JO 2026: Sabotaj pe șantierul pistei de bob, sanie și skeleton de la Cortina d'Ampezzo
Șantierul pentru construcția pistei de bob, sanie și skeleton care va fi folosită la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina d'Ampezzo din 2026 a fost ținta unui ''sabotaj'', în noaptea de joi spre vineri, a anunțat, vineri, societatea care efectuează lucrările la bazele olimpice (SIMICO), transmite AFP.
''O conductă frigorifică a fost desprinsă și găsită în mijlocul drumului, blocând circulația rutieră și perturbând serios șantierul de construcție'', a precizat societatea.
''Faptele au fost semnala autorităților competente'', a menționat instanța guvernamentală însărcinată cu construcția și cu renovarea siturilor sportive și a infrastructurii pentru JO 2026.
''Este un act iresponsabil care îi pune în dificultate pe cei care muncesc zi și noapte'', a declarat patronul SIMICO, Fabio Saldini.
Pista de bob, sanie și skeleton reprezintă punctul cel mai problematic al organizatorilor JO 2026. Într-un moment în care se pregăteau, în octombrie 2023, să mute aceste probe în străinătate, din cauza lipsei unei piste funcționale în Italia, guvernul ultraconservator condus de Giorgia Meloni a decis, contrar părerii Comitetului Internațional Olimpic, să construiască o nouă pistă, în ciuda unui program foarte strâns.
Asociațiile de protecție a mediului au criticat de atunci decizia, din cauza impactului și a costurilor de întreținere a acestei piste după JO 2026.
Pista, a cărei construcție a început în februarie 2024 și costă 120 de milioane de euro, ar urma să fie pre-omologată la finalul lunii martie. Înaintea acestei acțiuni indispensabile pentru ca pista să poată fi folosită la JO 2026, CIO și federațiile internaționale de sanie și bob și skeleton vor face o nouă vizită, luni.
La începutul săptămânii, ministrul italian al Sporturilor și al Tineretului, Andrea Abodi, a apărat acest proiect controversat și l-a prezentat ca o ''investiție rentabilă și respectuoasă'' față de mediu.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Alexander Zverev, numărul 1 mondial, învins de Lorenzo Musetti în turul 2 la Paris (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 1 mondial, a fost eliminat miercuri în primul său meci de la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, fiind învins în turul al doilea de italianul Lorenzo Musetti, locul 24 mondial, în două seturi, 7-6 (7/5), 6-2, informează AFP și EFE. După ce a câștigat primele sale două titluri
Tenis: Arthur Fils, calificat la Turneul Campionilor după ce Frances Tiafoe a pierdut în turul 2 la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils s-a calificat în premieră la Turneul Campionilor, care va avea loc între 15 și 22 noiembrie, la Torino, în urma victoriei compatriotului său Quentin Halys, locul 46 mondial, în fața americanului Frances Tiafoe, locul 8 mondial, 6-3, 1-6, 7-6 (11/9), obținută miercuri în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.00
Fotbal: Real Madrid propune numirea lui Rafael Nadal în consiliul său de administrație
Clubul de fotbal Real Madrid a anunțat miercuri că va propune numirea legendei tenisului Rafael Nadal, mare suporter al grupării din capitala Spaniei, în consiliul său de administrație, informează AFP. Această decizie va fi supusă votului 'socios' - membrii clubului - în cadrul unei adunări generale extraordinare, pe 21 noiembrie, a preciza
Fotbal: Rodri, accidentat la coapsa dreaptă, va rata meciul cu Atletico Madrid, a anunțat FC Barcelona
Rodri, fotbalistul lui FC Barcelona, înlocuit la pauza meciului de marți cu Aston Villa, din Liga Campionilor, a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă și nu va putea evolua în partida de duminică împotriva lui Atletico Madrid, a anunțat miercuri clubul catalan, informează AFP. Campionul mondial spaniol, care a suferit o accidentare la
Fotbal: Scott Parker, noul antrenor al echipei West Ham United
Echipa engleză de fotbal West Ham United l-a numit în funcția de antrenor pe fostul mijlocaș Scott Parker, care a semnat un contract pe doi ani și jumătate, informează BBC. În vârstă de 46 de ani, Parker îl înlocuiește pe portughezul Nuno Espirito Santo, care a fost concediat marți, după un start dezamăgitor de sezon pentru london
