Olimpice: Thomas Bach nu vrea să rămână simplu membru al CIO după ce-i va expira mandatul de președinte
Președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), germanul Thomas Bach, nu dorește să fie un simplu membru al CIO când va părăsi președinția pe 23 iunie, a anunțat miercuri organizația olimpică, scrie AFP.
Bach, în vârstă de 71 de ani, care a devenit membru al CIO în 1991 și care ar fi putut candida pentru încă un mandat, 'și-a depus demisia la comitetul executiv' din 'calitatea sa de membru' al organismului olimpic, potrivit unui comunicat. Transferul puterii, însă, nu avea loc decât peste trei luni, pe 23 iunie, la Lausanne.
Thomas Bach ar putea însă rămâne membru de onoare, fără drept de vot, și fără a fi supus limitei de vârstă.
Germanul, care conduce Comitetul Internațional Olimpic din 2013, anunța, în august 2024, că nu va candida pentru un al treilea mandat începând din 2025, ceea ce ar fi presupus modificarea Cartei olimpice.
'După o profundă deliberare, eu am reușit să ajung la concluzia că nu trebuie să cer ca mandatul meu să fie prelungit', pentru a 'proteja credibilitatea mișcării olimpice', declara atunci conducătorul CIO în încheierea celei de-a 42-a sesiuni a CIO de la Paris.
Fostul scrimer, în vârstă de 70 de ani, campion olimpic pe echipe la JO din 1976 de la Montreal, reamintea că a fost 'unul din promotorii' limitării de mandate la o instituție lovită de scandaluri de guvernanță.
La alegerea sa în 2013, Thomas Bach a dorit să reprezinte înnoirea olimpismului, în special prin Jocuri mai puțin costisitoare și mai prietenoase cu mediul, cu cuvântul de ordine 'schimbare sau a fi schimbat'.
CIO își va alege succesorul la cea de-a 143-a sesiuni de la Atena, din perioada 18-21 martie 2025, în timp ce Thomas Bach va rămâne în funcție până în luna iunie.
Dezbaterea privind un eventual al treilea mandat a fost deschis în octombrie 2023 la Bombay, când mai mulți membri CIO au cerut prelungirea mandatului lui Bach. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguț, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Suedia, ținută în șah de Bosnia-Herțegovina (1-1), în Liga Națiunilor
Selecționatele Bosniei-Herțegovina și Suediei au terminat la egalitate, 1-1, vineri, la Zenica, în eșalonul secund al Ligii Națiunilor la fotbal. Scandinavii, pe care România îi va înfrunta pe 5 octombrie, la București, au deschis scorul prin Viktor Gyokeres (61), dar gazdele au egalat prin Kerim Alajbegovic (80).
Fotbal: România, zdrobită de Polonia cu 6-0, în Liga Națiunilor
Selecționata României a fost zdrobită de formația Poloniei cu scorul de 6-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul Național din Varșovia, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a suferit una dintre cele mai drastice eșecuri din istoria sa, după un meci pe care l-a jucat în cea mai mare parte în inferioritate
Fotbal: Assad Al Hamlawi a marcat alte două goluri pentru Palestina
Atacantul Assad Al Hamlawi, legitimat la Universitatea Craiova, a marcat două goluri pentru echipa Palestinei, care a învins o naționala Chinei cu scorul de 5-0, vineri, în deplasare, într-un meci amical. Atacantul Universității Craiova a înscris în minutele 16 și 22, fiind înlocuit în min. 83. Pentru
Fotbal: Justiția franceză a clasat dosarul privind presupusa hărțuire morală a lui Mbappe de către PSG
Magistrații parizieni care instrumentau ancheta vizând clubul de fotbal Paris Saint-Germain în legătură cu presupusa hărțuire morală a lui Kylian Mbappe au clasat dosarul, au declarat vineri pentru AFP două surse apropiate cazului. Kylian Mbappe inițiase proceduri penale împotriva fostului său club, demers care a dus la desch
Tenis: Novak Djokovic s-a calificat cu mari emoții în sferturi de finală la Beijing (ATP)
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 11 mondial, a revenit vineri în meciul împotriva chinezului Yunchaokete Bu, numărul 104 mondial, impunându-se cu 4-6, 7-6 (7/2), 6-2 și calificându-se în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Beijing, unde a obținut a 31-a victorie consecutivă, el nefiind învins niciodată la
Tenis: Arthur Fils, în sferturi de finală la Tokyo (ATP) după o victorie în fața lui Frances Tiafoe
