Fotbal: Antrenorul uruguayan Diego Alonso, demis de pe banca tehnică a echipei Panathinaikos Atena

Uruguayanul Diego Alonso a fost demis din funcţia de antrenor al echipei elene Panathinaikos Atena, după doar patru luni de mandat pe banca tehnică, în urma slabelor rezultate ale echipei atât în Superliga elenă de fotbal, cât şi în Conference League, informează EFE.
"Directorul tehnic al echipei l-a anunţat pe Diego Alonso despre încetarea colaborării cu Panathinaikos", a transmis clubul elen într-un comunicat dat publicităţii, urându-i în acelaşi timp mult succes pe mai departe antrenorului şi staffului său.
Alonso, care a antrenat-o pe Sevilla FC până în decembrie, a preluat banca tehnică a echipei elene în iunie, fiind eliminată apoi de Ajax Amsterdam din Europa League, iar în Conference League a obţinut un singur punct în două meciuri. În Superliga elenă, Panathinaikos ocupă locul opt din 14 echipe, cu doar 9 puncte.
Diego Alonso s-a mai aflat la conducerea echipei Inter Miami din MLS şi a calificat naţionala Uruguayului la Cupa Mondială din Qatar din 2022.
Noul antrenor al lui Panathinaikos va fi portughezul Rui Vitoria, fostul tehnician al Benficăi Lisabona, care este aşteptat miercuri la Atena pentru semnarea contractului.
Fondat în 1908, Panathinaikos este unul dintre cluburile cele mai titrate din Grecia, având în palmares 20 de titluri (ultimul în 2010) şi
20 de Cupe ale Greciei.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Victorie chinuită pentru Atletico Madrid cu Valladolid (4-2)
Atletico Madrid a reușit o victorie chinuită cu ultima clasată, Real Valladolid, cu scorul de 4-2, luni seara, în ultimul meci din etapa a 31-a campionatului de fotbal al Spaniei, conturată în ultimele 20 de minute. Oaspeții au deschis scorul pe Metropolitano, prin senegalezul Mamadou Sylla (21), din penalty, dar ''Colchoneros'' au
Tenis de masă: Elziabeta Samara a debutat cu o victorie la Cupa Mondială de la Macao
Jucătoarea română Elizabeta Samara a învins-o pe americanca Amy Wang cu scorul de 4-0 (12-10, 11-9, 11-5, 11-6), luni, într-un meci din Grupa a 12-a a Cupei Mondiale de tenis de masă din Macao. Din grupă mai face parte Yubin Shin (Coreea de Sud), potrivit site-ului
Scrimă: Românca Johanna Kurtinecz, clasată pe locul 12 în proba de spadă la Mondialele de cadeți
Sportiva română Johanna Kurtinecz s-a clasat pe locul al 12-lea în proba de spadă, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți de la Wuxi (China). Kurtinecz a fost învinsă în optimile de finală, cu 14-13, de Haidi Wu (Hong Kong), ulterior medaliată cu bronz. Natalia Constantin s-a clasat pe locul 20, iar Julia
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în optimi la Rouen (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, luni, după ce a dispus de franțuzoaica Elsa Jacquemot, cu 1-6. 6-1, 6-4. Ruse (27 ani, 90 WTA) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 50 min) pentru a câștiga
Fotbal: Vrem să arătăm o altă față în returul cu FC Barcelona, spune antrenorul Borussiei Dortmund
Borussia Dortmund vrea să 'arate cu totul altă față' în meciul retur de marți seara, după ce a pierdut cu 0-4 în deplasare cu FC Barcelona, în manșa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a afirmat luni antrenorul Niko Kovac, citat de AFP. 'Știm situația, știm că nu am jucat bine în pri
Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 vor avea propriile torțe
Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 au propriile torțe: acestea au fost dezvăluite luni în timpul unei ceremonii simultane la Milano (Italia) și Osaka (Japonia), în cadrul Expo 2025, scrie AFP. Torțele pentru Jocurile Olimpice (6-22 februarie 2026) și Jocurile Paralimpice (6-15 martie 2026), care sea
