondiale și că cele două victorii obținute în faza grupelor nu îi schimbă viziunea sau visele, informează EFE. Pochettino a făcut aceste remarci la conferi
Fotbal - CM 2026: 'Din păcate, astăzi am înfruntat Brazilia', a spus selecționerul Haiti
Selecționerul echipei Haiti, francezul Sebastien Migne, a deplâns, vineri, eliminarea echipei sale de la Cupa Mondială din 2026, după înfrângerea cu 3-0 în fața Braziliei, relatează EFE. Haiti, după ce a pierdut primele două meciuri, este acum eliminată matematic din cursa pentru un loc în primele trei din grupă,
Fotbal - CM 2026: Ancelotti confirmă că Neymar va juca cu Scoția, iar Raphinha s-a accidentat cu Haiti
Selecționerul echipei Braziliei, Carlo Ancelotti, a confirmat, vineri, după victoria cu 3-0 împotriva Haiti de la Cupa Mondială de fotbal, că Neymar va fi disponibil pentru ultimul meci al 'Selecao' din faza grupelor împotriva Scoției și că Raphinha va fi evaluat sâîmbătă după o accidentare la ischio-gambieri, relatează EFE.
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de vineri: 3 goluri: Lionel Messi (Argentina), Jonathan David (Canada) 2 goluri: Folarin Balogun (SUA), Kai Havertz (Germania), Yasin Ayari (Suedia), Elijah Just (Noua Zeelandă), Kylian Mbappe (Franța), Erling Haala
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei D
Rezultatele și clasamentul după meciurile din etapa a doua în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie SUA - Paraguay 4-1 (3-0), la Los Angeles Au marcat: Damian Bobadilla (autogol, 7), Folarin Balogun (23, 45+5), Giovanni Reyna (90+8), respectiv
Fotbal - CM 2026: Victorie eroică a Paraguayului, 1-0 cu Turcia
Selecționata Paraguayului a învins eroic echipa Turciei cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Sud-americanii au câștigat prin cel mai rapid gol al turneului final, marcat de Matias Galarza,
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei C
Rezultatele și clasamentul după meciurile din etapa a doua în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Sâmbătă 13 iunie Brazilia - Maroc 1-1 (1-1), la East Rutherford Au marcat: Vinicius Jr (32), respectiv Ismael Saibari (21).
Fotbal - CM 2026: Victorie la scor de forfait pentru Brazilia cu Haiti (3-0)
Selecționata Braziliei a învins Haiti la scor de forfait, 3-0 (3-0), vineri seara, pe Philadelphia Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Selecao a obținut prima sa victorie la turneul final din America de Nord, prin golurile marcate de Matheus Cunha (23, 36) și Vinicius Jun
Tenis: Cehoaicele Karolina Pliskova și Marie Bouzkova, adversare în semifinale la Nottingham (WTA)
Jucătoarele cehe de tenis Karolina Pliskova și Marie Bouzkova vor fi adversare în semifinalele turneului WTA 250 de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Pliskova, campioana din 2016 și finalistă în 2024, a dispus în sferturi de australianca Talia Gibson, cu 7-5, 6-4. Bouz
Fotbal - CM 2026: Victorie la limită pentru Maroc în fața Scoției (1-0)
Selecționata Marocului a învins echipa Scoției cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, pe Boston Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. ''Leii din Atlas'' au făcut un pas mare spre șaisprezecimile de finală cu acest succes, adus de golul marcat de Ibrahim Saibari
Tenis: Alex De Minaur, eliminat în sferturi la Queen's (ATP)
Tenismanul australian Alex De Minaur, principalul favorit, a fost învins de americanul Brandon Nakashima, cu 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Queen's Club (Londra), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro. Numărul șase mondial este considerat unul dintre cei mai buni jucători pe iarbă, d
Tenis: Felix Auger-Aliassime și Daniil Medvedev, învinși în sferturi la Halle (ATP)
Canadianul Felix Auger-Aliassime și rusul Daniil Medvedev au fost învinși, vineri, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro. Felix Auger-Aliassime (4 ATP) a fost învins dramatic de americanul Frances Tiafoe (26 ATP), cu 3-6, 6-3, 7-6 (14/12).