Fotbal: Infantino ar putea fi obligat să dea explicații despre legăturile sale cu Donald Trump
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, ar putea fi obligat să răspundă la întrebări privind legăturile sale cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în caz contrar riscând să se confrunte cu consecințe penale, după ce democrații au preluat controlul asupra Congresului în urma alegerilor de la jumătatea
Fotbal: Michael Carrick (Manchester United), mulțumit de victoria cu AS Roma, nu face o sărbătoare din rezultatul obținut
Antrenorul Michael Carrick nu se lasă purtat de val după revenirea spectaculoasă a echipei Manchester United în victoria cu AS Roma, 3-2, marți seara, în Liga Campionilor la fotbal, chiar dacă recunoaște importanța acestui triumf având în vedere lipsa de încredere a jucătorilor săi, transmite DPA. Publicul de pe O
Bob: Mihai Păcioianu, candidat pentru Comisia Sportivilor din cadrul IBSF
Zece sportivi, printre care și românul Mihai Păcioianu, s-au înscris la alegerile pentru Comisia Sportivilor din cadrul Federației Internaționale de Bob și Skeleton (IBSF), potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al forului mondial. Comisia are rolul de a face legătura între sportivi și forul mondial, susținâ
'Fotbalul este făcut din greșeli', a spus Simeone după înfrângerea lui Atletico în Liga Campionilor
Antrenorul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a minimalizat înfrângerea cu 0-2 suferită, marți, în fața lui Bayern Munchen, în Liga Campionilor, afirmând că 'fotbalul este făcut din greșeli', relatează AFP. Această remarcă a făcut referire la primul gol încasat de echipa sa, survenit în ur
Tenis: Gael Monfils a primit un ultim omagiu la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Jucătorul francez de tenis Gael Monfils, forțat să-și întrerupă prematur turneul de adio, la începutul lunii octombrie, din motive personale, a avut parte de un ultim omagiu marți seară, în cadrul turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, marcând astfel o carieră ilustră începută în urmă cu mai bine de 20 de ani, informează AFP.
Fotbal: Mourinho exclude deocamdată discuțiile privind un nou trofeu al Ligii Campionilor înaintea deplasării de la Atena
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, refuză deocamdată să se gândească la obținerea celui de-al treilea său trofeu al Ligii Campionilor înaintea deplasării din meciul cu AEK Atena, de miercuri, din cea mai importantă competiție intercluburi la nivel european, transmite DPA. Echipa sa este una dintre cele cinci f
Tenis: Shelton și Ruud s-au calificat în optimi la Paris (ATP); Cobolli, calificat la Turneul Campionilor
Americanul Ben Shelton și norvegianul Casper Ruud s-au calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, transmite AFP. Shelton, al treilea favorit, a trecut de britanicul Cameron Norrie cu 6-3, 6-4, iar următorul său adversar va fi italianul Mattia Bellucci
Fotbal: Am încercat să fim cea mai bună versiune a noastră, a spus Chivu după victoria de la Rotterdam
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, a lăudat prestația elevilor săi în partida cu Feyenoord Rotterdam (scor 3-0), disputată marți seara, în Liga Campionilor la fotbal, la finalul căreia deținătoarea titlului în Serie A a obținut a doua sa victorie în cea mai importantă competiție continentală intercluburi.
Fotbal: Antrenorul Luis Enrique, mulțumit de 'ambiția' lui PSG, după 6-0 cu Villarreal în Liga Campionilor
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, și-a exprimat satisfacția față de 'ambiția și dorința de a continua să câștige' de care au dat dovadă jucătorii săi, în urma unei demonstrații de fotbal împotriva lui Villarreal (6-0), marți seară, în deplasare, în Liga Campionilor, informează AFP. Dubl
Fotbal: PSG a câștigat cu 6-0 în Liga Campionilor, victorii cu 3-0 pentru FC Barcelona și Inter Milano
Paris Saint-Germain a surclasat-o pe Villarreal cu 6-0, în deplasare, marți seara, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce FC Barcelona și Inter Milano au câștigat cu 3-0. PSG, deținătoarea trofeului, a scufundat ''Submarinul galben'' după primele 20 de minute, în care a marcat d













