Fotbal - EURO 2024: Trebuie să fim mai eficienţi, afirmă selecţionerul Olandei după victoria cu Polonia
Olanda "ar fi trebui să conducă cu 4-1", având în vedere numeroasele ocazii pe care le-a avut, a declarat selecţionerul Ronald Koeman după victoria la limită a echipei sale în faţa Poloniei (2-1), duminică la EURO 2024.
"Ar fi trebuit să conducem cu 4-1 la finalul primei reprize, dar este vina noastră, nu am reuşit să înscriem", iar Polonia a deschis scorul, a spus Koeman în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului de la Hamburg.
''Polonezii au fost aproape să înscrie al doilea gol dar am avut noroc, am ajuns să înscriem noi", în finalul finalul meciului, a adăugat selecţionerul olandez.
"Asumându-ne riscuri cu mult presing, echipa a jucat mai bine, am fost în situaţia de a înscrie multe goluri, aşa că trebuie să fim mai eficienţi" pe viitor", a adăugat el.
Întrebat despre decizia sa câştigătoare de a-i introduce în teren pe Wout Weghorst, marcatorul golului victoriei, şi pe Jeremie Frimpong, antrenorul batav a lăudat profunzimea băncii Olandei: "Avem profiluri diferite, moduri diferite de a redresa situaţia".
De partea poloneză, selecţionerul Michal Probierz a preferat să fie pozitiv: "Meciul a arătat că putem juca fotbal foarte bine, le-am spus jucătorilor să ţină capul sus, am demonstrat că face faţă oricărei echipe".
Chestionat în privinţa situaţiei starului Robert Lewandowski, neutilizat în meciul de duminică, Probierz a precizat: "Se recuperează după accidentare şi ar putea juca împotriva Austriei", vineri, în cadrul Grupei D de la EURO 2024.
Vom fi mai puternici", a promis totodată selecţionerul polonez.
Olanda, campioană europeană în 1998, s-a impus duminică prin golurile marcate de Cody Gakpo (29) şi Wout Weghorst (83), după ce Polonia a deschis scorul prin Adam Buksa (16).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Bradley Barcola (Liverpool) a vorbit despre diferențele dintre campionatul Angliei și cel al Franței
Bradley Barcola, noul fotbalist al lui Liverpool, a comparat Ligue 1 cu Premier League, într-un interviu acordat Sky Sports, și a evidențiat principalele diferențe dintre cele două campionate, relatează L'Equipe. Întrebat despre primele sale săptămâni la Liverpool, în urma transferului de 140 de milioane de euro de
Fotbal: Antrenorul lui Villarreal, Inigo Perez, apelează la 'forța mentală' a jucătorilor înainte de partida cu Napoli
Antrenorul echipei Villarreal, Inigo Perez, a declarat luni că forța mentală va fi un factor decisiv în meciul din Liga Campionilor împotriva lui Napoli, scrie EFE. Marți, echipa sa va căuta victoria pentru a lăsa în urmă dubiile create de rezultatele recente și pentru a-și recăpăta încrederea în fața propriilor s
Tenis: Filipineza Alexandra Eala, eliminată surprinzător în primul tur la Wuhan (WTA)
Jucătoarea filipineză de tenis Alexandra Eala, locul 19 mondial și favorită numărul 13, a fost învinsă de chinezoaica Shi Han, locul 217 mondial, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3, luni, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari. La 21 de ani, Han Shi, venită din califică
''Nu ne amăgim cu victoria cu 6-0 din Bundesliga înainte de meciul cu PSV'',spune antrenorul Demichelis (RB Leipzig)
Antrenorul echipei RB Leipzig, Martin Demichelis, nu vrea să se lase amăgit de victoria cu 6-0 obținută sâmbătă în Bundesliga împotriva celor de la Eintracht Frankfurt, înaintea confruntării din Liga Campionilor cu PSV Eindhoven, scrie DPA. Pentru meciul de marți, el se așteaptă la un adversar de un alt calibru.
