Fotbal: 'Am fost nişte uriaşi în această seară', a reacţionat selecţionerul Italiei, după victoria cu Franţa

"Am fost nişte uriaşi în această seară", a reacţionat Luciano Spalletti, selecţionerul echipei de fotbal a Italiei, după victoria cu Franţa, 3-1 vineri pe Parc des Princes, în Liga Naţiunilor, într-un meci în care gazdele au deschis scorul în primul minut de joc prin Bradley Barcola, scrie AFP.
Italia a revenit graţie golurilor lui Federico Dimarco (minutul 30), Davide Frattesi (51) şi Giacomo Raspadori (74).
"Golul pe care l-am primit după 13 secunde ar fi putut să ne facă să ne pierdem minţile, însă am fost foarte buni, reacţionând după acest gol. Am rămas concentraţi şi am reuşit faze frumoase în afara golurilor, cu faze frumoase. Am fost nişte uriaşi în această seară", a spus Spalletti, care pregăteşte o naţională ce era în plină criză înaintea acestui meci, după eliminarea în optimi de finală la EURO 2024 şi ratarea calificării la ultimele două Cupe Mondiale.
"Când am fost de acord să fiu antrenorul acestei echipe, am făcut-o pentru că am crezut că pot crea o echipă puternică. Nu ne schimbăm după o înfrângere sau două", a adăugat Spalletti.
"Italienii adoră fotbalul şi au fost foarte trişti în ultima vreme. În seara asta, sunt fericit fiindcă suntem uşuraţi după ce am văzut un fotbal mai bun şi acum putem continua pe acest drum, pentru că am văzut că avem potenţial, păstrând totodată echilibrul şi seninătatea", a conchis el.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Crystal Palace a cucerit Cupa Angliei, primul trofeu din istoria sa
Echipa de fotbal Crystal Palace a cucerit Cupa Angliei, primul trofeu din istoria sa, după ce a învins la limită, cu scorul de 1-0, formația Manchester City, în finala acestei competiții, disputată sâmbătă pe stadionul londonez Wembley, în fața a 84.163 de spectatori. Unicul gol al meciului a fost marcat de Eberechi Eze
Tenis: Jasmine Paolini a câștigat turneul WTA 1.000 de la Roma
Jucătoarea italiană de tenis Jasmine Paolini a câștigat turneul WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-4, 6-2, pe Coco Gauff din Statele Unite, numărul 3 mondial, sâmbătă, pe zgura de la Foro Italico.
Fotbal: Eintracht Frankfurt și Borussia Dortmund s-au calificat în Liga Campionilor
Echipele Eintracht Frankfurt și Borussia Dortmund au obținut calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, după ce au reușit să câștige meciurile disputate duminică în etapa a 34-a, ultima, a campionatului de fotbal al Germaniei, informează DPA. Eintracht Frankfurt s-a impus cu scorul de 3-1 pe terenul lui SC Freiburg,
Ciclism: Lucas Plapp, învingător în etapa a 8-a a Turului Italiei; Diego Ulissi, noul lider al cursei
Ciclistul australian Lucas Plapp (Jayco) a câștigat sâmbătă, în solitar, etapa a opta a Turului Italiei, desfășurată între localitățile Giulianova și Castelraimondo, pe distanța de 197 km. Lucas Plapp a fost cronometrat în 4 h 44 min 20 sec, devansându-i cu 38 de secunde pe olandezul Wilco Keldserman (Visma)
Kaiac-canoe: Medalii de bronz pentru Cătălin Chirilă la Cupa Mondială de la Szeged
Sportivul român Cătălin Chirilă a câștigat două medalii de bronz la canoe simplu, pe 500 și 1.000 de metri, sâmbătă, la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria). În finala de la 500 metri s-a impus brazilianul Isaquias Guimaraes Queiroz, cu timpul de 1 min 47 sec 80/100, urmat de rusul Zahar Petrov, 1 min 48
Fotbal: Internaționalul spaniol Dean Huijsen a semnat pe cinci ani cu Real Madrid (oficial)
Tânărul internațional spaniol Dean Huijsen, fundașul formației engleze Bournemouth, a semnat un contract pe cinci ani cu echipa spaniolă de fotbal Real Madrid, au anunțat sâmbătă cele două cluburi, citte de AFP. Contractul lui Huijsen cu Real Madrid este valabil de la 1 iunie 2025 și până la 30 iunie 2030, a precizat Real, &i
Fotbal: Decesul camerunezului Emmanuel Kunde, adversarul României la Cupa Mondială din 1990
Fostul internațional camerunez Emmanuel Kunde, component al selecționatei 'Leilor neîmblânziți' care a învins România (scor 2-1) în faza grupelor Cupei Mondiale din 1990, a încetat din viață vineri, la vârsta de 68 de ani, a anunțat Federația de fotbal din țara sa (FECAFOOT), citată de EFE.
