JO 2024 - Tenis de masă: Filimon, după ultima competiţie ca antrenor - Prea repede am dat cu piciorul şansei
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Antrenorul lotului olimpic de tenis de masă, Viorel Filimon, a declarat, luni, după ce România a fost eliminată în proba feminină pe echipe a turneului de tenis de masă din cadrul Jocurilor Olimpice, că elevii săi au dau prea repede cu piciorul şansei de a câştiga o medalie la Paris.
"Pentru mine a fost ultima competiţie ca antrenor. Dacă federaţia vrea să rămân să mai ajut, bine, dar îmi ajunge. Sper ca antrenorii care vor veni să facă mai mult decât am făcut eu. Prea repede am dat cu piciorul şansei pe care am avut-o acum, la această ediţie", a spus Filimon.
În ceea ce priveşte meciul pierdut cu India, antrenorul a subliniat că din punctul său de vedere a făcut totul pentru victorie.
"India este o echipă atipică, cu alte feţe de paletă şi mingile nu vin exact aşa cum se aşteaptă adversarul. Am prevăzut absolut tot, problema este însă că nu poţi face treaba asta, pentru că nu se pot rezolva într-o săptămână sau două. Este vorba de joc continuu, nu avem în România jucători de tipul ăsta, sunt foarte puţini în lume. La Cupa Mondială au condus pe China cu 2-0. Am mers pe ideea că Berni poate să scoată două meciuri şi că ori dublul, ori Samara, va scoate meciul. Am încercat să facem tot posibilul. Îmi asum formaţia. Sunt multe de spus, dar mă abţin. Jucătorii ştiu mai bine când să tragă concluzii. Pe undeva, cred că am avut o mare şansă, având în vedere că şi Germania are o jucătoare accidentată. Şi a picat şi a doua, deci aveam o mare şansă. Asta înseamnă că India va progresa uşor în semifinală. Îmi pare rău. Din punctul meu de vedere am încercat să fac orice. Zic eu că nu puteam să facem mai mult, decât ca fetele să joace", a afirmat el.
Viorel Filimon a menţionat că îşi asumă vina înfrângerii cu condiţia ca sportivii să înveţe ceva din această participare în perspectiva competiţiilor viitoare.
"Noi am zis să nu ajungem la 2-2, pentru că este rău. Dacă juca Diaconu în locul Samarei era cam acelaşi lucru şi ar fi rămas să joace Eliza meciul decisiv, dar nu mai apucam. Am mers pe ideea că având un om în top 10 mondial în mare formă, ori ea ori dublul scot meciurile şi fiecare să scoată meciul. Deci, nici la dublu nu a mers suficient de bine. Şi la dublu au fost nişte discuţii, pentru că intenţia iniţială a fost asta, apoi nu a ieşit careva în evidenţă. Dacă e să dăm vina pe careva, mi-o asum eu, pentru că eu sunt de vină. Important este ca sportivii să înveţe ceva şi la competiţiile viitoare să îşi arate într-adevăr valoarea. Pentru că paleta o ţin sportivii în mână. Şi dacă antrenorul îi spune să facă ceva şi el nu vrea, el e răspunzător. Aşa că poate să vină şi mama antrenorului şi tatăl antrenorului, dacă sportivul ăla nu poate răspunde la ce trebuie să fac acolo, degeaba", a mai spus Filimon.
Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de India cu scorul de 3-2, luni, în optimile de finală şi a încheiat astfel participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
Tricolorele au început cu stângul şi au pierdut primele două meciuri, apoi au revenit şi au restabilit egalitatea (2-2), dar s-au înclinat în meciul decisiv.
Partida inaugurală, cea de dublu, a fost pierdută cu 0-3 (9-11, 10-12, 7-11) de Adina Diaconu şi Elizabeta Samara în faţa perechii Archana Girish Kamath/Sreeja Akula.
Surpriza neplăcută a fost înfrângerea suferită de Bernadette Szocs în duelul cu Manika Batra, scor 0-3 (5-11, 7-11, 7-11).
Samara a adus primul punct al tricolorelor, după 3-2 (8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-8) cu Sreeja Akula, apoi Bernadette Szocs a învins-o pe Archana Girish Kamath cu 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9).
În meciul decisiv, Manika Batra, cea mai bună jucătoare indiană, a învins-o pe Adina Diaconu cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-9).
