Tenis: Novak Djokovic, în conflict cu spectatorii de la Wimbledon
Tenismanul sârb Novak Djokovic i-a acuzat de lipsă de respect pe spectatorii care l-au huiduit în timpul meciului cu danezul Holger Rune, disputat luni seară în optimile de finală ale turneului pe terenul central de la Wimbledon, informează DPA.
Djokovic, numărul doi mondial, care venea după o intervenţie chirurgicală în urma unei leziuni la menisc suferită luna trecută, l-a învins fără probleme în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-2, pe tânărul său adversar, care s-a bucurat de susţinerea publicului în duelul cu "Nole''.
"Pentru toţi cei care au ales lipsa de respect faţă de jucători şi, în acest caz, faţă de mine, noapte bună, noapte bună!", a spus Djokovic la microfon, pe teren, după încheierea jocului cu Rune, imitându-i totodată pe spectatorii care l-au huiduit.
"Da, da, au dat dovadă de lipsă de respect şi nu accept asta. Ştiu că l-au încurajat pe Rune, dar asta nu este o scuză să mă huiduie pe mine. Şi nu accept. Nu, nu, nu. Sunt în circuit de peste douăzeci de ani, ştiu trucurile, ştiu cum funcţionează. Am jucat în medii şi mai ostile, credeţi-mă, nu veţi ajunge la mine", a adăugat sârbul.
În vârstă de 37 de ani, Novak Djokovic are în palmares 24 de titluri de Mare Şlem, şapte dintre ele cucerite pe iarba de la Wimbledon, unde speră să egaleze anul acesta recordul de opt titluri al elveţianului Roger Federer.
Sârbul a acces în sferturi la Wimbledon pentru a 15 oară în carieră şi urmează să-l înfrunte în meciul următor pe australianul Alex De Minaur (9 ATP), care a dispus la rândul său, cu 6-2, 6-4, 4-6, 6-3, de francezul Arthur Fils.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: RB Leipzig a învins cu 6-0 pe Eintracht Frankfurt, în Bundesliga
Echipa de fotbal RB Leipzig a învins, sâmbătă seara, la scor de set de tenis, 6-0, pe teren propriu, pe Eintracht Frankfurt, într-un meci din etapa a 5-a a Bundesligii. Golurile de pe Red Bull Arena au fost înscrise de Ezechiel Banzuzi (1), Christopher Nkunku (5, 41, 44), Antonio Nusa (54) și Tidiam Gomis (89). Cu 9 pun
Fotbal: Fundașul Jules Kounde, jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria FC Barcelona
Fundașul echipei FC Barcelona, Jules Kounde, titular în meciul din La Liga împotriva formației Getafe, a devenit sâmbătă jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria clubului catalan, depășindu-l pe Eric Abidal și ajungând la un total de 194 de meciuri disputate în toate competițiile, scrie AFP. Intern
Fotbal: Messi a marcat primele goluri după retragerea internațională
Lionel Messi a marcat două goluri sâmbătă contribuind la victoria cu 4-0 a echipei sale, Inter Miami, în fața celor de la DC United în Major League Soccer (MLS) - primele reușite după recenta retragere de la echipa națională a Argentinei, scrie AFP. Messi, în vârstă de 39 de ani, a înscris de două ori (&icir
Fotbal: PSG, victorie cu Le Mans, în Ligue 1
PSG, campioana Franței și a Europei, s-a impus cu 3-1, sâmbătă seara, pe teren propriu, în fața celor de la Le Mans, în etapa a 6-a din Ligue 1, parizienii bifând a treia victorie consecutivă în actuala ediție a campionatului intern de fotbal. Pe Parc des Princes, pentru gazde au punctat Lucas Beraldo (19, penalty
Fotbal: Inter Milano a învins cu 3-0 pe Parma, în Serie A
Echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins sâmbătă seara, cu 3-0, pe teren propriu, pe Parma, într-un meci din etapa a 6-a din Serie A. Golurile de pe stadionul San Siro au fost marcate de Petar Sucic (13), Hakan Calhanoglu (19, penalty) și Marcus Thuram (31). Cu 16 puncte, având cinci victorii, Inter Mi
Fotbal: Real Madrid, victorie la limită cu Villarreal, în La Liga
