Fotbal: Copa America - Venezuela, calificată în sferturile de finală; Jamaica, eliminată
Selecţionata Venezuelei s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Copa America la fotbal, după ce a învins la limită, cu scorul de 1-0, echipa Mexicului, miercuri la Inglewood (California), în timp ce Jamaica a fost eliminată în urma eşecului suferit în faţa Ecuadorului, scor 1-3, la Las Vegas (Nevada), informează AFP.
Un penalty acordat după o intrare a mexicanului Julian Quinones asupra venezueleanului Jon Aramburu, transformată de căpitanul Salomon Rondon, în minutul 57, a permis Venezuelei să obţină trei puncte şi să-şi asigure primul loc în Grupa B, chiar înainte de disputarea ultimei etape.
Selecţionerul Venezuelei, argentinianul Fernando Batista, a salutat însă prestaţia portarului Rafael Romo, care a contribuit din plin la succesul echipei sale, apărând în finalul meciului un penalty executat de mexicanul Orbelin Pineda.
Tot miercuri, Jamaica a fost nevoită să spună adio competiţiei din Statele Unite, după ce s-a înclinat în faţa ecuadorienilor, dornici să se revanşeze după eşecul din meciul de debut cu Venezuela (1-2).
Ecuadorianul Kendry Paez, autorul celui de-al doilea gol al echipei sale, din penalty, în victoria cu Jamaica, a devenit la 17 ani al doilea cel mai tânăr marcator din istoria turneului Copa America.
Mexic şi Ecuador se vor înfrunta duminică într-o partidă având ca miză locul doi în Grupa B, sinonim cu accederea în sferturile de finală.
Rezultate:
Venezuela - Mexic 1-0
A marcat: Salomon Rondon (57)
Inglewood: 72.773 spectatori
Echipe:
Venezuela: Rafael Romo - Nahuel Ferraresi, Yordan Osorio, Jon Aramburu, Miguel Navarro - Yangel Herrera (Christian Makoun, 89), Jose Martinez, Eduard Bello (Darwin Machis, 71) - Yeferson Soteldo (Wilker Angel, 82), Jefferson Savarino (Cristian Casseres, 46) - Salomon Rondon (Jhonder Cadiz, 82). Selecţioner: Fernando Batista.
Mexic: Julio Gonzalez - Jorge Sanchez, Cesar Montes (Israel Reyes, 46), Johan Vasquez, Gerardo Arteaga - Luis Romo, Carlos Rodríguez (Alexis Vega, 61), Luis Chavez - Uriel Antuna (Cesar Huerta, 73), Santiago Gimenez (Guillermo Martinez, 61), Julian Quinones (Orbelin Pineda, 78). Selecţioner: Jaime Lozano.
Arbitru: Raphael Claus (Brazilia).
Ecuador - Jamaica 3-1
Au marcat: Piero Hincapie (12), Kendry Paez (45 - penalty), Alan Minda (89), respectiv Michail Antonio (54).
Las Vegas: 24.074 spectatori.
Echipe:
Ecuador: Alexander Domínguez - Angelo Preciado, Felix Torres, Willian Pacho, Piero Hincapie - Moises Caicedo, Alan Franco, Jeremy Sarmiento (Janner Corozo, 90+5), John Yeboah (Alan Minda, 64), Kendry Paez (Carlos Gruezo, 88), Kevin Rodriguez (Jordy Caicedo, 88). Selecţioner: Felix Sanchez.
Jamaica: Jahmali Waite - Di'Shon Bernard (Michael Hector, 46), Joel Latibeaudiere (Karoy Anderson, 88), Damion Lowe (Demarai Gray, 46), Ethan Pinnock - Dexter Lembikisa (Renaldo Cephas, 90+4), Greg Leigh, Bobby Reid, Shamar Nicholson (Dixon, 83), Kasey Palmer - Michail Antonio. Selecţioner Heimir Hallgrimsson.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Cristi Cașu, medaliat cu aur la Campionatele Europenele Under-17
Boxerul român Cristi Cașu a câștigat medalia de aur la categoria 46 kg, duminică, la Campionatele Europene Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins în finală pe azerul Hasrat Mamadov, la puncte, cu 5-0. Alți trei români au pierdut finalele și au rămas cu medalii de argint. Alexandru But
Handbal feminin: Gloria Bistrița s-a impus la Nykoebing, în Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins echipa daneză Nykoebing Falster Handbold, cu scorul de 38-35 (19-15), duminică seara, în deplasare, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana României a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului și a câștigat fără emoții. Pentru Gloria au
VIDEO Ciclism: Norvegianul Per Strand Hagenes (Team Visma) a câștigat cursa Paris-Tours 2026
Ciclistul norvegian Per Strand Hagenes a câștigat duminică cea de-a 120-a ediție a cursei Paris-Tours, impunându-se în fața belgianului Jasper Stuyven și a francezului Christophe Laporte, coechipierul său de la echipa Visma, scrie AFP. Aceasta este a cincea victorie din cariera profesionistă - și cea mai importantă de pâ
VIDEO Tenis: Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins în runda a treia, în trei seturi, pe francezul Quentin Halys (48 ATP), 6-4, 6-7 (8/10), 6-3.