Echipa României, care va încheia pe locul 9, a ocupat locul 5 la Tokyo, 7 la Beijing 2008 şi 9 la Rio de Janeiro 2016.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* JO 2024 - Tenis de masă: Elizabeta Samara - Sunt dezamăgită, la echipe erau şansele cele mai mari
* JO 2024 - Tenis de masă: Bernadette Szocs - Diferenţa s-a făcut în primele două meciuri
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Cote d'Ivoire nu are preferințe între Norvegia și Franța
Emerse Fae, selecționerul Cote d'Ivoire, s-a declarat mândru de calificarea echipei sale în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, după victoria cu 2-0 în fața Curacao, joi la Philadelphia, subliniind că 'nu are preferințe' în privința următoarei adversare, care va fi Norvegia sau Franța. 'Mândrie este
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Paraguayului - Nu am venit pentru o remiză, am vrut să câștigăm
Selecționerul Paraguayului, Gustavo Alfaro, a declarat că echipa sa s-a apărat bine și că a fost dificil să învingă Australia, joi la San Francisco, în Grupa D a Cupei Mondiale, dar remiza albă oferă în continuare șanse de calificare sud-americanilor în faza eliminatorie, scrie Reuters. ''Adversarul a îngreunat foarte mult
Fotbal - CM 2026: Turcia se poate întoarce acasă cu fruntea sus, a spus selecționerul Vincenzo Montella
Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a afirmat că jucătorii săi se pot întoarce acasă cu fruntea sus, după ce au încheiat campania de la Cupa Mondială 2026 cu o victorie în extremis, cu scorul de 3-2, în fața naționalei Statelor Unite, joi la Los Angeles, informează Reuters. Montella și-a lăudat elevii pentru că și-au demonstrat ab
Fotbal - CM 2026: Nu am fost la înălțimea acestui eveniment, a recunoscut selecționerul Tunisiei
Selecționerul Tunisiei, francezul Herve Renard, a regretat 'debutul catastrofal de meci' în fața Olandei (scor 1-3), la finalul căruia nord-africanii au suferit al treilea lor eșec în tot atâtea meciuri disputate la Cupa Mondială 2026, joi la Kansas City. Olanda a condus cu 2-0 după doar șapte minute de de la fluierul de start î
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Suediei - Cred că remiza contra Japoniei este corectă
Antrenorul Suediei, englezul Grahan Pottter, a operat mai multe rotații în echipa de start a Suediei, care a obținut o remiză cu Japonia (1-1), joi, în Grupa F a Cupei Mondiale 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada, și i-a asigurat punctul de care avea nevoie pentru a se număra printre cele opt echipe de pe locul trei, care avansează în faza eliminatorie.
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Ecuadorului salută victoria 'istorică' împotriva Germaniei
Selecționerul Ecuadorului, argentinianul Sebastian Beccacece, a salutat victoria 'istorică' obținută de echipa sa împotriva Germaniei (scor 2-1), joi la East Rutherford, sinonimă cu calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, ediția 2026. 'Astăzi am realizat ceva măreț, am învins o forță într-un me
Fotbal - CM 2026: Ecuadorul a obținut o victorie meritată, a recunoscut selecționerul Germaniei
East Rutherford, 26 iun /Agerpres/ - Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a recunoscut că Ecuadorul a meritat victoria în partida disputată joi la East Rutherford, punând acest eșec pe seama lipsei de presiune și a jocului lent al echipei sale, informează EFE. 'Felicitări Ecuadorului, o victorie binemeritată, trebuie să spunem asta',
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de joi: 5 goluri: Lionel Messi (Argentina) 4 goluri: Kylian Mbappe (Franța), Erling Haaland (Norvegia), Vinicius Jr (Brazilia) 3 goluri: Jonathan David (Canada), Deniz Undav (Germania), Johan Manzambi (Elveția), Matheus Cunha
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei D
Rezultatele și clasamentul final al Grupei D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie SUA - Paraguay 4-1 (3-0), la Los Angeles Au marcat: Damian Bobadilla (autogol, 7), Folarin Balogun (23, 45+5), Giovanni Reyna (90+8), respectiv Mauricio (73). Sâmbătă 13 i
UPDATE Fotbal - CM 2026: Turcia încheie competiția cu o victorie de palmares, 3-2 cu SUA
Selecționata Turciei a învins dramatic echipa Statelor Unite, cu scorul de 3-2 (2-1), joi, pe Los Angeles Stadium, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, la ultimul său meci în turneul găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Turcia, fosta adversară a României din play-off-ul european, a smuls victoria prin golul înscris de
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei F
Rezultatele și clasamentul final al Grupei F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Olanda - Japonia 2-2 (0-0), la Dallas Au marcat: Virgil van Dijk (51), Crysencio Summerville (64), respectiv Keito Nakamura (57), Daichi Kamada (89).
Fotbal - CM 2026: Japonia și Suedia au terminat la egalitate (1-1) și merg împreună în șaisprezecimi
Selecționatele Japoniei și Suediei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi, pe Dallas Stadium, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, astfel că ambele echipe merg mai departe. ''Samuraii albaștri'' au marcat primii, prin Daizen Maeda (56), dar scandinavii au egalat la scur
Fotbal - CM 2026: Olanda a câștigat Grupa F, după 3-1 cu Tunisia
Selecționata Olandei a câștigat Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Tunisiei cu scorul de 3-1 (2-0), joi, pe Kansas City Stadium, la turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Olanda s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ellyes Skhiri (3, autogol), Brian Brobbey (7) și Jan-Pa
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei E
Rezultatele și clasamentul final al Grupei E a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Germania - Curacao 7-1 (3-1), la Houston Au marcat: Felix Nmecha (5), Nico Schlotterbeck (38), Kai Havertz (45+5 - penalty, 88), Jamal Musiala (47), Nathani
Fotbal - CM 2026: Cote d'Ivoire s-a calificat în șaisprezecimi după victoria cu Curacao (2-0)
Selecționata Cote d'Ivoire s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Curacao cu scorul de 2-0 (1-0), joi, pe Philadelphia Stadium, în Grupa E a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Africanii au trecut în premieră de faza grupelor la Cupa Mond







