Confederația Braziliană de Fotbal așteaptă răspunsul lui Carlo Ancelotti până în luna mai
Italianul Carlo Ancelotti va trebui să se decidă până în luna mai dacă vrea să preia naționala de fotbal a Braziliei, după ce Confederația de fotbal braziliană l-a informat pe antrenorul lui Real Madrid că nu îl va aștepta mai mult de acest termen, conform portalului Football Italia.
Antrenorul italian este o variantă posibilă pentru banca echipei naționale a Braziliei după plecarea selecționerului Tite, fiind numeroase zvonuri care îl dau pe antrenorul de 65 de ani la cârma naționalei care a câștigat de cinci ori Cupa Mondială, chiar dacă Ancelotti nu și-a declarat intenția să părăsească clubul spaniol.
Recente relatări media din Spania au indicat faptul că se așteaptă ca mandatul lui Carlo Ancelotti pe Santiago Bernabeu să se încheie la finalul actualului sezon, iar aceasta ar fi ultima oportunitate pentru fostul antrenor al lui Milan și al Romei să devină noul antrenor al Braziliei.
Potrivit publicației OK Diario, Confederația braziliană i-a contactat apropiații lui Ancelotti după Supercupa Spaniei, transmițând că așteaptă ca el să ia o decizie finală până în mai.
Dorival Junior este pentru moment antrenorul Braziliei, dar rezultatele sale în campania de calificări pentru Cupa Mondială din 2026 sunt neconcludente, drept pentru care federația de fotbal caută alternative de mai mare încredere. AGERPRES/(AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Jeff Bezos devine acționar minoritar la clubul englez Liverpool
Fenway Sports Group, proprietarii americani ai clubului englez de fotbal Liverpool, au anunțat, vineri, vânzarea unei participații minoritare către un grup de investitori care îl include pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, relatează AFP. Miliardarul în vârstă de 62 de ani face parte dintr-un consorțiu numit 1892 Holdings,
Atletism: Spaniolii Maria Perez și Paul McGrath, campioni europeni la semimaraton marș la Birmingham
Atleta spaniolă Maria Perez, cvadruplă campioană mondială, a obținut o victorie categorică, sâmbătă, în proba de semimaraton marș de la Campionatele Europene de la Birmingham, în timp ce compatriotul său Paul McGrath a cucerit titlul în cursa masculină, informează EFE. Perez a fost cronometrată cu timpul de 1h 30
Fotbal: Eroul Spaniei din finala Cupei Mondiale 2026, Ferran Torres, transferat la PSG
Internaționalul spaniol Ferran Torres, autorul golului care a adus Spaniei titlul mondial la turneul găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada, în finala cu Argentina (1-0), a semnat, sâmbătă, un contract pe cinci ani cu Paris Saint-Germain, venind de la FC Barcelona, a anunțat clubul parizian, citat de EFE. Atacantul polivalent, &
Fotbal: Argentinianul Cristian Romero (Tottenham) a semnat cu Atletico Madrid
Atletico Madrid a anunțat oficial, sâmbătă, transferul fundașului argentinian Cristian Romero, campion mondial în 2022 și finalist al Cupei Mondiale din 2026, de la clubul englez de fotbal Tottenham, pentru o sumă estimată la 40 de milioane de euro, informează AFP. Fundașul central în vârstă de 28 de ani, care a purtat
Tenis: Sebastian Baez și Pablo Carreno au debutat cu dreptul la Cincinnati.
