JO 2024 - Canotaj: Andrei Cornea, după aurul de la Paris - Nu am venit cu gândul că suntem cei mai buni

Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Canotorul Andrei Cornea a afirmat, joi, după ce a câştigat medalia de aur în proba de dublu vâsle masculin de la Jocurile Olimpice de la Paris, alături de Marian Enache, că el şi colegul său nu au venit cu gândul că sunt cei mai buni.
"Pe parcursul concursului au fost unele semne care ne dădeau încredere, culoarul unu, faptul că ne-au pus acolo unde am câştigat şi la Europene. Dar nu am venit cu gândul că suntem cei mai buni. Am făcut cursa pe care noi am greşit-o în semifinale. Aşteptam ca rezultatul să fie cel mai bun, munca noastră nu avea cum să fie în zadar. Ne dorim să mergem şi la Campionatele Mondiale, să luăm un aur şi acolo, să facem palmaresul complet. Dar după cum am mai spus, ne vom bucura astăzi ca nişte copii, apoi ne vom bucura de o pauză binemeritată", a declarat el.
În vârstă de 24 de ani, Cornea a menţionat că nu poate descrie în cuvinte sentimentul trăit la finalul cursei.
"Şi la mine au fost lacrimi, nu vă pot descrie ce sentiment este acolo. Aş da un sfat tuturor tinerilor care fac sport, să trăiască şi ei acest sentiment pentru că nu îl poţi explica. Dacă altceva poţi explica, pe acesta nu îl pot explica, nu am cuvinte pentru el. Până plec acasă medalia va sta la gâtul meu. Un lucru care mi-a dat încredere foarte mare a fost faptul că Antonio Colamonici mi-a spus înainte de cursă: 'Eu ştiu că voi veţi câştiga, dar nu vă gândiţi la asta, mergeţi şi faceţi-vă cursa voastră'. Încrederea pe care a avut-o în noi au fost o formă de siguranţă că vom reuşi să câştigăm, să facem cea mai minunată cursă a noastră. Am mai avut curse bune, dar ca asta datorită finalului nu este alta mai frumoasă", a precizat Andrei Cornea.
Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă pe care au condus-o aproape integral.
Cornea şi Enache au declanşat un sprint devastator pe ultimele sute de metri ale cursei, desprinzându-se decisiv într-o cursă câştigată cu timpul de 6 min 12 sec 58/100.
Medaliile de argint au revenit Olandei (Melvin Twellaar, Stef Broenink), în 6 min 13 sec 92/100, podiumul fiind completat de Irlanda (Daire Lynch, Philip Doyle), în 6 min 15 sec 17/100.
Cornea şi Enache au prins in extremis finala, dar au adus prima medalie olimpică a României în istorie în proba masculină de dublu vâsle.
Enache a participat şi la JO de la Tokyo, tot la dublu vâsle, clasându-se pe locul 9.
România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.
România are acum patru medalii la JO 2024, două de aur, una câştigată de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, una obţinută de Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, şi una de bronz, obţinută de David Popovici la 100 metri liber.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon
Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepțional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei și Supercupa Spaniei), a fost votat vineri cel mai bun jucător al sezonului din campionatul spaniol, scrie AFP. În vârstă de 28 de ani, decisiv pentru parcursul Barcelonei în campionat cu 18 goluri și nouă pase decisive, el a fost
Fotbal: Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano (presă)
Roma, 6 iun /Agerpres/ - Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipsește doar anunțul oficial. Acum sunt așteptate detaliile birocratice finale cu Parma, clubul cu care Cristian Chivu este încă le
Fotbal: Mijlocașul spaniol Gabri Veiga a semnat cu FC Porto
Mijlocașul ofensiv Gabri Veiga, internațional spaniol de tineret, este noul fotbalist al formației portugheze FC Porto, cu care a semnat un contract valabil până în 2030, după ce s-a despărțit de gruparea saudită Al-Ahli, informează L'Equipe. Gabri Veiga, care are 23 de ani, a atras atenția în urmă cu câteva sezoane când juca
Fotbal: West Ham a plătit 40 milioane euro pentru francezul Todibo (Nice)
Clubul West Ham United din Premier League a anunțat vineri transferul permanent al fundașului central francez Jean-Clair Todibo (Nice) pentru 40 de milioane de euro, din care o tranșă de opt milioane se va duce la FC Barcelona, scrie EFE. Clubul catalan l-a vândut pe fundașul francez la Nice pentru 8,5 milioane de euro, dar păstrase o participație de 20%
Fotbal: Imensă bucurie în Iordania după calificarea istorică la CM din 2026
