JO 2024 - Triatlon: Antoanela Manac - Nu va conta cât de curată e Sena sau că numărul de E.coli e ridicat
Paris, 28 iul - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Sportiva română Antoanela Manac consideră că triatloniştii care vor înota la Jocurile Olimpice de la Paris în Sena nu se vor concentra deloc pe calitatea apei şi că nu va conta dacă sunt alge, peşti sau că numărul de E.coli este ridicat.
"Am citit foarte multe ştiri legate de acest subiect, ştiu că s-au băgat foarte mulţi bani în dezinfectarea apei Senei şi curăţarea ei. Sunt convinsă că pentru noi triatlonişti nu contează unde înoţi. Atâta timp cât testele ies la calitatea prevăzută, nu contează. În timpul cursei adrenalina pe care o ai şi nivelul cursei, când te gândeşti la un anumit timp, nu mai ţii cont că sunt alge, că sunt peşti sau că numărul de E. coli este ridicat. Săptămâna trecută am înotat în Bega, la campionatele naţionale de la Timişoara. Nu putem să comparăm Bega cu Sena, dar am înotat în foarte multe lacuri şi ape deschise nu foarte clare. Am înotat în ape şi curate, dar şi murdare, am înotat în Mexico City, unde apa este curată şi clară şi albastră, şi până la cele mai întunecate ape, unde nu vezi nici măcar la 5 metri. Cel mai important lucru la un atlet este să vadă pe unde merge şi să poată să urmărească traseul, să poată să iasă foarte repede din apa pentru că urmează bicicleta şi alergarea", a afirmat sportiva.
Aflată la Paris cu ocazia unui stagiu de pregătire în profesia sa de medic oncolog, Manac a profitat de ocazie să participe la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice şi sper să asiste la cât mai multe concursuri.
"Am fost foarte bucuroasă că am putut veni să-i văd pe sportivi, atât la deschidere, cât şi la Jocuri şi, chiar dacă nu m-am calificat, mă bucur pentru tot parcursul pe care l-am avut până aici şi toată munca din spatele rezultatelor pe care le-am avut. Este visul oricărui sportiv să fie aici, să fie aplaudat de toată lumea, pentru că de asta ne strângem atât de mulţi aici, să fim cu ei. Este un sacrificiu pe care dacă poţi să îl faci, merită. Eu sunt fericită şi bucuroasă că pot lua parte la acest eveniment", a spus Manac.
Ea s-a arătat încrezătoare că reprezentantul României la triatlon, Felix Duchampt, va avea o prestaţie bună la Paris: "La triatlon îl avem pe Felix Duchampt, este francezul nostru român, care va participa pentru România în cursa de triatlon şi sunt convinsă că va face o cursă frumoasă. Era visul lui să participe la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Şi nu este uşor, sunt doar 55 de locuri în lume. Şi eu m-am chinuit foarte tare, dar el a reuşit. Aici în Franţa fiind al cincilea sportiv, probabil că nu a intrat în cărţi, şi faptul că este român l-a ajutat. Faptul că reprezintă România l-a ajutat să se califice".
Manac nu exclude posibilitatea să se stabilească în capitala Franţei pentru a profesa în medicină.
"Mă aflu la Paris şi pentru că îmi doresc să urmez un stagiu în medicină aici şi am venit să văd cum este o experienţă în străinătate. Îmi doresc să iau examenul de specialitate, care va fi anul viitor, şi pe mai departe să urmez cariera de medic. Să tratez persoanele cu cancer, dar şi să acumulez o experienţă în vederea profesiei mele, să pot să transmit şi să livrez cel mai bun tratament oamenilor care mă vor solicita. Oncologia şi radioterapia urmează practic nişte ghiduri internaţionale şi cam toţi pacienţii ar trebui trataţi după aceste ghiduri, dar e clar că diferă foarte multe lucruri şi în România ar trebui să ne mai punem puţin la punct pe partea de aparatură, cât şi pe partea de strategie şi conduită a unui pacient oncologic", a precizat ea.
Antoanela Manac nu regretă că a ales să practice sportul în paralel cu medicina, dar spune că în viitorul apropiat se va dedica profesiei de doctor.
"Aş pune în ghilimele că m-a încurcat medicina, în cariera mea de sportiv. Nu doar că m-a încurcat, m-a ţinut şi foarte mult timp pe loc, dar a fost ceea ce mi-am dorit şi nu regret nici o secundă că le-am făcut pe amândouă în paralel. Acum, din păcate, va trebui să renunţ la una dintre ele. Iar motivul pentru care renunţ este nu pentru că nu aş putea să continui, dar aş vrea să ajung să fiu la fel de bună pe partea medicală cum am fost şi la sport. La Paris aş avea un viitor strălucit, dar nu se ştie, las orizonturile deschise", a mai spus triatlonista.
România va fi reprezentată în concursul de triatlon la Jocurile Olimpice de la Paris de Felix Duchampt, sportiv în vârstă de 34 de ani. La precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice, Tokyo 2021, el a ocupat locul 36.
Felix Duchampt, naturalizat în 2020, este primul sportiv din istoria triatlonului românesc care a participat la Jocurile Olimpice.
Concursul masculin de triatlon la JO 2024 este programat în data de 30 iulie (09:00).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.
Fotbal: Mbappe, Tchouameni, Konate și Thuram revin în lotul Franței pentru meciurile din Liga Națiunilor
Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocașul Aurelien Tchouameni și fundașul Ibrahima Konate, toți refăcuți după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa națională a Franței, conform lotului anunțat vineri de selecționerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa







