Fotbal - EURO 2024: Franţa s-a calificat în sferturi, după 1-0 cu Belgia
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena.
Calificarea Franţei a fost adusă de un autogol, marcat de Jan Vertonghen (85), la un şut al lui Randal Kolo Muani.
Foto: (c) Leon Kuegeler / REUTERS
''Les Bleus'' au dominat jocul şi şi-au creat mai multe ocazii de gol, iar în cele din urmă au reuşit să facă diferenţa, în faţa unei formaţii care a arătat prea puţin faţă de pretenţiile care erau la adresa sa.
Mbappe (15) a fost primul care a ameninţat poarta lui Casteels, şutul său fiind deviat de Onana.
Foto: (c) Piroschka Van De Wouw / REUTERS
''Diavolii roşii'' au dat replica prin starul De Bruyne (24), cu un şut din colţul careului mare, din lovitură liberă, dar Maignan a respins cu un reflex cu piciorul. Fosta adversară a României a mai avut o oportunitate notabilă, dar Carrasco (27) a şutat în Hernandez.
Marcus Thuram a fost imprecis de la 8 metri (34), la centrarea lui Kounde, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Tchouameni (39, 45+1).
Foto: (c) Leon Kuegeler / REUTERS
Şi după pauză, Tcouameni a fost unul dintre cei mai activi francezi, dar Casteels a respins un şut (49), iar apoi mingea a trecut pe lângă vinclu (69).
Nici Thuram (51) sau Mbappe (54) nu au fost mai precişi, iar Belgia putea da lovitura pe contraatac, însă Theo Hernandez l-a blocat in extremis în careu pe Carrasco (61). Lukaku (71) a trecut pe lângă gol, însă Maignan şi-a făcut datoria la şutul atacantului belgian.
Foto: (c) Leon Kuegeler / REUTERS
Saliba (74) şi Mbappe (78) au ameninţat şi ei buturile lui Casteels, iar De Bruyne (83) a avut o mare şansă de gol, însă şutul său din marginea careului a fost respins de Maignan.
La scurt timp, Kolo Muani (85) a fost angajat în careu de Kante, a şutat din unghi şi mingea a fost deviată de Vertonghen, care a marcat al nouălea gol de la EURO 2024 (record).
Foto: (c) Bernadett Szabo / REUTERS
Belgia pierduse un singur meci din precedentele 18 partide internaţionale (11 victorii, 6 egaluri), cel cu Slovacia din faza grupelor (0-1).
Rabiot a primit cartonaş galben şi nu va juca în sferturile de finală, la Hamburg, contra câştigătoarei dintre Portugalia şi Slovenia.
Foto: (c) Bernadett Szabo / REUTERS
La EURO 2020, Franţa era eliminată de Elveţia la loviturile de departajare, în optimi, la Bucureşti.
Franţa - Belgia 1-0 (0-0)
A marcat: Jan Vertonghen (85, autogol).
Dusseldorf Arena
EURO 2024 - optimi de finală
Au evoluat echipele:
Franţa: 16. Mike Maignan - 5. Jules Kounde, 4. Dayot Upamecano, 17. William Saliba, 22. Theo Hernandez - 13. Ngolo Kante, 8. Aurelien Tchouameni, 14. Adrien Rabiot - 7. Antoine Griezmann - 15. Marcus Thuram (12. Randal Kolo Muani, 62), 10. Kylian Mbappe (căpitan). Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 1. Brice Samba, 23. Alphonse Areola - 2. Benjamin Pavard, 3. Ferland Mendy, 21. Jonathan Clauss, 24. Ibrahima Konate, 6. Eduardo Camavinga, 18. Warren Zaire-Emery, 19. Youssouf Fofana, 25. Bradley Barcola, 11. Ousmane Dembele, 9. Olivier Giroud, 20. Kingsley Coman.