Iordania a fost cuprinsă de o explozie de bucurie după calificarea 'Nashama', echipa națională de fotbal, joi, la Cupa Mondială din 2026, o premieră în istoria sa, informează AFP. 'Este o dublă bucurie astăzi: cea de Aid al-Adha și cea de calificare a Nashama', a declarat un suporter, făcând referire la marea sărbătoare musulmană ca
Fotbal: China a ratat din nou calificarea la un Mondial
Selecționata de fotbal a Chinei a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026, după ce a fost învinsă joi de Indonezia (0-1), un eșec care a stârnit un val de critici din partea experților și fanilor chinezi, care văd țara lor din nou exclusă de la Mondial, comentează EFE. China ocupă ultimul loc în Grupa C din calificările asiatice, cu șase punc
Fotbal: Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit (presă)
Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma anilor de apeluri din partea fanilor săi pentru ca fostul jucător să primească importanta onoare, a anunțat vineri ziarul The Times. Titlul onorific pentru fostul jucător al echipelor Manchester United și Real Madrid va fi anunțat
Fotbal: FIFA a redus prețul biletelor la meciul de dechidere a Cupei Mondiale a Cluburilor
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a redus semnificativ prețurile biletelor pentru meciul de deschidere al Cupei Mondiale al Cluburilor, care va opune pe Inter Miami, condusă de Lionel Messi, echipei egipteane Al Ahly pe Hard Rock Stadium din Miami (14 iunie), din cauza cererii scăzute pentru meci, scrie EFE. Cele mai ieftine bilete pen
Fotbal: Deschamps, antrenorul Franței: Sunt lucruri de corectat, dar am făcut și lucruri bune
Didier Deschamps, selecționerul Franței, a declarat după eșecul cu Spania (4-5) din semifinala Ligii Națiunilor de la Stuttgart, că sunt lucruri de îmbunătățit în prestația echipei, dar a lăudat reacția jucătorilor săi care au revenit de la 1-5 la 4-5, scrie AFP. ''E un sentiment amestecat, sunt multe lucruri bune de reținu
Fotbal: De La Fuente, antrenorul Spaniei - Important este că această echipă are foame
Antrenorul Spaniei Luis de la Fuente a lăudat prestația jucătorilor săi în semifinala cu Franța (5-4), de la Stuttgart, din Liga Națiunilor și a remarcat ''foamea echipei'' în cursă pentru un al treilea titlu european consecutiv, scrie AFP. ''Este foarte greu să câștigi trei titluri în trei ani.
Tenis: Yannick Alexandrescu, învins în sferturile turneului juniorilor la Roland Garros
Tânărul tenisman român Yannick Theodor Alexandrescu a pierdut, joi, meciurile susținute în sferturile de finală ale probelor de simplu și de dublu ale juniorilor, la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros. Alexandrescu, desemnat cap de serie numărul șapte la simplu, a fost învins în sferturi de germanul Niels Mc
Gimnastică ritmică: Româncele nu au reușit să se califice în finalele de la cerc și minge la Europene
Sportivele române nu au reușit să se califice în finalele de la cerc și minge, joi, la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Tallinn (Estonia). La cerc, Amalia Lică a primit în calificări 27,550 puncte și va fi a treia rezervă în finală. Andreea Verdeș, cu 26,450 puncte, a încheiat pe locul 20. Ultima
Tenis: Ana Bogdan a ajuns fără joc în sferturile turneului WTA 125 de la Bari
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, joi, fără joc, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce adversara sa din optimi, poloneza Maja Chwalinska, a declarat forfait. Chwalinska (23 ani, 132 WTA) a acuzat probleme la aductori, potrivit organiz
Fotbal: Uzbekistanul și Iordania s-au calificat în premieră la Cupa Mondială
Selecționatele Uzbekistanului și Iordaniei s-au calificat în premieră la Cupa Mondială de fotbal, după rezultatele obținute joi în preliminariile asiatice ale ediției din 2026, transmite Reuters. Uzbekistanul a remizat cu formația Emiratelor Arabe Unite, 0-0, în deplasare, într-un meci în care românul Cosmin
Fotbal: Spania s-a calificat în finala Ligii Națiunilor, după un spectaculos 5-4 cu Franța
Selecționata Spaniei, deținătoarea trofeului, s-a calificat în finala Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins Franța cu scorul de 5-4 (2-0), joi seara, pe MHPArena din Stuttgart, în a doua semifinală a turneului Final Four găzduit de Germania. Campioana europeană a dominat jocul și a condus cu 4-0 și 5-1, dar s-a relaxat