Tenis: Alexander Zverev şi Carlos Alcaraz vor juca finala turneului de la Roland Garros
Finala masculină a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, se va juca între spaniolul Carlos Alcaraz şi germanul Alexander Zverev, care a dispus, vineri, în semifinale, de norvegianul Casper Ruud cu 2-6, 6-2, 6-4, 6-2.
Zverev va juca prima sa finală pe zgura pariziană, după ce s-a impus în această reeditare a semifinalei de anul trecut, câştigată de scandinav.
Germanul a servit excelent (19 aşi) şi şi-a pus în dificultate adversarul de 25 de ani, care avea două finale consecutive la Roland Garros.
Ruud, care a părut că suferă din punct de vedere fizic, el apelând şi la intervenţia medicului pentru a luat un medicament, s-a înclinat după două ore şi 35 de minute de joc.
Zverev (27 ani) va juca a doua sa finală de Mare Şlem din carieră, după cea din 2020, de la US Open.
Carlos Alcaraz, campion la US Open în 2022 şi la Wimbledon în 2023, se impusese în prima semifinală în faţa viitorului lider mondial, italianul Jannik Sinner, cu 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3.
Finala masculină va avea loc duminică.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto Carlos Alcaraz Tennis/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cluburile din Premier League au cheltuit 2,5 miliarde de euro în actualul mercato
Cluburile din Premier League au cheltuit deja 2,14 miliarde de lire sterline (2,5 miliarde de euro) în actuala perioadă de mercato din fotbalul internațional, în condițiile în care au mai rămas peste două săptămâni până la închiderea perioadei de transferuri, scrie BBC. Această sumă depășește deja totalul cheltuielilor estiv
Fotbal: Premier League va transmite în direct discuțiile audio dintre arbitri și jucători
Înregistrările audio ale conversațiilor de pe teren dintre arbitrii din Premier League și jucători vor putea fi auzite în timpul transmisiunilor în direct pentru prima dată în acest sezon, a aflat Press Association. Howard Webb, șeful arbitrilor din Anglia, a pledat pentru o mai mare transparență în procesul decizional de la numir
Fotbal: Lothar Matthaeus crede că Harry Kane merită Balonul de Aur mai mult decât oricine
Legenda fotbalului Lothar Matthaeus îl consideră pe atacantul lui Bayern München, englezul Harry Kane, principalul candidat la câștigarea Balonului de Aur în acest an, informează DPA. 'Miercuri, englezul va primi Gheata de Aur, care îl recompensează pe cel mai bun marcator din Europa. Pentru mine, Kane este, de asemenea, preten
Fotbal: Grecul Giannis Konstantelias (PAOK Salonic) a semnat cu Borussia Dortmund
Borussia Dortmund l-a transferat pe mijlocașul grec Giannis Konstantelias de la formația PAOK Salonic, a anunțat clubul de fotbal din Bundesliga într-un comunicat publicat luni, informează DPA. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract valabil până în iunie 2031 cu gruparea de pe Signal Iduna Park.
