Tenis: Brazilianul Joao Fonseca (18 ani) a câștigat primul său turneu ATP, la Buenos Aires

Tânărul tenisman brazilian Joao Fosenca, numărul 99 mondial, a câștigat duminică turneul ATP 250 de la Buenos Aires (Argentina), dotat cu premii totale de 688.985 de dolari, obținând astfel primul titlu din cariera sa în circuitul principal, informează AFP.
Fonseca l-a învins în finală, cu 6-4, 7-6 (7/1), pe argentinianul Francisco Cerundolo și a devenit, la 18 ani, 5 luni și 26 de zile, cel mai tânăr jucător care câștigă un turneu ATP începând din 1990.
'A fost o săptămână incredibilă, am realizat un lucru pe care nu credeam că-l pot obține. A fost foarte greu să joc aici împotriva a patru argentinieni (pe care i-a eliminat pe parcursul competiției - n.red.), însă susținerea braziliană m-a ajutat. Mental, am fost foarte puternic, am fost pozitiv, iar acest lucru m-a ajutat în finală', a declarat proaspătul campion.
Recordul de precocitate este deținut de australianul Lleyton Hewitt, fost număr unu mondial, care a câștigat primul dintre cele 30 de titluri din palmaresul său la 16 ani, 10 luni și 18 zile, în 1996 la Adelaide.
Câștigătorul turneului ATP Next Gen Finals, la sfârșitul anului trecut, rezervat jucătorilor sub 21 de ani, Joao Fonseca va urca începând de luni pe locul 68 mondial, cea mai înaltă poziție pe care a atins-o până acum, după prima sa finală disputată într-un turneu ATP.
'Visez să ajung cât mai sus, cerul este limita. Vreau să câștig Grand Slam-uri și să fiu numărul unu mondial, dar toate la timpul lor. Trebuie să fiu umil și să rămân cu picioarele pe pământ', a mai spus jucătorul brazilian.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Bianca Andreescu, calificată în turul 2 la Roma (WTA)
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (121 WTA) s-a calificat miercuri în runda a doua a turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce a trecut în două seturi, 6-0, 6-3, de italianca Federica Urgesi (455 WTA). Andreescu, fostă campioană la US Open, care a intrat în compet
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, miercuri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, marți, după ce a învins-o pe rusoaica Polina Kudermetova cu 6-7 (10/12), 6-4, 6-2. Ruse (27 ani, 88 WTA), venită din calificări, a obținut o nouă victorie spectaculoasă, după aproape
Titlul mondial al lui Zhao poate ajuta la includerea snookerului în programul olimpic (președintele WPBSA)
Posibilitatea ca snookerul să fie inclus în programul Jocurilor Olimpice de la Brisbane din 2032 este una realistă și va fi susținută de ponderea în creștere a Chinei în acest sport, potrivit unui responsabil apropiat dosarului, relatează Reuters. Zhao Xintong a devenit primul campion mondial chinez, după ce l-a învins în finală p
Fotbal: Sunt fericit la Manchester United, spune tânărul atacant Alejandro Garnacho
Talentatul atacant argentinian Alejandro Garnacho (20 ani) spune că este fericit la actuala sa echipă Manchester United, în timp ce speculațiile continuă să circule cu privire la viitorul său, scrie DPA. Jucătorul de 20 de ani, produs la academia clubului, a marcat 26 de goluri în 140 de meciuri pentru United, inclusiv în victoria din luna ma
Fotbal: Musiala (Bayern Munchen) speră să poată juca pentru naționala Germaniei în semifinalele Ligii Națiunilor
Internaționalul german Jamal Musiala, mijlocașul ofensiv al echipei de fotbal Bayern Munchen, a reluat miercuri antrenamentele ușoare, efectuând câteva ture de alergare, în speranța că va putea fi apt pentru meciurile naționalei din Final Four-ul Ligii Națiunilor, scrie DPA. Bayern München, care a câștigat deja titlul în Bund
Fotbal: Arsene Wenger consideră că arbitrul nu ar fi trebuit să dicteze penalty pentru Inter în returul cu FC Barcelona