Auto - F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câștigat Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore - prima sa victorie pe circuitul stradal din acest oraș-stat din Asia de Sud-Est - încununând un weekend în care a dominat întregul pluton, scrie AFP. Cvadruplul campion mondial, care a plecat din pole
Tenis: Chinezoaica Zheng Qinwen a câștigat la Beijing primul său titlu WTA 1.000
Jucătoarea chineză Zheng Qinwen, clasată pe locul 54 în lume, a câștigat duminică, la Beijing, primul său titlu WTA 1000 - categoria celor mai prestigioase turnee din circuitul feminin după cele de Mare Șlem, după ce a învins-o în finală, în două seturi, pe rusoaica Mirra Andreeva (5 WTA, favorită nr. 4), 7-5, 6-4.
Fotbal: AS Roma, doar o remiză albă pe terenul lui Como, în Serie A
AS Roma nu a reușit decât o remiză albă, 0-0, duminică, pe terenul lui Como, într-un meci din etapa a 6-a din Serie A, meci pe care romanii l-au încheiat cu un jucător mai puțin pe teren. Deși pornea ca favorită, formația din capitala Italiei a fost dominată la toate capitolele și a trebuit să se mulțumească cu un rezultat de
Fotbal: Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat 'antrenorul lunii' septembrie în La Liga
Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician al lunii septembrie în La Liga, după care a condus ultima ședință de antrenament înainte de deplasarea la Istanbul pentru meciul de marți împotriva echipei Galatasaray, din a doua etapă a Ligii Campionilor, scrie EFE.
Polo masculin: CS Dinamo București, învinsă de CN Barcelona, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de CN Barcelona cu scorul de 19-11 (2-3, 5-3, 7-1, 5-4), duminică, la Napoli, în ultimul său meci din Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Meciul a fost echilibrat în prima sa jumătate, după care echipa antrenată de fostul internațional român Andrei Iosep s-a des
Fotbal: Mourinho a boicotat conferința de presă de după meciul lui Real Madrid
Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în fața presei sâmbătă seară, după victoria cu 1-0 înregistrată în La Liga împotriva echipei Villarreal, în semn de protest față de cartonașul roșu primit de Vinicius Junior, scrie AFP. Atacantul brazilian - intrat pe teren în repriza s
MotoGP: Italianul Marco Bezzecchi (Aprilia-Racing) a câștigat MP al Indoneziei; spaniolul Jorge Martin, lider la general
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia-Racing) a câștigat duminică Marele Premiu al Indoneziei la MotoGP, în timp ce spaniolul Jorge Martin a revenit pe prima poziție a clasamentului general, cu cinci curse rămase de disputat în acest sezon, scrie AFP. Italianul, în vârstă de 27 de ani, originar din Rimini, a ob
Atletism: Kenyanul Eliud Kipchoge a câștigat maratonul de la Melbourne (Australia)
Kenyanul Eliud Kipchoge, campion olimpic în 2016 și 2020, a câștigat duminică, la Melbourne, primul său maraton din ultimii trei ani, scrie AFP. Cel mai titrat maratonist din istorie a trecut linia de sosire după 2 ore 9 minute și 10 secunde. A fost prima sa victorie pe această distanță de la cursa de la Berlin din 2023 și a reprez
Fotbal: RB Leipzig a învins cu 6-0 pe Eintracht Frankfurt, în Bundesliga
Echipa de fotbal RB Leipzig a învins, sâmbătă seara, la scor de set de tenis, 6-0, pe teren propriu, pe Eintracht Frankfurt, într-un meci din etapa a 5-a a Bundesligii. Golurile de pe Red Bull Arena au fost înscrise de Ezechiel Banzuzi (1), Christopher Nkunku (5, 41, 44), Antonio Nusa (54) și Tidiam Gomis (89). Cu 9 pun
Fotbal: Fundașul Jules Kounde, jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria FC Barcelona
Fundașul echipei FC Barcelona, Jules Kounde, titular în meciul din La Liga împotriva formației Getafe, a devenit sâmbătă jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria clubului catalan, depășindu-l pe Eric Abidal și ajungând la un total de 194 de meciuri disputate în toate competițiile, scrie AFP. Intern
Fotbal: Messi a marcat primele goluri după retragerea internațională
Lionel Messi a marcat două goluri sâmbătă contribuind la victoria cu 4-0 a echipei sale, Inter Miami, în fața celor de la DC United în Major League Soccer (MLS) - primele reușite după recenta retragere de la echipa națională a Argentinei, scrie AFP. Messi, în vârstă de 39 de ani, a înscris de două ori (&icir