Fotbal: Rodri a sosit în capitala Cataloniei pentru a-și îndeplini 'visul' de a juca la FC Barcelona
Mijlocașul Rodrigo Hernandez 'Rodri', căpitanul care a condus selecționata de fotbal a Spaniei la câștigarea Cupei Mondiale 2026, a sosit luni seară în capitala Cataloniei, pentru a-și îndeplini 'visul' de a juca pentru FC Barcelona, club la care urmează să se transfere de la Manchester City, informează EFE. 'Sunt foarte f
Tenis: Surorile Williams au jucat din nou împreună, la Cincinnati (WTA), la patru ani de la ultimul lor meci
Legendele tenisului Venus și Serena Williams au disputat, luni, primul lor meci de dublu din 2022, de la ultima lor apariție împreună pe un teren în urmă cu patru ani, în cadrul turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, informează AFP. Tribunele au fost arhipline cu această ocazie. Spectatorii
Fotbal: Directorul operațional al FIFA, care s-a opus privatizării Cupei Mondiale, a fost demis
Francezul Kevin Lamour, un critic al propunerii de privatizare a Cupei Mondiale de fotbal, a fost demis din funcția de director operațional al FIFA, a anunțat cotidianul sportiv L'Équipe, citat de agenția EFE. Într-un comunicat difuzat la sfârșitul lunii iulie, Lamour, în vârstă de 45 de ani, și-a exprimat opoziția față de de
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, după ce rusoaica Ana Kalinskaia a abandonat la scorul de 6-7 (4/7), 6-1, 5-0. Cîrstea (36 ani, 19 WTA), a 15-a favorită, a câștigat după aproape două o
Box: Trei românce au fost eliminate de la Campionatele Europenele U19 din Serbia
Trei pugiliste române, Selin Ibram (cat. 48 kg), Rebeca Micaela Muller (cat. 57 kg) și Adina Nicola Boboc (cat. +80 kg) au pierdut meciurile susținute, luni, la Campionatele Europene de box Under-19 de la Loznica (Serbia). La cat. 48 kg, Selin Ibram (CSM Călărași) a pierdut în fața irlandezei Ellen Joyce în sferturile de fina
Lupte: Gabriel Stan a ratat medalia de bronz la Mondialele U20
Sportivul român Gabriel Eduardo Stan a ratat medalia de bronz la cat. 87 kg, greco-romane, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia), după ce a fost învins în meciul decisiv de americanul Aidan Timothy Squier. În preliminarii, Stan a trecut de turcul Abdulvahab Kalafat, în optimi l-a &
Fotbal: Neymar, prima victimă a noii reguli împotriva tragerii de timp din Brazilia
Starul Neymar Junior a fost trimis pentru un minut în afara terenului la meciul câștigat de echipa sa, Santos FC, pe terenul formației Vasco da Gama (scor 3-0), devenind prima victimă a noii reguli împotriva tragerii de timp din campionatul de fotbal al Braziliei, scrie Marca. Portarul lui Santos, Gabriel Brazao, a solicitat îngrijiri m
Polo masculin: Croația, campioană europeană la categoria Under-20
Campionatul European de polo pe apă masculin Under-20 de la Varna (Bulgaria) s-a încheiat duminică cu victoria Croației, care a învins în finală Spania cu 17-14 (3-5, 4-2, 6-5, 4-2), conform agenției Hina. În meci pentru medalia de bronz, Italia a învins Muntenegru cu 15-13, după loviturile de departajare. La finalul timpului regu
Fotbal: Arbitri din Scoția și Lituania la dubla dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia, din Europa League
Meciurile dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia Erevan, din play-off-ul Europa League la fotbal, vor fi arbitrate de brigăzi din Scoția, respectiv Lituania, potrivit site-ului UEFA. Meciul din prima manșă, care va avea loc joi 20 august, pe Stadion ''Ion Oblemenco'' din Craiova, de la ora 20:00, va fi condusă de scoțianul Nicholas Wals
Fotbal: Real Madrid începe să arate ca o echipă, afirmă Jose Mourinho la finalul presezonului
Real Madrid 'începe să arate ca o echipă', a declarat antrenorul Jose Mourinho, după ultimul amical din presezon al formației spaniole, câștigat cu scorul de 3-0 în fața formației germane Schalke 04, duminică la Gelsenkirchen. 'A fost un test foarte bun, o ultimă sesiune de pregătire excelentă înainte de a începe adevă
Tenis: Daniil Medvedev s-a calificat în turul al treilea la Cincinnati (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 7 mondial, s-a calificat, duminică, în runda a treia turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins pe argentinianul Marco Trungelliti (91 ATP) cu 6-4, 7-5. Medvedev, campion la Cincinnati în 2019, nu mai atinsese turul al treilea l