Fotbal: FC Barcelona a sărbătorit succesele din acest sezon, pe străzile capitalei catalane
Străzile din capitala Cataloniei au fost invadate vineri seara de suporterii echipei de fotbal FC Barcelona, care au sărbătorit câștigarea celui de-al 28-lea titlu în La Liga, precum și succesele din Supercupa Spaniei și Copa del Rey, informează EFE. Jucătorii campioanei Spaniei au plecat de la stadionul Camp Nou, aflat încă
Baschet: NBA - Campioana Boston Celtics, eliminată de New York Knicks în semifinalele Conferinței de Est
Echipa New York Knicks revine după 25 de ani în finala Conferinței de Est a NBA, după ce s-a impus cu scorul de 119-81, în fața formației Boston Celtics, campioana en titre din Liga profesionistă nord-americană de baschet. La meciul disputat vineri seara la Madison Square Garden au asistat numeroase celebrități, precum Lenny Kravit
Tenis: Finală de vis la turneul ATP Masters1.000 de la Roma, între Jannik Sinner și Carlos Alcaraz
Turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de opt milioane de euro, va avea anul acesta o finală de vis, între italianul Jannik Sinner, liderul clasamentului mondial din tenisul profesionist masculin, și spaniolul Carlos Alcaraz, cel mai bun jucător pe zgură în acest moment. Sinner (23 ani), revenit în compe
Fotbal: Victorii pentru Chelsea și Aston Villa în Premier League
Echipa Chelsea Londra a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Manchester United, într-un meci din etapa a 37-a (penultima) a campionatului de fotbal al Angliei, disputată vineri seara. Spaniolul Marc Cucurella a marcat, în minutul 71, unicul gol al întâlnirii de pe Stamford Bridge, în
Atletism: Diana Ion, clasată pe locul 8 în proba de triplusalt la Doha, în Diamond League
Atleta română Diana Ana Maria Ion, vicecampioană europeană în sală în martie la Apeldoorn, s-a clasat pe locul al optulea în proba de triplusalt, vineri, la reuniunea Diamond League de la Doha (Qatar), cu 13,72 metri. Atleta jamaicană Shanieka Ricketts, vicecampioana olimpică, s-a impus cu 14,72 m, urmată de Thea Lafond
Tenis: Irina Begu s-a oprit în semifinale la Parma (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă cu 6-1, 6-3 de canadianca Victoria Mboko, vineri, în semifinalele turneului WTA 125 de la Parma (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro. Begu (34 ani, 83 WTA) a cedat fără drept de apel, după o oră și 23 de minute, în fața unei adversare de 18 ani, care se
Tenis: Germanul Alexander Zverev va participa la turneul de la Hamburg (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP) a decis să concureze la turneul din orașul său natal, Hamburg Open (ATP), care începe duminică, după eliminarea sa în sferturile de finală de la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, scrie DPA. Organizatorii au declarat vineri că Zverev a acceptat un wild card pentru a participa la
Tenis: Carlos Alcaraz, primul finalist la Roma (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, s-a calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, după ce l-a învins vineri pe italianul Lorenzo Musetti, locul 9 mondial, în două seturi, 6-3, 7-6 (7/4). Alcaraz a câștigat în aprilie turneul ATP 1.