Argentinianul Sebastian Baez și spaniolul Pablo Carreno au debutat cu dreptul, vineri, la turneul Masters 1.000 de la Cincinnati (ATP), învingându-i pe bulgarul Grigor Dimitrov, respectiv, pe cehul Tomas Machac, informează EFE. Baez, ocupantul locului 53 mondial, a revenit în meciul cu Dimitrov, ajuns pe locul 138 în cl
Tenis: Veterana Venus Williams, eliminată din debut la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea columbiană venită din calificări Emiliana Arango, ocupanta locului 95 mondial, a trecut categoric de veterana americană în vârstă de 46 de ani Venus Williams (fost lider mondial, aflată pe locul 615), impunându-se cu 6-2, 6-2, vineri, și s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii
Atletism: Elvețianca Audrey Werro a câștigat 'cursa anului' la Europenele de la Birmingham, aur la 800 m
Spectacolul mult așteptat de la Birmingham, desfășurat vineri, s-a ridicat la înălțimea tuturor așteptărilor, astfel că după două tururi de pistă electrizante, elvețianca Audrey Werro a câștigat proba de 800 m la Campionatele Europene, demonstrând că este noua vedetă a acestei discipline, relatează AFP. Impunându-se cu
Natație: Italianca Simona Quaderella a realizat dubla 800-1.500 m la Europenele de la Paris
Înotătoarea italiană Simona Quadarella, care câștigase deja finala probei de 800 m liber, marți, a cucerit medalia de aur și în proba de 1.500 m liber, vineri, la Campionatele Europene de natație de la Paris, informează AFP. Quadarella a fost cronometrată în 15 min. 46 sec. 22/100, devansându-le pe germancele Isab
Fotbal: Radu Petrescu și Marian Barbu, delegați în play-off-ul Conference League
Arbitrii români Radu Petrescu și Marian Barbu au fost delegați la meciuri din prima manșă a play-off-ului competiției de fotbal Conference League, potrivit site-ului UEFA. Petrescu va arbitra meciul dintre dintre echipa scoțiană Motherwell FC și formația germană SC Freiburg, care va avea loc pe 20 august, pe Fir Park Stadium din Motherwe
Box: Încă doi români s-au calificat în optimi la Europenele U19 din Serbia
Boxerii români Denis Aurel Alexandrescu (cat. 55 kg) și Robert Zsolt Buzas (cat. 70 kg) s-au calificat în optimile de finală ale Campionatelor Europene Under-19 de la Loznica (Serbia), după victoriile obținute vineri. Alexandrescu (CS Dinamo) s-a impus la puncte (5-0) în primul tur în fața suedezului Ali Zaheer Changazi
VIDEO Auto: Simone Tempestini, clasat pe 10 în prima probă specială la Barum Czech Rally Zlin (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini, campionul național absolut, s-a clasat pe locul 10, vineri, în prima probă specială Raliului Barum Czech de la Zlin (Cehia), etapa a cincea a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul Simone Tempestini/Francesca Maior (Skoda Fabia RS) s-a clasat pe 10, cu timpul de 7 min 11 sec 6/10.
Gimnastică artistică: România, locul 12 la Europenele de junioare; Aniela Tudor, calificată în finala de la sărituri
Echipa României s-a clasat pe locul 12 la Campionatele Europene de gimnastică artistică pentru junioare de la Zagreb (Croația), în timp ce Aniela Tudor a reușit singura calificare în finale, la sărituri. România (Maria Cerguță, Delia Jitea, Alexandra Nica, Aniela Tudor) a totalizat 140,928 puncte. Titlul european la jun
Fotbal: Lech Poznan s-a calificat în play-off-ul Europa League
KKS Lech Poznan s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal după ce a surclasat formația feroeză KI Klaksvik cu scorul de 5-0, vineri seara, la Torshavn, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al competiției. Lech, care câștigase prima manșă cu 1-0, s-a impus prin golurile marcate de iranianul Allahyar Sayy
Înot: David Popovici - Am controlat cursa cap-coadă, e vorba de control și păstrarea calmului
Înotătorul român David Popovici a declarat, vineri, după ce a câștigat medalia de aur în finala probei de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, că a contr
Înot: David Popovici a cucerit medalia de aur și la 200 metri liber la Europenele de la Paris
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, a cucerit medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, vineri seara, cu timpul de 1 min 44 sec 15/100. Popovici a fost urmat în clasamentul final de lituanianul Tomas Navikonis, în 1 min 44 sec 55/100, și de bri














