JO 2024 - Scrimă: Olga Harlan a adus aurul Ucrainei la sabie pe echipe
Multipla campioană europeană şi mondială Olga Harlan a adus, cu o ultimă tuşă, aurul echipei feminine de sabie a Ucrainei, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Paris, în finala câştigată cu 45-42 în faţa Coreei de Sud, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Aceasta este prima medalie a Ucrainei la Jocurile Olimpice de la Paris.
Harlan, devenită un simbol în ţara sa după descalificarea de la Mondialele de anul trecut, pentru refuzul de a strânge mâna unei adversare ruse, este sportiva care a adus Ucrainei cele mai multe medalii olimpice, şase la număr.
Condusă cu 40-37, scrimera născută la Nikolaev, a fost încurajată de cei 8.000 de spectatori şi a recuperat pasivul, cvadrupla campioană mondială reuşind să aducă jumătate din punctele echipei sale (22).
Harlan a obţinut la Paris şi bronzul la individual.
Medaliile de bronz au revenit Japoniei, care a învins Franţa cu 45-40, în finala mică.
În semifinale, Coreea de Sud a trecut de Franţa cu 45-36, iar Ucraina a învins Japonia cu 45-32.
Clasamentul final al probei de sabie feminin pe echipe:
1. Ucraina (Iulia Bakastova, Olga Harlan, Alina Komaşciuk, Olena Kravaţka)
2. Coreea de Sud (Se-bin Choi, Eun-hye Jeon, Ha-young Jeon, Ji-su Yoon)
3. Japonia (Misaki Emura, Shihomi Fukushima, Seri Ozaki, Risa Takashima)
4. Franţa (Manon Apithy-Brunet, Sara Balzer, Cecilia Berder, Sarah Noutcha)
5. SUA (Maia Chamberlain, Tatiana Nazlymov, Magda Skarbonkiewicz, Elizabeth Tartakovsky)
6. Ungaria (Sugar Katinka Battai, Anna Marton, Liza Pusztai, Luca Virag Szucs)
7. Italy (Michela Battiston, Martina Criscio, Chiara Mormile, Irene Vecchi)
8. Algeria (Chaima Benadouda, Saoussen Boudiaf, Zohra Nora Kehli, Kaouther Mohamed Belkebir)
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Turcia se poate întoarce acasă cu fruntea sus, a spus selecționerul Vincenzo Montella
Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a afirmat că jucătorii săi se pot întoarce acasă cu fruntea sus, după ce au încheiat campania de la Cupa Mondială 2026 cu o victorie în extremis, cu scorul de 3-2, în fața naționalei Statelor Unite, joi la Los Angeles, informează Reuters. Montella și-a lăudat elevii pentru că și-au demonstrat ab
Fotbal - CM 2026: Nu am fost la înălțimea acestui eveniment, a recunoscut selecționerul Tunisiei
Selecționerul Tunisiei, francezul Herve Renard, a regretat 'debutul catastrofal de meci' în fața Olandei (scor 1-3), la finalul căruia nord-africanii au suferit al treilea lor eșec în tot atâtea meciuri disputate la Cupa Mondială 2026, joi la Kansas City. Olanda a condus cu 2-0 după doar șapte minute de de la fluierul de start î
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Suediei - Cred că remiza contra Japoniei este corectă
Antrenorul Suediei, englezul Grahan Pottter, a operat mai multe rotații în echipa de start a Suediei, care a obținut o remiză cu Japonia (1-1), joi, în Grupa F a Cupei Mondiale 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada, și i-a asigurat punctul de care avea nevoie pentru a se număra printre cele opt echipe de pe locul trei, care avansează în faza eliminatorie.
