JO 2024 - Judo: Alex Creţ - Aveam meciul în mână, l-am scăpat dintr-o neatenţie
Paris, 31 iul - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Judoka român Alex Creţ, învins de brazilianul Rafael Macedo, prin ippon, miercuri, în optimile de finală ale categoriei 90 kg, a declarat la final că a avut meciul în mână însă l-a "scăpat dintr-o neatenţie".
"Nu a fost vorba de relaxare, a fost o neatenţie a mea şi m-a costat meciul. Deşi aveam meciul în mână. E foarte frustrant mai ales că eram peste el, mergeam bine, eram foarte motivat şi am venit la Paris foarte bine determinat, foarte concentrat. Sunt dezamăgit puţin pentru acest eşec. Aveam meciul în mână şi l-am scăpat dintr-o neatenţie, dintr-o greşeală, dar acum trebuie să merg înainte", a menţionat Creţ.
Vizibil afectat de pierderea meciului, Alex Creţ a spus că speră să se poată califica şi la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, de unde să se întoarcă cu o medalie.
"A fost o experienţă foarte plăcută la Jocurile Olimpice, mă bucur în primul rând că am reuşit să mă calific, mă bucur că sunt aici printre cei mai buni sportivi ai lumii. Deci, pe partea asta sunt foarte fericit şi mulţumit, dar îmi doream foarte mult o medalie. O să dau tot ce pot, o să muncesc mai mult, mergem mai departe şi sper că voi lua medalia peste patru ani. Vreau să le mulţumesc celor care m-au susţinut, care au fost alături de mine, care au venit să mă vadă şi să mă susţină la Paris şi sper că la Los Angeles să aduc o medalie pentru România", a precizat Creţ.
Judoka român Alex Creţ a fost învins de brazilianul Rafael Macedo, prin ippon, miercuri, în optimile de finală ale categoriei 90 kg, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Alex Creţ, debutant la JO, a cedat în ''golden score'', după 6 min şi 33 sec de luptă cu Macedo, care în primul tur s-a impus în faţa olandezului Noel van't End, fost campion mondial.
Singurul judoka român de la JO 2024 câştigase în primul tur prin ippon în faţa maghiarului Krisztian Toth, medaliat cu bronz la JO de la Tokyo.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Malaga, 1-1 cu Espanyol Barcelona, în La Liga
Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal. Pe 'La Rosaleda', oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea
Fotbal: Borussia Dortmund, doar o remiză cu Werder Bremen, în Bundesliga
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund, lider la zi în Bundesliga, a făcut, vineri seara, un prim pas greșit în campionat, nereușind decât o remiză, 2-2, acasă, cu Werder Bremen, în etapa a 5-a. Pe Signal Iduna Park, toate golurile s-au marcat în ultimele zece minute ale confruntării, gazdele punctând pr
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi
Polo masculin: CS Dinamo București a pierdut la limită cu CN Posillipo, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa italiană CN Posillipo cu scorul de 13-12 (4-3, 3-1, 2-3, 4-5), vineri seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a fost condusă cu 12-9, a reușit egalarea, dar gazdele au obținut victoria, deși bucureștenii au avut ultimul atac.
Fotbal: Vincenzo Montella, selecționerul Turciei, a fost demis
Italianul Vincenzo Montella, selecționerul naționalei de fotbal a Turciei, a fost demis vineri în urma unei serii de înfrângeri în Liga Națiunilor și a nemulțumirii tot mai mari în rândul publicului și al presei din Turcia, informează AFP. 'S-a decis să nu continuăm cu antrenorul nostru principal', a anunțat Federați
Fotbal feminin: România a remizat cu Malta, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a terminat la egalitate cu echipa Maltei, 1-1 (0-0), vineri, pe Centenary Stadium Ta'Qali, în Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. Maria Olah (56) a deschis scorul pentru România, dar gazdele au egalat pe final, prin Crista Chetcuti Ganado (88). Selecți
Schi alpin: Campioana olimpică Sofia Goggia a resimțit simptome neurologice severe după infecții virale
Italianca Sofia Goggia, campioană olimpică la schi alpin, a declarat că a fost îngrijorată în privința stării sale de sănătate după ce a resimțit 'simptome neurologice foarte severe' ca urmare a două infecții virale, relatează DPA. În timpul unui eveniment de presă desfășurat în Austria, Goggia a declarat că, uneori, tremura at&
Fotbal: Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a spus Cristian Chivu
Inter Milano a învățat să nu își subestimeze niciun adversar, a declarat antrenorul Cristian Chivu înaintea meciului de sâmbătă cu Parma, din Serie A, după pauza competițională prelungită, începută la jumătatea lunii septembrie, scrie site-ul Football Italia. Inter este la egalitate de puncte (13) cu AS Roma și Lazio în frun
Fotbal: Avertizorul de integritate Rui Pinto rămâne sub protecția poliției portugheze
Autoritățile portugheze au anunțat vineri că au revocat decizia de a retrage protecția polițienească acordată lui Rui Pinto, hackerul din spatele dezvăluirilor 'Football Leaks' privind culisele afacerilor din fotbal, scrie AFP. Comisia pentru Programe Speciale de Securitate a declarat nulă decizia luată pe 22 septembrie, deoarece avertizorul de integri
Rugby: Antrenorii Shaun Edwards și Mario Ledesma se alătură staffului tehnic al Argentinei
Buenos Aires, 9 oct /Agerpres/ - Shaun Edwards, englezul care a ocupat funcția de antrenor al apărării echipei naționale de rugby a Franței până în luna iunie, și Mario Ledesma, fostul selecționer al Argentinei, se alătură staffului tehnic al naționalei 'pumelor' până la Cupa Mondială, a anunțat vineri federația argentiniană, scrie AFP.
Fotbal: Alexandru Mitriță a marcat, dar Zhejiang Professional a pierdut în China
Fotbalistul român Alexandru Mitriță a marcat un gol pentru Zhejiang Professional, care a fost învinsă de Shanghai Port cu scorul de 4-2, vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 27-a a campionatului Chinei (CSL). Mitriță a marcat al doilea gol al gazdelor (72 - penalty), a primit un cartonaș galben (54) și a jucat tot meciul.
Tenis: Italianul Musetti, eliminat la ATP Masters 1000 de la Shanghai de un jucător din afara top 200
Tenismanul italian Lorenzo Musetti (25 ATP, cap de serie nr. 24) a fost eliminat surprinzător vineri, în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-7 (7/9), 6-3, 6-7 (1/7) în fața chinezului Yi Zhou, aflat pe locul 277 ATP, beneficiar al unui wild
Auto - F1: Verstappen va pleca din pole position în cursa de sprint din cadrul MP al statului Singapore
Pilotul olandez de Formula 1 Max Verstappen (Red Bull), de patru ori campion mondial, a confirmat vineri seară că este într-o formă foarte bună, stabilind cel mai bun timp în calificările pentru cursa de sprint, care va avea loc sâmbătă pe străzile din Singapore, informează AFP. 'Mad Max' va pleca din pole-position în fața brita
Auto - F1: Directorul echipei Mercedes a glumit pe seama acuzațiilor că îl favorizează pe Antonelli în detrimemtul lui Russell
'Eu sunt Satana!', a glumit vineri Toto Wolff, directorul echipei de Formula 1 Mercedes, cunoscut pentru replicile sale tăioase, referindu-se la acuzațiile de favoritism față de pilotul italian Kimi Antonelli în detrimentul colegului său britanic George Russell, relatează AFP. Omul de afaceri austriac extrem de bogat, unul dintre baronii Formulei