Tenis: Monegascul Valentin Vacherot, deținătorul titlului, eliminat la Shanghai (ATP)
La un an după victoria sa surprinzătoare din finala turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai 2025, monegascul Valentin Vacherot a fost eliminat luni în turul al treilea de americanul Tommy Paul, pierzând cu 6-4, 6-2 în competiția dotată cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP. Jucătorul clasat pe locul 14 mo
Fotbal - Inter: ''Niciun meci din Liga Campionilor nu e ușor'', a avertizat Chivu înaintea partidei cu FC Bruges
''Niciun meci din Liga Campionilor nu este ușor'', a avertizat Cristian Chivu, antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, într-o conferință de presă înaintea partidei cu FC Bruges din etapa a doua a Ligii Campionilor, informează site-ul
Fotbal: Arsenal, fără Hincapie și Zubimendi împotriva lui Lille, în Liga Campionilor
Luni, înaintea confruntării din Liga Campionilor cu Lille, programată pe Emirates Stadium, antrenorul echipei Arsenal, Mikel Arteta, a anunțat că nu se va putea baza pe doi jucători - Martin Zubimendi și Piero Hincapie - din cauza unor accidentări la gleznă, scrie L'Equipe. ''I-am pierdut pe ambii jucători în urma unor
Atletism: Liga de Diamant 2027 va debuta la Doha (Qatar) pe 7 mai și se va încheia la Zurich, în august
Sezonul 2027 al Ligii de Diamant va începe la Doha (Qatar) pe 7 mai și se va încheia cu o finală de două zile la Zurich (Elveția), pe 25 și 26 august, a anunțat luni World Athletics, scrie EFE. Pe parcursul a patru luni, cei mai buni atleți ai lumii se vor reuni din nou în cadrul unora dintre cele cincisprezece etape ale circ
Tenis: Alexander Zverev va deveni numărul unu mondial în urma înfrângerii suferite de Carlos Alcaraz la Shanghai
Germanul Alexander Zverev va deveni numărul unu mondial în tenisul masculin pentru prima dată în carieră, în urma înfrângerii suferite de Carlos Alcaraz în fața lui Zizou Bergs la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, informează DPA. Zverev va încheia anul 2026 pe locul întâi, devenind
Tenis: Carlos Alcaraz a fost eliminat în turul al treilea la Shanghai (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, favorit numărul 2, a fost învins luni de belgianul Zizou Bergs, cu 7-5, 7-6 (7/4), în turul al treilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP. După ce câștigase unsprezece meciuri consecutive de la
Fotbal: Spaniolul Felix Sanchez, numit selecționer al naționalei Bahrainului, în locul croatului Dragan Talajic
Felix Sanchez, fostul selecționer al Qatarului și al Ecuadorului, a fost numit antrenor al naționalei de fotbal a statului Bahrain, în perspectiva Cupei Asiei din 2027, a anunțat luni federația de fotbal a țării (BFA), scrie Reuters. Bahrainul s-a despărțit de antrenorul croat Dragan Talajic în urma eliminării premature a echipei d
Fotbal feminin: România, surclasată de Cehia cu 6-1, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a fost surclasată de Cehia cu scorul de 6-1 (4-1), luni, la Centrul Național de Fotbal Ta'qali (Malta), în ultimul său meci din Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. România, care a jucat în inferioritate numerică din min. 9, când a fost el
Fotbal: Osasuna l-a demis pe antrenorul Luis Miguel Ramis și l-a înlocuit cu Jagoba Arrasate
Clubul spaniol de fotbal Osasuna l-a demis pe Luis Miguel Ramis din funcția de antrenor principal după opt etape din La Liga și a decis să-l readucă pe Jagoba Arrasate, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria recentă a clubului, scrie EFE. Decizia a fost luată luni dimineață, în cadrul unei ședințe a consiliului de administr
Tenis: Italianca Jasmine Paolini, cap de serie numărul 15, calificată în turul secund la Wuhan (WTA)
Jucătoarea italiană Jasmine Paolini, a 15-a favorită, s-a calificat luni în turul doi al turneului de tenis WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a învins-o pe cehoaica Sara Bejlek cu 6-3, 6-4. Primele două favorite, Arina Sabalenka și Jessica Pegula, au primul tur liber și vor debuta mi
Ciclism: Italianul Giulio Ciccone se alătură lui Tom Pidcock la Pinarello Q36.5
Ciclistul italian Giulio Ciccone, specialist în cățărări, se va alătura lui Tom Pidcock la echipa Pinarello Q36.5 pentru următoarele trei sezoane, după opt ani petrecuți la Lidl-Trek, a anunțat luni formația elvețiană, citată de cotidianul L'Equipe. După evoluții impresionante la finalul sezonului, clasându-se pe locul al doile