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Ecuadorului salută victoria 'istorică' împotriva Germaniei
Selecționerul Ecuadorului, argentinianul Sebastian Beccacece, a salutat victoria 'istorică' obținută de echipa sa împotriva Germaniei (scor 2-1), joi la East Rutherford, sinonimă cu calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, ediția 2026. 'Astăzi am realizat ceva măreț, am învins o forță într-un me
Fotbal - CM 2026: Ecuadorul a obținut o victorie meritată, a recunoscut selecționerul Germaniei
East Rutherford, 26 iun /Agerpres/ - Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a recunoscut că Ecuadorul a meritat victoria în partida disputată joi la East Rutherford, punând acest eșec pe seama lipsei de presiune și a jocului lent al echipei sale, informează EFE. 'Felicitări Ecuadorului, o victorie binemeritată, trebuie să spunem asta',
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de joi: 5 goluri: Lionel Messi (Argentina) 4 goluri: Kylian Mbappe (Franța), Erling Haaland (Norvegia), Vinicius Jr (Brazilia) 3 goluri: Jonathan David (Canada), Deniz Undav (Germania), Johan Manzambi (Elveția), Matheus Cunha
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei D
Rezultatele și clasamentul final al Grupei D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie SUA - Paraguay 4-1 (3-0), la Los Angeles Au marcat: Damian Bobadilla (autogol, 7), Folarin Balogun (23, 45+5), Giovanni Reyna (90+8), respectiv Mauricio (73). Sâmbătă 13 i
UPDATE Fotbal - CM 2026: Turcia încheie competiția cu o victorie de palmares, 3-2 cu SUA
Selecționata Turciei a învins dramatic echipa Statelor Unite, cu scorul de 3-2 (2-1), joi, pe Los Angeles Stadium, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, la ultimul său meci în turneul găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Turcia, fosta adversară a României din play-off-ul european, a smuls victoria prin golul înscris de
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei F
Rezultatele și clasamentul final al Grupei F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Olanda - Japonia 2-2 (0-0), la Dallas Au marcat: Virgil van Dijk (51), Crysencio Summerville (64), respectiv Keito Nakamura (57), Daichi Kamada (89).
Fotbal - CM 2026: Japonia și Suedia au terminat la egalitate (1-1) și merg împreună în șaisprezecimi
Selecționatele Japoniei și Suediei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi, pe Dallas Stadium, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, astfel că ambele echipe merg mai departe. ''Samuraii albaștri'' au marcat primii, prin Daizen Maeda (56), dar scandinavii au egalat la scur
Fotbal - CM 2026: Olanda a câștigat Grupa F, după 3-1 cu Tunisia
Selecționata Olandei a câștigat Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Tunisiei cu scorul de 3-1 (2-0), joi, pe Kansas City Stadium, la turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Olanda s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ellyes Skhiri (3, autogol), Brian Brobbey (7) și Jan-Pa
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei E
Rezultatele și clasamentul final al Grupei E a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Germania - Curacao 7-1 (3-1), la Houston Au marcat: Felix Nmecha (5), Nico Schlotterbeck (38), Kai Havertz (45+5 - penalty, 88), Jamal Musiala (47), Nathani
Fotbal - CM 2026: Cote d'Ivoire s-a calificat în șaisprezecimi după victoria cu Curacao (2-0)
Selecționata Cote d'Ivoire s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Curacao cu scorul de 2-0 (1-0), joi, pe Philadelphia Stadium, în Grupa E a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Africanii au trecut în premieră de faza grupelor la Cupa Mond
Fotbal - CM 2026: Ecuador prinde șaisprezecimile, după ce a învins Germania (2-1)
Selecționata Ecuadorului s-a calificat cu emoții în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Germania cu scorul de 2-1 (1-1), joi, pe New York/New Jersey Stadium, în ultimul său meci din Grupa E a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Sud-americanii au câștigat m
Tenis: Karolina Muchova, adversara Gabrielei Ruse în semifinale la Bad Homburg (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse o va înfrunta pe Karolina Muchova în semifinalele turneului WTA 500 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 euro, după ce cehoaica a dispus de daneza Clara Tauson, cu 1-6, 6-4, 6-4, în ultimul meci al zilei de joi. Ruse (28 ani, 105 WTA), venită din cali