Foto: (c) Bernadett Szabo / REUTERS
Belgia: 1. Koen Casteels - 21. Timothy Castagne (17. Charles De Ketelaere, 88), 4. Wout Faes, 5. Jan Vertonghen, 3. Arthur Theate - 7. Kevin De Bruyne (căpitan), 24. Amadou Onana, 11. Yannick Carrasco (14. Dodi Lukebakio, 88) - 20. Lois Openda (18. Orel Mangala, 64), 10. Romelu Lukaku, 22. Jeremy Doku. Selecţioner: Domenico Tedesco.
Rezerve neutilizate: 12. Thomas Kaminski, 13. Matz Sels - 2. Zeno Debast, 6. Axel Witsel, 8. Youri Tielemans, 16. Aster Vranckx, 23. Arthur Vermeeren, 25. Maxime De Cuyper, 9. Leandro Trossard, 19. Johan Bakayoko.
Arbitru: Glenn Nyberg; arbitri asistenţi: Mahbod Beigi, Andreas Soederkvist (toţi din Suedia); al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania)
Arbitru video: Pol van Boekel (Olanda); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Rob Dieperink (Olanda)
Cartonaşe galbene: Tchouameni (15), Griezmann (23), Rabiot (24), Vertonghen (76), Tedesco (76), Mangala (90+3).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Trei românce au fost eliminate de la Campionatele Europenele U19 din Serbia
Trei pugiliste române, Selin Ibram (cat. 48 kg), Rebeca Micaela Muller (cat. 57 kg) și Adina Nicola Boboc (cat. +80 kg) au pierdut meciurile susținute, luni, la Campionatele Europene de box Under-19 de la Loznica (Serbia). La cat. 48 kg, Selin Ibram (CSM Călărași) a pierdut în fața irlandezei Ellen Joyce în sferturile de fina
Lupte: Gabriel Stan a ratat medalia de bronz la Mondialele U20
Sportivul român Gabriel Eduardo Stan a ratat medalia de bronz la cat. 87 kg, greco-romane, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia), după ce a fost învins în meciul decisiv de americanul Aidan Timothy Squier. În preliminarii, Stan a trecut de turcul Abdulvahab Kalafat, în optimi l-a &
Fotbal: Neymar, prima victimă a noii reguli împotriva tragerii de timp din Brazilia
Starul Neymar Junior a fost trimis pentru un minut în afara terenului la meciul câștigat de echipa sa, Santos FC, pe terenul formației Vasco da Gama (scor 3-0), devenind prima victimă a noii reguli împotriva tragerii de timp din campionatul de fotbal al Braziliei, scrie Marca. Portarul lui Santos, Gabriel Brazao, a solicitat îngrijiri m
Polo masculin: Croația, campioană europeană la categoria Under-20
Campionatul European de polo pe apă masculin Under-20 de la Varna (Bulgaria) s-a încheiat duminică cu victoria Croației, care a învins în finală Spania cu 17-14 (3-5, 4-2, 6-5, 4-2), conform agenției Hina. În meci pentru medalia de bronz, Italia a învins Muntenegru cu 15-13, după loviturile de departajare. La finalul timpului regu
Fotbal: Arbitri din Scoția și Lituania la dubla dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia, din Europa League
Meciurile dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia Erevan, din play-off-ul Europa League la fotbal, vor fi arbitrate de brigăzi din Scoția, respectiv Lituania, potrivit site-ului UEFA. Meciul din prima manșă, care va avea loc joi 20 august, pe Stadion ''Ion Oblemenco'' din Craiova, de la ora 20:00, va fi condusă de scoțianul Nicholas Wals
Fotbal: Real Madrid începe să arate ca o echipă, afirmă Jose Mourinho la finalul presezonului
Real Madrid 'începe să arate ca o echipă', a declarat antrenorul Jose Mourinho, după ultimul amical din presezon al formației spaniole, câștigat cu scorul de 3-0 în fața formației germane Schalke 04, duminică la Gelsenkirchen. 'A fost un test foarte bun, o ultimă sesiune de pregătire excelentă înainte de a începe adevă