Tenismanul francez Arthur Fils, numărul 9 mondial, care a fost nevoit să joace inițial în calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, a acces vineri în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Tokyo, după ce a trecut în două seturi, 6-3, 7-5, de americanul Frances Tiafoe, numărul 2 mondial și al doilea favorit al acestei competiții dota
Tenis: Arina Sabalenka a obținut o calificare facilă în turul al treilea la Beijing (WTA)
Belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial al tenisului feminin, a trecut ușor, cu 6-1, 6-3, de mexicanca Renata Zarazua, numărul 94 mondial, vineri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite EFE. Sabalenka, cap de serie numărul 2, s-a impus grație unei demons
Atletism: Armand Duplantis va renunța la sezonul în sală din 2027
Atletul suedez Armand Duplantis, vedeta săriturii cu prăjina, a indicat vineri că va renunța la sezonul în sală din 2027, inclusiv la Campionatele Europene de la Valencia (Spania), programate în luna martie, pentru a pregăti sezonul în aer liber, relatează AFP. 'Iau această decizie pentru a-i oferi corpului meu timpul nec
Baschet - NBA: Victor Wembanyama este 'foarte trist' să vadă că unii jucători promovează pariurile sportive
Baschetbalistul francez Victor Wembanyama a dat asigurări joi că nu se va alătura numeroaselor vedete care își asociază imaginea cu site-urile de pariuri sportive, el afirmând că este 'foarte trist să vezi unii jucători promovând acest lucru', relatează AFP. 'Categoric nu', le-a spus jurnaliștilor vedeta echip
Fotbal: Președintele Comisiei de arbitri din Turcia s-a prezentat în fața unui judecător
Șeful arbitrilor din Turcia și alte șase persoane s-au prezentat vineri în fața unui judecător, la doar câteva zile după arestarea lor în cadrul unui scandal obscur care zguduie întreaga Federație turcă de fotbal (TFF), informează AFP. Ferhat Gundogdu, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (MHK) din cadrul TFF, &i
Fotbal: Ancheta care vizează clubul Manchester City are implicații serioase asupra integrității jocului (FA)
Federația Engleză de Fotbal (FA) a anunțat că analizează cu atenție implicațiile concluziilor investigației care privește clubul Manchester City, transmite DPA. O comisie independentă a găsit vinovată formația engleză Manchester City de toate acuzațiile legate de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, potrivit unui raport da
Fotbal: Clubul Manchester City, găsit vinovat de 'grave' încălcări ale reglementărilor financiare, a făcut apel
Manchester City a anunțat vineri că a contestat decizia unei comisii independente numite de Premier League, care a găsit clubul vinovat de 'grave' încălcări ale reglementărilor financiare în perioada 2009-2018, un caz care a provocat un șoc în fotbalul englez, informează AFP. 'Clubul este nevinovat în privin
Fotbal: Arsenal renunță la mărirea stadionului său pentru a nu juca în altă arenă
Arsenal, campioana Angliei la fotbal, a decis să nu extindă capacitatea stadionului Emirates cu aproape 20.000 de locuri pentru a evita o mutare temporară pe un alt stadion care ar putea avea un impact negativ asupra performanței sale, scrie EFE. Echipa lui Mikel Arteta s-a inspirat de la vecina sa din nordul Londrei, Tottenham Hotspur, care a
Auto - F1: Colapinto (Alpine), penalizat cu 15 locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Bahrainului
Pilotul argentinian Franco Colapinto (Alpine) va pierde 15 locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Bahrainului de duminică, a 16-a cursă din Campionatul Mondial de Formula 1, care se ca desfășura pe circuitul de la Sepang, în Malaezia, scrie EFE. Colapinto, 23 de ani, pierde zece poziții din cauza schimbării diferitelor piese din unitatea de putere
Auto - F1: Leclerc, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere la Marele Premiu al Bahrainului
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a reușit vineri cel mai rapid tur de circuit, în a doua sesiunea de antrenamente libere a Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, care se dispută în acest weekend la Sepang, în Malaezia, scrie EFE. Leclerc a fost cel mai rapid pe circuitul de 5,543 km, cu timpul de 1 min 37 sec 528/1000, devans&a