Celebrul antrenor Arsene Wenger, șeful departamentului de dezvoltare a fotbalului în cadrul FIFA, a declarat că arbitrul polonez Szymon Marciniak nu ar fi trebuit să dicteze penalty pentru Inter Milano în finalul primei reprize a meciului de marți cu FC Barcelona, din returul semifinalelor Ligii Campionilor, încheiat cu calificarea formației italiene î
Tenis: Miriam Bulgaru, calificată în optimile turneului ITF de la Praga
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului W75 de la Praga (ITF), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a întrecut-o în trei seturi pe japoneza Kyoka Okamura, cu 6-1, 4-6, 7-6 (7/2). Bulgaru (26 ani, 208 WTA) a avut nevoie de două ore și 36 de minute pentru a obți
Fotbal: Gundogan își dorește în viitor să ajungă secundul lui Guardiola
Fostul căpitan al echipei de fotbal a Germaniei, Ilkay Gundogan, ar dori să înceapă o carieră de antrenor ca secund al lui Pep Guardiola, dar crede că poate juca încă câțiva ani la cel mai înalt nivel, scrie DPA. ''Simt că mă bucur prea mult de fotbal: nu doar încă un an, ci cel puțin doi ani, poate chiar trei sau patru an
Fotbal: Cupa Mondială poate fi un stimulent pentru Rusia să pună capăt războiului, afirmă Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că oportunitatea de a juca la Cupa Mondială de fotbal din 2026 ar putea fi un ''stimulent'' pentru Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, informează BBC. Selecționata Rusiei a fost interzisă din competițiile internaționale de către FIFA și UEFA după invazia din Ucraina, &icir
Tenis: Sorana Cîrstea s-a retras din turneul WTA de la Roma
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a retras din turneul WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, din cauza unei accidentări la piciorul drept, a anunțat site-ul WTA. Cîrstea trebuia să joace miercuri în primul tur contra americancei Caroline Dolehide. Locul românce
Allysson Felix și Serena Williams, admise în Hall of Fame-ul Comitetului olimpic al SUA
Cea mai titrată sportivă olimpică din atletism, Allyson Felix, și jucătoarea de tenis Serena Williams, cu 23 titluri de Grand Slam în palmares, sunt vedetele promoției 2025 a Hall of Fame-ului Comitetului Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOC), scrie Reuters. Cele două sportive au fost include în Hall of Fame alături de gim
Auto - F1: Franco Colapinto, desemnat pilot titular la Alpine, în locul lui Jack Doohan
Argentinianul Franco Colapinto a fost desemnat pilot titular la Alpine, în locul australianului Jack Doohan, urmând să participe cel puțin la următoarele cinci Mari Premii de Formula 1, a anunțat miercuri echipa franceză, citată de AFP. ''În cadrul evaluării continue a duo-ului său de piloți'', Colapinto va fi
Baschet: NBA - Indiana Pacers, la a doua victorie consecutivă în duelul cu Cleveland Cavaliers
O ultimă aruncare monumentală a lui Tyrese Haliburton a permis echipei Indiana Pacers să se impună cu scorul de 120-119 în fața formației Cleveland Cavaliers, marți seara, în play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Indiana Pacers a câștigat astfel, spre surpriza generală, primele două meciuri disputat
Tenis: Swiatek își apără antrenorul și psihologul, în pofida rezultatelor dezamăgitoare
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul 2 mondial, care nu a mai câștigat niciun turneu după Roland Garros 2024, și-a apărat antrenorul și psihologul în pofida rezultatelor dezamăgitoare, înainte de debutul ei la turneul WTA 1.000 de la Roma, scrie Reuters. Swiatek s-a despărțit de antrenorul Tomasz Wiktorowski, &ic
Fotbal: Fanii străini vor fi bineveniți la Cupa Mondială din 2026, asigură Trump
Donald Trump a promis că fanii din întreaga lume vor fi bineveniți la Cupa Mondială de fotbal din 2026, organizată în comun de Statele Unite, Mexic și Canada, în ciuda semnelor de întrebare legate de politica sa privind frontierele, informează AFP. Președintele SUA, care a condus grupul de lucru dedicat organizării even