Echipa de fotbal Real Madrid s-a impus la limită, 1-0, pe teren propriu, în fața celor de la Villarreal, sâmbătă seara, într-un meci din etapa a 8-a din La Liga, meci pe care gazdele l-au încheiat cu un jucător mai puțin pe teren. Singurul gol de pe stadionul Santiago Bernabeu a fost reușit de Yan Diomande (63). Din min
Fotbal: Brighton a câștigat la Sunderland, în Premier League; Manchester United, ținută în șah de Tottenham
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sunderland cu scorul de 2-0, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șasea a primei ligi engleze de fotbal. ''Pescărușii'' s-au impus prin golurile marcate de belgianul Maxim De Cuyper (53) și de alger
Polo masculin: CS Dinamo București, învinsă clar de Vouliagmeni în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa greacă Vouliagmeni NC cu 21-11 (7-3, 5-4, 6-2, 3-2), sâmbătă seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a pierdut al doilea joc consecutiv din grupă și nu mai are șanse de a accede în faza următoare. Golurile echipei
Handbal feminin: Corona Brașov, calificată în turul 3 preliminar al EHF European League, deși a pierdut la Belgrad
Corona Brașov s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, deși a fost învinsă în deplasare de ZRK Steaua Roșie Belgrad, cu scorul de 28-26 (16-15), sâmbătă seara, în manșa secundă a turului al doilea preliminar. Corona se impusese în prima manșă cu scor
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat și în deplasare cu TUSSIES Metzingen în EHF European League
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația germană TUSSIES Metzingen și în manșa secundă a turului al doilea cu 29-28 (13-16), sâmbătă seara, în deplasare. SCM își asigurase în mare măsură
Fotbal: FC Barcelona a învins-o pe Getafe cu 3-0, în La Liga
FC Barcelona a învins-o pe Getafe, adversara Universității Craiova din Conference League, cu scorul de 3-0, sâmbătă seara, pe Camp Nou, într-un meci din etapa a opta a primei ligi spaniole de fotbal. Catalanii au obținut a opta victorie consecutivă în La Liga prin golurile marcate de Anthony Gordon (2), Gabriel Jesus (3
VIDEO Fotbal feminin: România, învinsă de Finlanda cu 4-0 în preliminariile Campionatului European U17
Selecționata României a fost învinsă de Finlanda cu scorul de 4-0 (3-0), sâmbătă, pe Albert Bartlett Stadium din Airdrie (Scoția), în Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-17 din 2027. Golurile au fost marcate de Kerttu Kossila (2, 10), Olivia Sallinen (13) și Sara Varis (90+1). Nordi
Auto-F1: Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în cursa de Formula 1 de duminică, la Marele Premiu al statului Singapore, după ce a stabilit cel mai bun timp în calificările de sâmbătă seară, pe o pistă care se uscase în urma unei ploi torențiale căzute spre sfârșitul după-amiezii, scrie AFP.
Fotbal: Bayern Munchen, doar o remiză cu Augsburg, în Bundesliga; bavarezii au primit gol după doar 8 secunde
Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, nu a reușit decât un rezultat de egalitate, 2-2, sâmbătă, pe terenul lui Augsburg, în etapa a 5-a a Bundesligii, bavarezii bifând nefericitul record al primirii celui mai rapid gol din istoria primei ligi valorice. Imediat după lovitura de start, mingea a fost pasată î
VIDEO Ciclism: Francezul Paul Seixas (Decathlon-AG2R La Mondiale) a câștigat Turul Lombardiei 2026
Ciclistul francez Paul Seixas (Decathlon-AG2R La Mondiale) a câștigat primul 'Monument' al tinerei sale cariere, impunându-se în solitar în Turul Lombardiei - după o prestație spectaculoasă - sâmbătă, la Como, scrie AFP. La doar 20 de ani și 16 zile, rutierul din Hexagon devine cel mai tânăr câ