Tenis: Daniil Medvedev s-a calificat în turul al treilea la Cincinnati (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 7 mondial, s-a calificat, duminică, în runda a treia turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins pe argentinianul Marco Trungelliti (91 ATP) cu 6-4, 7-5. Medvedev, campion la Cincinnati în 2019, nu mai atinsese turul al treilea l
Atletism: Armand Duplantis, medaliat cu aur la Campionatele Europene de la Birmingham
Suedezul Armand Duplantis, starul săriturii cu prăjina, a câștigat al patrulea său titlu consecutiv de campion european, duminică la Birmingham, fără să încerce însă să-și îmbunătățească recordul mondial (6,31 m), pentru a șaisprezecea oară, informează AFP. Duplantis (26 ani), dublu campion olimpic (2021 și 2024), și-a asigurat aurul co
Înot: Leon Marchand, campion european la 400 m liber la Paris
Înotătorul francez Leon Marchand a reușit o performanță remarcabilă, duminică la Paris, devenind campion european în proba de 400 m liber, probă care a reprezentat o nouă provocare pentru el, relatează AFP. Cu timpul de 3 min 43 sec 14/100, Marchand a doborât recordul Franței deținut de Yannick Agnel și s-a impus cu un avans de 1 sec 32/100 &
Fotbal: Acord între Manchester City și FC Barcelona pentru transferul lui Rodri
Cluburile Manchester City și FC Barcelona au ajuns duminică seara, după mai multe zile de negocieri, la un acord pentru transferul mijlocașului Rodrigo Hernandez 'Rodri', căpitanul campioanei mondiale Spania, a confirmat pentru AFP o sursă din cadrul clubului catalan. Rodri, în vârstă de 30 de ani, va semna un contract pe patru ani cu Barca
Fotbal: Cristiano Ronaldo anunță că acest an va fi 'probabil' ultimul din cariera sa
Superstarul portughez Cristiano Ronaldo a anunțat, într-un interviu difuzat duminică de revista Vogue, că acest an va fi 'probabil' ultimul din cariera sa de fotbalist profesionist, informează AFP. 'Acesta este probabil ultimul meu an de fotbal și vreau să las o moștenire spectaculoasă', a spus atacantul în vârstă de 41 de ani
Tenis: Marile favorite s-au calificat în turul al treilea la Cincinnati (WTA)
Marile favorite, precum Arina Sabalenka (1), Elena Rîbakina (2), Coco Gauff (4), Mirra Andreeva (5) sau Iga Swiatek (7), s-au calificat, duminică, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari. Liderul mondial, belarusa Arina Sabalenka, care a câștigat titlul în 2024, s-a i
Fotbal: RC Lens a câștigat în premieră Trofeul Campionilor
Echipa RC Lens a câștigat pentru prima oară în istoria sa Trofeul Campionilor, numele sub care se dispută Supercupa Franței la fotbal, învingând la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0 formația Paris Saint-Germain. Gazdele au marcat unicul gol al întâlnirii de pe Stade Bollaert-Delelis, la care au asistat aproximativ 38
Box: Denis Alexandrescu s-a calificat în sferturile Campionatelor Europene U19 din Serbia
Pugilistul român Denis Aurel Alexandrescu s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-19 de la Loznica (Serbia), duminică, după ce l-a învins la puncte pe germanul Michael Deisling (5-0). În sferturi, pe 18 august, Alexandrescu îl va înfrunta pe scoțianul. Alț
Judo: Serafima Moscalu, medaliată cu bronz la Grand Prix-ul de la Lima
Sportiva română Serafima Moscalu a cucerit medalia de bronz la cat. 70 kg, la Grand Prix-ul de judo de la Lima (Peru), după ce a învins-o în meciul decisiv pe italianca Irene Pedrotti. Moscalu a debutat cu o victorie în optimile de finală în fața unei reprezentante a țării gazdă, Xsara Morales Falconi, dar a pierd














