Tenis: Finala de dublu mixt de la Wimbledon, amânată pentru duminică din cauza vremii ploioase
Finala de dublu mixt din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon, programată iniţial joi, se va juca trei zile mai târziu, au indicat marţi organizatorii, care au schimbat programul din cauza vremii ploioase, care a făcut ca unele partide să aibă loc cu întârziere pe terenurile neacoperite de la All England Club, scrie AFP.
Deşi acţiunea a continuat pe terenurile acoperite, mai multe meciuri de dublu mixt din primul tur nu s-au încheiat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile în primele opt zile ale turneului de Mare Şlem pe iarbă.
Finala de dublu mixt se va disputa duminică, după finala probei masculine de simplu, în timp ce finalele de dublu masculin şi feminin vor avea loc după finala de simplu feminin de sâmbătă.
"Asta ne oferă flexibilitatea maximă pentru a încheia turneul la timp şi pentru a juca toate finalele respective pe terenul central", a spus directorul competiţiei, Jamie Baker.
Prezenţa publicului în prima săptămână a turneului a scăzut, de asemenea, de la 293.681 anul trecut la 282.955 de vizitatori, în scădere cu 3,7%, iar directorul executiv Sally Bolton a dat vina pe ploaie. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MotoGP: Italianul Marco Bezzecchi (Aprilia-Racing) a câștigat MP al Indoneziei; spaniolul Jorge Martin, lider la general
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia-Racing) a câștigat duminică Marele Premiu al Indoneziei la MotoGP, în timp ce spaniolul Jorge Martin a revenit pe prima poziție a clasamentului general, cu cinci curse rămase de disputat în acest sezon, scrie AFP. Italianul, în vârstă de 27 de ani, originar din Rimini, a ob
Atletism: Kenyanul Eliud Kipchoge a câștigat maratonul de la Melbourne (Australia)
Kenyanul Eliud Kipchoge, campion olimpic în 2016 și 2020, a câștigat duminică, la Melbourne, primul său maraton din ultimii trei ani, scrie AFP. Cel mai titrat maratonist din istorie a trecut linia de sosire după 2 ore 9 minute și 10 secunde. A fost prima sa victorie pe această distanță de la cursa de la Berlin din 2023 și a reprez
Fotbal: RB Leipzig a învins cu 6-0 pe Eintracht Frankfurt, în Bundesliga
Echipa de fotbal RB Leipzig a învins, sâmbătă seara, la scor de set de tenis, 6-0, pe teren propriu, pe Eintracht Frankfurt, într-un meci din etapa a 5-a a Bundesligii. Golurile de pe Red Bull Arena au fost înscrise de Ezechiel Banzuzi (1), Christopher Nkunku (5, 41, 44), Antonio Nusa (54) și Tidiam Gomis (89). Cu 9 pun
Fotbal: Fundașul Jules Kounde, jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria FC Barcelona
Fundașul echipei FC Barcelona, Jules Kounde, titular în meciul din La Liga împotriva formației Getafe, a devenit sâmbătă jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria clubului catalan, depășindu-l pe Eric Abidal și ajungând la un total de 194 de meciuri disputate în toate competițiile, scrie AFP. Intern
Fotbal: Messi a marcat primele goluri după retragerea internațională
Lionel Messi a marcat două goluri sâmbătă contribuind la victoria cu 4-0 a echipei sale, Inter Miami, în fața celor de la DC United în Major League Soccer (MLS) - primele reușite după recenta retragere de la echipa națională a Argentinei, scrie AFP. Messi, în vârstă de 39 de ani, a înscris de două ori (&icir
Fotbal: PSG, victorie cu Le Mans, în Ligue 1
PSG, campioana Franței și a Europei, s-a impus cu 3-1, sâmbătă seara, pe teren propriu, în fața celor de la Le Mans, în etapa a 6-a din Ligue 1, parizienii bifând a treia victorie consecutivă în actuala ediție a campionatului intern de fotbal. Pe Parc des Princes, pentru gazde au punctat Lucas Beraldo (19, penalty
Fotbal: Inter Milano a învins cu 3-0 pe Parma, în Serie A
Echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins sâmbătă seara, cu 3-0, pe teren propriu, pe Parma, într-un meci din etapa a 6-a din Serie A. Golurile de pe stadionul San Siro au fost marcate de Petar Sucic (13), Hakan Calhanoglu (19, penalty) și Marcus Thuram (31). Cu 16 puncte, având cinci victorii, Inter Mi
Fotbal: Real Madrid, victorie la limită cu Villarreal, în La Liga
Echipa de fotbal Real Madrid s-a impus la limită, 1-0, pe teren propriu, în fața celor de la Villarreal, sâmbătă seara, într-un meci din etapa a 8-a din La Liga, meci pe care gazdele l-au încheiat cu un jucător mai puțin pe teren. Singurul gol de pe stadionul Santiago Bernabeu a fost reușit de Yan Diomande (63). Din min
Fotbal: Brighton a câștigat la Sunderland, în Premier League; Manchester United, ținută în șah de Tottenham
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sunderland cu scorul de 2-0, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a șasea a primei ligi engleze de fotbal. ''Pescărușii'' s-au impus prin golurile marcate de belgianul Maxim De Cuyper (53) și de alger
Polo masculin: CS Dinamo București, învinsă clar de Vouliagmeni în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa greacă Vouliagmeni NC cu 21-11 (7-3, 5-4, 6-2, 3-2), sâmbătă seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a pierdut al doilea joc consecutiv din grupă și nu mai are șanse de a accede în faza următoare. Golurile echipei
Handbal feminin: Corona Brașov, calificată în turul 3 preliminar al EHF European League, deși a pierdut la Belgrad
Corona Brașov s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, deși a fost învinsă în deplasare de ZRK Steaua Roșie Belgrad, cu scorul de 28-26 (16-15), sâmbătă seara, în manșa secundă a turului al doilea preliminar. Corona se impusese în prima manșă cu scor
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat și în deplasare cu TUSSIES Metzingen în EHF European League
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația germană TUSSIES Metzingen și în manșa secundă a turului al doilea cu 29-28 (13-16), sâmbătă seara, în deplasare. SCM își asigurase în mare măsură
Fotbal: FC Barcelona a învins-o pe Getafe cu 3-0, în La Liga
FC Barcelona a învins-o pe Getafe, adversara Universității Craiova din Conference League, cu scorul de 3-0, sâmbătă seara, pe Camp Nou, într-un meci din etapa a opta a primei ligi spaniole de fotbal. Catalanii au obținut a opta victorie consecutivă în La Liga prin golurile marcate de Anthony Gordon (2), Gabriel Jesus (3
VIDEO Fotbal feminin: România, învinsă de Finlanda cu 4-0 în preliminariile Campionatului European U17
Selecționata României a fost învinsă de Finlanda cu scorul de 4-0 (3-0), sâmbătă, pe Albert Bartlett Stadium din Airdrie (Scoția), în Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-17 din 2027. Golurile au fost marcate de Kerttu Kossila (2, 10), Olivia Sallinen (13) și Sara Varis (90+1). Nordi
Auto-F1: Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în cursa de Formula 1 de duminică, la Marele Premiu al statului Singapore, după ce a stabilit cel mai bun timp în calificările de sâmbătă seară, pe o pistă care se uscase în urma unei ploi torențiale căzute spre sfârșitul după-amiezii, scrie AFP.














