Fotbal - EURO 2024: Croaţia, egalată in extremis de Albania, 2-2
Selecţionatele Croaţiei şi Albaniei au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), miercuri, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024.
La capătul unui meci cu răsturnări de scor, ambele echipe sunt dezamăgite de acest rezultat de egalitate, care le menţine teoretic într-o cursă de calificare din această ''grupă a morţii''.
Ca şi în meciul cu Italia (1-2), Albania a reuşit deschiderea scorului, de data aceasta prin Qazim Laci (11), croaţii au muncit mult dar au reuşit să întoarcă scorul, graţie golului înscris de Andrej Kramaric (74) şi a autogolului lui Klaus Gjasula (76), dar Gjasula şi-a luat revanşa marcând golul egalării (90+5).
Albania a înscris repede, prin Qazim Laci (11), care a reluat cu capul centrarea trimisă de Asani. Echipa antrenată de Sylvinho a mai avut o şansă, prin Bajrami (15), al cărui şut s-a dus pe lângă poartă, fiind deviat în corner.
Croaţii au dominat steril, poziţional, nereuşind să ajungă la poartă. Brozovic (20) şi Petkovic (27) au fost imprecişi şi tot albanezii au fost mai aproape de gol, însă Livakovic a fost providenţial în faţa lui Asllani (31), lansat de Asani.
Prima repriză s-a încheiat cu o altă mare ocazie a Albaniei, însă Manaj (45+1) nu a reuşit să îl învingă pe Livakovic cu o lovitură de cap.
Croaţii au fost mult mai incisivi după pauză, dar Strakosha (50) a respins şutul trimis la colţ de Sucic. Portarul albanez s-a mai remarcat la şuturile lui Kovacic (53) şi Perisic (61), iar Sutalo a reluat cu capul pe lângă poartă (58), la cornerul executat de Modric.
Asllani (63) l-a testat pe Livakovic cu un şut de la 18 metri.
Vatreni au continua asaltul, dar Pasalic a trimis peste poartă cu capul (69). În min. 74, Kramaric a reuşit egalarea în ziua în care împlineşte 33 de ani, şutând printre picioarele lui Hysaj, după ce a fost angajat în careu de Budimir.
Andrej Kramaric este doar al treilea jucător din istoria EURO care marchează de ziua sa, după francezul Jean-Francois Domergue (1984) şi olandezul Wesley Sneijder (2008).
În minutul următor, Croaţia a trecut din nou pe lângă gol, însă Pasalic şi Budimir nu au reuşit să trimită pe lângă de Strakosha.
Echipa antrenată de Zlatko Dalic a trecut în avantaj, prin autogolul lui Gjasula (76), abia intrat pe gazon. Budimir a întors mingea în centrul careului, Sucic a şutat în Djimsiti, mingea a ricoşat în Gjasula şi din acesta a intrat în poartă.
Finalul a fost un pic haotic, cu atacuri cu garda jos de ambele părţi. Modric (88) a şutat din marginea careului, pe lângă poartă.
În celălalt careu, Livakovic (90) a respins şutul lui Hoxha, mingea trimisă de Daku (90+3) a fost blocată de Borna Sosa, după care Albania a egalat la o fază trataă cu superficialitate de defensiva croată. Mitaj a centrat în careu, iar Gjasula, aflat liber la 11 metri, a înscris cu toată opoziţia lui Sutalo (90+5).
Croaţia, care a pierdut fără drept de apel primul său meci de la EURO 2024 (0-3 cu Spania), s-a mai aruncat o dată în atac, dar Strakosha a respins şutul lui Kovacic (90+8).
În celălalt meci al grupei se vor înfrunta Spania şi Italia, campioana en titre, joi (Gelsenkirchen, 22:00).
În ultima etapă, pe 24 iunie, se vor juca partidele Croaţia - Italia (Leipzig, 22:00) şi Albania - Spania (Dusseldorf, 22:00).
Croaţia - Albania 2-2 (0-1)
Au marcat: Andrej Kramaric (74), Klaus Gjasula (76, autogol), respectiv Qazim Laci (11), Klaus Gjasula (90+5).
