Fotbal - EURO 2024: Este dureros, a recunoscut selecţionerul Croaţiei după egalul cu Italia
Selecţionerul naţionalei de fotbal a Croaţiei, Zlatko Dalic, a recunoscut că probabila eliminare a echipei sale de la EURO 2024 "este dureroasă", după remiza cu Italia (1-1), de luni seară, informează AFP.
"Este dureros şi va fi în continuare în umătoarele zile. Nu este uşor, dar uneori nu este ziua ta. Acesta este fotbalul. Ne-am ţinut de planul nostru timp de 98 de minute, dar din păcate totul s-a prăbuşit", a explicat Dalic.
"Vreau să felicit echipa pentru curaj şi pentru sufletul pus, pentru toate eforturile. Jucătorii au fost formidabili. Le mulţumesc, de asemenea, şi suporterilor, care au arătat ce înseamnă să-ţi susţii ţara. Suntem mândri de ei", a a mai spus selecţionerul croat.
"Nu ştiu dacă chiar au fost opt minute de prelungiri. Dar suntem o ţară mică, UEFA şi FIFA nu se preocupă prea mult de noi. Trebuie să ne apărăm singuri. Dar opt minute, este un nonsens. Nimic nu justifică asta. Croaţia trebuie respectată", a mai adăugat Dalic.
"Însă acesta este fotbalul, viaţa continuă", a conchis el.
Selecţionata Italiei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat in extremis în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a remizat dramatic cu Croaţia, 1-1 (0-0), luni seara, pe Leipzig Stadium, în Grupa B.
Croaţii au deschis scorul prin veteranul Luka Modric (55), după ce tot el ratase un penalty un minut mai devreme, însă Squadra Azzurra a egalat la ultima fază, prin Mattia Zaccagni (90+8), rezultat la care croaţii, medaliaţi cu bronz la CM 2022, sunt practic eliminaţi.
Italia s-a clasat pe locul secund în grupă şi va juca în optimi contra Elveţiei, a doua clasată în Grupa A.
Croaţia termină pe locul al treilea, cu două puncte, astfel că are şanse foarte mici de a se număra printre cele mai bune patru echipe de pe această poziţie în cele şase grupe.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Mirra Andreeva a urcat pe locul al treilea în clasamentul WTA
Rusoaica Mirra Andreeva a urcat pe locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după ce a jucat finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, transmite AFP. Aceasta este cea mai bună clasarel pentru rusoaica de 19 ani, care a câștigat anul acesta primul său titlu de Mare Șlem din carieră, la Rolan
Fotbal: Egnatia a câștigat în deplasare în campionatul Albaniei
Egnatia, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe KF Laci cu scorul de 2-0, duminică, în deplasare, într-o partidă din etapa a șasea a campionatului de fotbal al Albaniei. Marocanul Karim Loukili a deschis scorul (81), după ce ratase un penalty (80). Celălalt gol al campioanei a fost reușit de ivor
Box: Saul Alvarez menține meciul său de titlu la Riad, în ciuda atacurilor din Arabia Saudită
Boxerul mexican Saul ''Canelo'' Alvarez a anunțat că meciul său pentru titlul mondial de la categoria supermijlocie cu Christian Mbilli de la Riad de luna aceasta, se va desfășura conform planului inițial, a declarat promotorul Turki Al-Sheikh, după ce un atac asupra aeroportului internațional din capitala Arabiei Saudite a ucis cel puțin 12 persoane și a răn
Tenis: Qinwen Zheng și Mirra Andreeva, forfait pentru turneul WTA 1.000 de la Wuhan
Jucătoarea chineză de tenis Qinwen Zheng, invocând starea de oboseală, după ce a triumfat duminică la Beijing, s-a retras luni din turneul WTA 1.000 de la Wuhan, în timp ce adversara sa din finală, rusoaica Mirra Andreeva, s-a retras și ea pentru a-și degreva programul competițional, informează AFP. Duminică, Zheng a devenit prima jucătoare din Chi
Fotbal: Olympique Marseille a pus capăt seriei de înfrângeri în Ligue 1
Olympique Marseille a pus capăt unei serii de cinci înfrângeri, duminică seara, prin victoria reușită la Troyes, cu 2-0, în etapa a șasea a primei ligi franceze de fotbal. OM s-a impus prin golurile marcate de Amine Harit și Himad Abdelli. Aceasta a fost a patra înfrângere consecutivă pentru nou-promovata Troyes, ca