Atletism: Kenyanul Kamworor s-a impus în maratonul de la Rotterdam
Atletul kenyan Geoffrey Kamworor a câștigat duminică ediția a 44-a a maratonului de la Rotterdam, după ce a parcurs distanța clasică de 42,95 km în 2 h 04 min 33 sec, scrie Xinhua. Kamworor, 32 ani, câștigător al maratonului de la New York în 2017 și 2019, i-a devansat în clasamentul final pe etiopienii Chala Rega
Fotbal: Un arbitru asistent din Serie A l-a împrumutat cu 73.000 de euro pe jucătorul Nicolo Fagioli (Fiorentina)
Francesco Luciani, arbitru asistent în Serie A și Serie B, l-a împrumutat cu 73.000 de euro pe fotbalistul Nicolo Fagioli (Fiorentina) pentru a-și achita datoriile acumulate la managerii unei rețele de pariuri ilegale la care au luat parte 12 jucători, care se află în cercetare de către Parchetul din Milano, printre care argentinienii Leandro Parede
Tenis: Carlos Alcaraz a urcat pe locul al doilea în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a urcat de pe locul al treilea pe poziția a doua în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo. Italianul Jannik Sinner se menține pe primul loc, cu un avans considerabil, de peste două mii de punct
Baschet feminin: USK Praga a triumfat pentru a doua oară în Euroligă
USK Praga a obținut al doilea său triumf în Euroliga de baschet feminin, după cel din 2015, în urma victoriei reușite în fața formației turce BK Mersin cu 66-53 (42-29), în finala disputată duminică la Zaragoza (Spania), scrie AFP. USK Praga, antrenată de legendara antrenoare cehă Natalia Hejkova, obține la distanță de
Tenis: Japonia și Statele Unite au completat tabloul turneului final al BJK Cup
Echipele Japoniei și Statelor Unite au obținut, duminică, ultimele bilete pentru turneul final al Cupei Billie Jean King, care va avea loc în septembrie, la Shenzhen (China), transmite agențiile internaționale de presă. Anterior s-au calificat Kazahstan, Ucraina, Marea Britanie și Spania, în timp ce China, echipa gazdă, și Italia,
Tenis: Clasamentul nu mai este 'prioritatea' lui Alcaraz, proaspăt câștigător al turneului de la Monte Carlo
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, care va urca pe locul secund în noul clasament ATP, după titlul obținut la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, a declarat duminică, după finala în care l-a învins în trei seturi, 3-6, 6-1, 6-0, pe italianul Lorenzo Musetti (16 ATP), că poziția în ierarhia mondială nu
MotoGP: Spaniolul Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre, spitalizat după o nouă căzătură
Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la motociclism viteză la clasa MotoGP, a fost spitalizat după o căzătură suferită duminică în cursul Marelui Premiu al Qatarului, a patra etapă a sezonului, care a marcat revenirea pilotului spaniol în competiție, informează AFP. Martin (27 ani) 'a fost supus unui examen RMN ca
Fotbal: Victorie la limită pentru Real Madrid (1-0), la Alaves, în campionatul Spaniei, cu Mbappe eliminat
Real Madrid a învins-o pe Deportivo Alaves cu scorul de 1-0, duminică, în deplasare, în etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Campioana s-a impus prin golul marcat de Camavinga (34), dar l-a pierdut în min. 38 pe starul Kylian Mbappe, eliminat pentru un fault dur. Echilibrul numeric s-a restabilit în
Atletism: Lituanianul Alekna și-a îmbunătățit recordul mondial la disc cu 75,56 m
Atletul lituanian Mykolas Alekna și-a ameliorat propriul record mondial la aruncarea discului, după ce a reușit 75,56 metri, duminică, la concursul de la Ramona (Oklahoma/SUA), acolo unde reușise cea mai bună performanță mondială în urmă cu un an, scrie AFP. Alekna, 22 de ani, care stabilise un nou record mondial pe 14 aprilie 2024 (74,3