JO 2024 Canotaj: Florin Lehaci - Am făcut cursa perfectă, cursa pe care am pregătit-o
Paris, 31 iul - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Canotorul Florin Lehaci a afirmat, miercuri, că în semifinalele probei masculine de dublu rame de la Jocurile Olimpice a făcut cursa perfectă, aşa cum a pregătit-o la antrenamente.
"Am avut o cursă perfectă, cursa pe care ne-am propus-o şi pe care am pregătit-o. După câte emoţii am trăit ieri, am zis că să nu le dăm şi noi lor aceleaşi emoţii şi să ne facem cursa cât mai bine. După cum se vede, până acum tactica noastră este foarte bună, avem încredere în antrenorul nostru Antonio Colamonici şi avem speranţa că vom face şi de acum încolo alegerile bune, aşa cum am făcut şi până acum", a afirmat Lehaci.
El a menţionat că e posibil ca adversarii din finală să îi subestimeze, iar acest lucru s-ar putea să îi ajute.
"Adversarii poate cred că au un avantaj în faţa noastră, dar e bine să creadă asta. Suntem foarte încrezători pentru finală. Ştim foarte bine ce avem de făcut şi o să dăm tot ce avem mai bun. Suntem încrezători că fiecare dintre noi va da tot ce are mai bun pentru a aduce României cât mai multe medalii şi cât mai multe performanţe", a explicat Florin Lehaci.
Colegul său de barcă, Florin Arteni, s-a arătat extrem de optimist în ceea ce priveşte numărul medaliilor pe care îl va cuceri lotul României de canotaj la Paris.
"A fost o cursă minunată, a fost totul bine azi. Avem o echipă tare, puternică, foarte încrezătoare, tânără, motivată şi până la final eu cred că o să fie un tezaur cu care vom pleca acasă de aici", a precizat Arteni.
Canotorii români Florin Arteni şi Florin Lehaci s-au calificat în finala probei masculine de dublu rame, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce au câştigat prima semifinală.
Arteni şi Lehaci, care au condus trei sferturi din cursă, au fost cronometraţi cu timpul de 6 min 29 sec 86/100, fiind urmaţi de echipajele din Marea Britanie (6:31.56) şi Irlanda (6:32.22).
Primele trei echipaje din fiecare semifinală s-au calificat în Finala A.
Finala A va avea loc în data de 2 august, la ora 12:30, precedată de Finala B (11:42).
România a obţinut ultima medalie olimpică la dublu rame masculin în 2021, la Tokyo, argint prin Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă.
România a calificat până acum opt echipaje în Finalele A la JO de la Paris: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin şi opt plus unu feminin.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Hong Kong (WTA), la poate ultimul turneu al carierei
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Alexandra Șubladze, cu 6-2, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, poate ultimul al carierei. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită, s-a înclinat după
Fotbal: Europa League - Antrenorul Bruno Genesio (Olympique Marseille) a egalat recordul lui Guy Roux
Bruno Genesio, antrenorul echipei Olympique Marseille, a intrat în istoria fotbalului francez după victoria înregistrată de elevii săi pe terenul formației Bayer Leverkusen, scor 1-0, miercuri seara în Europa League, scrie presa din Hexagon. Conform ziarului Le Parisien, Genesio (60 ani) a ajuns cu această ocazie la 41 de vic
Tenis: WTA își cere scuze după difuzarea conversațiilor dintre jucătoare și antrenorii lor, la Turneul Campioanelor
Responsabilii circuitului feminin de tenis (WTA) și-au cerut scuze și au recunoscut că nu le-a spus jucătoarelor că discuțiile lor de pe teren în timpul sesiunilor de antrenament de la Turneul Campioanelor erau difuzate, informează DPA. O vie polemică a izbucnit la Indian Wells după ce americanca Jessica Pegula a fost auzită în tra
Tenis: Arthur Fils, învins de Taylor Fritz în optimi la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils, numărul 7 mondial, a fost învins de americanul Taylor Fritz (12 ATP), cu 6-3, 6-4, joi seara, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Cei doi s-au întâlnit recent la Basel, în sferturile de finală, francezul aba
Baschet: NBA - Golden State Warriors, la a șasea victorie consecutivă
Golden State Warriors a obținut a șasea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu 120-100, joi, pe propriul teren, în fața lui Miami Heat, grație vedetei sale Stephen Curry, relatează AFP. Curry, cvadruplu campion NBA alături de Warriors (2015, 2017, 2018, 2022), continuă să f
Auto: Lewis Hamilton, înaintea celui de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa
Pilotul britanic Lewis Hamilton va disputa în acest weekend cel de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa, pe circuitul de la Interlagos (Brazilia), informează EFE. Hamilton, septuplu campion mondial, a minimalizat importanța atingerii acestei borne, afirmând că se simte încă tânăr și posedă viteza necesară