Atletism: Kenyanul Amos Kipruto și etiopiana Hawi Feysa, câștigătorii maratonului de la Chicago
Atletul kenyan Amos Kipruto s-a impus, duminică, în fața unei concurențe de clasă mondială, în primul său maraton de la Chicago, în timp ce etiopiana Hawi Feysa și-a păstrat titlul la feminin, relatează AFP. După ce a terminat pe locul al doilea anul trecut și pe locul trei în 2024, Kipruto (34 de ani) a câștigat cursa cu un recor
Fotbal: 'Să ne luptăm împreună, singurul lucru pe care putem să-l facem', a precizat Haaland (Manchester City)
Manchester City trebuie 'să joace un fotbal bun și să lupte unită, pentru că, până la urmă, acesta este singurul lucru pe care îl putem face', a declarat atacantul Erling Haaland după victoria cu 3-0 obținută duminică pe terenul lui Liverpool, în contextul crizei extra-sportive care afectează clubul, relatează AFP. Liderul din Premier
Fotbal: Olandezul Clarence Seedorf, noul antrenor al echipei braziliene Corinthians
Clubul de fotbal Corinthians din Sao Paulo, care luptă pentru a evita retrogradarea din prima divizie a campionatului brazilian, a anunțat, duminică, numirea fostului internațional olandez Clarence Seedorf în funcția de antrenor principal, în încercarea de a depăși criza în care se află, relatează AFP. Fostul jucător al echipelor Real M
Fotbal: Betis Sevilla a revenit pe podium în La Liga după ce a învins-o pe Osasuna
Betis Sevilla a revenit pe podium în prima ligă spaniolă de fotbal, după ce a învins-o pe Osasuna cu scorul de 5-2, duminică, pe teren propriu, în etapa a opta din La Liga, transmite AFP. Andaluzii au reușit a șasea lor victorie în acest sezon, prin dubla lui Isco și golurile lui Abde Ezzalzouli, Morante și autogolul lui Budimir.
Fotbal: Manchester City, în plin scandal financiar, a învins-o pe Liverpool pe Anfield cu 3-0, în Premier League
Manchester City, în superioritate numerică, a învins-o clar pe Liverpool, cu 3-0, pe un stadion Anfield ostil, duminică, în etapa a șasea a primei ligi engleze de fotbal, la câteva zile după ce echipa a fost găsită vinovată de încălcări ale regulamentului financiar, transmite AFP. Liderul din Premier League a făcut diferența pe ta
Box: Cristi Cașu, medaliat cu aur la Campionatele Europenele Under-17
Boxerul român Cristi Cașu a câștigat medalia de aur la categoria 46 kg, duminică, la Campionatele Europene Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins în finală pe azerul Hasrat Mamadov, la puncte, cu 5-0. Alți trei români au pierdut finalele și au rămas cu medalii de argint. Alexandru But
Handbal feminin: Gloria Bistrița s-a impus la Nykoebing, în Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins echipa daneză Nykoebing Falster Handbold, cu scorul de 38-35 (19-15), duminică seara, în deplasare, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana României a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului și a câștigat fără emoții. Pentru Gloria au
VIDEO Ciclism: Norvegianul Per Strand Hagenes (Team Visma) a câștigat cursa Paris-Tours 2026
Ciclistul norvegian Per Strand Hagenes a câștigat duminică cea de-a 120-a ediție a cursei Paris-Tours, impunându-se în fața belgianului Jasper Stuyven și a francezului Christophe Laporte, coechipierul său de la echipa Visma, scrie AFP. Aceasta este a cincea victorie din cariera profesionistă - și cea mai importantă de pâ
VIDEO Tenis: Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins în runda a treia, în trei seturi, pe francezul Quentin Halys (48 ATP), 6-4, 6-7 (8/10), 6-3.
Auto - F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câștigat Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore - prima sa victorie pe circuitul stradal din acest oraș-stat din Asia de Sud-Est - încununând un weekend în care a dominat întregul pluton, scrie AFP. Cvadruplul campion mondial, care a plecat din pole