Hamburg, Volksparkstadion
EURO 2024 - Grupa B
Au evoluat echipele:
Croaţia: Croaţia: 1. Dominik Livakovic - 22. Josip Juranovic, 6. Josip Sutalo, 4. Josko Gvardiol, 14. Ivan Perisic (19. Borna Sosa, 84) - 10. Luka Modric (căpitan), 11. Marcelo Brozovic (15. Mario Pasalic, 46), 8. Mateo Kovacic - 7. Lovro Majer (25. Luka Sucic, 46), 17. Bruno Petkovic (16. Ante Budimir, 69), 9. Andrej Kramaric (26. Martin Baturina, 84). Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve neutilizate: 12. Nediljko Labrovic, 23. Ivica Ivusic - 2. Josip Stanisic, 3. Marin Pongracic, 5. Martin Erlic, 21. Domagoj Vida, 18. Luka Ivanusec, 20. Marko Pjaca, 24. Marco Pasalic.
Albania: 23. Thomas Strakosha - 4. Elseid Hysaj, 6. Berat Djimsiti (căpitan), 5. Arlind Ajeti, 3. Mario Mitaj - 21. Kristjan Asllani, 20. Ylber Ramadani (26. Arber Hoxha, 85), 14. Qazim Laci (8. Klaus Gjasula, 73) - 9. Jasir Asani (15. Taulant Seferi, 64), 7. Rey Manaj (19. Mirlind Daku, 85), 10. Nedim Bajrami. Selecţioner: Sylvinho.
Rezerve neutilizate: 1. Etrit Berisha, 12. Elhan Kastrati - 2. Ivan Balliu, 13. Enea Mihaj, 18. Ardian Ismajli, 24. Marash Kumbulla, 25. Naser Aliji, 17. Ernest Muci, 22. Amir Abrashi, 11. Armando Broja, 16. Medon Berisha.
Arbitru: Francois Letexier; arbitri asistenţi: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni (toţi din Franţa); al patrulea oficial: Sandro Schaerer (Elveţia)
Arbitru video: Willy Delajod (Franţa); arbitri asistenţi: Jerome Brisard (Franţa), Bastian Dankert (Germania)
Cartonaşe galbene: Hysaj (79), Ivusic (87), Daku (90+4), Gjasula (90+8).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto-F1: Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position în cursa de Formula 1 de duminică, la Marele Premiu al statului Singapore, după ce a stabilit cel mai bun timp în calificările de sâmbătă seară, pe o pistă care se uscase în urma unei ploi torențiale căzute spre sfârșitul după-amiezii, scrie AFP.
Fotbal: Bayern Munchen, doar o remiză cu Augsburg, în Bundesliga; bavarezii au primit gol după doar 8 secunde
Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, nu a reușit decât un rezultat de egalitate, 2-2, sâmbătă, pe terenul lui Augsburg, în etapa a 5-a a Bundesligii, bavarezii bifând nefericitul record al primirii celui mai rapid gol din istoria primei ligi valorice. Imediat după lovitura de start, mingea a fost pasată î
VIDEO Ciclism: Francezul Paul Seixas (Decathlon-AG2R La Mondiale) a câștigat Turul Lombardiei 2026
Ciclistul francez Paul Seixas (Decathlon-AG2R La Mondiale) a câștigat primul 'Monument' al tinerei sale cariere, impunându-se în solitar în Turul Lombardiei - după o prestație spectaculoasă - sâmbătă, la Como, scrie AFP. La doar 20 de ani și 16 zile, rutierul din Hexagon devine cel mai tânăr câ
Tenis: Carlos Alcaraz, debut cu dreptul la Shanghai (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP, favorit nr. 2) a debutat cu dreptul la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, calificându-se în runda a treia după victoria lejeră, în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, în fața argentinianului Juan Manuel Cerundolo (55 ATP).
