JO 2024 - Canotaj: Simona Radiş - Nu suntem triste, am luptat până la ultima lovitură
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Canotoarea Simona Radiş a declarat, joi, după medaliile de argint obţinute în proba de dublu vâsle feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, că ea şi colega ei de barcă, Ancuţa Bodnar, nu sunt triste că nu au cucerit aurul pentru că au luptat până la ultima lovitură.
"A fost o cursă foarte dificilă, după cum aţi văzut, dar astăzi am dat tot ce am avut şi nu am avut. Am luptat până la ultima lovitură şi plecăm acasă cu o medalie de argint. Sunt mândră de noi pentru că am încheiat un an foarte greu, mai greu decât aţi putea crede, şi îl încheiem cu capul sus. Toată lumea aştepta aurul de la noi se vedea asta şi din comentariile oamenilor şi din reacţiile lor. Şi noi ne doream asta, vă daţi seama, dar viaţa de sportiv nu este uşoară. Are suişuri şi coborâşuri, trebuie să învăţăm să fim fair play, să jucăm corect şi să respectăm adversarii. Astăzi adversarele noastre au reuşit să fie mai puternice. Nu suntem triste, deşi presiunea a fost mare asupra noastră şi poate ne-a luat puţin din bucurie că poate nu am fost la aşteptările telespectatorilor, dar noi suntem foarte mândre", a afirmat Radiş.
"Acum e un cumul de emoţii nu este simplu. Este o competiţie olimpică, se adună foarte multe în sufletul şi mintea unui sportiv. Noi cărăm foarte multe pe umerii noştri. Doar noi ştim cât putem duce. Şi când punem punct unei astfel de curse, unei astfel de competiţii, trebuie să ne eliberăm... aşa că am fi plâns chiar dacă ar fi fost aur. Indiferent de medalie probabil că am fi reacţionat la fel", a adăugat ea.
Campioana olimpică de la Tokyo a menţionat că acest argint este chiar mai preţios decât aurul.
"Acum rămâne în concentrate în continuare fiindcă, aşa cum ştiţi, urcăm în barca de opt. Urmează o finală fantastică şi acolo şi avem motivaţia necesară să schimbăm culoarea acestei medalii (n.r. - din argint în aur). Cred că toată lumea este conştientă că şi sportivii sunt oameni. Şi noi avem o baterie care uneori se termină, dar a fost un concurs foarte bun pentru noi. Singura cursă care nu a fost atât de reuşită a fost cea din semifinale. Şi spuneam în glumă cu Ancuţa că dacă am fi venit pe 2 în semifinale am fi nimerit un culoar care ar fi făcut diferenţa azi, dar nu se poate schimba trecutul. Noi trebuie să privim spre viitor. Suntem foarte fericite, este una dintre medaliile olimpice pe care le vom aduce în ţară. Nu sunt multe, de aceea trebuie să le apreciem pentru că sunt preţioase. Este un argint mai preţios decât aurul pentru noi şi acum ne vom pregăti doar pentru cursa de opt", a precizat Radiş.
"Ne bucurăm mult pentru aurul băieţilor (n.r. - Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin). Este un rezultat istoric pentru România şi suntem foarte fericite", a mai spus Radiş.
Ancuţa Bodnar a precizat la rândul ei că în acest moment se simte eliberată de presiune.
"Ne bucurăm pentru acest rezultat pentru că vine după un an foarte foarte greu. Este o eliberare", a declarat Bodnar.
Canotoarele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Campioanele olimpice de la Tokyo au condus la 1.000 de metri, dar au încheiat pe locul secund, în 6 min 50 sec 69/100, fiind devansate pe final de Noua Zeelandă (Brooke Francis, Lucy Spoors), la doar 24/100 (6:50.45).
Medaliile de bronz au revenit Marii Britanii (Mathilda Hodgkins Byrner, Rebecca Wilde), înregistrate în 6 min 53 sec 22/100.
Bodnar şi Radiş deţin de la Tokyo cel mai bun timp olimpic al probei (6:41.03).
România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.
România are acum patru medalii la JO 2024, două de aur, una câştigată de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, una obţinută de Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, şi una de bronz, obţinută de David Popovici la 100 metri liber.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Hong Kong (WTA), la poate ultimul turneu al carierei
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Alexandra Șubladze, cu 6-2, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, poate ultimul al carierei. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită, s-a înclinat după
Fotbal: Europa League - Antrenorul Bruno Genesio (Olympique Marseille) a egalat recordul lui Guy Roux
Bruno Genesio, antrenorul echipei Olympique Marseille, a intrat în istoria fotbalului francez după victoria înregistrată de elevii săi pe terenul formației Bayer Leverkusen, scor 1-0, miercuri seara în Europa League, scrie presa din Hexagon. Conform ziarului Le Parisien, Genesio (60 ani) a ajuns cu această ocazie la 41 de vic
Tenis: WTA își cere scuze după difuzarea conversațiilor dintre jucătoare și antrenorii lor, la Turneul Campioanelor
Responsabilii circuitului feminin de tenis (WTA) și-au cerut scuze și au recunoscut că nu le-a spus jucătoarelor că discuțiile lor de pe teren în timpul sesiunilor de antrenament de la Turneul Campioanelor erau difuzate, informează DPA. O vie polemică a izbucnit la Indian Wells după ce americanca Jessica Pegula a fost auzită în tra
Tenis: Arthur Fils, învins de Taylor Fritz în optimi la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils, numărul 7 mondial, a fost învins de americanul Taylor Fritz (12 ATP), cu 6-3, 6-4, joi seara, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Cei doi s-au întâlnit recent la Basel, în sferturile de finală, francezul aba
Baschet: NBA - Golden State Warriors, la a șasea victorie consecutivă
Golden State Warriors a obținut a șasea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu 120-100, joi, pe propriul teren, în fața lui Miami Heat, grație vedetei sale Stephen Curry, relatează AFP. Curry, cvadruplu campion NBA alături de Warriors (2015, 2017, 2018, 2022), continuă să f
Auto: Lewis Hamilton, înaintea celui de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa
Pilotul britanic Lewis Hamilton va disputa în acest weekend cel de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa, pe circuitul de la Interlagos (Brazilia), informează EFE. Hamilton, septuplu campion mondial, a minimalizat importanța atingerii acestei borne, afirmând că se simte încă tânăr și posedă viteza necesară
Fotbal: Nimeni nu îți dă nimic gratis în Europa League, afirmă Ionuț Radu (Celta Vigo)
Internaționalul român Ionuț Radu, portarul echipei spaniole de fotbal Celta Vigo, a regretat ocaziile ratate de coechipierii săi în meciul de pe teren propriu cu formația belgiană Union Saint-Gilloise (scor 1-2), disputat miercuri seara în cadrul competiției Europa League. Celta a deschis scorul prin Pablo Duran (11), dar sue