Fotbal: Arsenal Londra, victorie pe teren propriu cu Leeds United, în Premier League
Echipa Arsenal Londra, campioana en-titre din Premier League, s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, cu 2-1 în fața celor de la Leeds United, în meciul care a deschis etapa a 6-a a campionatului intern de fotbal. Pe Emirates Stadium, gazdele au marcat prin Riccardo Calafiori (62) și Bruno Guimaraes (70), oaspeții punctând prin James Justi
Fotbal: Federația portugheză l-a 'suspendat provizoriu' de la echipa națională pe Cristiano Ronaldo
Federația Portugheză de Fotbal (FPF) a anunțat sâmbătă deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva superstarului Cristiano Ronaldo, care a părăsit cantonamentul echipei naționale în urma unui conflict cu antrenorul principal, pe 30 septembrie, scrie AFP. 'Având în vedere caracterul urgent al procedurii,
Tenis: Chinezoiaca Zheng Qinwen, adversara rusoaicei Mirra Andreeva în finala de la Beijing (WTA)
Jucătoarea chineză de tenis Zheng Qinwen (54 WTA) va fi adversara rusoaicei Mirra Andreeva (5 WTA), favorită nr. 4, în finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut, sâmbătă, în cea de-a doua semifinală, în două seturi, 7-5, 6-2, de belgianca Elise Mertens (19 WTA, favorită nr. 13).
Fotbal: Internaționalul englez Cole Palmer, jucătorul lui Chelsea până în 2034
Atacantul englez Cole Palmer a semnat o prelungire a contractului care îl va menține la Chelsea până în 2034, scrie DPA. Noua înțelegere extinde angajamentul lui Palmer cu un an, acesta semnând anterior, în august 2024, o prelungire de doi ani, până în 2033. Jucătorul în v&ac
Auto - F1: Max Verstappen (Red Bull) a câștigat proba de sprint la Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al statului Singapore, etapa a 17-a a Campionatului Mondial de Formula 1, cursă perturbată de o ploaie torențială care a dus la numeroase abandonuri, inclusiv cel al britanicului George Russell (Mercedes), scrie AFP. Verstappen, p
Tenis: Rusoaica Mirra Andreeva, prima finalistă la Beijing (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva (5 WTA), favorită nr. 4, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut, în prima semifinală, în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, de cehoaica Nikola Bartunkova (34 WTA), cap de serie nr. 26. Rusoaica s-a impus după
MotoGP: Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint la Marele Premiu al Indoneziei și este lider la general
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Indoneziei, pe circuitul Mandalika, preluând astfel conducerea în clasamentul mondial al MotoGP de la compatriotul său, Jorge Martin (Aprilia), scrie AFP. Înaintea cursei principale de duminică, el are acum un avans de
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la doar 20 de goluri de pragul legendar de 1.000 pe care și l-a stabilit
Cristiano Ronaldo și-a recăpătat zâmbetul după tot tumultul declanșat odată cu plecarea sa bruscă din cantonamentul naționalei Portugaliei, marcând primul dintre cele trei goluri (3-0) în victoria obținută vineri seara de Al Nassr în campionatul saudit, în fața echipei Diriyah, scrie EFE. Această reușită a dus bil
MotoGP: Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia), la primul pole position al carierei, la Marele Premiu al Indoneziei
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia-Trackhouse) a obținut sâmbătă primul pole position din cariera sa la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, la Marele Premiu al Indoneziei, 'furând' prim-planul celor doi principali pretendenți la titlu: compatrioții săi Jorge Martin și Marc Marquez, scrie AFP. El va pleca de pe prima poziție at&acir
Fotbal: Malaga, 1-1 cu Espanyol Barcelona, în La Liga
Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal. Pe 'La Rosaleda', oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea
Fotbal: Borussia Dortmund, doar o remiză cu Werder Bremen, în Bundesliga
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund, lider la zi în Bundesliga, a făcut, vineri seara, un prim pas greșit în campionat, nereușind decât o remiză, 2-2, acasă, cu Werder Bremen, în etapa a 5-a. Pe Signal Iduna Park, toate golurile s-au marcat în ultimele zece minute ale confruntării, gazdele punctând pr














